Ştiinţa şi puterea omului sunt unul şi acelaşi lucru.

Francis Bacon

Ştiinţa puţină îi face pe oameni pretenţioşi, în timp ce ştiinţa

multă îi face pe oameni modeşti.
Leonardo da Vinci

Adevărul este o torţă care străluceşte

în ceaţă fără să o risipească.

Claude Adrien Helvetius

Cu cât ştii mai mult cu

atât îţi dai seama că ştii
prea puţin.

George Călinescu
2
* Una dintre cele mai interesante experienţe pe care le
putem efectua în propria bucătărie este de a încerca să
introducem un ou fiert foarte bine şi ulterior decojit într-o
sticlă de lapte cu diametrul mai mic decât cel al oului.
Procedura este extrem de simplă şi constă în aprinderea
câtorva hârtiuţe şi introducerea lor în interiorul sticlei (se
pot folosi beţe de chibrit în locul hârtiei), urmată de
poziţionarea oului pe gura sticlei de lapte. Nu vor trece
decât câteva secunde şi oul se va afla în interiorul sticlei.
Foarte simplu şi spectaculos! Care este explicaţia? La
începutul experimentului, când oul se află în echilibru,
poziţionat deasupra sticlei, forţele care acţionează asupra
lui se anulează reciproc. Presiunea aerului din cameră
creează o forţă care adunată cu greutatea oului anulează
efectul produs de reacţiunea sticlei la contactul cu oul şi
de forţa apărută datorită presiunii aerului din interiorul
sticlei. Conform principiilor newtoniene, pentru ca oul să
cadă, trebuie să creăm un dezechilibru între aceste forţe.
O variantă ar fi să împingem oul cu mâna în interiorul
sticlei, dar nu ne dorim asta şi, în plus, e posibil să-l
deteriorăm astfel. Dacă poziţionăm oul pe gura sticlei
exact la momentul când chibriturile sau hârtiile folosite se
opresc din ardere, aerul din interiorul sticlei va avea o
temperatură mai ridicată decât în mod normal. Cum sursa
de căldură a dispărut, aerul va începe să se răcească. Din
moment ce oul etanşeizează foarte bine interiorul sticlei,
aerul de acolo, odată cu scăderea temperaturii, pierde şi
din presiunea sa iniţială producând o forţă mai mică.
Apare o forţă rezultantă diferită de zero care acţionează de
sus în jos, oul fiind practic absorbit în interiorul sticlei
datorită diferenţei de presiune care apare între aerul „din”
3
şi cel „dinafara” sticlei.
* Pentru a deosebi un ou fiert tare de un ou moale se ia
oul fiert, se pune pe o farfurie şi îl învârtim repede ca
pe un titirez. Apoi îl atingem o clipă cu palma şi îi
oprim mişcarea. Dacă oul se va opri atunci el este
fiert „tare”. Oul „moale” dacă este oprit o clipă va
începe spontan să se învârtească. Explicaţia se
bazează pe proprietatea corpurilor numită inerţie :
când se pune capăt rotaţiei oului tare acesta rămâne
imobil. Când este moale numai coaja oului este
momentan imobilizată pe când lichidul din interior
continuă să se mişte, de aceea când se ridică mâna
de pe ou el se va roti din nou.
4
Particulele de zahăr
seamănă foarte mult cu
aceste nave. Ele trebuie să
se afle într-o poziţie din care
să poate ajunge la cealaltă
serie de particule şi să o
aprindă pe aceasta înainte
de a se stinge. La rândul ei,
aceasta trebuie să ajungă la
următoarea pentru ca
explozia să aibă loc.
Acest lucru e dificil de realizat în contexte domestice. Nu doar zahărul
explodează. Şi făina este alcătuită din carbohidraţi – multe molecule de zahăr
lipite unele de altele. Şi ea poate exploda în acelaşi mod ca zahărul. Acelaşi
lucru se poate întâmpla şi cu praful de cacao. Majoritatea materialelor
organice pot arde. Probabil şi bicarbonatul de sodiu.
5
FIZICA ŞI
VIEŢUITOARELE

CIRCULAŢIA SÂNGELUI

În interiorul corpului nostru există un

sistem foarte complex, care are sarcina
de a transporta sângele de la inimă la
diferite ţesuturi şi organe. Este vorba
despre sistemul circulator, compus din
artere si vene, căile de legătură care
pornesc de la cap şi se continuă până la Sângele realizează
mâini şi picioare. un circuit complet,
traversând întregul
corp la fiecare 60
de secunde, adică
de aproximativ
1440 de ori pe zi.

