Cap. 6.

Introducere in organizarea si structura sistemelor de calcul

numerice
6.1. Definitii
Un Sistem de calcul Digital  (DCS) r= set de dispozitive si tehnologii, bazat pe
utilizarea si procesarea datelor in sisteme de numeratie binare, pe care oamenii le
utilizeaza pentru la rezolvarea de sarcini diferite in scopul de a obtine rezultate sau
solutii utile.Un DCS este constituit atat din hardware cat si din software.
Pentru sistemele de calcul, hardware = partile fizice ale calculatorului, mai
exact partile elecronice si mecanice. Aici intra procesorul, memoria, monitorul,
tastatura, mouse-ul, driver-ul de disc, imprimante s.a.m.d.

Software = programele si datele utilizate pe calculatorul fizic.

Procesarea in sisteme de calcul implica stocare si control.

6.2. Componente hardware principale Fig. 6.2.
6.2.1. Privire generala Straturile
In Fig. 6.2. se observa straturile unui unui
sistem de calcul [1]. sistem de
BIOS (Basic Input / Output System) calcul
reprezinta sistemul de baza folosit
pentru a monitoriza operatiile
masinii.
Wiki: BIOS este construit in PC si reprezinta primul software rulat de un PC atunci cand
incepe sa fie alimentat.
Scopurile fundamentale ale BIOS-ului :
-sa initializeze si testeze componentele HW ale sistemului;
- sa incarce un incarcator de boot (boot loader) sau un sistem de operare, in mod
obisnuit de pe un dispozitiv de stocare de masa.
-La DCS mai vechi, software BIOS-ului se stoca pe un chip ROM (Read Only Memory)
de pe placa de baza. BIOS este special proiectat pentru a lucra cu fiecare model
particular de calculator, interfatand cu diferite dispozitive care formeaza chipset-ul
complementar al sistemului.
In sistemele de calcul moderne, BIOS-ul se stocheaza pe o memorie flash, a.i. continutul sau
sa poata fi rescris fara a indeparta chip-ul de pe placa de baza. Aceasta permite upgradarea
facila a SW-ului BIOS in scopul de a adauga noi caracteristici sau de a depana bug-uri, dar
poate face DCS-ul vulnerabil la “BIOS rootkits” (Rootkit = tip de SW ascuns, uzual malitios,
proiectat pentru a ascunde existenta anumitor procese sau programe fata de metodele
obisnuite de detectare si de a permite accesul privilegiat continuu la un calculator)
Tehnologia BIOS se afla intr-un proces tranzitional catre interfata Unified Extensible
Firmware Interface (UEFI) incepand cu anul 2010.
UEFI = o specificatie noua care defineste o interfata software intre un sistem de
operare si hardware-ul unui calculator.
Cateva dintre avantajele pe care le are UEFI fata de un sistem BIOS traditional :
- abilitatea de a boota un SO de pe discuri de capacitate mai mare;
- furnizeaza indepedenta arhitecturii si a driverelor fata de procesor (CPU);
- proiectare modulara;
- mediu flexibil care include capabilitati relative la retea si proiectare modulara.

Compatibilitatea cu BIOS-ul standard se pastreaza integral.

La adresa urmatoare se prezinta o schema posibila de interfata UEFI / BIOS
http://www.informatics.buzdo.com/p370-chipset-z87.htm#efi.
UEFI BIOS cu mai multe detalii la  http://www.informatics.buzdo.com/p371-chipset-
z97.htm#uefi cu descrierea chipset-ului Z97. [1].

