Prof.

Elena Bărbieru EDUCAȚIA ADULTULUI

SUPORT DE CURS PENTRU ELEVI

• 1. Este fiecare adaptat cerinţelor vieţii
moderne?
• 2.Are fiecare individ şanse egale pentru a-şi
folosi valenţele la nivelul cel mai înalt şi astfel
să se integreze în mediul social?
• Educația permanentă – concept integrator care
însumează toate dimensiunile actului educativ pe
toată durata vieții (life long learning).
EDUCAȚIA
COPIILOR

EDUCAȚIA
ADULȚILOR

EDUCAȚIA
PERMANENTĂ
• Educaţia adulţilor este denumită ,,andragogie “.
• Termenul de andragogie derivă etimologic din
cuvintele greceşti andros – bărbat și ago – a
conduce)
•
• Educația adulților cuprinde toate experiențele de
învățare care ajută persoanele adulte (18\20-65+
de ani) să dobândească noi cunoştinţe,
priceperi, deprinderi, atitudini, interese sau
valori, toate experienţele individuale / de grup
care rezultă din învăţare, lectură, convorbiri,
învăţătura obţinută din experienţele vieţii
cotidiene de familie şi de muncă.
 DE CE?
Factori care au dus la apariția și dezvoltarea
educației adulților:
• accelerarea schimbarilor socio-economice;
• explozie demografică;
• evoluția tehnologiei;
• utilizarea constructivă a timpului liber;
• multiplicarea profesiunilor – dispațiția și
apariția unora noi;
• democratizarea vietii sociale
 Caracteristici ale conceptului de educație a adulților

1.Globalitate şi continuitate - pentru că se întinde de-a

lungul întregii vieţi, având un caracter de permanenţă
2.Minimul indispensabil- toţi oamenii au nevoie de o
educaţie de bază, de un minimum educativ pentru a înţelege
mecanismele vieţii
3.Libertate structurală - posibilitatea de a fi educaţi şi în
afara instituţiilor şcolare
4.Utilitate – îl ajută pe individ să-şi rezolve problemele
5.Echitate - oferta se adresează în mod egal tuturor
 Funcţii:

-oferă a doua şansă de a obţine o calificare

-favorizează dezvoltarea personalităţii
-creşte competenţa profesională
-promovează acţiunea comunitară
-oferă o nouă abordare a problemelor
• Cum putem defini acest concept?
• nu înseamnă atât achiziţie cât dezvoltarea
disponibilităţilor
• se adresează întregii personalităţi, ajutând individul să
înveţe să-şi pună mai eficient în valoare aptitudinile
• •înseamnă o autostructurare în cunoaştere,apreciere
şi acţiune
• constă în dezvoltarea tuturor rolurilor pe care un
individ le poate avea
Învăţarea: copii vs. adulți
Copii
sunt dependenți de educator și
„obligați” să învețe
nu au o bază de cunoștințe solide,
abia își formează primele
cunoștințe, priceperi, deprinderi
nu știu ce urmează cu exactitate să sunt orientaţi către scop , ei ştiu ce
învețe
aplicabilitate ulterioară a
cunoștinlelor
Adulți
sunt independenţi şi au
motivaţie intrinsecă
au acumulat o bază de cunoştinţe
şi experienţe de viaţă (activităţi
legate de muncă, responsabilităţi
familiale şi şcolarizarea anterioară)
și au au nevoie să lege noua
învăţare de această bază de
cunoştinţe/experienţe.
obiective vor să atingă
aplicabilitate imediată a învățării
Copii
scopul este dezvoltarea mentală,
fizică și socială
sunt, mai mult receptori pasivi,
educatorul este investit cu
autoritate
nu știu ce urmează cu exactitate să sunt orientaţi către scop, ei ştiu ce
învețe
aplicabilitate ulterioară a
cunoștințelor
centrare pe materie, informații
au nevoie de autoritate și
direcționare
Adulți
scopul este rezolvarea unor
probleme de viață
caută cunoştinţele, fiind agenti
ai propriei educaţii
obiective vor să atingă
aplicabilitate imediată a învățării
centrare pe rezolvarea de
probleme, sarcini
au nevoie de respect și să fie tratați
ca respect
 Ce îi motivează pe adulţi să învețe?
- nevoia de a stabili noi contacte sociale, de a intra în
relaţii cu alţii, de a-şi asigura un statut favorabil, de a
străluci social;
- dorinţa de a progresa profesional;
- aspiraţia de a evada din rutină, de a schimba idei, de
a se distra, de a accede la ocupaţii interesante;
- năzuinţa de a-şi îmbunătăți calificarea, de a desfăşura
activităţi utile pentru comunitate;
 Ce îi motivează pe adulţi să învețe?
- dorinţa de a răspunde favorabil unor aşteptări sociale
formulate de superiori ierarhici, consilieri, prieteni,
asociaţii profesionale;
- interesul personal, curiozitatea, nevoia de lărgire a
orizontului spiritual;
- refugiu sau stimulare: pentru a scăpa de plictiseală,
pentru a evita rutina de acasă sau de la serviciu, unii
adulţi găsindu-şi „evadarea” în învăţare.
 În elaborarea unui plan de instruire pentru
adulți avem în vedere:

