Sunteți pe pagina 1din 30

Seminar teoretico-practic

pentru psihologii școlari din mun. Chișinău

Subiectul: Trauma: repere teoretice.

Emilia Moraru,
LT „Mircea Eliade”
psiholog,
grad didactic supeior
Ce este o traumă psihică?
● un eveniment, care limitează pe neaşteptate
capacitatea persoanei de a-şi asigura un
sentiment minimal de siguranță și integritate.
Trauma este însoțită de o frică și neajutorare
copleșitoare.
● un eveniment, care pune la încercare atât
mecanismele de adaptare psihice cât și cele
biologice ale unei persoane și care „nu poate fi
compensat prin susținerea unei alte persoane
care ar putea înlocui incapacitatea acestui om,
respectiv organism”.
(Streek-Fischer und van der Kolk 2000)
Clasificarea (WHO 1994):
● un eveniment, când o persoană trăieşte o situaţie
de frică şi oroare, ce include punerea în pericol a
integrităţii fizice proprii sau a unei alte persoane.
Este caracterizat de o anxietate debordantă
(sentiment de disperare), de senzaţia de
neputinţă (nici o posibilitate de scăpare) şi
paralizare (nici o posibilitate de atac).

• Trauma psihică poate fi trăită, poţi fi martorul


unei situaţii traumatizante sau ţi se poate povesti
despre o astfel de situaţie.
Trauma la copii şi tineri

„Traumele reprezintă evenimente de scurtă


sau de lungă durată sau întâmplări de o
amenințare extraordinară, de o amploare
catastrofală care ar putea provoca aproape la
fiecare o disperare profundă“.
ICD 10 (1991)
• Noțiunea de stres și traumă sunt legate una
de alta. În limbajul popular, se face însă o
deosebire clară între traumă și stres.
• Trauma este înțeleasă mai degrabă ca o rană
sufletească, în timp ce stresul este o
manifestare de fiecare zi.
• Fiecare individ ajunge la un moment dat să
intre sub imperiul stresului și să-i facă față. Pe
când trauma ia mai degrabă conotație de
suferință și boală.
Trauma la copii şi tineri

• Trauma Tip 1: o trăire traumatică unică (se mai


numește trauma de șoc și, de obicei, ea este
amintiăa detaliat, făcând abstracție de distorsiunile
perceptive determinate de reacția traumatică acuta).

• Trauma Tip 2 : evenimente traumatice de durată mai


lungă, complexe și repetate (ea duce la negare și
anestezie emoțională, apărând frecvent
depersonalizarea și disocierea).

Leonore Terr 1991


Cele mai acute diagnoze conform ICD-10

• Reacţii de stres acute

• Tulburări de stres posttraumatic

• Tulburări de adaptare
CLASIFICAREA TRAUMELOR

Traume provocate de oameni


• Abuzuri sexuale și fizice în copilărie
• Neglijare
• Violență criminală și violență în familie
• Viol
• Experienţe de război și evadare
• Experienţe de violență civilă (luare de ostatici,
răpire)
• Tortură și arest din motive politice
• Exterminare în masă, etc.
Catastrofe, traume profesionale și traume provocate de
accidente
• catastrofe naturale și catastrofe tehnice
• traume profesionale (militari, polițiști, pompieri)
• accidente de muncă și de circulație
Evenimentele traumatice sunt trăite dar nu sunt
interiorizate.
Acțiunea traumelor provocate de oameni este mai de
durată și mai dramatică, deoarece este lezat nivelul
relațional (siguranță prin relaţii interumane) și
încrederea fundamentală.
Reacţii de stres acute
• Drept urmare a unui eveniment critic din viață și nu este
obligatoriu să fie o legătură directă cu evenimentul în
sine. Unii oameni reacționează la un eveniment printr-o
tulburare, în timp ce alții reacționează diferit la același
eveniment.
• Printre astfel de evenimente se pot număra: amenințarea
propriei persoane sau a unei alte persoane, o modificare
a poziției sociale sau a cercului de cunoscuţi (ex. Brand).
• Riscul de a dezvolta o tulburare se mărește în cazul când
concomitent este prezentă o epuizare fizică sau o
afecțiune organică. Concomitent un rol important îl joacă
vulnerabilitatea individuală și strategiile de adaptare ce
stau la dispoziție. Nu toți oamenii care trec printr-o
situație de stres dezvoltă drept urmare o simptomatică
corespunzătoare.
• Simptomele sunt foarte diferite. De regulă: senzație
de paralizare, limitarea conştientizării, atenție
scăzută, incapacitatea de a prelucra stimulente,
dezorientare, tahicardie, transpirație, comportament
retras, stare de neliniște până la hiperactivitate.
Amnezie parțială sau totală.