Cele mai importante componente hardware ale unui sistem de calcul sunt:
- Procesorul
- Memoria principala
- Memoria secundara
-Dispozitivele (de intrare, de iesire si respectiv de intrare/iesire)
Dispozitiv = termen folosit pentru a descrie orice piesa HW pe care o putem conecta la
un calculator ca de ex. tastatura, monitor, driver de disc, imprimanta s.a.m.d. Astfel de
dispozitive sunt descrise uneori ca si dispozitive periferice sau simplu periferice [3].
Fig. 6.3. Sistem de calcul tipic [3]
Dispozitivele de stocare se utilizeaza pentru a stoca informatie intr-un sistem de
calcul.
Stocarea pe disc reprezinta forma cea mai comuna de stocare externa, fiind urmata de
stocarea pe banda. Dispozitivele de stocare externa pot stoca informatie pe timp
nedefinit sau, mai realistic, pentru un anumit numar de ani.
Memoria este utilizata pentru a stoca informatie in interiorul calculatorului cat timp
acesta este alimentat.
O componenta f. importanta a unui sistem calculator este
magistrala sistem Aceasta se utilizeaza pentru a transfera
informatie intre toate componentele sistemului.
Magistrala (bus) = grup de fire/linii pe placa de baza a
calculatorului. Reprezinta o cale pentru circulatia datelor intre
diferite componente. Majoritatea dispozitivelor sunt
conectate la bus prin intermediul unui controller care
Fig. Wiki. Placa de baza
coordoneaza activitatile dispozitivului cu magistrala.
cu doua sloturi PCI pe 32
biti si doua sloturi de tip
PCI Express (PCIe).
Fig. 6.4. Componentele
principale ale unui
sistem calculator , cu
accent pe sensul
circulatiei datelor.
Fig.* Driver de hard disk utilizabil la
calculatoare desktop si servere,
impreuna cu card de tip “disk array
controller , cablul de putere si diferite
cabluri de date
Pentru sisteme de calcul de tip desktop obisnuite, procesorul, memoria principala,
memoria secundara, sursa de putere si hardware-ul care le ofera suport sunt plasate
intr-o carcasa metalica.
Multe dintre componente sunt conectate la placa principala cu circuite a calculatorului
denumita placa de baza  (motherboard).
Sursa de putere furnizeaza putere majoritatii componentelor. Diferite dispozitive de
intrare (cum ar fi tastatura) si de iesire (cum ar fi monitorul) sunt atasate prin conectori in
spatele carcasei.

Fig, 6.5 O
configuratie tipica
de desktop
generatie veche
Scurt tutorial de asamblare a unui desktop modern – la adresa * Procesor
La adresa ** , componentele principale ale unui desktop

Placa de
baza

Hard disc

RAM

Sursa de
putere
6.2.2. Procesorul
6.2.2.1. Aspecte hardware [2]
Procesorul (denumit in mod traditional si central processing unit sau CPU sau MPU
=microprocessor unit ) este unitatea care “munceste” in sistemul de calcul , adica
executa programele calculator.
Software-ul este compus din instructiuni, care sunt executate de procesor. Aceste
instructiuni ii spun procesorului cand si ce sa citeasca de la tastatura, ce sa afiseze pe
ecran, ce sa memoreze si sa citeasca de pe disc etc.
Procesorul poate doar sa realizeze o gama limitata de operatiuni. Poate sa faca operatii
aritmetice, sa compare numere si sa realizeze input/output (sa citeasca informatii si sa le
afiseze sau memoreze).
Toate programele calculator sunt construite din secvente de instructiuni bazate pe astfel
de operatii primitive.
Componentele principale ale unui procesor sunt :
(a) Unitatea aritmetica-logica logic (ALU) , care realizeaza operatiile aritmetice (de ex.
adunari si scaderi) si operatii logice (de ex. “si”, sau “xor”) .
(b) Unitatea de control (CU), care controleaza executia tuturor instructiunilor.

Procesorul are de asemenea si un numar mic (uzual sub 100) de registri.

Registri = locatii de stocare folosite pentru a stoca informatii care sunt procesate curent.
Registrii depind de procesor, in mod tipic un registru stocand un numar de biti egal cu 8,
16, 32 sau 64.
Procesor pe n-biti = procesor cu marimea registrului de n-biti (de ex. procesoare pe 16
biti, pe 64 biti etc.)
Un procesor pe n-biti se spune ca are UN CUVANT (WORD ) cu dimensiunea de n-biti
=> un procesor pe 32 de biti are un cuvant de 32 biti.
De ce este mai mare numarul de biti, cu atat este mai puternic procesorul, deoarece
poate sa proceseze o unitate mai mare de informatie intr-o singura operatie.
De exemplu, un procesor pe 32 de biti va putea sa adune doua numere pe 32 de biti intr-
o singura operatie pe cand un procesor pe 8 biti va putea sa adune doar doua numere
pe 8 biti intr-o singura operatie.
Uzual un procesor pe n-biti va fi capabil sa transfere n biti din sau catre memorie intr-o
singura operatie. Acest numar de biti mai este referit si ca “marimea cuvantului de
MEMORIE”. Astfel, cata vreme un octet se refera la 8 biti, un cuvant poate insemna un
numar de biti egal cu 8, 16, 32, 64 etc. Pe anumite masini un cuvant reprezinta o
cantitate de 16 biti si termenul long word se foloseste pentru a referi o cantitate de 32-
biti.