Presiunea sângelui în artera aortă este în

mod normal de 150-160 mm Hg, scăzând pe
măsură ce ne aflăm în artere cu calibru mai
mic şi ajungând să fie în capilare doar de 20-30
mm Hg. Pe măsură ce străbate venele,
întorcându-se spre inimă, presiunea sângelui
scade şi mai mult ajungând la valori de câţiva
mm Hg, sau atingând chiar valori negative, în
venele mari ce se deschid in inimă. 6
 DUŞMANUL AUZULUI: ZGOMOTUL
Urechea este organul
care asigură percepţia
sunetelor. Ea este Zgomotul este cel mai mare
formată din: urechea duşman al auzului. Pe termen
externă, urechea lung, sunetele prea puternice
medie şi urechea afectează celulele senzoriale care
internă. captează şi transmit vibraţiile la
Sunetul este rezultatul creier. Această problemă a
senzaţiilor produse la existat dintotdeauna, însă în
nivelul creierului de prezent a devenit mai gravă.
către vibraţiile aerului Pentru a măsura intensitatea
după ce acesta a sunetului, se utilizează o unitate
pătruns în interiorul de măsură numită decibel (dB).
urechilor, stimulând Decibelul reprezintă unitatea de măsură a
celule receptoare. intensităţii sonore. Limita inferioară de
Urechile au însă şi o audibilitate a urechii umane, aşa-numitul
altă importanţă, şi prag de audibilitate, are valoarea de 0 dB.
anume aceea de a Limita peste care un sunet provoacă
asigura simţul durere este de circa 130dB. Un sunet care
echilibrului. depăşeşte 130/140 dB poate afecta
permanent auzul.
Ticăitul ceasului, de exemplu, are 20 dB, o
conversaţie normală are circa 40 de dB,
un concert rock are 120 dB, iar zgomotul
produs de un avion cu reacţie la decolare
ajunge la 130 dB.

Zgomotul excesiv, prelungit în timp, ne poate afecta

serios auzul. Aşadar, ca regulă generală, este bine
să evităm locurile prea zgomotoase sau, dacă este
absolut necesar să le frecventăm, atunci este bine
să ne protejăm urechile.
7
NIVELUL APROXIMATIV DE
DECIBELI AL UNOR SUNETE
OBIŞNUITE
Respiraţia – 10 dB
Şoapta – 20 dB
Conversaţia – 60 dB
Traficul la orele de vârf – 80
dB
Mixerul pentru alimente – 90
dB
Un tren în mişcare – 100 dB
Ferăstrăul cu lanţ – 110 dB
Un avion în mişcare – 120 dB
Zgomotul produs de o puşcă –
140 dB
ZONE AFECTATE DE POLUAREA
FONICĂ
Cele mai poluate oraşe din
România din punct de vedere al
zgomotului sunt Comarnic,
Buşteni, Azuga şi Vălenii de Munte,
din cauza traficului rutier greu care
tranzitează centrul civic. În
Ploieşti, cele mai afectate zone
sunt în Bariera Bucureşti, Piaţa
Hale, intersecţia de la Maternitate,
Cioceanu şi centrul civic.
Pentru reducerea nivelului
de zgomot ar trebui create
rute ocolitoare în oraşele
afectate, pentru
autovehicule de peste 3,5
tone. În plus ar trebui
amplasate perdele din arbori
în jurul surselor de zgomot şi
a cartierelor de locuinţe.
8
 ZGOMOTUL ŞI STAREA DE
SĂNĂTATE
Pentru a ne imagina modul în care sunetele
puternice pot dăuna auzului, să luăm următorul
exemplu. Un raport asupra siguranţei
ocupaţionale compară cilii din urechea internă cu
spicele de grâu dintr-un lan, iar sunetul care intră
în ureche, cu vântul. O adiere uşoară, sau un sunet
încet, va mişca vârful spicelor de grâu fără să le
producă daune. Totuşi, dacă vântul se intensifică,
presiunea exercitatâ asupra firului de grău va
creşte. O rafală de vânt foarte puternică sau un
vânt mai slab ce bate continuu pe o perioadă
îndelungată poate provoca grâului daune
iremediabile sau chiar îl poate distruge complet.

La fel reactionează la zgomot şi minusculii şi delicaţii cili din urechea

internă. O puternică şi neaşteptată „rafală” de zgomot poate
distruge ţesuturile urechii interne, lăsând cicatrici care pot duce la
pierderea definitivă a auzului. În plus, expunerea îndelungată la
nivele de zgomot periculoase poate distruge pentru totdeauna
delicaţii cili. Odată distruşi, ei nu se mai regenerează.

Urechea este un mecanism fin, mic

şi minunat. Cu ajutorul ei putem auzi
numeroasele sunete frumoase şi
plăcute din lumea înconjurătoare.
In mod sigur, acest pretios dar al
auzului merită se fie ocrotit !

