Sunteți pe pagina 1din 45

EDENTAŢIA

PARŢIALĂ REDUSĂ
BIBLIOGRAFIE
 Clinica şi terapia edentaţiei parţiale
intercalate reduse – Burlui V., Norina Forna,
Gabriela Ifteni.
 Protetică dentară –Burlui Vasile.
NOTIUNI GENERALE

Edentaţia - absenţa
unităţilor odonto-
parodontale de pe
arcadă.

EDENTAŢIA PARŢIALĂ REDUSĂ este o maladie


infirmizantă, ce se instalează, în perioada de vârstă
activă, iar tratamentul prin aparate conjuncte, pe care îl
impune, este unul invaziv, de ablaţie de ţesut sănătos,
urmat de substituirea artificială a elementelor odonto-
parodontale absente .
Variante de edentaţie
 edentaţie totală – lipsa tuturor dinţilor
 edentaţia subtotală –pe arcadă mai sunt cel
 mult 3 dinţi
Variante de edentaţie
 edentaţia parţială – lipsesc pâna la 12 dinţi:
- ed. parţiala redusă – 3 dinţi consecutiv
- ed parţială întinsă- mai mult de 3 dinţi
- ed. extinsă – lipseşte şi caninul
 In funcţie de poziţionarea dinţilor
restanţi, ed poate fi:
Etiologia edentaţiei parţiale
 Factori congenitali

 Factori aparenţi

 Factori dobânditi
Factorii implicaţi în etiologia edentaţie parţiale
acţionează în perioade diferite ale vieţii, începând cu
perioada intrauterină, interferând formarea şi
dezvoltarea organului dentar, sau după erupţia dinţilor,
producând distrugeri ireversibile ale acestuia sau ale
structurilor de suport, făcând imposibilă exercitarea
funcţiei sale.
I.1. CAUZE CONGENITALE (EREDITARE)

Ca forme clinice ale reducerii numărului de unităţi dento-parodontale, se


citează: clasificarea lui Magitot
anodonţia = lipsa în totalitate a unităţilor dento-parodontale (formă foarte
rară);
hipodonţia = lipsa a cel mult cinci unităţi dento-parodontale;
oligodonţia = lipsa a mai mult de cinci unităţi dento-parodontale.

Alţi autori grupează toate reducerile


numerice ale formulei dentare de cauză
ereditară în categoria anodonţiilor,
acestea putând fi:
Parţiale/extinse/subtotale (când pe
arcadă există 1-3 dinţi)/totale.
anodonţia

Anodontie multipla: 14, 15, 18, 24, 28, 35, 38, 45 si 48

Cea mai frecventă formă regăsită în clinică a acestor reduceri numerice


ale dinţilor este absenţa molarului trei, urmata de IL superior şi PM₂
I.2. CAUZE APARENTE

DINTE INCLUS - dintele absent de pe arcadă, cu


morfologie desăvârşită şi sac pericoronar integru,
existent în profunzimea osului maxilar sau
submucos, după epuizarea perioadei normale de
erupţie.

Incluzia poate fi: Cauze (generale, loco-regionale


-totală (completă) sau partială sau locale):
-profunda sau partială - forma mugurelui dentar (ex.
mugure deformat)
- o poziţie prea profundă.
- lipsa de spaţiu pe arcadă
I.2. CAUZE APARENTE

Macrodontie
I.3. CAUZE DOBANDITE
Această categorie reuneşte totalitatea afecţiunilor sistemului
stomatognat care, prin evoluţia lor sau prin eşecul terapeutic
(inclusiv iatrogeniile), conduc la extracţia dentară:

1. Boala carioasa si complicatiile ei


2. Boala parodontala
3. Boala de focar
4. Osteomielite maxilare
5. Tumori benigne si maligne
6. Traumatisme
7. Nevralgii
8. Tratamente ortodontice – extractii in scop ortodontic
9. Conditii socio-economice
10. Conditii biologice
11. Iatrogenia
1. BOALA CARIOASA SI COMPLICATIILE EI
Caria dentară - afecţiune distructivă, ireversibilă a ţesuturilor dure
dentare, cu etiologie plurifactorială în care predomină elementul
I.3. CAUZE DOBANDITE

infecţios, ce conduce la edentaţie prin indicaţia de extracţia care apare în


pierderile masive de substanţă amelo-dentinară, ce anulează valoarea
masticatorie şi prin complicaţiile pe care le generează (ex. afecţiuni
periapicale) sau le întreţine/amplifică (ex. afecţiunile parodonţiului
marginal).
1. BOALA CARIOASA SI COMPLICATIILE EI