O metoda alternativa de clasificare unui procesor este de a utiliza latimea magistralei de

date , caz in care un procesor pe n biti inseamna “un procesor care opereaza cu o
magistrala de date de n biti”. Aceasta inseamna ca CPU-ul poate sa transfere n biti catre
alt dispozitiv intr-o singura operatie. Folosind aceasta clasificare, microprocesorul Intel
8088 este un procesor pe 8 biti deoarece foloseste o magistrala de date pe 8 biti, desi
registrii CPU-ului sunt de fapt registri pe 16 biti!!!. Similar Motorola 68000 este clasificat
ca si procesor pe 16 biti, chiar daca registrii CPU-ului sunt registri pe 32 de biti.
Uneori se foloseste o combinatie a celor doua clasificari , in care 8088 ar putea fi
descris ca si procesor pe 8/16 biti si Motorola 68000 ca si procesor pe 16/32 biti.
Latimea magistralei de date este f. importanta intr-un sistem de calcul, deoarece ea
determina cantitatea de informatie care se poate transfera de la sau dinspre CPU, intr-o
singura operatie. Aceasta inseamna, de exemplu, ca Motorola 68000 ar trebui sa
transfere doua entitati pe 16 biti catre CPU pentru a umple un registru pe 32 biti ,
deoarece latimea magistralei de date este 16 biti.

Dispozitivele I/O si memoria lucreaza cu viteze foarte scazute prin comparatie cu viteza
CPU-ului. Ca o consecinta, CPU este intarziat in mod frecvent de aceste dispozitive mai
lente, asteptand ca informatia sa fie transferata de-a lungul magistralei de date. Astfel,
cu cat se poate transfera mai multa informatie intr-o singura operatie, intre un dispozitiv
I/O si CPU, cu atat mai putin timp va petrece CPU-ul asteptand dupa informatia de
procesat => magistralele de date mai late sunt mai bune!

O componenta importanta este ceasul CPU-ului . Ceasul controleaza rata la care se

realizeaza activitatile de catre CPU. El genereaza un sir de cicluri sau tick-uri. Se poate
realiza o actiune numai la aparitia unui clock tick.
Daca sunt mai multe cicluri pe secunda, CPU-ul poate realiza mai multe actiuni.
Viteza ceasului se masoara in milioane de cicluri pe secunda. Un ciclu pe secunda
reprezinta un Hertz (Hz), un kilohertz (KHz) inseamna 1000Hz, un megahertz (MHz)
inseamna 1000 KHz si un gigahertz inseamna 1000 MHz. In mod obisnuit, PC-urile
actuale au rate de ceas de la 2 la 4 GHz, viteza fiind in continua crestere.
6.2.3. Organizarea unui sistem calculator. Magistrale.
Organizarea calculatoarelor se ocupa cu modul in care componentele HW functioneaza
si respectiv modul in care sunt conectate impreuna pentru a forma sistemul calculator.
Sistemele de calcul digitale (DCS) sunt compuse din module care sunt construite din
componente digitale, cum ar fi registri, decodoare, elemente aritmetice si logica de
control.
Modulele sunt interconectate prin cai comune de date si control pentru a forma un DCS.
O microoperatie reprezinta o operatie elementara realizata asupra informatiei stocate
intr-unul sau mai multi registri.
Exemple de operatii elementare: shift, count, clear, si load.
Organizarea hardware interna a unui calculator digital este cel mai bine definita
specificand: (a) Setul de registri pe care ii contine si functiile lor; (b) Secventa de
microoperatii realizate asupra informatiei binare stocate; (c) Controlul care initiaza
secventa de microoperatii.
Schimbul intre
diferitele dispozitive
dintr-un DCS se
bazeaza pe
transferul paralel de
date al seturilor de
biti prin magistrale,
ca in Fig. 6.13.
Fig. 6.13
Sisteme magistrala
Procesorul trebuie sa poata sa comunice cu toate dispozitivele. Acestea sunt conectate
prin magistrale.
Fig. 6.14 prezinta o configuratie simpla de magistrala. Aceasta va fi referita ca
“magistrala sistem” (system bus) deoarece conecteaza diferitele componente intr-un
sistem de calcul. Intern, CPU-ul are o magistrala a sa (CPU bus) folosita pentru a
transfera informatii intre componentele sale (de ex. unitatea de control, ALU si registrii)
(nu este reprezentata in fig.).

