HIPNOZA ERICKSONIANĂ

DEFINIRE
 Hipnoza este o stare de conştiinţă
concentrată
 Hipnoza este o stare naturală obţinută cu
uşurinţă, de regulă prin intermediul
concentrării.
 Disputa stare – non-stare: unii ericksonieni
definesc hipnoza ca un proces socio-
psihologic ce implică relaţia dintre două
persoane.
 DEFINIRE
- CONTINUARE –

 Jeffrey K. Zeig: Hipnoza ca sindrom: o compilație

de elemente pe care, dacă le punem impreună,
rezultanta poate fi numită transă.
 „Hipnoza ericksoniană poate fi deconstruită în
cinci componente grupate în trei categorii:
intrapsihic, interpersonal şi contextual.” Cele cinci
categorii sunt:
 modificarea atenţiei;
 modificarea intensităţii;
 facilitarea disocierii;
 provocarea răspunsurilor, a reacţiilor;
 definirea situaţiei ca hipnoză de către subiectul
hipnotizat.
 ETAPELE ŞEDINŢEI DE HIPNOZĂ
ERICKSONIANĂ
1. Faza prehipnotică - axată preponderent pe
informarea clientului în legătură cu hipnoza
şi descrierea acesteia într-un stil analogic
care facilitează evocarea unor transe
naturale ce vor anticipa o transă indusă.
 Ex. de transe naturale: visarea cu ochii deschişi,
citirea unei cărţi care te pasionează, ascultarea unei
melodii plăcute, urmărirea unui film, orice implică
ritm constant, repetitiv.
 Demitizarea hipnozei şi stabilirea unor expectaţii
realiste faţă de beneficiile hipnozei.
 Evaluare.
 ETAPE
2. Inducţia – invitaţie – absorbire înăuntru. Se face tranziţia de afară –
înăuntru.

 Se pot utiliza multiple modalităţi de absorbire înăuntru, adecvate nevoilor

clientului (strategic);
 Condensarea comunicării, arhivarea acesteia pentru a fi „dezarhivată” de
hipnotizat;
 Transa ca stare provocată nu ca inducere, adâncire (vezi analogia cu
umorul)
 Se folosește mai mult nivelul evocativ al comunicării și mai puțin cel
informativ;
 Gradul de indirectivitate al inducţiei trebuie să fie direct proporţional cu
gradul de rezistenţă perceput din parte clientului;
 Metoda A.R.E.
DIAMANTUL ERICKSONIAN
(JEFFREY ZEIG)
 ETAPE
3. Etapa utilizării: presupune a folosi ce
aduce clientul în cabinet în direcţia
schimbării terapeutice