•adulţii au nevoie să ştie utilitatea învăţării

unuianumit lucru
•adulţii învaţă mai bine experimentând
•trebuie implicaţi în planificarea şi evaluarea
activităţii
• învaţă cel mai productiv când tema învățării
are aplicabilitate imediată
•sunt mai interesaţi de subiecte referitoare
la profesie sau viaţa personală
 Modalități de formare a adulților

- educația formală: școli postliceale, universități,

instituții acreditate de formare(cursuri,
seminarii, simpozioane)
- educația nonformală:instituții de formare care
nu sunt acreditate, muzee, teatre, biserică, etc
(work-shop-uri, vizite, grupuri de discuții, etc)
- educația informală: mass-media, Internet,
prietenii, etc
 PROFILUL EDUCATORULUI

1.Personalitatea cadrului didactic

2.Competențele cadrului didactic
3. Stiluri pedagogice
4. Tipuri de relații profesor-elev
 1. Personalitatea cadrului didactic
• Personalitatea cadrului didactic este văzută, în
special prin prisma aptitudinii pedagogice;
• Aptitudinea pedagogică este considerată unul
dintre principalii factori de succes in procesul
instructiv- educativ.
• Componentele aptitudinii pedagogice sunt:
competenţa ştiinţifică, competenţa
psihopedagogică, competența managerială şi
competenţa psihosocială.
• La acestea se adaugă tactul pedagogic.
 Competenţa ştiinţifică
- informaţie ştiinţifică selectată, veridică, actualizată,
precisă;
- capacităţi de transmitere prin utilizare de strategii
creative, operaţii mentale flexibile şi dinamice;
- capacităţi de transfer şi aplicare ;
- abilităţi necesare pentru manipularea cunoştinţelor.
 Competenţa psihosocială
- capacitatea de a stabili fără dificultate relaţii
adecvate cu elevii;
- capacitatea de comunicare lejeră şi eficientă, atât cu
grupul, cât şi cu indivizii, separat; abilităţi de
utilizare şi drămuire adecvată a forţei şi autorităţii;
- disponibilităţi de adaptare la variate stiluri
educaţionale.
 Competenţa managerială
- capacitatea de a influenţa clasa, în general şi pe
fiecare elev, în particular;
- capacitatea de a administra corect recompensa şi
pedeapsa; abilităţi de planificare şi proiectare;
- suportabilitate în condiţii de stres.
 Competenţa psihopedagogică
- capacitatea de determinare a gradului de dificultate a
unui conţinut;
- capacitatea de accesibilizare a informaţiei didactice;
- capacitate empatică, atitudine stimulantă, tact
pedagogic;
- spirit metodic şi
clarviziune în activitate.
 Tactul pedagogic
• gradul de adecvare a comportamentului
profesorului faţă de fiecare elev;gradul
motivaţiei pozitive a rezultatelor la invăţătură şi
a comportamentului elevului; gradul de
dezvoltare a personalităţii elevului;gradul de
respectare a particularităţilor psihice ale
elevului şi asigurarea unui climat optim al
activităţii instructiv-educative;rezultatele
obţinute in atingerea obiectivelor propuse.
 3. Stiluri pedagogice

-Stilul pedagogic autoritar este specific profesorului

care controlează întreaga activitate didactică, elevul
fiind pus în situaţia de a prelua punctul de vedere al
acestuia, fără a-şi putea exprima părerea. Profesorul
caracterizat printr-un astfel de stil păstrează o anumită
distanţă faţă de clasă, e singurul care are dreptul de a
lăuda sau sancţiona, îşi asumă responsabilitatea pentru
întregul demers didactic.
- Stilul pedagogic democratic este specific
profesorului care îşi propune să valorifice resursele ce-
i stau la îndemână, caracterizându-se prin deschidere
spre inovaţie, preocupare pentru dezvoltarea elevului,
oferindu-i acestuia independenţă şi libertate în gândire.
Este interesat de conexiunea inversă oferită de elevi.
- Stilul pedagogic permisiv caracterizează profesorii
care manifestă indiferenţă, pasivitate, dezinteres faţă
de procesul didactic. În astfel de cazuri, conexiunea
inversă nu funcţionează la parametri normali,
rezultatele elevilor sunt scăzute, nu există motivaţie
pentru învăţare.
 Tipuri de profesori
MODEL: Profesorul oferă elevului reperele necesare
pentru a atinge ţintele propuse. Elevul acceptă
provocarea şi porneşte în călătorie alături de profesor.

