Denumiri populare

 ai,
 ai de gradina,
 ai de primavara,
 ai de vara,
 aniu,
 baib,
 ceapa alba,
 osturoi,
 scaloi,
 usturoi de primavara,
 usturoi de toamna,
 usturoi de vara,
 usturoni.
Usturoiul este o plantă
medicinală, alimentară şi
condiment, având un bulb
alcătuit din mulţi căţei înveliti
individual în cate o formaţiune
membranoasă.
Frunzele sunt liniar plane, iar
inflorescenţa este globuloasă, cu
bulbii la baza ei şi învelită într-o
spată membranoasă.
Pentru uz medicinal, cât şi pentru
uz alimentar, se utilizează bulbul
(căpăţâna) şi frunzele tinere. În
scopuri medicinale, atât bulbul, cât
şi frunzele, se vor consuma
întotdeauna în stare crudă.
Usturoiul este originar, se crede, din Asia
centrala. Exista cca. 700 de specii ale genului
Allium, multe native din Asia centrala, cea mai
mare diversitate intalnindu-se in zone cuprinsa
intre muntii Himalaya si Turkmenistan.
Cu un conţinut bogat în vitamine (A, B, C, E şi PP) şi minerale(calciu,
fosfor, iod, potasiu, siliciu, sulf şi seleniu), usturoiul
întăreşte capacitatea organismului de a lupta cu viruşii, tratând o serie
de afecţiuni, printre care şi gripa.

Datorită unei alte substanţe,

denumita aliicina (substanţaresponsabilă pentru mirosul tipic al
usturoiului) acţionează eficient împotriva Helicobacter Pylori (bacteria
responsabilă de apariţiaulcerului gastric); are calităţi antibiotice,
insecticide, antihelmintice şi de stimulare a activităţii digestive;
Alicina reduce rigidizarea vaselor sangvine facilitând
eliberarea oxidului nitritc. Oxidul nitric relaxează vasele
sangvine și reduce tensiunea arterială totală. Astfel,
blochează formarea depunerilor plachetare și acțiunea lor
fibrinolitică din interiorul vaselor sangvine. Funcția alicinei
ajută la reducerea riscului de boli coronariene, boli
vasculare periferice si AVC.
 Agava-americana (Agave
americana) este un arbust originar din
America Centrala si de Sud, mai exact
din Mexic cunoscut sub numele de aloe-
seculara.
Arbustul are frunzele verzi-
cenusii, lungi si inalte de pana la
2 m, late si rigide, dispuse in
forma de rozeta, prevazute la
varf si pe margini cu spini
ascutiti si tari. Inflorescenta
inalta de 7-10 cm are o forma
frumoasa de candelabru, apare o
singura data abia dupa 11-14 ani,
se dezvolta in cateva saptamani
si are numeroase flori verzi cu
stamine galbene. Dupa inflorire
planta moare, insa se reface din
lastari, care fac radacini si se
inmultesc.
• Frunzele acestei plante au proprietati
depurative, diuretice, antiscorbutice.
• Radacina si frunzele de la agava-americana
au insusiri antisifilitice.
• In medicina traditionala planta este utilizata
ca purgativ si laxativ, impotriva tulburarilor
de splina, a infectiilor pielii, furunculelor,
nevralgiilor, reumatismului.
• Frunzele uscate dar si sucul proaspat
contine o saponina iritanta si aspra care
provoaca salivatie mare, diaree si face sa
treaca hemoglobina din globulele rosii in
plasma.
• Radacinile contin substante pectice, dulci si
rezinoase.
• Stratul cornical al frunzelor este rubefiant
si are rol in reumatism.
• De la aceasta planta se folosesc mai mult
frunzele din care se prepara o tinctura si
un decoct de frunze. Decoctul se realizeaza
din 25 g frunze la 1 l de apa.
• Din agava-americana se produce coniacul
Mezcal, care este originar din Mexic. In
sticla de coniac este introdus si viermele
plantei, numit gusano.
• Din seva plantei se prepara un indulcitor
natural, siropul (10% glucoza, 90%
fructoza) fiind mai vascos decat mierea si
mai dulce decat zaharul. Deoarece aceste
substante se obsorb lent in organism, nu
este stimulata cresterea glicemiei.
• In Mexic, in vremurile indepartate, planta
era folosita ca drog in ritualurile religioase,
dar si pentru ameliorarea durerilor de dinti
sau pentru vindecarea ranilor.
• Agava-americana are si actiune
insecticida.
• In Mexic este cultivata drept planta textila
(fibrele se folosesc pentru cusut
si impletirea de sfori, franghii si carpete),
iar in alte tari este apreciata ca planta
ornamentala.
 In popor se considera ca frunzele de
agava apara impotriva deochiului.
Descriere:
Siropul de agave este recomandat ca înlocuitor pentru zahărul
obişnuit datorită indecelui glicemic scăzut. Este indicat diabeticilor.
Siropul de agave trebuie utilizat în cantităţi mai mici decât zahărul
tradiţional, deoarece este de 1,5 ori mai dulce decât acesta. Conţine
enzime naturale, vitamine, minerale, fibre şi inulină. De asemenea,
conţine calciu, magneziu, potasiu şi fier.
Agavele sunt cultivate de sute de ani, mai ales în America de Sud şi
Centrală.
Produsul provine dintr-o cultură ecologică.
Compoziţie:
100% suc de agave (agave tequilana).
Utilizare:
Siropul de agave este folosit la prepararea prăjiturilor şi deserturilor,
precum şi ca îndulcitor pentru ceai, cafea, băuturi calde şi reci.
De asemenea, este utilizat ca topping pentru vafe, clătite şi îngheţată. La
prepararea prăijiturilor, este de remarcat faptul că siropul de agave
accelerează rumenirea aluatului, de aceea temperatura de coacere nu
trebuie să fie prea ridicată.
Se depozitează într-un loc uscat, răcoros, la o temperatură de 8⁰C.
Ţara de proveniență - Mexic.
 Yucca este foarte
asemănător cu palmierii,
originar din deşerturile
Americii de Nord şi de Sud
dar care poate fi cultivat şi
întreţinut şi în ghiveci.
 Există mai multe specii de
Yucca (aproximativ 40)
dintre care cele mai
cultivate şi apreciate specii
sunt: Y. Filamentosa, Y.
Elephantipes, Y. aloifolia,
Y. Glorisa.
 În funcţie de variatate, yucca poate să se prezinte sub formă
de arbust, cu tulpina solidă, groasă, chiar trunchi bine
reprezentat sau poate să apară ca o rozetă de frunze la
nivelul suprafeţei pământului din ghiveci.
 Frunzele sunt lanceolate, verzi sau chiar verde-închis cu
margini fin dinţate, dispuse în formă de rozeta ( Y. aloifolia).
 În general florile se desfac la începutul toamnei sub forma
unor ciorchini verticali sau grupuri dese de inflorescenţe alb-
gălbui.
 În scop fitoterapeutic se utilizează în special rădăcina dar
sunt recoltate şi utilizate şi florile, seminţele şi frunzele.
 Planta conţine vitamine A, B2,
C, minerale fier, mangan,
magneziu, fosfor, seleniu,
proteine (9.4%), lipide (
2.3%), tanin, pigmenţi (beta-
caroten, clorofila), sapogenine
steroidale (saponina), enzime,
antioxidanţi şi silicon.
 De asemenea, este o
importantă sursă de fitosteroli.
Acţiune
 Yucca are acţiune terapeutică antiinflamatoare, antivirală,
diuretică, detoxifiantă, îmbunătăţeşte metabolismul.
Planta este utilizată atât în scop terapeutic cât şi ca planta
ornamentală, supliment alimentar şi ceai.