Afecţiunile periapicale, complicaţii ale bolii carioase, apar


în urma constituirii la nivel periapical sau lateroradicular
(în cazul canalelor accesorii) a unui focar inflamator
cronic. Eşecul eliminării acestuia, prin terapie
endodontică convenţională, asociată sau nu cu chirurgie
periapicală, impune indicaţia de extracţie cu apariţia
consecutivă a edentaţiei. Trebuie menţionat că o mare
parte din eşecurile terapiei conservative endodontice
sunt de cauză operativă (iatrogenică).
2. BOALA PARODONTALA
Boala parodontală, indiferent de forma clinică pe care o îmbracă,
recunoaşte o etiologie multiplă, sumă a acţiunii factorilor locali şi generali
(incluzând şi o componentă imună) care, fără un tratament corespunzător,
conduce inevitabil la pierderea unităţilor odontale şi la apariţia edentaţiei.
4. OSTEOMIELITA MAXILARELOR
Osteomielita - inflamaţie care interesează osul în totalitatea sa, atât
structurile dure cât şi ţesutul medular, producând procese de necroză şi
sechestrare. Etiologia osteomielitei este variată, cel mai frecvent
contaminarea realizându-se prin contiguitate (infecţii periapicale sau
parodontale), existând şi posibilitatea diseminării hematogene a infecţiei.

Osteomielita sclerotica dreapta


5. TUMORI BENIGNE SI MALIGNE
Prin dezvoltarea şi extinderea lor din şi în diferite componente ale
sistemului stomatognat, impun, ca o componentă în cadrul tratamentului
chirurgical şi radioterapic, îndepărtarea dinţilor implantaţi în tumoră sau în
vecinătatea acesteia.
De asemenea, tumora prin evoluţia sa (în special formele maligne
agresive) pot determina expulzia dinţilor de pe arcadă.

Chist periapical si fractura de ram orizontal stang


6. TRAUMATISME
Consecinţă a unui accident sau a
unei agresiuni, traumatismele
intervin în apariţia edentaţiei fie
direct (avulsia dintelui) fie indirect
(extracţia dinţilor din focarele de
fractură sau a celor cu fracturi
corono-radiculare/radiculare
nerecuperabile).
.
7. Condiţii socio-economice
 Distanţa faţă de cabinetul stomatologic,
 Timp necesar tratamentului – singura variantă de a
calma suferinţa pacientului

8. Iatrogenia stomatologică
Iatros =medic, vindecător
gennan = a produce

Iatrogenie – o stare patologică determinată de un


medicament sau de o manevră efectuată de personal
medical.
1. TRATAMENTUL AFECŢIUNILOR CORONARE ODONTALE

Tratamentul afecţiunilor coronare odontale - realizat frecvent incorect


şi/sau incomplet cu abdicări de la metodologia corespunzătoare (ex. lipsa
îndepărtării în totalitate a dentinei alterate, extensia preventivă insuficientă,
etc.).
Totodată sunt neglijate principiile moderne în tratamentul bolii carioase,
în special în ce priveşte protecţia organului pulpo-dentinar, , ceea ce conduce
la recidiva de carie, carii secundare, afectare pulpo-periapicală care,
11.IATROGENIA

nerezolvate sau tratate incorect, conduc în final la extracţia dintelui.


Închiderea marginală deficitară la nivelul marginilor cavităţii are ca
efect grefarea microbiană şi apoi continuarea cu un nou puseu al bolii
carioase.
2. TRATAMENTUL AFECŢIUNILOR PULPO-PERIAPICALE