PRIETEN: Profesorul este un prieten la care elevul

poate apela atunci când are nevoie. Profesorul sprijină,
ascultă şi ajută elevul.
CĂLĂUZĂ: În călătoria cunoaşterii, profesorul
cunoaşte reperele şi-i prezintă elevului alternativele şi
soluţiile optime pentru atingerea unei ţinte. Relaţia se
bazează pe respect reciproc.

MAGICIAN: Pregătirea temeinică a profesorului îi

oferă această postură prin care îl îndrumă pe elev să
folosească obiectele şi instrumentele pentru învăţare.
MAESTRU: Profesorul oferă imaginea standardelor
de cunoaştere şi acţiune, îl aşteaptă pe elev să obţină
cunoştinţe, abilităţi, competenţe.

CIONCĂNITOARE: aplică întotdeauna metodele

didactice ce i-au fost inoculate, asemenea unei
ciocănitori care loveşte monoton scoarţa unui copac.
STRUŢ: respinge modelele educaţionale novatoare;
atitudinea sa e asemănătoare cu a struţului care îşi
ascunde capul în nisip.

SUSŢINĂTOR: Profesorul este alături de elevii săi,

este sprijin pentru depăşirea dificultăţilor întâmpinate
în învăţare.
PINGUIN: nu depune efortul de a-şi adapta metodele
pedagogice la diversele contexte educaţionale în care
este pus, amintind de existenţa „leneşă" a pinguinului.

PESCĂRUŞ: face sinteze personale între noile

metode educaţionale şi principiile pedagogice
tradiţionale, amintind de ingeniozitatea demonstrată de
un pescăruş pentru a prinde peşte.
PORUMBEL: aplică principiile dobândite într-un
anumit context educaţional la situaţii pedagogice noi,
făcând astfel un transfer

(de la vechi la nou).

VULTUR: este întotdeauna receptiv faţă de principiile

educaţionale novatoare şi este unul dintre primii care
se încumetă să le aplice, fiind atras de „vârfurile"
pedagogiei la fel cum vulturul este atras de cele mai
înalte piscuri.
 Motivarea elevilor

În procesul de învăţare se manifestă două categorii de

motivaţii:

a. motivaţia extrinsecă - ce acţionează din afară

asupra procesului de învăţare, fiind susţinută de factori
de recompensă sau de factori de constrângere (note
mici, datoria de a învăţa, teama de părinţi, de
profesori);

b. motivaţia intrinsecă - este determinată şi

susţinută de factorii interni - elevul înţelege nevoia de
a învăţa, învaţă din plăcere.
 Strategii de autostimulare
1. Copiii trebuie învăţaţi să folosească limbajul interior
pentru a-şi redimensiona motivaţia (de exemplu, repetiţia
unor fraze cum ar fi „Voi face mai bine data viitoare"
etc.).

2. Copiii pot şi trebuie să fie învăţaţi să-şi schimbe

reprezentările despre stilul şi metodele proprii de învăţare,
adecvându-le unor principii general valabile, dar şi la ceea
ce s-a denumit a fi stilul, „omul însuşi".
3. Copiii pot şi trebuie să fie învăţaţi să-şi facă
cunoscute şi să-şi argumenteze părerile în public.