Indicaţii terapeutice
 Preparatele pe bază de yucca ajută în cazurile de artrită,
gută, reumatim, prostatită, detoxifierea organismului,
ameliorează durerile de cap şi inflamaţiile, reduce
colesterolul, boala Addison, oboseala fizică, iar ca uz extern
este indicată în vindecarea herpesului, bolilor de piele şi a
rănilor.
Precauţii şi contraindicaţii
 Pe parcursul unei cure cu Yucca trebuie asigurat
un aport ridicat de lichide, de aproximativ 2-3 litri
pe zi.
 în primele zile ale curei de detoxifiere poate
apărea diareea, poliuria (eliminarea de cantităţi
crescute de urină), scăderea glicemiei sau a
concentraţiei de potasiu în sânge. Toate aceste
efecte sugerează accelerarea eliminării toxinelor
din organism.
 Reacţii de acest gen pot fi preîntâmpinate printr-o
dozare corespunzătoare, o alimentaţie raţionala şi
un regim alimentar alcătuit de un dietetician.
 Sparanghelul este plantă de cultură,
originară din America de Nord, dar
aclimatizată cu succes şi în Europa. În
România este cultivat în sere, dar se
poate achiziţiona din magazinele de
legume.
 El are o rădăcină embrionară care, la scurt
timp după înmugurirea plantei, este
substituită de un rizom puternic, pe care se
formează numeroase rădăcini şi tulpini
aeriene.
 Rădăcinile sunt cărnoase, lungi până la 40-
50 cm, terminate cu un vârf numit "gheară
de sparanghel".
Florile sunt mici, albe- verzui şi dispuse la
subsuara ramurilor iar fructele sunt bace
de culoare roşie.
 În fitoterapie este utilizată partea aeriană
a plantei, care se poate consuma ca atare,
în diferite preparate culinare, sau sub
formă de sirop, tinctură sau infuzie din
lăstari tineri.
Compoziţie
 Sparanghelul este bogat în proteine,
asparagină, lipide, hidraţi de carbon,
fitohormoni, enzime, glicozide steroidale,
celuloză şi săruri minerale.
Acţiune
 Sparanghelul are efect
depurativ, drenor hepatic,
pulmonar şi biliar,
stimulator al digestiei şi
favorizant al tranzitului
intestinal, diuretic,
fluidifică secreţiile
bronhice, are efect
afrodisiac, întăreşte
sistemul imunitar şi este
adjuvant în diferite cazuri
de cancer.
Indicaţii terapeutice
 Sparanghelul este indicat în caz de anorexie,
afecţiuni biliare, afecţiuni cardiace (sedativ),
astenie fizică şi intelectuală, bronşite,
convalescenţă, demineralizare, diabet, digestie
lentă, edeme, gută, impotenţă, insuficienţă
hepatică şi renală, litiază urinară, nevroză,
palpitaţii, prostatite, retenţii hidrosodate,
vâscozitate sangvină etc
Precauţii şi contraindicaţii
 Consumul plantei este interzis în cistite,
prostatite sau blenoragie, precum şi în cazurile
de reumatism articular acut di cauza
conţinutului său bogat în purine, care sunt
compuşi organici ai acidului uric.