Sunteți pe pagina 1din 26

Psihomotricitate, educație și

reeducare psihomotrică
Lp. 6
Introducere
Tulburările psihomotrice sunt legate de afectivitate dar
şi de somatic prin legătura cu calea finală comună, fiind
dereglări temporare ale sistemului neuropsihologic.
Domeniile de explorare a tulburărilor psihomotrice se
regăsesc în patologia neurologică grupate în infirmitatea
cerebrală motorie.
Astfel, se evidenţiază dificultăţi de comunicare şi de
contact cu alte persoane, manifestate prin stări de inhibiţie ce
alternează cu cele de excitaţie, duse până l agresivitate, dar şi
probleme de relaţionare cu mediul
1.1 Tulburări psihomotrice
1.2 Tipuri de exerciții utilizate în programele de reducare
psihomotrică
1.1 Tulburări psihomotrice
Conduitele motrice de bază sunt în directă legătură cu
capacitatea de control şi coordonare a sistemului nervos central.
În conduitele de bază sunt incluse: deprinderile motrice
de bază (mers, alergare, săritură, aruncare), controlul postural
(echilibrul, coordonarea mişcărilor), respiraţia, capacitatea de
relaxare şi inhibiţie voluntară.
Conduitele motrice de bază sunt deficitare la majoritatea
celor cu handicap de intelect.
Coordonarea oculo-motorie are reprezentare în
efectuarea unui gest abil şi la copilul cu o tulburare psihomotrică
este evidentă o lipsă de organizare în succesiunea mişcărilor.

Uneori se constată neconcordanţe între acţiunile clonice şi


cele tonice, caracteristice situaţiilor patologice, decurse din
patologia cerebelului (la adult) sau a unei întârzieri de maturizare
(la copil), iar tulburarea este asinergia (incapacitatea patologică
de a îndeplini simultan diferite mișcări elementare).
Coordonarea dinamică generală
Apariţia tulburărilor de coordonare dinamică generală
sunt determinate de tulburări ale sensibilităţii superficiale şi
profunde, conştiente sau inconştiente, tulburări cerebeloase sau
vestibulare, tulburări psihologice, în care gesturile sunt
discordante.
Problemele de echilibru static şi dinamic sunt evidente
prin deficienţe la nivelul sprijinului podal şi la nivelul controlului
tonico- postural (tuburările echilibrului static apar ca urmare a
leziunilor la nivelul sistemului vestibular, cerebelos şi la nivelul
căii sensibilităţii profunde conştiente).

Dacă leziunea este uşoară, individul poate să-şi menţină


echilibrul dar baza de susţinere este mare, dar dacă leziunea
este gravă, echilibrul static este imposibil de menţinut.
Tulburări de coordonare

discronometria se manifestă printr -o întârziere a declanşării


mişcării şi un retard al opririi ei;
dismetria se manifestă prin exces de mişcare, însoţită de
hipermetrie, adică o mişcare de mare amplitudine (hipometrie,
mişcarea scurtă);
asinergia este lipsa de coordonare a componentelor musculare
ale un ei mişcări ample cum ar fi mersul, extensia;
adiadococinezia trimite la dificultatea de a executa mişcările
cu viteză mare.

Literatura de specialitate încadrează dispraxia în cadrul


tulburărilor de coordonare generală cu efect în perturbarea
preciziei actelor motrice şi învăţarea şcolară.
Tonusul muscular în relaţie cu motricitatea
Tulburările tonusului muscular:

 hipertonia musculară este atribuită leziunilor de neuron motor central şi se


manifestă prin apariţia unei contracţii musculare reflexe atunci când se încearcă o
întindere pasivă bruscă a muşchilor;

 hipotonia musculară apare în momentul unei mişcări lente sau executată în


viteză de examinator ,simţind o scădere a rezistenţei pacientului, muşchiul
pierzându-şi tonicitatea, relieful;

 distoniile musculare se remarcă prin contracţii musculare lente şi fără ritm


(distonii focale când se manifestă la un grup muscular şi distonii segmentare
când apar la nivelul unui segment corporal);

 paratoniile împiedică relaxarea voluntară a muşchilor (dacă se doreşte


mobilizarea pasivă a unui segment, apar blocaje opoziţionale sau contracţii
involuntare);

 sincineziile sunt vizibile în mişcările involuntare care se combină cu cele


voluntare în mişcările părţii active.