Informatia este transferata de la

un dispozitiv la altul pe
magistrala. De exemplu
informatia tastata la tastatura este
pasata prin intermediul
magistralei la procesor.
Procesorul executa programe
facute din instructiuni, care se
stocheaza in memoria
calculatorului. Aceste instructiuni
sunt transferate catre procesor
folosind magistrala. Fig. 6. 14.
Dupa cum se indica in Fig. 6.14, liniile magistralei se pot clasifica in 3 grupuri.
Liniile de date (un prim grup), se folosesc pentru a transporta datele efective
prin magistrala de la un dispozitiv la altul.
Un al 2-lea grup de linii, liniile de adresa, permit procesorului sa specifice unde
se duc sau de unde vin datele, adica ce locatie de memorie se va accesa sau ce
dispozitiv I/O se va folosi.
Al 3-lea grup de linii, liniile de control , transporta semnalele de control care permit
procesorului sa controleze transferul informatiei de-a lungul magistralei. De exemplu,
CPU-ul trebuie sa poata sa indice daca informatia va fi transferata dinspre memorie sau
spre memorie; trebuie sa poata sa semnalizeze cand incepe transferul s.a.m.d.
Magistrala de date, cea de adrese si cea de control vor fi referite ca si entitati
separate. Este importanta intelegerea faptului ca un sistem de calcul poate avea un
numar de magistrale sistem separate a.i. informatia sa poata fi transferata intre mai mult
de o pereche de componente in acelasi timp.

De exemplu este uzual sa existe o

magistrala pentru comunicarea intre
memorie si CPU la viteze mari. Aceasta
magistrala se numeste “CPU-memory bus”.
In plus, aceasta magistrala ar trebui sa fie
conectata la o a 2-a magistrala I/O prin
intermediul unui adaptor de magistrala, ca
in Fig. 6.15. A 2-a magistrala (I/O bus) ar fi
utilizata de dispozitivele I/O mai lente. Fig. 6.15. CPU-memory bus si I/O bus
Aceasta permite ca procesorul sa aiba un acces mai eficient la memorie, deoarece
magistrala “CPU-memory bus” poate sa lucreze la viteze foarte mari. Aceste viteze sunt
posibile daca lungimea fizica a magistralei este mica.
Asftel, furnizand o a 2-a magistrala I/O pentru a deservi diferitele dispozitive I/O care ar
putea fi conectate la calculator, lungimea magistralei CPU-memory bus se poate
mentine mai scurta decat in cazul in care ar trebui ca dispozitivele I/O sa fie atasate
direct la o singura magistrala sistem. Pe de alta parte, pentru a mentine un cost mic al
sistemului de calcul, s-ar putea folosi o singura magistrala care ofera o viteza mai mica
pentru a conecta toate dispozitivele la CPU.
Pentru a atasa orice dispozitiv la un calculator, dispozitivul trebuie sa fie
conectat la magistrala sistem a calculatorului. Inseamna ca este necesara o unitate care
sa conecteze dispozitivul la magistrala. Se folosesc termenii device controller si device
interface pentru a ne referi la o astfel de unitate. Astfel, de exemplu, se va folosi un
controller de disc pentru a conecta un driver de disc la magistrala sistem. Termenul I/O
controller se refera la controllerul pentru orice dispozitiv I/O care se va conecta la
magistrala sistem.
Un sistem calculator va avea anumite interfete standard cum ar fi de ex. o
interfata seriala , care se poate folosi cu un numar de dispozitive I/O diferite. Interfata
seriala de exemplu, se poate folosi pentru a atasa la calculator o imprimanta, un mouse
sau un modem (dispozitiv pentru comunicarii printr-o linie telefonica). Astfel, daca se
doreste construirea unui nou tip de dispozitiv I/O , trebuie folosit standardul elaborat
pentru interfata seriala (standardul RS-232) si apoi se poate atasa dispozitivul la
calculator, folosind interfata seriala.
6.2.4. Memoria principala
O unitate de memorie = colectie de celule de stocare impreuna cu circuitele asociate
necesare pentru a transfera informatie catre si dinspre zona de stocare. Memoria
stocheaza informatie binara in grupuri de biti denumite cuvinte (words) .
In memoria de tip RAM (random-access memory), celulele de memorie pot fi accesate
pentru transferul informatiei din orice locatie aleatorie.
O memorie de tip read-only (ROM) consta dintr-o unitate de memorie care realizeaza
doar operatii de citire, neoferind functia de scriere. ROM-urile mai recente memoreaza
programe scurte pentru configurarea sistemului si protectie impotriva virusilor.
Data (adress) input
lines=linii de intrare
pentru date (adrese)
Similar
output=iesire

Fig. 6.16. Diagrama bloc pentru (RAM) Fig. 6.17. Diagrama bloc pentru ROM
Caracteristici ale memoriei calculatorului
A. Functionalitate
Memoria principala (cunoscuta si ca RAM, stocare (memorie) primara, stocare interna,
memorie de lucru, conventionala, operationala etc..) retine temporar date inainte si dupa
procesarea lor. De asemenea memoreaza programele necesare procesorului. Memoria
principala este la fel de importanta ca si chip-ul aferent procesorului pentru un sistem de
calcul. Sistemele rapide de calcul au atat un procesor rapid cat si o cantitate mare,
rapida, de memorie. In fig. 6.18 -> cateva caracteristici ale memoriei calculatorului.