 Nu se fac interpretări, nu se caută gânduri

negative;
 Problemele clientului = oportunități pentru a
utiliza și transforma în soluții;
 Se pot utiliza fenomenele hipnotice pentru a
facilita schimbarea.
 ETAPE
4. Încheierea: axată pe administrarea de
sugestii post-hipnotice, sugestii care vor
continua schimbările facilitate în faza de
utilizare.
 Ancorarea sugestiei într-un semnal ideomotor
sau indiciu care poate fi folosit ca trigger
pentru declanşarea acesteia
5. Faza post-hipnotică: această fază
urmăreşte întărirea efectelor de durată ale
sugestiilor post-hipnotice administrate în
transă
 MODELUL ERICKSONIAN DE
INDUCŢIE: A.R.E.
1. Absorbirea – atragerea şi orientarea atenţiei
subiectului în scopul obţinerii unor modificări ale
atenţiei şi ale intensităţii trăirilor acestuia. Vehicolul
absorbirii poate fi ales strategic, în funcție de relevanța
acestuia pentru ținta transei. O persoană poate fi
absorbită în:
 Senzaţii;
 Percepţii;
 Fenomene hipnotice;
 Fantezie;
 Memorie, amintiri;
 Inducţii secvenţiale;
 Fenomene secvenţiale care apar natural;
 Experienţa curentă;
 Metafore ale soluţiei problemelor clientului.
 Absorbirea se poate realiza prin
intermediul:
 Detaliilor;
 Posibilităţilor;
 Afirmaţiilor la timpul prezent;
 Metodelor nonverbale
 Confuziei;
 Însămânţării unor sugestii;
 Utilizării comportamentului, evenimentelor care se
produc pe parcursul inducţiei.
 REMINDER
CONSTELAŢIA HIPNOTICĂ ERICKSONIANĂ
 Economie de mişcări, reacţii sau expresii;
 „Literalism” – subiectul înţelege doar sensul de
bază al cuvântului;
 Reacţii întârziate;
 Reacţii involuntare;
 Schimbări ale reflexului de înghiţire şi ale
reflexului de tresărire;
 Încetinirea ritmului respirator;
 Relaxare musculară;
 Schimbări în reactivitatea oculară:
 Schimbări la nivelul pupilei;
 Tremurături ale pleoapelor;
 Privire defocalizată;
 Privire fixă, de transă;
 Schimbări ale ratei clipirilor;
 Schimbări ale mişcărilor sacadate;
 Lăcrimare.
 Reducerea mişcărilor de orientare;
 Persistenţa unei mişcări după iniţierea acesteia;
 Asimetrie stânga/dreapta;
 Schimbări la nivelul circulaţiei periferice;
 Creşterea responsivităţii şi a rezonanţei;
 Creşterea activităţii ideomotorii şi ideosenzoriale
 Scăderea pulsului şi a presiunii sanguine;
 Faţă imobilă, mască;
 Logica transei – schimbări în procesarea informaţiei,
reducerea capacităţii de evaluare critică;
 Catalepsie;
 Schimbări în percepţia timpului
 Reducerea capacităţii de testare a realităţii
 Schimbări idiosincratice
 Modalitatea de absorbire:

observaţie – truism – sugestie

+
elemente de legătură
Truismele: detalii observabile de client sau
adevăruri absolute care au drept scop setarea
unei atitudini de acceptare - „stai aici, pe
acest scaun”, „poţi să asculţi vocea mea”
Elemente de legătură: pe măsură ce, în timp
ce, cu cât…cu atât etc.
Ţinta - YES SET
La inceput: 3 observații – 1 sugestie – 3
observații – 1 sugestie
2. Ratificarea - a reflecta înapoi clientului,
schimbările care se produc pe perioada
absorbirii, prin intermediul unor fraze
simple.
 Scopul ratificării este de a determina clientul
să deducă o responsivitate care creşte în
intensitate;
 Se poate ratifica orice comportament, spontan
sau sugerat şi care face parte din constelaţia
hipnotică;
 Cea mai utilizată ratificare: întărirea pozitivă
de tipul „that’s right”
 EXEMPLU

 Cea mai cunoscută ratificare: „şi, pe măsură

ce vorbesc cu tine, ritmul tău cardiac s-a
modificat, respiraţia ta s-a modificat, corpul
tău nu se mişcă iar capul tău este într-o
poziţie diferită de cum a fost înainte”.
3. Provocarea (Elicit) evidențierea
 unor reacţii de tip disociativ sau orice alt fenomen
hipnotic
 şi resurse, o evocare fenomenologică şi reorganizare
a unor experienţe uitate, adeseori.
Provocarea este o metodă de demonstrare a plasticităţii
percepţiei şi experienţei care se află la baza
fenomenelor hipnotice
 Disocierea este principalul fenomen pe care
intenţionăm să îl provocăm.
 Ex.: „Nu este plăcut să ştii că o parte din tine
rămâne conştientă de ceea ce se întâmplă în
exterior, în timp ce tu devii din ce în ce mai
interesat de ceea ce se întâmplă în interior…”
 Ex.: „Poţi observa ceea ce te distrage dar poţi
rămâne focalizat pe ceea ce este interesant pentru
tine, cu adevărat important pentru tine…”