Tulburările senzațiilor proprioceptive se manifestă prin iluzii kinestezice.


Conduitele perceptiv motrice

Schema corporală este un element de bază în formarea,


concretizarea personalităţii individului, pentru că ea facilitează
conştientizarea propriului corp, prin care se deosebeşte de
altcineva; reprezentarea pe care o are fiecare entitate despre
propriul corp în mişcare sau a corpului în repaos.

Situarea individului în spaţiu constituie punctul central de


la care se acumulează toate cunoştinţele referitoare la mişcare,
spaţiu, timp.
Tulburările sunt caracterizate prin întârziere în apariţia structurilor de
schemă corporală, prin ritmul lent de formare şi evoluţie a acestora şi sunt cu
atât mai accentuate cu cât deficienţa mintală este mai severă:

hemiasomatognozia (pierderea percepției unei jumătăți a corpului),


anosognozia (se ignoră existența unei hemiplegii),
autotopognozia (incapacitatea individului de a numi saulocaliza părțile
corpului),
membrul fantomă (perceperea unui membru amputat),
autoscopia (perceperea membrelor în spațiul exterior corpului),
macro/microsomatognozia (perceperea extremităților corpului cu
dimensiuni diferite de cele reale).

La copii sunt evidente simptomele:


 nerecunoaşterea părţilor corpului: la cererea creionării unei persoane,
acesteia din urmă îi vor lipsi mâini, picioare, cap, desenul va fi sărac în
detalii;
 membrele sunt incorect poziţionate la cererea situării lor într-o poziţie
oarecare;
 coordonarea mişcărilor este imposibilă pentru că acea acţiune va fi
îndelung gândită şi greu executată.
Lateralitatea

Lateralitatea exprimă inegalitatea funcţională a părţii


dreapta sau stânga a corpului, ca o consecinţă a diferenţei de
repartiţie a funcţiilor în emisfera resp ectivă. Pe parcursul
creşterii se stabileşte o dominantă laterală care corespunde unor
date neurologice, dar şi sub influenţa unor habitudini sociale.

Lateritatea nefixată (slab conturată) şi cea încrucişată sunt


frecvente la deficientul mintal, determinând tulburări de
organizare spaţială, cu consecinţe în lexie, grafie, calcul, praxie.
Alături de tulburările de lateralitate amintite deja,
lateralitatea nefixată şi cea încrucişată, întâlnim contrarierea
lateralităţii în încercarea de a reduce stângăcia sau de
lateralizare forţată în cazul unei lateralizări nedefinite.

În acest sens, stângăcia este explicată prin dominanţa


emisferei dreapta asupra celei stânga, fiind o dispoziţie
neurologică normală, egală cu dexteritatea (utilizarea mâinii
dreapta).
Tulburările de structurare spaţială se datorează încetinirii
creşterii şi dezvoltării ce vor afecta formarea schemei
corporale, tulburărilor de lateralitate sau tulburărilor
vizuale cu leziuni optice.

Noţiunea de timp se dezvoltă cu ajutorul schemei corporale şi la


acest capitol au fost identificate 4 simptoame:

imposibilitatea perceperii ordinii şi succesiunii unui


eveniment;
imposibilitatea de a crea o ierarhie;
copilul nu are ritm stabil de lucru;
copilul nu înţelege ce este o oră.
Tulburările de sensibilitate

Existenţa acestor tulburări este evidentă în incapacitatea


individului de a efectua o mişcare demonstrată de un educator;
executarea mişcării se va putea realiza doar în faţa oglinzii.
Acţiunile care trimit la acest gen de tulburări sunt:
scăparea obiectelor din mână, insensibilitatea la căldură,
răsuci rea gleznelor mod repetitiv.

