Supraclasa Agnatha

(Cyclostomata)
• Agnatele actuale (Cyclostomata - 98 specii)
specii sunt
grupate în două clase:
• Clasa Myxini
• Ordinul Myxiniformes
• Clasa Cephalaspidomorphi
• Ordinul Petromyzontiformes
• corp moale
• fără solzi
• fără membre perechi
• fără dinţi adevăraţi
• schelet cartilaginos, vertebre calcificate cu rol de protecţie şi
rezervă de Ca şi P
• 1-2 canale semicirculare
• monorhine
• muşchii laterali metamerici, formaţi din miomere separate prin
miosepte, sunt dispuşi în două câmpuri.
• larva este liberă şi are nutriţie microfagă
Clasa Myxini
- Cei mai mulţi sunt detritivori şi necrofagi bentonici hrănindu-se cu
animale moarte, intră în corp printr-o deschidere şi îl mănâncă de
la interior Alte specii omoară prada – rechinii – blocând branhiile
acestora cu mucus.
- Sunt singurele vertebrate izotonice cu apa de mare.
- Encefal fără cerebel, 10 perechi de nervi cranieni.
- Un canal semicircular. Ochi degeneraţi
- Odontoizi pe limbă.
- Nu au stomac.
- Schelet fibros sau cartilaginos.
- Inima bicamerală şi 5 inimi accesorii.
– Rinichi în stadiu de pronefros.
- 5 – 15 perechi de marsipobranhii.
– Piele nudă cu glande mucoase laterale.
– Dezvoltarea este directă. Ouăle se ancorează de vegetaţie sau alte
obiecte.
• Primele fosile datează din Carbonifer (330ma).
58 de specii marine, de apă rece, în 6 genuri : Myxine, Nemamyxine,
Neomyxine, Notomyxine, Paramyxine, Eptatretus (= Bdellostoma )
Eptatretus
Myxine

Secretă o mare cantitate de

mucus cu rol în apărare şi
omorârea păzii.
 Myxine
Sac olfactiv Encefal

Notocord
Narină

Marsipobranhii
Limba

Por branhial
Porii glandelor mucoase
Clasa Cephalaspidomorphi
• Corpul serpentiform poate atinge o lungime de 1m (în medie 40
cm) şi o greutate de 2.5 kg. Adulţii marini sau dulcicoli sunt
prădători sau paraziţi hrănindu-se cu sângele şi ţesuturile peştilor.
• Două înotătoare dorsale continuate cu înotătoarea codală.
• Gura circulară cu odontoizi dispuşi în cercuri şi pe limbă, saliva
conţine anticoagulant.
• 2 ochi laterali, 2 canale semicirculare, canalul nasopalatin închis în
fund de sac, linia laterală conţine spre coadă fotoreceptori.
• Ochiul pineal – al treilea ochi pentru orientare pe partea dorsală a
capului într-o deschidere pituitară cu margini proeminente
 Înotătorea codală
Înotătoare dorsale

Narina

Fante faringiene
 Sac olfactiv

Faringe

Limba

Cavitatea
bucală

Prada

Odontoizi
1- gură; 2 – odontoizi; 3- encefal; 4 – măduva
spinării; 5 - notocord
 Răni provocate
de Lampetra