9
 ISAAC
NEWTON
Isaac Newton (1643 – 1727) a pus Acum însă se crede
bazele ştiinţei din timpul lui şi până în zilele că toată această
noastre. În fizică s-a remarcat prin poveste nu a fost
descoperiri în domeniul mecanicii şi opticii. decât invenţia
În domeniul mecanicii, cele trei legi de nepoatei lui
mişcare a corpurilor descoperite de el, Newton, Catherine
principiile de bază ale fizicii moderne, au Conduitt, care este
condus la descoperirea formulei legii singura persoană
atracţiei universale. În matematică a pus care a povestit
bazele aritmeticii alături de matematicianul vreodată această
german Gottfried Wilhelm Leibnitz. Lucrarea întâmplare şi asta
sa „Principiile matematice ale filozofiei după mulţi ani de la
naturale”, apărută în 1687, a constituit una moartea lui
dintre cele mai importante opere din istoria Newton, iar
ştiinţei moderne . istorioara a fost
Toată lumea ştie că Newton a descoperit publicată pentru
gravitaţia datorită unei întâmplări prima dată într-un
amuzante, asemănătoare cu cea prin care eseu de-al lui
Arhimede a descoperit volumul corpurilor şi Voltaire. Se crede
legea care îi poartă numele. Însă lucrurile astfel că fie
deşi par logice, sunt oarecum discutabile. Voltaire, fie
Faimoasa istorioară se pare a fi doar o nepoata, au
minciună de familie. În această legendă se inventat această
spune că într-o zi, când Newton stătea liniştit poveste, care a
sub un copac, un măr ar fi căzut din pom, prins însă la public
lovindu-l. Şi atunci se pare că i-ar fi venit şi a rămas în istorie.
ideea care a dus la legea gravitaţiei.
10
Isaac Newton a fost primul care a demonstrat că, atât căderea corpurilor pe
suprafaţa Pământului cât şi mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul nostru,
mişcarea de rotaţie a planetelor în jurul Soarelui sau traiectoriile ciudate ale
cometelor sunt toate guvernate de una şi aceeaşi lege: a atracţiei universale.
Totuşi, ideea a fost formulată abia în jurul anilor 1680, iar spre sfârşitul vieţii,
Newton a spus că începuse să se întrebe dacă n-ar trebui luată în considerare
posibilitatea prăbuşirii Lunii pe Pământ atunci când observase căderea unui
măr din pom.
Mare parte din viaţa sa Newton a avut conflicte de idei cu alţi oameni de
ştiinţă: Hooke, Leibnitz şi Flamsteed. Drept dovadă lucrarea sa „Optics” a fost
publicată în anul 1704 după moarte lui Hooke cu care a avut divergenţe de
idei privind lumina.
Isaac Newton a prevăzut sfârşitul lumii în anul 2060, potrivit manuscriselor
celebrului fizician, prezentate la Universitatea Ebraică din Ierusalim în iunie
2007.Aceasta este pentru prima dată, din 1969, când manuscrisele respective
pot fi văzute de public, în cadrul unei expoziţii intitulată "Secretele lui
Newton".
Într-o scrisoare datată in 1704, Isaac Newton, pasionat şi de teologie, face un
calcul pe baza unui fragment din Biblie. Din punctul lui de vedere, trebuie să
treacă 1260 de ani de la re fondarea Sfântului Imperiu Roman, (de către Carol
cel Mare, care a avut loc in anul 800), până la „sfârşitul timpurilor”.
Biblioteca Naţională a Universităţii Ebraice din Ierusalim, a moştenit
manuscrisele savantului, de la un colecţionar.
Între anii 1689 – 1701 Isaac Newton a ocupat funcţii de conducere
în Parlamentul englez şi la Universitate, dovedindu-se un bun administrator.

"Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se

pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării
și se distrează căutând din timp în timp pietricele
mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în
timp ce marele ocean al adevărului se întinde
necunoscut în fața mea."
Isaac Newton
11
 Arhimede din Siracuza a fost un
învățat al lumii antice.
Realizările sale se înscriu în
numeroase domenii științifice:
matematică, fizică, astronomie,
inginerie și filozofie. Carl Friedrich
Gauss considera că Arhimede și Isaac
Arhimede este Newton au fost cei mai mari oameni
considerat a fi unul dintre de știință din întreaga istorie a
cei mai mari civilizației umane. Se cunosc puține
matematicieni ai detalii despre viața lui, dar este
antichității și unul dintre considerat drept unul din principalii
cei mai mari ai tuturor oameni de știință din antichitate.
timpurilor. El a folosit Printre altele a pus bazele
metoda epuizării hidrostaticii și a explicat legea
complete pentru a calcula pârghiilor. I s-au atribuit proiectele
aria unui arc de parabolă unor noi invenții, inclusiv al unor
prin însumarea unei serii mașini de asalt, precum și șurubul
infinite, precum și calculul fără sfârșit. Experimente moderne
aproximativ al numărului au arătat că Arhimede a proiectat
π cu o acuratețe mașini capabile să scoată corăbiile
remarcabilă pentru acele din apă și să le dea foc folosind un
timpuri. sistem de oglinzi.
De asemenea a definit spirala care-i poartă numele,
formule de calcul a volumelor și al suprafețelor
corpurilor de revoluție, precum și un sistem
ingenios de exprimare a numerelor foarte mari. 12
13
Röntgen s-a născut în 1845, la Lennep, în Germania, fiind singurul
copil al unui negustor și producător de textile. Datorită mamei sale
care provenea dintr-o veche familie olandeză, familia Röntgen a
decis să se mute în Olanda, când micuțul Wilhelm avea doar trei
ani. În copilărie și adolescență, Röntgen nu dădea semne de
aptitudini ieșite din comun, dar avea o pasiune - pe care, de altfel și-
a păstrat-o toată viața - de a face farse mecanice complicate,
îndelung elaborate.
În 1862, Röntgen se înscrie la Școala tehnică din Utrecht. În 1865, se
înscrie la cursurile facultății de fizică din cadrul Universității din
Utrecht, dar nu obține numărul necesar de credite pentru a deveni
student și decide să plece în Elveția, unde se îmatriculează la
Institutul Politehnic din Zürich după susținerea examenelor. În 1869,
își susține teza de doctorat la Zürich și este numit asistentul
celebrului fizician August Kundt. Îl însoțește pe acesta la Würzburg
și ulterior la Strasbourg.
Unul dintre momentele cele mai importante ale vieții sale a
fost întâlnirea cu Ivan Pulyui, un fizician de origine
ucraineană, care i-a furnizat savantului german una din
lămpile pe care acesta le-a folosit pentru a obține ceea ce el a
numit "raze X". Röntgen a descoperit razele care îi poartă
numele din pură întâmplare, experimentând în laboratorul
său efectele descărcărilor electrice de mare intensitate prin
tuburi de sticlă umplute cu gaz la presiuni foarte joase.