4. Copiii pot şi trebuie să înveţe strategii ce implică

colaborarea şi participarea activă. Prin participarea lor
crescută la deciziile educaţionale, elevii pot să-şi
dezvolte propria motivaţie şi să dobândească un
exerciţiu efectiv de relaţionare socială.
5. Copiii pot şi trebuie să fie învăţaţi să-şi pună
întrebări despre ceea ce au citit şi să rezume anumite
paragrafe. Studiile au arătat că această strategie
metacognitivă poate avea efecte pozitive asupra
capacităţii de înţelegere a elevilor şi asupra motivaţiei
cognitive a acestora.
 Adresează-le mesaje pozitive!
Bine!
Ştiam că vei reuşi!
Ai găsit un răspuns potrivit!
Interesant răspuns! Nemaipomenit!
Asta vroiam să aud!
Excelent, ai găsit soluţia!
Îmi place cum ai formulat răspunsul!
Mă bucur că ai reuşit!
4. Tipuri de relații

Tipuri de relații: pe verticală – profesor elev, pe

orizontală – elev-elev
Privite din perspectivă pedagogică, asemenea
interacţiuni determină constituirea unui anumit
climat psiho-social în cadrul lecţiilor, care poate
favoriza sau defavoriza optimizarea predării şi învăţării
A. Relațiile de comunicare
Ipostaze ale comunicării didactice
În clasă identificăm un sistem de comunicare cu două
circuite de bază:
 circuitul vertical - care stabileşte legătura
dintre profesor şi elevi;
 circuitul orizontal - care reflectă comunicarea
dintre elevi.

După codul folosit de către profesori şi elevi se

diferențiază comunicarea: verbală, nonverbală,
paraverbală.
B. Relații de conducere

Sarcina fundamentalã a profesorului este de a

conduce învãtarea elevilor.
Modalităti de exercitare a conducerii eficiente:
¥ mediul fizic ambiant și climatul afectiv stimulator
¥ încrederea în capacitătile elevilor
¥ implicarea elevilor în activitatea de învătare, dar si
în luarea deciziilor privind viata clasei si asumarea de
roluri
¥ educarea respectului pentru celălalt si pentru reguli
¥ utilizarea întăririlor pozitive si recunoasterea
reusitelor
C. Relaţiile socio- afective:

Tipuri de relații socio-afective:

 atracție (simpatia) - sprijină, încurajează interesul şi
motivația elevilor față de învățare
 respingere (antipatie) - poate frâna dezvoltarea
motivației învățării
 indiferența dintre profesor şi elevi.
 Educația interculturală
- are ca element cheie interculturalismul, ale cărui
niveluri principale de acţiune sunt:
 la nivel internaţional: conlucrarea între diferite
ţări, culturi pentru cooperare internaţională;
 la nivel de colaborare dintre diferite segmente
de cultură şi etnice, ale unor comunităţi în vederea
formării tuturor membrilor, indiferent de etnie
(respectarea şi valorificarea specificităţii etnice şi
culturale ale minorităţilor
Educaţia interculturală se referă la teme precum
”acceptarea”, ”conviețuire cu ceilalți”,
”participare”, evitarea prejudecațiilor și
promovarea unei educații democratice
interculturală/ multiculturală
Obiectivul principal al educaţiei interculturale rezidă
în pregătirea persoanelor pentru a percepe, accepta,
respecta şi a experimenta alteritatea.
Teme de dezbatere şi aplicaţii:

 Arătați prin ce se diferențiază educația adulților față de

educația copiilor.
 Raportați tipuri și forme ale educației la educația
adulților.
 Analizați factorii care motivează adulții în învațare.
 Realizați un exercițiu de proiecție în viitor. Identificați
formele de educație a adulților care pot contribui la
dezvoltarea dvs. profesională.
 Creionați profilul profesorului ideal.
 Realizați o schemă care să surprindă avantajele și
dezavantajele fiecărui stil de predare.
 Explicați necesitatea educației interculturale
 Meditaţi la următorul afiş, care poate fi citit la un
restaurant turc din Paris:
Dumnezeul tău este evreu.
Maşina pe care o ai este japoneză.
Pizza este italiană,
iar couscous-ul este algerian.
Democraţia pe care o practici este grecească.
Cafeaua ta este braziliană.
Ceasul îţi este elveţian.
Cămaşa este indiană.
Radioul tău este coreean.
Vacanţele tale sunt turceşti,
tunisiene sau marocane.
Cifrele tale sunt arabe
Scriitura îţi este latină,
şi… reproşezi vecinului tău că este străin!
BIBLIOGRAFIE:

- Dave, R.H. (coord.), Fundamentele educaţiei permanente,

E.D.P., Bucureşti, 1991
-Paloș, R., (coord.), Educața adulților. Baze teoretice și
repere practice, Editura Polirom, Iași, 2007
- Sava,S., Ungureanu,D., Introducere în educaţia adulţilor,
Editura Mirton, Timişoara, 2005
- Șoitu, L. (coord.), Instituții de educație a adulților.
Atribuții și competențe, Editura Spiru Haret, Iași, 2003
- Cucoș, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996
Nicola, I., Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis,
Bucureşti, 2002