Sunteți pe pagina 1din 15

Pancreasul este o glandă cu secreţie

internă şi externă, situată în spatele


stomacului, la nivelul primelor două
vertebre lombare, şi are greutatea de 70-
80 de grame.
Pancreasul produce un hormon numit
insulină care, ajutând la utilizarea
glucozei de către țesuturi, scade cantitatea
de glucoză din sânge. Astfel, după mese,
glicemia crește prin aport alimentar, iar
pancreasul sănătos reacționează prin
creșterea secreției de insulină, care va
readuce glicemia în limite normale.
Diabetul zaharat apare în cazul în care în organism nu există
suficientă insulină (deficiență a pancreasului) sau organismul nu poate
folosi eficient insulina (insulinorezistența).
Termenul de Diabet Zaharat , este dat unui grup de tulburări
(mai corect sindroame), care se caracterizează prin creșterea
glicemiei și prin tulburări ale metabolismului lipidic și proteic;
cuprinde diverse manifestări clinice și biologice, complicații acute și
cronice redutabile și se caracterizează printr-un proces aterosclerotic
accelerat.
Diabetul apare când pancreasul secretă cantități insuficiente
de insulină sau modul în care organismul utilizează insulină este
deficitar. Insulina este hormonul care asigură necesarul energetic
celular, prin utilizarea glucozei (zahărului) de către celule. Un alt rol al
acestui hormon este de a stoca surplusul de zahăr în depozite la nivelul
mușchilor, țesutului adipos și ficatului.
Insulina: numele de insulină vine de la originea sa – insulele lui
Langerhans, deşi iniţial fusese denumită pancreină de către
Paulescu, în 1921. Insulina este secretată de către celulele B
insulare, iar la 15 minute după eliberare jumătate din cantitate
devine inactivă. Insulina acţionează, în principal, asupra
metabolismului glucidic – scade nivelul glucozei din sânge.
Insulina activează anumiţi receptori de la suprafaţa celulei.
Insulina este cel mai important hormon cu acțiune
hipoglicemiantă , din organism . Prezența sa este indispensabilă
proceselor anabolice și echilibrului energetic al organismului.
Al doilea hormon secretat de celulele
pancreatice insulare este glucagonul . Acțiunile
lui principale sunt:
- stimularea glicogenolizei și eliberarea
glucozei în circulație , -stimularea degradării
proteinelor musculare, - stimularea lipolizei ,
- stimularea secreției de insulină.
Când secreția de insulină este deficitară sau
dacă există rezistență la acțiunea acesteia în
țesuturile țintă, nivelul zahărului în sânge
(glucoza din sânge, glicemia) este mult prea
mare iar țesuturile nu o mai pot utiliza pentru
producerea de energie.
Controlul glicemiei este metoda cea mai eficientă de prevenire a
apariției complicațiilor diabetul zaharat tip 2, mai ales ale
complicațiilor cardiovasculare.
Diabetul zaharat este un sindrom complex indus de tulburarea
secreției de insulină de către pancreas sau de rezistența celulelor
periferice la acțiunea insulinei. Cel mai cunoscut efect al acestor
tulburări este creșterea nivelului glucozei în sânge peste limitele
considerate normale - hiperglicemie.
Instalarea discretă a diabetului zaharat
Medicii numesc diabetul zaharat ”ucigașul tăcut”, întrucât
majoritatea bolnavilor își află diagnosticul în stadii avansate, când
apar complicații precum vederea încețoșată sau tulburările cardiace.
Dacă diabetul de tip 2 este depistat la timp, complicațiile sale pot fi
prevenite cu succes.