Tratamentul afecţiunilor pulpo-periapicale este adeseori inadecvat atât


prin alegerea unei variante eronate de tratament cât şi prin o tehnică
deficitară (ex. extirparea incompletă a ţesutului pulpar, obturaţii radiculare
incomplete sau supraobturaţii etc.).
Iatrogenia endodontică de cauză operativă, prin compromiterea
ireversibilă a dintelui, (fracturilor instrumentelor în canale, perforaţii, căi
11.IATROGENIA

false, modificări de arhitectură apicală, etc.) impune frecvent extracţia


dintelui cauzal.
3. TRATAMENTUL AFECŢIUNILOR PARODONTALE

Tratamentul bolii parodontale este adeseori insuficient aplicat comparativ


cu frecvenţa maladiei, neaplicându-se nici măcar metodologia simplă de
protecţie a parodonţiului marginal: detratrajul şi tratamentul antiinflamator. În
unele situaţii clinice de boală parodontală, se indică extracţia fără a se ţine
seama de posibilităţile de tratament conservator.
11.IATROGENIA
4. TRATAMENTUL ANOMALIILOR DENTO-MAXILARE

Tratamentul anomaliilor dento-maxilare se realizează de multe


ori incorect şi incomplet, nerespectându-se tendinţele de
11.IATROGENIA

creştere şi dezvoltare, fără a se lua în considerare echilibrul


biologic stabilit. Recurgerea nejudicioasă la extracţie în scopul
realizării de spaţiu pentru alinierea dinţilor reprezintă cea mai
frecventă iatrogenie ortodontică cauzală a edentaţiei.
5. TRATAMENTELE PROTETICE

Tratamentele protetice - constituie una dintre cauzele principale ale


iatrogeniei stomatologice, aceasta intervenind fie în etapa conceptuală, fie
în cea de execuţie, fie în ambele etape.

• ERORI DE DIAGNOSTIC
• ERORI IN ELABORAREA SI EXECUTAREA PLANULUI DE TRATAMENT
11.IATROGENIA

• Etapa de pregătire preprotetică


• Etapa proprotetică
• Etapa protetică propriu-zisă
• Etapa de dispensarizare

Eroare de diagnostic – un exemplu de


caz clinic in care s-a preferat
extractia in loc de tratament
conservativ, motivatia fiind aceea de
implantare imediata
5. TRATAMENTELE PROTETICE
ERORI IN ELABORAREA SI EXECUTAREA PLANULUI DE TRATAMENT

• Etapa de pregătire preprotetică


Tot în această etapă preprotetică, din cauza erorilor de diagnostic, se apreciază
greşit condiţiile locale şi loco-regionale de aplicare a tratamentului, întocmindu-se
planuri de tratament care suprasolicită rezistenţa mecanică şi biologică a câmpului
protetic.
11.IATROGENIA

Indiferent de tipul de protezare (conjunctă, adjunctă, mixtă sau compozită)


alegerea incorectă şi insuficientă a dinţilor stâlpi printr-o evaluare necorespunzătoare
a coeficienţilor de rezistenţă biomecanică a acestora duce la depăşirea capacităţii de
compensare parodontală astfel încât forţele anterior fiziologice vor deveni nocive
determinând în final mobilizarea dinţilor stâlpi şi facilitarea invaziei microbiene într-
un parodonţiu inflamat.

Eroare de conceptie - nerespectarea principiului biomecanic


5. TRATAMENTELE PROTETICE
ERORI IN ELABORAREA SI EXECUTAREA PLANULUI DE TRATAMENT
• Etapa de protetică propriu-zisa - Nerespectarea principiilor de tratament
(profilactic, biologic, biomecanic, curativ)
11.IATROGENIA

Nerespectarea principiului biologic prin preparari intempestive ale substructurii organice


5. TRATAMENTELE PROTETICE
ERORI IN ELABORAREA SI EXECUTAREA PLANULUI DE TRATAMENT

• Etapa de protetică propriu-zisa


O amprentare intempestivă poate traumatiza chimic, termic
sau mecanic substructura organică, structurile odonto-
parodontale şi ţesuturile moi din vecinătate.
11.IATROGENIA

Înregistrarea relaţiilor mandibulo-craniene, utilizând


metode rudimentare, antrenează o adaptare necorespunzătoare
a aparatelor protetice.

 Execuţia tehnologică greşită a elementelor protetice de către tehnician şi


acceptarea cu prea mare uşurinţă de către medicul stomatolog,- un modelaj
incorect al suprafeţelor laterale ale dinţilor, a corpului de punte, a croşetelor
protezelor mobilizabile, etc.