14
El studise deja efectul razelor catodice, raze
care apar în momentul în care curentul
electric trece printr-un gaz extrem de
rarefiat. În noiembrie 1895, a descoperit că,
dacă tubul prin care trece sarcina electrică
este izolat cu un carton negru pentru a
exclude orice sursă de lumină, în condițiile
lucrului într-o cameră obscură, un carton
care are pe una din suprafețele sale
platinocianidă barică devine fluorescent,
chiar dacă este la o depărtare apreciabilă de
tub. Röntgen a mers mai departe și a
observat că același fenomen, al înregistrării
transparenței unui corp, are loc și folosind
plăci fotografice.
Prima radiografie din lume a fost făcută la
scurt timp de către Röntgen, surprinzând
pe clișeele fotografice oasele și inelul unei
mâinii a soției sale. De aici, savantul a
dedus că oasele sunt mult mai puțin
permeabile pentru razele X, reliefându-se
mai dur, ca și inelul soției sale. Din 1895,
și-a petrecut restul vieții în laborator
studiind acest fenomen. Moartea lui, în
1923, drept urmare a unui carcinom
intestinal, nu este o consecință directă a
experimentelor sale cu razele X pentru că
a fost unul dintre primii savanţi care au
folosit ecrane plumbate pentru protecţia
la radiaţii. 15
 Spirit deschis la tot ce este nou, Eminescu a fost puternic atras
de cunoştinţele ştiinţifice ale timpului său, acestea devenind
uneori chiar izvor al operei sale. Perioada în care a studiat la
Viena şi Berlin l-au apropiat pe Eminescu de operele unor nume
cunoscute şi recunoscute ale ştiinţei: Arhimede, Galileo Galilei,
Johannes Kepler, Isaac Newton, Daniel Bernoulli, Chales de
Coulumb, Brown, Robert von Mayer, James Joule şi alţii. În
sprijinul acestei afirmaţii stau nu numai poemele sale, ci şi
însemnările referitoare la probleme legate de fizică, însemnări
cuprinse în două caiete numite de Eminescu FIZIOLOGIE I şi
FIZIOLOGIE II .
Aceste manuscrise impresionează prin varatele domenii
abordate, dar şi prin modul personal de prezentare a
informaţiei ştiinţifice.
Sunt abordate aici noţiuni din domeniul mecanicii clasice newtoniene cum
ar fi: masa, acceleraţia, mişcarea rectilinie şi legea acesteia, forţa
gravitaţională, lucrul mecanic şi transformarea şi conservarea energiei
mecanice. Găsim notiţe referitoare la noţiunile de repaus, mişcare şi la
cauzele mişcărilor. Legile mişcării sunt formulate corect fără a fi însoţite de
relaţii matematice. Sunt enunţate principiile newtoniene ce guvernează
mişcarea corpurilor
Principiul fundamental al dinamicii este sugerat printr-un exemplu celebru în
fizică: dacă o locomotivă comunică unui tren într-o secundă o anumită
variaţie a vitezei, se cer două locomotive pentru a avea acelaşi efect asupra
unui tren de două ori mai greu.În unele cazuri găsim în caiete expresii
matematice ale unor legi fizice, care subliniază interesul poetului pentru
matematică şi fizică. Eminescu observă că fapte obişnuite, observate cu
atenţie, pot conduce la descoperi remarcabile. El citează în acest sens
exemplul lui Newton: printr-un măr ce cădea, Newton a fost dus la gândul că
greutatea nu e nimic altceva decât atracţia exercitată de Pământ asupra
16
corpului.
 În însemnările sale ştiinţifice, Eminescu
foloseşte deseori modalitatea de expresie
specifică unui scriitor, exprimând noţiunile
într-o formă vie, colorată, de multe ori
comentariile sale devenind adevărate poeme
în proză. Principiul conservării materiei, pe
care-l considera o lege fundamentală a
tuturor fenomenelor din natură, este enunţat
în caietele sale din perspectiva diferitelor
tipuri de fenomene ( mecanice,
termodinamice, electrice, magnetice, etc.).
Cunoştinţele Pornind probabil de la acest principiu dar şi
referitoare la câmpul de la mitul vieţii de după moarte, a scris un
fizic sunt relevate nu poem sugestiv „Strigoii”, poem care ar putea
numai de rândurile fi considerat o prezentare lirică a două
consacrate planuri ale cunoaşterii umane „ cunoaşterea
noţiunilor de ştiinţifică şi cunoaşterea mitică ”.
electricitate sau Unele din cele mai reprezentative versuri
magnetism ce apar sunt datorate cunoştinţelor poetului
în Caiete, ci şi de referitoare la un domeniu al fizicii intens
versurile Glossei în studiat în sec. al XIX-lea: termodinamica.
care ideile de Eminescu era atras de problema energiei
continuitate din radiate de soare şi a efectelor acestuia
fizică sunt preluate asupra vieţii şi a atmosferei terestre .
ca fiind Schimbul de materii între organismul viu şi
continuitatea vieţii, mediul exterior se realizează cu ajutorul
a ideilor. energiei solare, idee care-l face pe poet să
ajungă la o problemă mult discutată la acea
vreme de către fizicieni: resursele de energie
ale Soarelui.
17
18
 Magneţii

Electromagnetism

Curentul dintr-un conductor produce un câmp magnetic

relativ slab, dar cercetătorii au găsit modalitatea de
amplificare a acestuia, într-un timp relativ scurt. Dacă se
înfăşoară conductorul sub forma unei bobine şi se
introduce în interiorul ei un miez de fier, atunci
intensitatea câmpului magnetic creşte foarte mult.
Această bobină cu miez de fier în interior se numeşte 19
electromagnet.
 Aceşti magneţi au o trăsătură comună: proprietăţile
magnetice se manifestă în două regiuni, numite poli,
unul care arată către nord şi unul care arată spre sud.
Extremităţile magnetului se numesc poli, deoarece lăsând
liber magnetul în sens orizontal, acesta se va orienta cu
vârfurile către polii magnetici ai Pământului ( Polul Sud şi
Polul Nord ) care şi el este un magnet gigantic. Acesta este
principiul de funcţionare al busolei. Ambele extremităţi ale
magnetului atrag fierul nemagnetizat, dar dacă apropiem
doi magneţi, atunci polul nord al unuia atrage polul sud al
celuilalt şi viceversa. În acelaşi timp, doi poli sud, respectiv
nord, se vor respinge reciproc. Aşadar, polii de acelaşi tip se
resping. Totuşi, pare paradoxal că polul nord al magnetului
se întoarce către Polul Nord al Pământului. Aceasta se
explică prin faptul că polul magnetic al Pământului din
Cei doi poli apropierea Polului Nord este de fapt un pol sud din punct de
vedere magnetic
Faptul că electricitatea şi magnetismul au o legătură strânsă s-a
descoperit abia în 1819. În acel an, un profesor de fizică danez, Hans
Öersted a prezentat audienţei un nou fenomen electric şi a încercat
să-i găsească o explicaţie.