COMA DIABETICĂ apare mai frecvent la diabeticii tratați cu insulină
și de obicei între 5 – 10 ani de la debut.
Cauze declanșatoare: -eroare dietetică: postul și nu excesul alimentar
determină cetoacidoza;
- oprirea sau diminuarea nejustificată a tratamentului
hipoglicemiant.Trebuie știut că un diabetic cel mai adesea vomită
pentru că este deja în cetoză; deci nu se va diminua , ci se va crește
doza de insulină;
- erori în dozarea insulinoterapiei;
- sarcina + diabet: este necesară creșterea dozelor de insulină;
- cetoze consecutive unor agresiuni infecțioase, traumatice sau
chirurgicale;
- surmenajul și factorii psihici ;
- infecții, intoxicații, alte leziuni organice, (inclusiv complicațiile
diabetului);
- administrare de: droguri hiperglicemiante: corticoizi ,
imunodepresoare , etc
Acidocedoza severă - coma diabetică:
Comportă 3 semne majore:
dispnee (prin acidoză) + deshidratare globală + tulburări de conștiență.
-Dispneea de acidoză este ”cheia de boltă a diagnosticului de comă
diabetică”.
-Tulburările de conștiință constau în: astenie, torpoare întretăiată de
perioade de excitație; abolirea conștienței este rareori totală .
-Deshidratarea este globală: tegumente uscate , pliul cutanat ,
persistent , uscăciunea limbii și a mucoasei jugale, hipotensiune
arterială și venoasă, colaps, dispariția transpirației axilare , hipotonia
globilor oculari.
-Semnele digestive : apar la 1/3 din cazuri: vărsături care agravează
pierderea de potasiu , dureri abdominale înalte sau abdomino-toracice,
care pot duce la erori de diagnostic, frecvent diaree.
-Semnul Naunyn : hipotermie
-Alte semne:absența semnelor neurologice de focar, midriază moderată,
colorație roz-albăstruie a pomeților. -Halena acetonică.
Complicații: În cursul comei diabetice pot apărea complicații
variate, necesitând tratamente energice corespunzătoare:
infecții urinare sau tromboflebite; aspirația traheobronșică a
conținutului gastric;
complicații metabolice: hipoglicemie (prin aport glucidic
insuficient , după două ore de la debutul tratamentului ; de aici
necesitatea supravegherii orare a glicozuriei); reapariția cetozei
(doza de insulină neadecvată, persistența unei cauze organice);
depleție de potasiu după 4 ore;
alcaloză iatrogenă : după administrare de bicarbonat de sodiu,
lactat de sodiu, potasiu;
complicații rare: edem cerebral postcetozic ; hiperuricemie și criză
de gută; pneumomediastin (crepitații subcutanate în fosa
suprasternală, ritmate de respirație); coagulare intravasculară
diseminată; poliradiculonevrită cu disociație albumino-citologică.
Come metabolice specifice diabeticului:
Coma hipoglicemică: este bruscă, se însoțește de transpirații,
agitație, redoare musculară, crize convulsive, Babinski bilateral cu
absența deshidratării, a hipotensiunii arteriale, a dispneei și a cetozei .
Coma hiperosmolară: polipnee discretă, niciodată de tip Kussmaul,
predomină deshidratarea; hiperglicemie masivă, fără cetoză;
Acidoza lactică: intensă dispnee acidotică; absența sau discreția
corpilor cetonici în urină.
Cauze : Coma diabetică este declanșată de:
Întreruperea terapiei insulinice
Neglijarea dietei
Efort fizic exagerat
Politraumatism
Infarct miocardic
Accident vascular cerebral, etc
Schema diagnosticului diferențial între coma diabetică și coma hipoglicemică
Coma diabetică - acidocetozică Coma hipoglicemică (în precomă :
foame dureroasă)