Exemple:
• copilul nu poate menţine cu ochii închişi o poziţieimpusă;
• nu poate percepe poziţia braţelor fiind cu ochii închişi;
• execută greu anumite mişcări sau nu lefinalizează;
• Nu poate evoca o situaţie tactilă;
• nu recunoaşte obiectele desenate de el.
Tulburările de afectivitate caracterizează copiii
hiperemotivi sau cei cu stări exagerate de furie.

Manifestările sunt remarcate prin gesturi necontrolate,


atingerea repetată a unor părţi ale corpului, transpiraţie în exces,
iar cauza lor este mediul familial nesănătos, oeducaţie autoritară
etc.
1.2 Tipuri de exerciții utilizate în
programele de reducare psihomotrică
Tipuri de exerciţii pentru educarea coordonării oculo-
motorii

1.exerciţii care cer copiilor să urmărească traiectoria unei mingi


în mişcare;
2. exerciţii prin care copiii trebuie să identifice similaritatea
dintr-o multitudine de obiecte, privind forma , mărimea,
culoarea;
3. exerciţii care au ca obiectiv apucarea şi manevrarea obiectelor
în spaţiu;
4.exerciţii de construire, folosind cuburi de diferite forme şi
mărimi, crescând progresiv dificultatea construcţiei;
5. exerciţii de decupare şi compunere a formelor geometrice;
6. exerciţii de manevrare a obiectelor în deplasare (alergare cu
dribling efectuat cu mâna, alergare cu efectuarea conducerii
mingii printre jaloane etc);
7. aruncarea şi prinderea mingii din alergare.
Exerciţii pentru educarea echilibrului static şi dinamic

1. Din decubit dorsal, picioarele apropiate şi flectate cu sprijin pe


perete, deplasare uşoară a picioarelor pe perete, până se va
ajunge în sprijin pe omoplaţi;
2. Din sprijin pe genunchi, ducerea unui picior în lateral,
concomitent cu ridicarea braţelor în prelungirea trunchiului;
3. Aşezat pe scaun, ridicarea în stând cu ajutorul terapeutului;
4. Stând pe vârfuri, efectuarea unor mişcări cu braţele;
5. Stând în poziţie de echilibru cu sprijin pe un singur picior (se
vor folosi alternativ, ambele picioare);
6. Deplasare pe o linie trasată pe sol, prin mers pe vârfuri (sau pe
călcâie);
7. Deplasare prin uşoare sărituri pe o bancă de gimnastică;
8. Deplasare în plan înclinat.
Tipuri de exerciţii pentru educarea coordonării dinamice
generale

1. exerciţii efectuate din mers cu mişcări de coordonare


între braţe şi picioare: mers depărtat cuducerea braţelor sus, mers
pe vârfuri cu ducereaunui picior la braţul opus;
2. exerciţii efectuate cu obiecte: mers /alergare şi conducerea
mingii printre jaloane; mers / alergare şi conducere a mingii cu
piciorul;
3. exerciţii în perechi pentru sincronizarea mişcărilor: „joc în
oglindă” (imitarea mişcărilor educatorului: educatorul lucrează,
copilul va imita).
Tipuri de exerciţii pentru dezvoltarea tonusului

1. Exrciţii pentru dezvoltarea/ educarea calităţilor motrice de


bază şi a deprinderilor motrice de bază și utilitar aplicative: mers,
alergare, aruncare, săritură, târâre, escaladare, căţărare etc.
Tipuri de exerciţii pentru educarea schemei corporale

1. exerciţii executate în faţa oglinzii şi apoi fără oglindă. Prin acest


program, se urmăreşte
învăţarea părţilor corpului prin atingerea şi denumirea lor, simultan cu
educatorul, denumirea părţilor corpului atinse de educator (exerciţiile se
vor efectua iniţial cu ochii deschişi apoi cu ochii închişi);
2. exerciţii de asamblare, dezasamblare a unei păpuşi, îmbrăcarea ei,
concomitent cu denumirea părţilor corpului;
3. exerciţii de modelare cu ajutorul plastilinei: se cere modelarea şi
denumirea părţilor corpului;
4.exerciţii de reproducere a diferitelor poziţii (intuitiv şi apoi la
comandă), jocul sculptorilor (uncopil este
sculptorul şi altul este modelul: sculptorul comandă ce poziţie trebuie să
adopte modelul);
5. exerciţii de identificare a părţilor corpului în imagini (folosind
personaje cunoscute, necunoscute, de vârstă diferită, gen diferit);
6. exerciţii de identificare şi completare, în imagini cu persoane, a
spaţiilor goale cu cele carelipsesc;
7. exerciţii de asociere a unor obiecte devestimentaţie cu părţile
corpului la care se potrivesc(mănuşi – mână, fular – gât etc).
Tipuri de exerciţii pentru educarea lateralităţii. În tulburările acestei
componente psihomotrice (deşi tulburărilese asociază) se realizează exerciţii
pentru membrele inferioareşi superioare cât şi pentru dominanta oculară,
auditivă:

1. pentru membrele inferioare: sărituri într-un picior(membrul inferior utilizat, va fi


ales de copil), urmând untraseu prestabilit, apoi, efectuarea aceluiaşi traseu şi
cucelălalt picior; exerciţii de echilibru: ţinerea unui obiect(săculeţ, cub) în echilibru
pe un picior ridicat (piciorul dominant), apoi se va efectua acelaşi lucru cu celălalt
picior;mers cu ţinerea unui obiect (plăcuţă, săculeţ) în echilibru, pe un picior,
urmând un traseu, apoi parcurgerea aceluiaşi traseu cu utilizarea celuilalt picior;

2. pentru membrele superioare: reproducerea unui ritm simplu prin lovituri cu o


mână la alegere, apoi cu cealaltă; efectuarea cercurilor cu o panglică din gimnastica
ritmică cu o mână, la alegere şi apoi repetarea acţiunii cu cealaltă
mână; parcurgerea unui traseu ţinând într-o mână (aleasă de copil) întinsă înainte o
lingură în care se află o minge de ping-pong, fără să cadă, apoi se va efectua acelaşi
lucru cu cealaltă mână; parcurgerea unui traseu cu execuţia driblingului cu o
minge,utilizând o mână, apoi folosirea celeilalte mâini; aruncareaunei mingi
deasupra unui braţ întins şi prinderea ei, descriind un arc de cerc, urmând efectuarea
acele iaşi acţiuni cu cealaltă mână;

3. pentru dominanta oculară: jocuri la ţintă: acţiune de ochire a unui cerc desenat pe
perete, utilizînd ochi- mână de aceeaşi parte, apoi se va schimba aruncarea la ţin tă
cu utilizarea celuilalt ochi şi a celeilalte mâini (ochiul care nu va lucra va fi închis,
iar mâna inactivă); exerciţii de ţintă cu pistolul, cu închiderea unui ochi; exerciţiu
de privit prin lunetă (utilizând un ochi, apoi celălalt), etc.
Exerciţii pentru structurarea spaţială

Exerciţiile pentru educarea orientării în spaţiu şi timp vor avea ca obiective


cunoaşterea spaţiului imediat, cunoaşterea noţiunilor de situaţii, de mărime, cantitate, poziţie,
identificarea acţională şi imagistică a culorilor şi formelor, dezvoltarea memoriei spaţiale şi
motrice.
Cunoaşterea noţiunilor spaţiale se realizează uşor şi motivant prin
jocuri care îl ajută pe copil să înţeleagă noţiunea deteren, echipă, timp de joc, reguli de
respectat. În acelaşi timp, copilulva învăţa să utilizeze obiecte, prin contrast – sus / jos, adânc /
suprafaţă

Pentru identificarea culorilor şi formelor, se utilizează schema celor3 timpi:

1. asociaţia:
„Acesta este verde sau cerc ”, prin intuirea directă a realităţii cu asociaţia obiect - culoare,
obiect - formă (floare verde,nasture rotund
, gutuie galbenă etc.);

2. recunoaşterea:
„Dă-mi obiecte roşii sau cercuri, „pătrate” acţional, folosind grămezi de jetoane sau imagistic;
„Arată-mi imagini cu jucării albastre sau roz, cercuri, triunghiurietc;

3.memoria:
„Cum este acesta?” (ce culoare are, ce formă), prezentându-le câte un cartonaş colorat sau
arătându-le o imagine.
Mulțumesc pentru atenție!