.
5. TRATAMENTELE PROTETICE

 Execuţia tehnologică greşită a elementelor protetice de către


tehnician şi acceptarea cu prea mare uşurinţă de către medicul
stomatolog,- un modelaj incorect al suprafeţelor laterale ale
dinţilor, a corpului de punte, a croşetelor protezelor mobilizabile,
etc.

 nerespectarea indicaţiilor oferite de medic cu privire la elementele


de agregare şi corpul de punte-

cele mai frecvente greşeli se realizează la joncţiunea dento-protetică unde


modelajul incorect al marginilor microprotezei şi insuficienta lor adaptare în
etapa clinică provoacă iritarea şi ulterior inflamaţia componentelor
parodontale, nerealizarea spaţiului pentru papila interdentară;

 modelajul ocluzal incorect cu abateri grosiere de la morfologia


individuală a dinţilor, ceea ce duce la dificultăţi, modificarea sau chiar
imposibilitatea stabilirii unor relaţii ocluzale corespunzătoare.

 nerespectarea unui regim corect de turnare, determinând apariţia unor


defecte intrinseci ale scheletului metalic sau extrinseci, detectabile
defectoscopic, care pot influenţa rezistenţa piesei protetice.
5. TRATAMENTELE PROTETICE
ERORI IN ELABORAREA SI EXECUTAREA PLANULUI DE TRATAMENT

• Etapa de dispensarizare

Ambele suportă modificări în proporţii diferite, datorate, pe de o parte, deteriorării materialelor


din care este confecţionat substitutul artificial, pe de altă parte, involuţiei ţesuturilor biologice,
11.IATROGENIA

involuţie ce poate fi fiziologică (senilă) sau patologică (traumatică, prin agresiune microbiană etc.).
Aceste modificări ce se petrec concomitent, dar în rate diferite, duc la apariţia unei neconcordanţe
între lucrarea protetică şi suportul biologic, întreţinând şi accelerând involuţia patologică a acestor
ţesuturi, impunând urmărirea în timp a bolnavului şi chiar reintervenţia.
Insuficienta pregătire metodologică şi, în mod deosebit, de instruire medicală se reflectă în
nedispensarizarea bolnavului şi neefectuarea controlului periodic.

Ignorarea dispensarizării
Forme clinice ale edentatiei
partiale
. Absenţa dinţilor în diverse forme de edentaţie creează o multitudine
de forme clinice ce pot fi de la 65.000 până la 200.000.
Pentru clasificare s-au utilizat o diversitate de criterii:

Friedman utilizează criteriul funcţional (funcţia pe care o


îndeplineşte în actul masticator segmentul edentat) şi descrie trei clase:
Clasa I = afectarea inciziei
Clasa II = afectarea triturarii (IIA, IIB)
Clasa III = afectarea inciziei si triturarii
Osborne foloseşte o clasificare terapeutică:
Clasa I-a, edentaţiile ce se tratează cu aparate cu sprijin dento-
parodontal;
Clasa a II-a, edentaţii ce se tratează cu aparate cu sprijin muco-osos;
Clasa a III-a, edentaţii ce se tratează cu aparate cu sprijin mixt.

Clasa I-a

Clasa a II-a

Clasa a III-a
Cummer foloseşte drept criteriu de clasificare plasarea liniei care uneşte
croşetele şi în jurul căreia apare mişcarea de basculare a protezei - fulcrum
line.
Autorul clasifică edentaţiile funcţie de raportul acestei linii cu planul medio-
sagital al arcadei.
Clasa I-a, linia croşetelor întretaie în diagonală planul medio-sagital;
Clasa a II-a, linia croşetelor este transversală, perpendiculară pe planul medio-
sagital;
Clasa a III-a, linia croşetelor este plasată lateral de planul medio-sagital;
Clasa a IV-a, unind toate croşetele se obţine un poligon la care două din
lateralele sale traversează planul medio-sagital.
Kennedy clasifică formele clinice de edentaţie parţială după
criteriul topografic

Existenţa unor breşe suplimentare a complicat


clasificarea lui Kennedy, acesta adăugând
modificările claselor de edentaţie. Pentru stabilirea
clasei de edentaţie se va lua în consideraţie breşa
cea mai distală, celelalte breşe edentate fiind
considerate modificări ale clasei respective.
Clasificarea Kennedy
(Applegate)
Applegate completează această
clasificare cu încă două clase în care
include edentaţiile subtotale:
clasa a V-a în care unităţile odonto-
parodontale restante sunt plasate în
zona laterală
clasa a VI-a în care dinţii restanţi sunt
situaţi în zona frontală (Lejoyeux).
E. Costa propune o clasificare după criteriul topografic. Enunţarea
formei clinice începe întotdeauna la maxilar din partea dreaptă şi se termină
la mandibulă în partea stângă

