Sunteți pe pagina 1din 11

Comunismul în Rusia

Nume : Olaru Bianca


Clasa a X-a H
Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a fost numele folosit de
succesorii facțiunii bolșevice a Partidului Social Democrat al
Muncitorilor din Rusia din 1952 până în 1991. Denumirea de Partid
Comunist a fost prezentă în numele partidului încă din 1918, atunci
când bolșevicii au devenit Partidul Comunist al Întregii Rusii (bolșevicii).
În 1925 partidul a devenit Partidul Comunist al Întregii Uniuni
(bolșevicii). În 1934 a devenit Partidul Comunist (bolșevic) al Uniunii
Sovietice (PC(b)US). În cele din urmă, în 1952, el a devenit Partidul
Comunist al Uniunii Sovietice sau, mai simplu, PCUS.
Odată ce s-a format Internaționala a treia sau Cominternul în 1919,
structura marxist-leninistă centralist democratică a PCUS a fost copiată
de alți membri ai Cominternului, ceea ce a dus la formarea de partide
comuniste în întreaga lume.

1
Pentru cea mai mare parte a istoriei Rusiei Sovietice și a
Uniunii Sovietice, Partidul Comunist a fost nelipsit de la guvernare și a
fost singurul partid politic tolerat de guvern și de forțele lui de securitate.
Ca o consecință, istoria URSS și a PCUS se întrepătrund și se
suprapun. Comunismul a fost gândit de Karl Marx și aplicat în Rusia de
către Lenin, care avea să devină părintele URSS. Comunismul în Rusia
a căpătat formele unei terori ce a cuprins aproape întregul popor.
De la o idee teoretică, Lenin și ulterior Stalin au transformat comunismul
într-un regim de teroare, unde represiunea a atins cote alarmante. Stalin,
în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, a reușit să extindă
comunismul în sud-estul Europei, astfel că numărul crimelor împotriva
așa-zișilor „dușmani ai partidului sau regimului” au crescut.

2
Începutul

Comunismul s-a conturat în secolul al XIX-lea, Karl Marx


fiind cel care a pus bazele acestei ideologiei. Karl Marx și Friedrich
Engels au scris „Manifestul Partidului Comunist” care expune o nouă
concepţie despre lume. Comunismul promovează lupta de clasă şi
rolul istoric revoluţionar al proletariatului. Lucrările lui Karl Marx au
reprezentat pentru lumea comunistă primele manuale de „Istorie a
comunismului”. Principiile enunțate de Marx au stat la baza gândirii
socialiste din Rusia. A urmat Lenin care a participat intens la
extinderea mişcării revoluţionare de stânga.

3
Leagănul comunismului

Începând cu 1917, Rusia a îmbrățișat regimul comunist. Revoluția


Bolșevică a stat la baza instaurării acestuia. Lenin a reușit să înlăture regimul
țarist și să transforme Rusia în cel mai puteric stat comunist din Europa. După
Revoluția Bolșevică, Rusia a abandonat lupta alături de Antanta, ieșind din
Primul Război Mondial. Lenin a creat URSS, stat ce avea să domine puternic
perioada postbelică. În contextul celui de-al Doilea Război Mondial,
comunismul s-a extins în mai multe state din lume. Preluarea puterii de către
Stalin a dus la crearea unei țări unde crima împotriva adversarilor era literă de
lege. După venirea la putere a lui Gorbaciov, cursul politicii rusești s-a schimat,
fiind mult mai moderată. Acest fapt s-a simțit atât în URSS cât și în alte state
comuniste din Europa.

4
Răspândirea comunismului în lume

După cel de-al Doilea Război Mondial și victoria URSS


alături de Națiunile Unite, Stalin a impus comunismul în mai multe
state din Europa: România, Albania, Cehoslovacia, Iugoslavia,
Bulgaria, Ungaria, RDG, Polonia. Treptat, comunismul s-a instaurat și
în alte state din afara continentului european, precum China, Coreea
de Nord, Vietnam, Cuba, Laos. Stalin a reușit să impună regimul
comunist și să subjuge state din lume din punct de vedere economic și
politic. Acest aspect a dus la declanșarea Războiului Rece, adică
tensiuni între SUA și URSS, tocmai pe fondul acestei extinderi
puternice a comunismului. SUA a gândit diferite planuri de ajutorare a
mai multor state afectate de război, urmârind evitarea răspândirii
comunismului. În toate statele din blocul socialist sovietic s-a preluat
modelul URSS unde teroarea și represiunea erau căi de organizarea a
acestora.