Instalare Progresivă Bruscă


Evoluție Progresivă Foarte variabilă
Dispariție Lentă Bruscă
Semne neurologice Comă calmă Comă agitată
Hidratarea Deshidratare: piele uscată Piele umedă
T.A. Scăzută Crescută
Respirația Dispnee acidotică Kussmaul normală

Glicozurile ++++ Zero în urina proaspăt eliminată (uneori


Cetonurile ++++ poate fi însă prezentă)
Zero sau + (fără semnificație)

Răspuns la sol. glucozată negativ Revenire imediată și completă din comă.


i.v. 60-100 ml 33%
Pentru diabetic, starea de cetoacidoză reprezintă
nevoia de insulină.
Coma este o stare de pierdere a conștienței.
Lăsată netratată, coma diabetică poate fi fatală.
Aceste informații despre coma diabetică pot fi înfricoșătoare,
dar există și vești bune. Riscul pentru coma diabetică este
mic – iar prevenția este la îndemână. Cel mai important
lucru este respectarea planului de tratament al diabetului.
Greșelile medicale frecvente în coma diabetică sunt:
1. Confundarea cu altă comă
2. Nedeterminarea glicemiei și glicozuriei
3. Suprahidratarea
4. Necorijarea hiper- și hipopotasemiei
5. Nedecelarea complicațiilor infecțioase, a
hipoglicemiei iatrogene și a pneumoniei de aspirație.
Coma diabetică hiperosmolară
Se defineşte prin următoarele elemente:
a) glicemie 600 mg%; b) osmolaritate a serului 350
Osm/L; c) bicarbonat seric >15 mmol/L; d) pH >7,30; e)
cetonurie absentă;
f) deprimare moderată sau severă a conştienţei (comă clinică).
Coma diabetică hipoglicemică
Hipoglicemia severă sau coma hipoglicemică se defineşte prin
pierderea stării de conştienţă sau prin incapacitatea pacientului de a
acţiona coerent pentru a ieşi din hipoglicemie, fiind necesară
intervenţia unei alte persoane.
Cauze
În ordinea frecvenţei lor, cauzele hipoglicemiilor severe sunt:
aport glucidic scăzut; efort muscular crescut;
supradozarea de insulină; consumul de alcool.
CONCLUZII
Simptomele hiperglicemiei
Glicemia trebuie testată zilnic cel puțin odată pe zi, folosind un
glucometru. Există unele semne și simptome care ne pot sugera
faptul că glicemia este mare.Atunci când glicemia a trecut de 200
mg/dl (11 mmol/L) apare gura uscată,buze uscate,dificultate ușoară
la vorbire și sete.
Simptomele hipoglicemiei
Ele pot evolua spre alterarea stării de conștiență, convulsii și comă.
Simptomele hipoglicemiei se datorează fie lipsei glucozei la nivelul
creierului (neuroglicopenie), fie răspunsului sistemului nervos
vegetativ la scăderea glicemiei din sânge. Simptomele neuroglico-
penice, adică datorate scăderii glucozei în creier sunt reprezentate
de tulburări de memorie, scăderea capacității de concentrare,
scăderea vitezei de gândire, modificări ale dispoziției generale
(tristețe, melancolie sau agitație, dezinhibiție) și foame.
Iată câteva sfaturi de reținut:
- Urmarea planului de alimentație. Gustările consistente și mesele pot
ajuta la controlul nivelului glicemiei.
- Controlul nivelului glicemiei. Testele de sânge frecvente pot spune
pacientului dacă nivelul glicemiei sale este în zona normalului și îl
avertizează în legătură cu creșterile sau scăderile periculoase.
- Administrarea medicației conform indicațiilor. Dacă pacientul
prezintă episoade frecvente de hipo sau hiperglicemie, medicul poate
ajusta dozele sau orele de administrare a insulinei.
- Educarea aparținătorilor, prietenilor și colegilor de muncă. Este bine
ca pacientul să informeze familia, prietenii, colegii de serviciu despre
recunoașterea semnelor și simptomelor extremelor glicemice.
- Purtarea unei plăcuțe de identificare. Dacă pacientul devine
inconștient, această tăbliță poate oferi informații importante pentru familie,
prieteni și colegii de serviciu și alte persoane, inclusiv personalul de la
urgențe. Peste toate pacientul este bine să fie bine informat.