Omul de ştiinţă danez a legat extremităţile unei baterii

cu o sârmă, vrând să demonstreze că sârma se va încălzi
când este parcursă de curent electric. În momentul în
care a conectat cele două borne ale sursei s-a petrecut un
fenomen ciudat: acul busolei din apropiere a deviat şi nu
a mai revenit la poziţia iniţială. Concluzia lui Öersted:
curentul din sârmă a generat un câmp magnetic care a
acţionat asupra acului busolei. Acest experiment a
însemnat descoperirea unuia dintre cele mai importante
fenomene din ştiinţa naturii: electromagnetismul.

20
 PĂMÂNTUL CONSIDERAT CA UN
MARE MAGNET

21
 ÎNTREBĂRI DESPRE CÂMPUL
MAGNETIC AL PĂMÂNTULUI
De ce este Pământul
magnetizat? Care este originea
câmpului magnetic terestru?
Nimeni nu ştie cu precizie
răspunsul la această întrebare.
Există doar ipoteze. Unii
oameni de ştiinţă consideră că
miezul lichid al planetei, care
are în componenţă metale
precum fierul şi nichelul, dă
naştere câmpului magnetic
datorită dispunerii şi mişcării
sarcinilor electrice din
compoziţia atomilor acestor
elemente chimice. Efectul este
cunoscut sub numele de efect
de dinam şi s-ar produce
datorită mişcării în convecţie a
sarcinilor electrice prezente în
structura nucleului exterior al
Pământului. Această teorie a
dinamului încearcă să descrie
procesele prin care un fluid
bun conductor din punct de
vedere electric aflat în mişcare
de rotaţie şi de convecţie
poate genera şi întreţine un
asemenea câmp magnetic.
Indică busolele cu adevărat
nordul?
Atunci când o busolă se roteşte
liber, câmpul magnetic terestru
exercită un cuplu de forţe asupra
acului acesteia care, în consecinţă,
se roteşte pentru a indica nordul.
Când privim o busolă spunem că
acul acesteia, de fapt capătul
acestuia marcat ca fiind nordul, ne
indică în ce direcţie este acest
punct cardinal. Ştim însă că
magneţii funcţionează după
principiul "polii opuşi se atrag".
Asta înseamnă că ceea noi numim
polul nord, zonele arctice, se
comportă de fapt ca polul sud al
unui magnet imens. Cu alte
cuvinte, "polul nord" arctic este de
fapt polul sud, iar polul sud pe care
îl asociem cu toţii Antarcticii este
de fapt polul nord al acestui
magnet imens care este Pământul.
22
Când, unde şi de către cine a fost localizat pentru prima dată nordul
magnetic?
Prima expediţie care a atins polul nord magnetic a fost condusă de James
Clark Ross, care l-a localizat lângă Capul Adelaide, în peninsula Boothia, la
data de 1 iunie 1831. La rândul său, Roald Amundsen a stabilit în 1903 că
polul nord magnetic se deplasase puţin faţă de locaţia stabilită în 1831. Au
urmat observaţile efectuate de oameni de ştiinţă angajaţi de guvernul
canadian, care au stabilit a treia locaţie a polului nord magnetic pe lacul
Allen de pe insula Prinţul de Wales 23
 Pământul este „casa noastră“ a
tuturor. În sistemul nostru planetar,
Terra este o „prezenţă” neobişnuită,
iar noi avem toate motivele să ne
considerăm privilegiaţi, locuindu-l.
Fenomenele care au creat şi care
întreţin peisajele terestre, lumea
vieţii, îi sunt cu totul proprii. Pământul
are „personalitatea” şi
individualitatea lui cosmică. Anticii l-
au preţuit atât de mult încât l-au
considerat „centru” al Universului.
Fenomenele care au loc pe Pământ,
sunt datorate mai multor forţe printre
care şi forţa gravitaţională.

