Sunteți pe pagina 1din 25

Curcubeul

Despre curcubeu….
 Curcubeul este cel
mai frumos fenomen
din atmosferă, ce a
impresionat omenirea
din toate timpurile,
fiind considerat un
"semn ceresc" care
aduce binele, pacea
şi prosperitatea.
Fotografii - Curcubeul
Fotografii - Curcubeul
Fotografii - Curcubeul
Fotografii - Curcubeul
Ce este curcubeul?
 Cum apar curcubeele ?
 Curcubeul este un fenomen optic care apare când
lumina Soarelui suferă fenomenele de refracţie, reflexie
şi difuzie la întâlnirea cu picăturile de apă din atmosferă;
are aspectul unui imens arc multicolor desfăşurat pe cer.
La contactul cu un strop mărunt de apă, lumina albă este
descompusă în frecvenţe individuale corespunzătoare
culorilor din spectrul vizibil, prin refracţie, la fel ca la
intrarea într-o prismă optică. O parte din lumina din
interiorul picăturii de apă este reflectată la contactul cu
marginea opusă a stropului de apă, iar o alta se
descompune încă o dată la momentul ieşirii din picătura
de apă, amplificând separaţia culorilor.
Ce este curcubeul?
 În ce condiţii putem observa un curcubeu ?
 Pentru a fi martorii unui asemenea fenomen optic este
nevoie să fie îndeplinite două condiţii. În primul rând este
nevoie ca observatorul uman să fie poziţionat între
Soare şi picăturile de apă. Stropii mărunţi de apă pot
proveni fie de la ploaie, fie din aburul unei cascade sau
chiar de la gura unui pulverizator, al unui furtun de
grădină. A doua condiţie este ca unghiul pe care
Soarele, stropii de apă şi ochii observatorului îl
formează să fie în intervalul 40◦-42◦. De aceea este
nevoie ca fenomenul să se producă în dimineţile sau
după-amiezele însorite imediat după ploaie. Altfel, noi,
oamenii de la nivelul solului, nu am avea poziţia
corespunzătoare observării curcubeului. Unghiul de 42◦
se datorează felului în care cele două refracţii succesive
se produc la contactul luminii albe cu picăturile de apă.
Cine a explicat prima oară cum
apare curcubeul...?
Deşi Newton a fost preocupat şi a studiat în detaliu
fenomenele optice de-a lungul vieţii sale, un călugăr
german de la începutul secolului al XIV-lea a fost primul
om care a descoperit cum se reflectă şi se refractă lumina
la contactul cu o picătură de apă. Pentru a-şi susţine
ipotezele formulate pe această temă, călugărul a umplut o
sferă cu apă, a direcţionat o rază de lumină solară spre
aceasta şi a observat separarea luminii albe în culorile
curcubeului, precum şi reflexia luminii la contactul cu
partea opusă celei prin care raza a intrat în contact cu
sfera. Numele călugărului neamţ era Theodoric din
Freiburg, iar anul descoperirii şi demonstraţiei sale, 1304.
Culorile curcubeului
 Ordinea culorilor dintr-un curcubeu este de la lungimi de
undă mici în arcul exterior la cele mari în arcul interior.
Succesiunea culorilor de la exterior spre interior este
următoarea: roşu, portocaliu (oranj), galben, verde,
albastru, indigo, violet (ROGVAIV).
Cum se produce curcubeul
acasă, la şcoală...
 Curcubeul poate fi explicat
analizând mersul razelor de
lumină într-o sferă transparentă.
Lumina albă de la soare suferă
mai întâi o refracţie la intrarea în
picătura de apă, moment în care
începe separarea culorilor. În
partea opusă a picăturii are loc o
reflexie la interfaţa dintre apă şi
aer (o parte din lumină iese afară,
dar aceasta nu produce efectul de
curcubeu). În continuare lumina
iese din picătură printr-o a doua
refracţie, care amplifică separarea
culorilor.
Ce credeau unele popoare despre
curcubeu
Incaşii credeau despre curcubeu
ca era un dar de la Zeul Soare.
Arabii vedeau curcubeul ca pe o
tapiţerie cerească ţesută de vântul ce
bătea dinspre sud.

Potrivit unei credinţe populare


poloneze, îngerii lăsau aur la
capetele curcubeului, dar numai un
om gol puşcă îl putea găsi.

O legendă kenyană spune că


Dumnezeu a creat două curcubee,
unul bărbat şi celălalt femeie, ambele
trebuiind să lucreze împreună pentru
a opri ploaia.
Ce credeau unele popoare despre
curcubeu
În mitologia africană se crede
despre curcubeu ca este un şarpe
uriaş ce iese la păscut după ploaie,
şi care va devora pe nefericitul pe
care îl va întâlni în cale.
Există un mit germanic în care
curcubeul este vasul pe care
Divinitatea l-a folosit atunci când a
colorat penajul păsărilor.
Indienii nord-americani credeau
despre curcubeu că era Calea
Sufletelor, interpretare pe care o
întâlnim la multe alte popoare.
Pentru japonezi curcubeul este
„podul plutitor al cerurilor”.
“Alt fel de curcubee”
Circumzenithal Arc -
"Curcubeul răsturnat",
"Zâmbetul de pe cer“-

Apare doar când soarele este


la o altitudine mai mică de
32.2° deasupra orizontului, iar
el se formează la aproximativ
45° deasupra soarelui.
“Alt fel de curcubee”
 Curcubeul secundar are
spectrul de culori inversat, este în
exteriorul (deasupra) curcubeului
original, iar intensitatea sa luminoasă
este semnificativ redusă faţă de a
primului. Un asemenea fenomen
apare atunci când se produce o
reflexie suplimentară a luminii în
interiorul picăturilor de apă. În loc să
se reflecte o singură dată în stropii de
apă, lumina se reflectă de două ori,
dând naştere unei imagini mai pale
şi în oglindă a curcubeului primar.
“Alt fel de curcubee”
Curcubeul circular
 Toate curcubeele ar fi complet
rotunde, numai că suprafaţa terestră
este un obstacol de netrecut în calea
completării cercului. Totuşi, dacă
observatorul se află la foarte mare
altitudine, de exemplu într-un avion,
curcubee circulare pot fi văzute
atunci când unghiul format de Soare,
picăturile de apă şi avion este între
40o şi 42o. În acest caz curcubeul
este orizontal, adică paralel cu solul,
neputând fi blocat de suprafaţa
Pământului. Este o privelişte unică !
Unde se mai poate vedea
curcubeul....
 Acelaşi fenomen are loc şi
în alte condiţii, de exemplu
cu lumina lunii (sau orice
altă sursă de lumină) în loc
de soare, cu picături de apă
provenite de la spargerea
valurilor, fântâni arteziene,
cascade, stropitori etc., cu
alte lichide în loc de apă ori
cu obiecte solide şi
transparente (sticlă,
polistiren etc.) în formă
sferică ş.a.m.d.
Imagini unice – Curcubeu în
tornadă; fulgere peste curcubeu
Imagini unice – Curcubeu la
asfinţit; curcubeu în lumina lunii
La ce inspira curcubeul...
Coafuri, machiaje...
La ce inspira curcubeul...
Picturi, tablouri, vitralii...
La ce inspira curcubeul...
Accesorii, ...
La ce inspira curcubeul...
Deserturi...colorate, delicioase…
La ce inspira curcubeul...
Aranjamente florale...