UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI-KINETOTERAPIE

 Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și progresive
a neuronilor. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mișcărilor, pacienții prezintă
gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremor și instabilitate posturală.
 Studiile extensive nu au reusit sa identifice un agent viral responsabil de boala parkinson iar
incercarile de a explica toata cazurile ca efecte reziduale ale encefalitei retargice au esuat. Boala
parkinson nu exista la animale si nici nu poate fi transmisa animalelor care probabil nu traiesc
destul de mult pentru a dezvolta o astfel de boala.
 In pofida eforturilor stiintifice si medicale care se depun, nu s-a gasit inca un leac care sa ii
vindece pe pacientii de Parkinson, dar noile scheme de tratament le imbunatatesc semnificativ
calitatea vietii. Contrar unei pareri larg raspandite, boala Parkinson nu ii afecteaza numai pe
varstnici.
 Desi varsta medie la care este stabilit diagnosticul este de 60 de ani, una din 20 de persoane
incep sa aiba simptome parkinsoniene inca dinainte de a implini 40 de ani. Pacientii diagnosticati
la varste tinere, intre 21 si 40 de ani, sufera de asa-numita boala Parkinson cu debut precoce.
 Boala Parkinson este cauzata de distrugerea sau degenerescenta neuronilor care produc dopamina,
substanta neurotransmitatoare, responsabila cu capacitatea organismului de a-si controla
miscarile normal. Principala arie afectata este situata profund, in substanta cerebrala, fiind
numita si “substantia nigra” (substanta neagra).
 Simptomele bolii apar cand nivelul de dopamina din creier scade cu circa 20% fata de valorile
normale. Nu toti pacientii au aceleasi simptome in acelasi stadiu al bolii. Boala se manifesta
foarte diferit de la un individ la altul; uneori, trec ani buni pana sa se observe o limitare
semnificativa a activitatilor zilnice. Simptomele devin din ce in ce mai evidente pe masura ce
boala evolueaza. Un semn precoce care poate indica (fara a fi obligatoriu) boala Parkinson este
tremorul invizibil al mainilor – un tremor interior, fara vreo manifestare vizibila.
 Multi pacienti care sufera de Parkinson se simt bine ani intregi pana ca simptomele sa devina
suparatoare. In faza precoce a bolii, simptomele se manifesta numai pe o jumatate a corpului,
extinzandu-se apoi si la cealalta jumatate. Printre simptomele tipice ale bolii se numara:
- tremor al mainilor, bratelor, picioarelor, barbiei si fetei; aceste tremuraturi se manifesta
cand membrul afectat este in repaus, poate afecta unul sau mai multe membre si e mai putin
vizibil in timpul somnului si al exercitiilor fizice;
- rigiditate musculara si micrografie (scrisul de mana devine mic si inghesuit, ilizibil);
- lentoare si dificultate in miscari – numite si bradkinezie sau akinezie; pe masura ce boala
evolueaza, coordonarea muschilor este din ce in ce mai dificila; - instabilitate posturala -
tulburari de echilibru si coordonare datorate faptului ca se altereaza sau dispar reflexele care
ajusteaza pozitia diferitelor segmente ale corpului pentru a mentine echilibrul; aceste tulburari
apar, de regula, in stadiile avansate ale bolii si sunt extrem de periculoase, facand necesara
sprijinirea si deplasarea pacientilor cu ajutorul carjelor sau cadrelor de sustinere.
 Mai exista insa si simptome fara legatura cu miscarea:
- tulburari de somn (insomnie sau somnolenta diurna);
- depresie – datorata modificarilor chimice survenite la nivelul creierului;
- dificultati de vorbire: reducerea volumului vocii, dificultati la articularea cuvintelor, raguseala,
variatii ale tonalitatii - manifestari determinate de rigiditatea muschilor faciali, disparitia controlului asupra
miscarilor si alterarea controlului respiratiei;
- senzatie de “nod in gat” si dificultati la inghitire
- blocajul motor – dificultati in initierea si executarea unor miscari simple, cum ar fi pasirea peste
prag, caz in care i se va muta cu blandete piciorul sau I se va arata obstacolul cu o lanterna sau un dispozitiv
cu laser;
- pozitie garbovita, cu capul aplecat si umerii cazuti. Multe dintre aceste manifestari sunt ameliorate
prin medicatie.
 În boala Parkinson - mersul este dificil, cu paşi mici, corpul rigid şi uşor aplecat înainte dând impresia că
bolnavul fuge după centrul său de greutate. Acesta nu se poate opri brusc ci mai face câţiva paşi. Mişcările de
asociaţie ale membrelor superioare lipsesc. În anumite situaţii (spaimă, furie, etc.), acesta, care în mod
obişnuit este bradikinetic; fuge, urcă repede o scară, face mişcări rapide ale membrelor superioare ("kinezie
paradoxală"). În timpul mersului se pot observa antero-retro sau latero-pulsii, determinate de contarcţii
musculare pe anumite grupe de muşchi
 Programul de recuperare destinat boalei Parkinson cuprinde următoarele obiective:

1. Menținerea autonomiei, prin scăderea limitării performanțelor fizice și psihice (asistență

profilactică și de recuperare prin antrenament fizic);
2. Îmbunatățirea circulației;
3. reeducarea respirației;
4. menținerea tonusului muscular;
5. menținerea supleței articulare;
6. corectarea tulburărilor de mers.
7. educarea și reeducarea stabilității, mișcării controlate și abilității;
8. corectarea și conștientizarea posturii.
 Exercitii de incalzire:
Aceste exerciții permit pacientului perceperea propriului organism, până când va fi în gradul de a face
anumite mișcări:
-anteversia și retroversia bazinului (mers înainte și înapoi),
-mișcări de “eliberare” a umerilor, șoldurilor, etc.
1. Decubit dorsal, anteversia și retroversia bazinului, cu inspir-expir;
2. Decubit dorsal, cu genunchii flectați și palmele așezate una pe torace, iar cealaltă pe abdomen :
inspiratie cu ridicarea abdomenului ; expiratie cu retractarea lui;
3. Decubit dorsal, genunchii flectați, membrele superioare flectate la 180˚, se fac înclinări laterale ale
genunchilor, cu rotarea capului în direcția opusă înclinării. Se repeta de 10/20 ori.
4. Decubit dorsal, genunchii flectați, membrele superioare pe langa corp, se ridică bazinul și se duce
călcâiul pe genunchiul opus ( expir). Se revine in pozitia initiala cu inspir.
5. În șezând, cu bastonul la nivelul omoplaților, se fac extensii (inspir) și flexii ale membrelor
superioare(expir);
 Se folosesc exercitii de mobilizare globala, asociate cu miscari alternative si ritmice, pentru a
stimula coordonare a pacientului. Se incepe cu exercitii simple, crescandu-se gradual dificultatea .
 Exercitii de mers pe loc (evidentiindu-se astfel, alternanta intre maini si picioare).
 Exercitii de coordonare cu mingea. La aceste exercitii, mingea este folosita pentru a marca
etapele de corectare a posturii, succesiunea fiind urmatoarea:
 decubit ventral,
 pe genunchi,
 “cavaler-servant”,
 ortostatism.
- Decubit dorsal, flexia genunchilor la piept, ajutandu-ne cu membrele superioare.
- Decubit dorsal, cu genunchii flectati, se face abductia genunchilor, cu fetele plantare alipite.
 Reactii de echilibru sunt constant solicitate, atat in situatii statice, cat si dinamice.
Echilibrul este consolidat, atat prin mijloace specifice, de stimuli (exercitii de mobilizare a
capului si trunchi produc modificarea centrului de gravitatie), cat si cu ajutorul altor factori, cum
ar fi:
 coordonarea;
 mobilitatea articulara;
 rapiditatea si precizia (exercitii cu mingea);
 orientarea in spatiu intr-o activitate dinamica (mersul printre obstacole);
 proprioceptia.
 Exercitii de echilibru se fac in ordinea dificultatii, astfel:
mersul cu un picior inaintea celuilalt;
mersul lateral;
mersul lateral cu pas incrucisat;
mersul peste obstacole.
 Aceste exercitii au o importanta majora pentru viata relationala a pacientului. Se vor exersa toti
muschii faciali, deoarece servesc la exprimarea emotiilor, astfel:
 exercitii de ridicarea fruntii, strangerea ochilor, aratarea dintilor, strambarea nasului, zambete,
umflarea obrajilor alternativ, deplasares limbei pe arcadele dentare, deplasarea gurii la dreapta si
la stanga, bezele.
1.Lucia Coppola, Lucia Coppola Stefano Masiero, Stefano Masiero – Riabilitazione in ortopedia, Ed.
Piccin, 2005.
2. Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Ed. Medicala, Bucuresti,
1987;
3. Dr. Ion Stroescu – Recuperarea functionala in practica reumatologica, Ed. Medicala, Bucuresti, 1979;