• Simptomele apar imediat sau în decurs de câteva


minute și dispar în decurs de câteva ore până la
maximal 3 zile.
Tulburări de stres posttraumatic
• Apar drept o reacție întârziată sau prelungită la un
eveniment stresant sau la o amenințare de mărimi
catastrofale ce ar provoca la majoritatea oamenilor o
disperare profundă.
• Ex.: fenomene naturale, catastrofe provocate de oameni,
atacuri, accidente grave, martor a unei morți violente,
victimă sau martor a unei torturări, sau alte experienţe
umilitoare, dureroase.
• Trăsături tipice: trăirea repetată a unei traume în amintiri
(amintiri reverberante, retrospective) sau în vise,
sentimentul de paralizie sau apatie, indiferență față de
alți oameni, indiferență vis-a-vis de mediu, anhedonie
(insensibilitate sexuală), evitarea activităților și situațiilor
care trezesc amintiri.
• Reacție: rareori izbucniri acute dinamice, mai
frecvent stare de supraexcitare vegetativă cu mărirea
vigilenței, nervozitate și perturbări de somn. Frica,
abuzul de substanţe și depresiile sunt deseori
asociate cu tulburările posttraumatice.

• Durata: drept consecință a unei traume tulburările


pot apărea cu o latență ce poate dura săptămâni
până la luni (totuși rareori mai mult de 6 luni).

• Tratament în majoritatea cazurilor. Rar: derulare


cronică  tulburări persistente de personalitate
Tulburări de adaptare
• Stări de suferință subiectivă și afectare emoțională în
cadrul unui proces de adaptare după un eveniment
stresant din viață sau în cazul existenței unei afecțiuni
grave fizice, sau fiind ameninţat de o afecţiune gravă
fizică
• Simptomele sunt foarte diferite: simptome depresive,
frică, grijă, sentiment de a nu mai face față, restricționare
a activității zilnice. La tineri: tulburări ale
comportamentului social - comportament agresiv și
antisocial. La copii: fenomene regresive cum ar fi
enurezisul, limbajul bebelușilor, suptul degetului. Nici un
simptom în mod independent nu întruneşte întreaga
paletă simptomatică.
• Apariţie: În decurs de o lună după evenimentul stresant
sau a schimbării în viață. Simptomele durează de obicei
nu mai mult de 6 luni, cu excepţia reacțiilor depresive de
durată.
Tulburări complexe de stres posttraumatic
(Hermann 2003)

Tabloul clinic depășește simptomele clasice ale


tulburărilor posttraumatice clasice.
• Reglare afectivă şi impulsivă perturbată:
delimitare redusă a exprimării sentimentelor,
iritabilitate rapidă în relaţiile interpersonale, furie
şi mânie, tendinţe autodestructive, tendinţă
mărită de suicid.
● Tendințe disociative: tulburări persistente de
atenție și recesiunea (diminuarea) psihogenă
repetată de conștientizare, amnezii frecvente și
depersonalizare temporară.
● Tulburări somatice și boli fizice: tulburări
digestive, dureri cronice, simptome
cardiopulmonare, simptome de conversie,
tulburări sexuale.
● Sentiment de identitate lezat: convingerea că are
o viaţă defectă, sentimente de vinovăţie şi
rușine.
● Tulburări interpersonale: percepere tulburată a
agresorului până la idealizare, fantezii excesive
de răzbunare, incapacitate de interacţiuni de
parteneriat egale.
● Tulburări relaţionale caracterizate de neîncredere
profundă sau lipsa de auto-protecţie.
● Îngrijirea redusă a propriei persoane tendinţă
de revictimizare: comportament de risc
excesiv manifestând acelaşi pericol de
traumatizare, tendinţă posibilă de a face
victime sau comportament de victimă

● Pierderea generală a sensului: pierderea


orientărilor şi convingerilor anterioare de
stabilizare a personalităţii.
TRAUMA RELAŢIONALĂ ŞI DE DEZVOLTARE
● Cu cât mai tânără este persoana afectată în momentul
traumatizant, cu atât mai evidente sunt urmările.
● Dacă sentimentele şi senzaţiile nu sunt calmate de
către o persoană de legătură → creierul nematurizat
este inundat de hormonii stresului.
• Tulburările post traumatice complexe sunt mereu şi
tulburări relaţionale!
• Distrugerea încrederii fundamentale vis-a-vis de o
persoană, de la care copilul aşteaptă protecţie,
reprezintă cel mai grav moment pentru dezvoltarea
copilului (Steele 1994).
• Experienţele interactive dintre copil şi persoana sa
primară de referinţă joacă un rol mai important decât
evenimentul traumatic.
IMPACTUL TRAUMELOR RELAŢIONALE
(Van der Kolk 2009)
Expunerea
● Expunerea frecventă sau cronică la unul sau diferite
evenimente traumatizante interpersonale ce duc la
reţinerea dezvoltării (de ex. părăsire, trădare a încrederii;
maltratare fizică, emoţională sau sexuală, atentate).
● Experienţă subiectivă de mânie, trădare a încrederii,
frică, resemnare, umilinţă, ruşine.
Modele declanşate
● Dereglare în prezenţa unor stimulente (reacţie sporită
sau mică la stimulente), nerevenirea la starea iniţială
chiar şi prin conştientizare.
● Afectiv.
● Somatic.
● Reînscenare, autoprejudiciere.
● Agăţarea de relaţii, comportament sfidător, neîncredere,
conformare.
• Atribuţii şi aşteptări modificate persistente
● Auto-atribuiri negative
● Neîncrederea vis-a-vis de persoana de referinţă
protectoare
● Pierderea aşteptărilor de a fi protejat de cineva
(oameni, instituţii)
● Pierderea încrederii în dreptate socială / răzbunare
● Rolul de victimă