 edentaţie frontală prin lipsa unora dintre dinţii incisivi sau canini;
 edentaţie laterală, prin lipsa unora dintre dinţii din regiunea
premolară şi molară, spaţiul edentat fiind delimitat mezial şi distal
de dinţi;
 edentaţia terminală, spaţiul edentat fiind delimitat numai mezial
de dinţi, lipsind dinţii din regiunea premolară şi molară;
 edentaţie mixtă când pe arcadă există cele trei forme de breşă:
laterale, frontale şi terminale
Indicaţiile şi contraindicaţiile
tratamentului edentaţiei
parţiale prin mijloace
conjuncte
Indicaţii
●Forma clinică : Edentaţiile intercalate reduse, cu breşe singulare sau multiple
cu mai puţin de 3 dinţi succesiv pe arcada (cl a III-a şi a IV-a Kennedy);
●În închiderea breşelor tuturor claselor Kennedy cu condiţia ca breşa
intercalată sa îndeplinească condiţiile de mai sus;
●Bolnavi cu igiena orala satisfăcătoare;
●Stare generală bună- necesita sedinţe de tratament numeroase,
traumatizante;
●Pe dinţi cu ax de implantare paralel sau cu abateri mici –care să nu impuna
ablaţii mari de ţesut amelo-dentinar;
●Dinţi cu implantare normală, parodonţiu integru, dar şi în contenţia dinţilor
cu mobilitate dentara pâna la gradul 3;
●La pacienţi tineri la care soluţiile adjuncte sunt greu acceptate;
●La pacienţii cu ocluzie normală
●Pe suport dento-parodontal, pe suport implantar.
Contraindicaţii
1. Generale
sunt impuse de particularităţile :

2. Locale

3. Loco-regionale
a)Contraindicaţii generale
Starea generală reprezintă un factor esenţial în
stabilirea oportunităţii instituirii tratamentului
stomatologic.
Existenţa unor boli generale impune o serie de măsuri
de precauţie în funcţie de importanţa tratamentului
stomatologic, de riscul la complicaţii şi de faptul dacă
boala este compensată sau decompensată

Contraindicaţii absolute: boli generale cu risc major,decompensate,


afecţiuni acute sau cronice(infarct miocardic recent,afectiuni neuropsihice etc.)
- afecţiuni cronice care contraindică anumite intervenţii stomatologice:
- discrazii sanguine (leucemia, hemofilia) alergiile, afecţiuni precanceroase sau
maligne,
Contraindicaţii relative stari patologice –temporizare a tratamentului
protetic: afectiuni infecto-contagioase, hepatice,renale,
-Bolnavi care nu sunt cu medicaţia la zi : diabetici, hipertensivi, cardiaci
-Bolnavi cu diferite afecţiuni psihice
-Vârsta: bolnavii în vârstă suportă greu şedinţele de trat. care sunt lungi şi
traumatizante
b)Contraindicaţii clinice locale
şi loco regionale
Condiţiile clinice locale şi loco-regionale dirijează conduita terapeutică,
fiind esenţiale în stabilirea planului de tratament.

 Loco-regional: simptomele unui sindrom disfuncţional impune o reabilitare


orală complexa,impune reechilibrare ocluzală, repoziţionare mandibulo-
craniana (protezare provizorie) - soluţia protetică definitiva
 Local:
- Cavităţi orale neasanate
- Pacienţii foarte tineri (sub 18)-camera pulpară
- Dinţi cu distrucţii coronare intinse subgingival, care nu pot fi reconstituiţi
- Dinţi cu abateri mari de la axul de implantare normală
- Pe dinţi cu radăcina insuficient dezvoltată
- Pe dinţi cu leziuni inflamatorii cronice (osteite periapicale chisturi dentare)
 Mobilitate dentară patologica
 Leziuni precanceroase la nivelul mucoasei jugale-
 Leziuni benigne sau maligne, de părţi moi sau osoase
 Ocluzia defectoasă- echilibrarea planului de ocluzie –apoi
tratamet protetic conjunct
 Igiena defectuoasa- pâna când testele de igienizare sunt
satisfăcătoare
 Edentaţiile terminale cl.I şi cl.II Kennedy