5
Structura PCUS

În 1919 a fost creat un Birou Politic, care a avut inițial cinci


membri, având ca sarcină conducerea treburilor zilnice ale partidului. La
început, cea mai înaltă instanță a Partidului era Comitetul Central. Primii
membri plini ai Politburo au fost: Lenin, Troțki, Kamenev, Stalin și
Krestinski cu trei membri supleanți: Buharin, Zinoviev și Kalinin. De-a
lungul celui de-al treilea deceniu, s-au ținut congrese ale partidului
aproape în fiecare an.
Cea mai înaltă instanță conducătoare a PCUS era Congresul Partidului,
care la început se țineau anual pentru ca apoi să devină mai rare, în
special pe vremea lui Stalin. Congresul Partidului alegea Comitetul
Central care, la rândul lui, alegea Politburo – Biroul Politic. Sub Stalin,
cea mai importantă poziție din partid a devenit cea de Secretar General
care era ales de Politburo. În 1952, titulatura de Secretar General a
devenit Prim Secretar iar Politburo a devenit Prezidiu, asta până și-au
recăpătat numele în timpul lui Brejnev, în 1966.

6
În teorie, puterea supremă aparținea Congresului Partidului dar, în
practică, structura de putere era inversă și, după moartea lui Lenin,
puterea supremă a fost concentrată în mâinile Secretarului General.În
teorie, puterea supremă aparținea Congresului Partidului dar, în
practică, structura de putere era inversă și, după moartea lui Lenin,
puterea supremă a fost concentrată în mâinile Secretarului General.
La nivelurile de jos, conducerea partidului era asigurată de Comitetele
de Partid, partkom.
Un partkom era condus de secretar al partkomului. La intreprinderi,
colhozuri, instituții, etc, comitetele erau denumite "partkom". La nivele
mai înalte, comitetele aveau nume abreviate precum: raikom la nivelul
de raion, obkom la nivelul de oblast (regiune) (cunoscute mai înainte ca
gubkom (pentru gubernii), gorkom la nivel de oraș, etc.
La nivelurile de jos ale
partidului se aflau organizațiile de bază. Erau create în înteriorul oricărei
organizații de orice fel unde erau cel puțin trei comuniști. Conducerea
celulei era denumită biroul partidului. Un birou de partid era condus de
un secretar de birou ales. La celulele de partid mai mici, secretarii erau
de regulă angajații uzinei/spitalului/scolii corespondente. Organizațiile
suficient de mari erau conduse de secretari cu scoatere din producție,
care-și primeau salariul din fondurile partidului.
7
Calitatea de membru de partid a devenit până la urmă un privilegiu, cu posibilitatea
de a accede în elita societății sovietice, nomenclatura. Membrii nomenclaturii se
bucurau de privilegii speciale: accesul la magazinele cu circuit închis, la stațiunile de
odihnă și la dacea (vilele de protocol), se bucurau de repartizarea preferențială de
apartamente, le era permis să călătorească peste hotare, puteau să-și trimită copii
la cele mai bune școli și puteau obține cele mai bune slujbe pentru ei.
Era practic imposibil să ajungi în elita conducătoare a Uniunii Sovietice fără a fi
membru al Partidului Comunist.
Cu unele excepții, politica Partidului Comunist al Uniunii Sovietice era dictată de
Secretarul General. Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice după moartea lui
Lenin poate fi divizată în epocile lui Stalin, Hrușciov, Brejnev și Gorbaciov.

8
Sfârșitul conducerii comuniste

Probabilitatea tot mai mare a disoluției URSS a condus elementele


conservatoare ale PCUS să lanseze lovitura de stat din august din 1991, când
Gorbaciov a fost înlăturat temporar de la putere. Pe 19 august 1991, cu o zi înainte
de semnarea noului Tratat Unional care dădea o mult mai multă libertate
republicilor, un grup care s-a autointitulat Comitetul pentru Starea de Urgență a luat
în mâini puterea în Moscova, declarând că Gorbaciov este bolnav și de aceea
eliberându-l din funcție. Vicepreședintele Ghenadi Ianaiev a fost numit ca
președinte în funcție. Comitetul din opt membri includea pe președintele KGB,
Vladimir Kriucikov, ministru de interne, Boris Pugo, ministrul apărării, Dmitrii Iazov și
primul-ministru, Valentin Pavlov. Lovitura de stat a fost învinsă datorită marilor
demonstrații populare ca și eforturilor lui Boris Elțân, care a devenit astfel
adevăratul om puternic al zilei.

9
Gorbaciov s-a reîntors la Moscova ca președinte, dar a demisionat din funcția de
Secretar General și și-a luat angajamentul să curețe partidul de conservatori. Elțîn
a interzis formal Partidul Comunist în Rusia. KGB-ul a fost dizolvat ca și alte agenții
și organizații ale partidului. Acțiunile lui Elțîn au fost declarate mai apoi
neconstituționale, dar în acel moment URSS încetase să mai existe.
După colapsul Uniunii Sovietice, rușii care aderaseră la tradițiile
Partidului Comunist, în mod particular așa cum existase acesta înainte de
Gorbaciov, s-au reunit în Partidul Comunist al Federației Ruse.

Concluzie :

Sfârsitul comunismului în istoria Rusiei a fost marcat de


dizolvarea, în noiembrie 1991, a partidului comunist al Federatiei Ruse.
În toamna anului 1991 n-au mai existat partide comuniste în URSS.
Moartea URSS a survenit nu mult timp dupa decesul partidului comunist.

10