Gura cu odontoizi
Limba
 capsula olfactivă capsula otică notocord

cartilaj
pericardial

cartilaj lingual cartilaj hipobranhial

cartilaj posterolateral
• Tegumentul: epidermă bogată în celule mucoase, dermă groasă.
• Scheletul:
– Notocordul înconjurat de schelet fibros şi cartilaginos.
– Neurocraniu cu baza, capsulele otice şi olfactive
cartilaginoase. Bolta este conjunctivă.
– Splanhnocraniu şi scheletul branhial din bare cartilaginoase.
• Creier cu vezicule în linie,
cerebelul mic. Bulbi olfactivi mari
şi 10 perechi de nervi cranieni;
• Faringele branhial închis în fund
de sac.
• Sângele cu celule specializate:
leucocite şi hematii nucleate
• 7 marsipobranhii perechi
deschise la exterior
• Rinichi în stadiu de mezonefros,
elimină amoniac.
• Petromizonii de apă dulce pot
excreta pe zi până la 50% din
greutatea lor în urină.
• Petromzyonii sunt unici având o circulaţie
semideschisă, care compensează absenţa
structurilor limfatice.
• De asemenea neobişnuit pentru Petromyzoni
este raportul greutăţii inimii faţă de greutatea
corpului care este depăşit doar de mamifere.
• Inima este înconjurată de un pericard
cartilaginos (la Myxini pericardul este
membranos şi flexibil) şi inima ocupă
întreaga cavitate a acestuia.
• Muşchiul inimii are structuri deschise care
permit perfuzia sângelui printre celulele
miocardice. .
• Aceasta este important când inima nu are
aprovizionare suficientă mai ales că sângele
din inimă este neoxigenat. Din această
cauză, metabolismul inimii se bazează pe
lipidie şi este anaerob.
• Circulaţia arterială. Sângele este pompat din
inimă direct la marsipobranhii (prin aorta
ventrală) pentru a fi oxigenat, şi de acolo
trece în aorta mediană dorsală.
• Aorta dorsală se bifurcă anterior în arterele
carotide interne şi ajunge la creier.
• În partea posterioară aorta dorsală dă ramuri
la celom, organele celomice şi pereţii
corpului.
• Întoarcerea venoasă se face prin vene
cardinale anterioare şi posterioare la canalul
Cuvier pe dreapta şi direct la cele din stânga,
în sinusul venos. Au circulaţie port hepatică.
• Înotul se realizează prin propagarea unei
unde laterale în lungul corpului.
• Amplitudinea undei creşte spre coadă şi cu
cât unda se propagă mai repede cu atât
viteza de deplasare creşte.
• Cyclostomii pot înota în ambele direcţii şi
înainte şi înapoi.
• Durata totală a unei unde de deplasare este
între 4 sec şi 100 milisecunde (0.25 la 10 Hz).
• Ouă mari.
• Adulţii migrează în amonte pe râuri pentru a depune ponta,
perechi sau în grup, în ape rapide, bine oxigenate.
• Depun icrele în mici depresiuni formate prin deplasarea pietrelor
cu ajutorul gurii de către mascul. Femela produce în jur de 172
000 icre.
• După depunerea pontei adulţii mor.
• La ecloziune se formează larva amocetes care se afundă în
tunele săpate în fundul mâlos al râului şi trăieşte acolo 3-7 ani.
• Larva este oarbă, gura are formă de potcoavă şi odontoizii nu
sunt dezvoltaţi. Se hrăneşte cu particule organice (microfagă)
aduse de curentul de apă format prin bătaia cililor din faringe.
Structura faringelui seamănă cu cea de la amfioxus, cu endostil
şi faringe ciliat. Sacul olfactiv comunică cu faringele prin canalul
nasopalatin. La metamorfoză acest canal se închide.
• După metamorfoză, adulţii migrează în mare sau în avalul
râurilor şi în lacuri.
• 40 specii, 9 genuri, 1 familie: Ichthyomyzon, Petromyzon,
Caspiomyzon, Geotria, Mordacia, Eudontomyzon, Entosphenus,
Lethenteron, şi Lampetra.
Larva - Ammocoetes branhialis

Inima Notocord Anus

Măduva spinării
Gura Branhii
Intestin

Faringe
Endostil
Originea Cyclostomilor actuali
• Atât Petromizonii cât şi Mixinii se pare că se înrudesc cu
Ostracodermii monorhini. Fosilele datează din Carbonifer (+ 300
ma).
• Petromizoni sunt similari cu Cephalaspidimorphi fosili.
• Singura fosilă sigură de Mixini este Myxinikela siroka, din
Pennsylvanian găsită în Francis Creek Shale din nord estul
statului Illinois (Bardack, 1991). Fosila a fost găsită în
concreţiuni de siderit (carbonat de fier ) şi conservă tentacule
perechi, organele interne şi detalii ale capului şi odontoiziilor.
Similarităţile cu mixinii actuali arată că s-au produs mici
schimbări evolutive în acest grup de-a lungul a 300 ma. O fosilă
similară din acelaşi strat, Gilpichthys, a fost inclusă tot la mixini,
dar îi lipsesc tentaculele caracteristice celorlalte specii.
 Ostracodermii
- Au trăit din Cambrian (510 ma) până la
sfârşitul Devonianului (350 ma). Aveau un
larg scut osos pe cap.
Hemicyclaspis -Probabil se mişcau relativ lent, bentonici,
microfagi sau detritivori, mai ales de apă
dulce.
- Schelet intern cartilaginos, dinţii absenţi,
înotătoare slab dezvoltate.
-Erau 40 de familii de Ostracodermi împărţiţi
Pteraspis în 2 subclase Diplorhina (cu o pereche de
nări) şi Monorhina (cu o nară mediană).
Aveau dimensiuni mici (sub 30 cm lungime).
Foarte diferiţi de Ciclostomii actuali