Gravitaţia are profunde urmări în manifestările

tuturor fenomenelor fizice şi biologice petrecute pe
suprafaţa Terrei. Forţa gravitaţională este o forţă
de ordine şi de echilibru pe planeta noastră. Fără
gravitaţie totul ar fi un haos. Ea pune ordine şi
echilibru în toate. Astfel gravitaţia a determinat o
distribuţie a masei terestre aşa fel încât elementele
cele mai dense sunt dispuse concentric spre centrul
Pământului. Gravitaţia reglează toate procesele
dinamice de la suprafaţa planetei, ea ne ţine lângă
de Soare. Formarea mărilor şi a oceanelor,
scurgerea apei în albiile râurilor, circulaţia apei în
natură, modelarea reliefului, toate sunt reglate de
gravitaţie. Munţii pe Terra nu depăşesc 9 000 m
faţă de celelalte planete unde, gravitaţia fiind mai
slabă, aceştia s-au înălţat mult.
24
De exemplu pe Marte munţii ajung la 24 000
m iar pe Venus la 10 000 m. Cercetările au
demonstrat că în urmă cu milioane de ani,
odată cu apariţia vieţii, a intervenit şi o
scădere a intensităţii gravitaţiei, cu efecte
pozitive în definitivarea conformaţiei
scheletului vieţuitoarelor. Orice modificare
intervenită în variaţia gravitaţiei în timp,
poate avea urmări asupra vieţuitoarelor
evoluate. În apa greutatea este mai mică,
fiinţele o suportă mai uşor decât pe uscat.
Aceasta explică de ce s-a întărit scheletul
animalelor terestre care, faţă de un vertebrat
acvatic este de două ori mai greu. Animalele
terestre cheltuiesc prin urmare o energie mai
mare decât cele de apă pentru deplasare.
Chiar şi plantele sunt influenţate în creşterea
şi dezvoltarea lor de gravitaţie prin fenomenul
de geotropism care poate fi pozitiv (creşterea
rădăcinilor în sensul de atracţie al
pământului) şi negativ ( creş- terea tulpinii ).
Gravitaţia a intervenit pe planeta noastră în
stabilirea unor anumite dimensiuni bine
proporţionate ale vieţuitoarelor. Viaţa
născută pe o planetă unde forţa de gravitaţie
este mică, ar determina apariţia unor fiinţe
uriaşe şi invers, ele pot deveni pitice pe o
planetă cu o forţă gravitaţională mare.

25
26
 Mecanismele au avut încă din cele mai
vechi timpuri întrebuinţări în viaţa oamenilor.
Simplitatea construcţiei lor precum şi faptul
că au uşurat munca omului, au făcut ca ele
să se transmită din cele mai vechi timpuri
până la noi.
De exemplu pârghiile, scripeţii şi planul
înclinat se presupune că au fost folosite la
construcţia piramidelor.
Pentru că tehnica necesară construirii unor astfel
de giganţi a fost complexă, mulţi spuneau că au
fost construite de extratereştri, sau de către
egiptenii deţinători ai unei tehnologii avansate,
care a fost pierdută cu vremea.
Profesorul de studii
clasice Donald Redford
spunea că deşi
complicat, procesul
construirii nu este
imposibil de explicat.

27
 Faraonii începeau construcţia
piramidelor în momentul urcării pe tron.
Pe lângă mulţimea muncitorilor, ei
foloseau şi două feluri de mecanisme : o
rampă (plan înclinat) exterioară şi o
rampă interioară.

Pe rampa exterioară erau deplasate blocurile

de piatră iar, întrucât piramidele erau
formate din mai multe nivele, pentru a ridica
blocurile de piatră de la un nivel la altul,
Herodot a descris o maşinărie care ar fi fost
folosită. Acesta susţinea că de fapt s-a folosit
un schelet foarte simplu din lemn cu o rampă
interioară cu care erau ridicate blocurile din
piatră până la terminarea construcţiei.

28
Ce cauzează cutremurele ?

Cutremurele se produc când

presiunile enorme ce iau naştere in
interiorul pământului devin mai
mari decât rezistenţa rocilor. Ca
urmare, roca se tensionează şi se
sparge.
Unele roci sunt nerezistente , presiunea
eliberându –se prin spărturi continue.
Rocile se pot deplasa fără a se
produce cutremur. Unde rocile sunt mai
rezistente, presiunea creşte până se
produce spărtura însoţită de un
cutremur. Cu cât timpul de acumulare a
presiunilor este mai lung şi energia
stocată în roci este mai mare, cu atât
mai mare va fi spărtura şi mai puternic
cutremurul. Se produc anual aproximativ
500000 de cutremure., dar unele sunt
atât de slabe încât trec neobservate.
Altele produc unde de şoc atât de mari,
încât se propagă in interiorul Pământului
până la mai mult de o zi.
29
 Unde pleacă marea in timpul refluxului ?

În timpul refluxului apa nu

dispare, ci se deplasează de pe o
parte pe alta a suprafeţei
terestre. Acest fapt se întâmplă
deoarece apa oceanelor este
acţionată de Gravitaţia Lunii.

Gravitaţia este forţa care face ca

obiectele să cadă pe sol când sunt aruncate
in sus – câmpul gravitaţional al
Pământului atrage obiectele. În acelaşi mod
Luna atrage apele oceanice spre ea. Apele
oceanice orientate spre Lună se umflă în
direcţia acesteia. O umflare similară a
apelor are loc pe cealaltă parte a
Pământului.
Pe ţărm, în zona umflării apelor, apare fluxul.
Între aceste zone, apa are un nivel mai scăzut,
constituind un reflux.

La fiecare 24 de ore, pe suprafaţa

Pământului se succed două umflări şi două
retrageri – deci două fluxuri şi două
refluxuri.