• Prejudicieri funcţionale
● Educaţie
● Familie
● Contactul cu semenii
● Legal şi profesional
Problemetica diagnosticării traumelor la copii şi
adolescenţi

• Tulburările post-traumatice nu reprezintă diagnoza


cea mai frecventă la copiii cu traumatizări cronice.
• Diagnozele „comorbide” sunt frecvente.
• Nici una dintre acestea nu întruneşte întreaga
paletă de probleme a copiilor traumatizaţi
• Propunere: Traumă de dezvoltare
Nach van der Kolk, 2009
DEOSEBIRE COPII/MATURI
● Copiii îndeplinesc rareori criteriile formale ale tulburării de stres post-
traumatic PTSD
● Modificarea simptomaticii mai rapidă şi mai puternică
● Simptomatica intruzivă mai ascuns
● Se remarcă apariţia simptomelor în dependenţă de starea de dezvoltare
● Copilul şi tânărul necesită tratament când este afectată viaţa de zi cu zi

• Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) la copii


● Retragere, frică, neîncredere
● Agresiune, comportament antisocial
● Irascibilitate, suprasensibilitate
● Tulburări de concentraţie, tulburări de somn, coşmaruri, tulburări de
învăţare şi performanţă
● Tulburări psihosomatice de toate tipurile
● Comportament autodestructiv
Tulburarea de stres post-traumatic la tineri

● Evaziune şi auto-tratament prin:


● Alcool și probleme cu drogurile
● Tentative suicidale
● Infracţiuni sexuale
● Tulburări sociale de adaptare
● Frică şi depresie
● Disociere – mecanism de autoprotecţie înainte de
„a deveni nebun“, pericol de tulburări de identitate
şi personalitate
Trauma: tulburări ulterioare
• Diagnostic diferenţial: ADHS, depresie, tulburări
de comportament social, autism
• Important: examinarea detaliată pentru
tratament optimal
• În cadrul procesului de diagnosticare de acordat
atenţie fenomenelor de transfer şi contra-transfer
Suicidalitate la copii şi tineri
• Suicidul drept o încercare de soluţionare
• Suicidul drept strigăt de ajutor
• Suicid neintenţionat (experimentare)

Paşii întreprinşi de îngrijitor:


• Cum recunosc aceasta?
• Cum vorbesc despre aceasta?
• Cum tratez?
• Cum recunosc factorii protectori şi cum îi dezvolt?
Paşi întreprinşi cu persoanele care au suportat
crize suicidale

• Doliul celor rămaşi (4 etape de doliu)


• De făcut ordine şi de stabilizat
• De căutat sisteme de susţinere – reţea de
susţinători
• La copii şi tineri doliul se manifestă altfel
• Valiza de urgenţă – Alianţă de lucru
Doliul la copii şi tineri
• La copii: Frica de a muri, frica separare, frica de
pierdere, frică de pedeapsă, reprimare activă,
exuberanţă exagerată, dorinţa de normalitate,
dorinţa de reuniune, întrebări existenţiale,
probleme concrete, mânie şi agresivitate,
sentiment de vină, fantezii de intervenţii,
căutarea vinovatului, tendinţe de idealizare,
dependent de mecanisme de apărare şi conceptul
morţii.
• La tineri: Retragere, izolare, neatenţie, tulburări
psiho-somatice, gânduri suicidare, dependenţă.
• Reacţii ascunse de doliu: eşec şcolar,
comportament delincvent, boli depresive,
tulburări anxioase, tulburări obsesiv
compulsive, dependenţă, suicidalitate
Risc mărit pentru urmări de lungă durată și
derulare patologică:
Circumstanţe traumatice, relaţie ambivalentă,
conflictuală sau dependentă; reacţia celor din
jur, urmările evenimentului, pierdere înainte de
vârsta de 5 ani, adolescenţă.
INTERVENŢII ŞI RECOMANDĂRI:

- Intervenţie rapidă
- Includerea persoanelor de referinţă
- Confruntarea cu situaţia
- Promovarea comunicării deschise
- De vorbit despre sentimente
- De discutat despre actualitatea schimbată
- De discutat despre schimbările fizice la bolnavi
- De menţinut pe cât de mult posibil rutina cotidiană
- De discutat şi de evitat alte situaţii de despărţire
- De permis copilului să ia parte la ceea ce se întâmplă
- De oferit posibilitatea să-şi ia rămas bun
VĂ MULȚUMESC