30
DIN MIRACOLELE ECHILIBRULUI

Vă place fotografia ? Puteţi realiza

“scamatoria” astfel :

Introduceţi un ac de cusut
într-un dop de plută astfel
încât să iasă vârful acului din
acesta.
Înfingeţi în ambele părţi ale
dopului două furculiţe identice
( care au aceeaşi greutate ).
Aşezaţi cu atenţie sistemul
astfel construit să se sprijine
cu vârful acului pe buza gurii
unei sticle de sticlă ( 0,5 ml ).
Mişcaţi uşor o furculiţă şi
întregul sistem începe să se
rotească.

SFAT : Pentru ca să reuşească această

experienţă spectaculoasă de echilibru trebuie
să respectaţi condiţia de bază aceea ca centrul
de greutate al sistemului să se afle sub punctul
de sprijin.

31
"A vedea mişcarea planetelor,
pietrelor şi mareelor sunt doar
exemple de mişcare a unui punct
mobil, conform unei legi; aceasta
constituie o abstractizare,
calităţile obiectelor curente fiind
reduse la proprietăţile primare de
masă, poziţie şi timp."

Ernest H.Hutten

Comentând versurile:„În clipa când

plecăm din gară/Şi stăm la geam cu
capu’ afară/Noi stăm pe loc,/Doar
trenul pleacă." (I.Minulescu), spunem
că nu este numai un joc de cuvinte, ci
ele sunt perfect logice. Dacă sistemul
de referinţă este trenul, atunci
călătorii sunt in repaus. Dacă sistemul
de referinţă este însă gara (Pământul),
aceiaşi călători sunt în mişcare.

32
 Triunghiul Bermudelor

Triunghiul Bermudelor, cunoscut și sub

numele de "Triunghiul Diavolului",
este o zonă aproximativ triunghiulară
ca formă, cu cele trei colțuri localizate
pe Insulele Bermude, Porto Rico și
Fort Lauderdale, Florida în Oceanul
Atlantic. Suprafața cuprinsă este de
circa 1.2 milioane km². Există unele
speculații cum că în această regiune se
întâmplă foarte des fenomene
paranormale, cum ar fi: dispariții ale
unui număr mare de vase și aparate de
zbor, oameni a căror urmă nu a mai
fost gasită vreodată, activități
paranormale (în care legile fizicii sunt
date peste cap), puse inclusiv pe
seama ființelor extraterestre. În ciuda
acestor idei populare, Paza de Coastă a
Statelor Unite și alte agenții citează
statistici care indică faptul că numărul
incidentelor de vase și avioane
dispărute sau pierdute nu este mai
mare decât în oricare altă zonă des
circulată a lumii. Triunghiul cuprinde
un coridor al Atlanticului de nord care
se întinde de la Insulele din Caraibe
de-a lungul coastei Nord-Americane
până la statele Carolina de Nord și de 33
Sud.
Dar mai rămâne
dispariția navelor și
faptul că nici un trup nu
a mai fost văzut. Cu
această problemă s-au
confruntat oamenii de
știință și până la urmă
au tras linie și astfel au
aflat că în aceea zonă se
află o concentrație mare
de gaz metan. Astfel în
vase și avioane pătrunde
gazul metan în
concentraţie mare
motoarele cedează și
explodează echipajul
murind, ori din cauza
undei de șoc, ori sufocați
de gazul metan. 34
 Noi cercetări arată că marea din
acea zonă elimină bule de gaz
atât de mari încât pot cuprinde
un vas întreg și îl pot scufunda.

Un vas dispărut în interiorul sau

exteriorul Triunghiului
Bermudelor……

Câmp magnetic
Sunt bine cunoscute miturile legate de compasul care o ia
razna în Triunghiul Bermudelor. Legenda spune că Triunghiul
este unul dintre cele două locuri de pe planetă unde compasul
arată nordul corect, în comparaţie cu nordul magnetic.
Navigatorii ştiu că trebuie să calibreze compasul pentru a
compensa deviaţia, fiind condiţionaţi de poziţia pe glob. În timp
ce Triunghiul Bermudelor era in secolul 19 un loc în care
compasul arăta nordul corect, câmpul magnetic al Pământului
se schimbă şi odată cu el variaţia compasului.

Schimbări rapide de vreme

Această teorie nu este nebunească deloc şi este chiar cea mai
credibilă. Activitatea meteo este foarte intensă deasupra
Bermudelor. Se produc furtuni intense din pricina ciocnirii maselor
de aer cald şi aer rece deasupra oceanului. Dacă mai adăugăm şi
faptul că prin mijlocul Triunghiului Bermudelor trece Curentul
Golfului, este un teren cu adevărat “accidentat” pentru avioane şi
vapoare. Pentru a mai adăuga puţin mister legendei, adâncimea
apelor din Triunghi este cea mai mare din Atlantic, aşa că epavele
35
avioanelor şi navelor par fi pierdute pentru eternitate.