Caracteristica Adevarat Adevarat

pentru pentru
Implementarea bitilor este memoria memoria
principala secundara
diferita in memoria principala si
Conectata f. aproape de procesor da nu
respectiv in cea secundara, dar
Memoreaza programe si date cu care procesorul Da nu
din punct de vedere logic lucreaza la un moment dat
ambele tipuri de memorie Folosita pentru stocare pe termen lung Nu Da
memoreaza biti. Procesorul interactioneaza cu ea milioane de Da Nu
ori/sec
Datele stocate se schimba usor Da Nu
Capacitate relativ mica Da nu
Acces rapid Da nu
Conectata la memoria principala - da
Retine programe si date Da da
Datele sunt organizate in fisiere Nu da
Fig. 6.18
Memoria principala consta dintr-o lista foarte lunga de octeti. Fig. 6.19
In majoritatea calculatoarelor moderne, fiecare octet are o
adresa folosita pentru localizarea sa. Fig. 6.19 prezinta o
parte mica din memoria principala. Fiecare casuta din fig.
reprezinta un singur octet. Fiecare octet are o adresa. In fig.
adresele sunt intregii din stanga casutelor: 0, 1, 2, 3, 4, ...
etc.. Pentru majoritatea calculatoarelor, adresele incep la 0 si
continua in secventa pana cand fiecare octet are o adresa.
Atunci cand se alimenteaza calculatorul, fiecare octet de
memorie contine un anumit tipar (chiar si in octetii care nu
sunt folositi la nimic). Adresa unui octet nu este continuta
explicit in memorie. Atunci cand procesorul trebuie sa
acceseze un octet de la o anumita adresa, partea electronica
din calculator “stie” cum sa gaseasca octetul in memorie.
Procesorul poate realiza doua lucruri majore cu octetii din memoria principala :
(a) Poate sa scrie intr-un octet aflat la o locatie de memorie precizata  (datele circula de la un
registru al procesorului catre locatia de memorie). Combinatia de biti stocata anterior in
acea locatie va fi distrusa si se va salva o alta combinatie pentru uz ulterior.
(b) Poate sa citeasca un octet aflat la o locatie de memorie precizata (datele circula de la
locatia de memorie catre un registru al procesorului).Procesorul obtine combinatia de biti
stocata la acea locatie si continutul locatiei NU se schimba. De exemplu, daca procesorul
trebuie sa obtina un octet stocat la locatia 5, il poate citi. El obtine combinatia "0110 1110"
in rolul datelor de care are nevoie (dar locatia 5 nu se schimba).
Majoritatea procesoarelor pot scrie (si citi) mai mult decat un singur octet la un moment de
timp, lucrand cu viteze mari.
Atunci cand se ruleaza un program, el are o sectiune de memorie pentru datele pe care
le utilizeaza (in sistemele moderne, uzual aceasta sectiune nu implica doar o singura
gama de locatii consecutive de memorie!). Locatiile din acea sectiune se pot schimba
oridecateori programul necesita acest lucru. De exemplu, daca un program realizeaza
suma unei liste de numere, suma se va retine in memoria principala (probabil folosind
cativa octeti). Deoarece noi numere se adauga sumei, ea se va modifica, modificandu-
se de asemenea si locatia din memoria principala.
E posibil ca alte sectiuni din memoria principala sa nu se schimbe de loc cat timp
programul lucreaza. De exemplu, uzual instructiunile din care e format un program nu se
schimba atunci cand programul ruleaza. Instructiunile unui program in executie sunt
localizate in memoria principala, si deci locatiile corespunzatoare nu se modifica.

B. Aspecte hardware
Memoria operativa fizica este organizata ca un set de circuite integrate pe un modul de
memorie PCB (Printed Circuit Block) cu socluri in care se insereaza modulele. Modulele
mai vechi aveau capacitati din gama: 256 KB, 1 MB, 4 MB si 16 MB. Modele mai noi:
128 MB, 256 MB, 512 MB, 1024 MB sau mai mult. In mod tipic, intr-un calculator exista
2 sau mai multe “bancuri” cu sloturi ce permit inserarea a 2-8 module. Pentru ca un
calculator sa lucreze corect cel putin un banc trebuie sa fie completat cu module si este
preferabil ca anumite bancuri sa aiba sloturile completate cu acelasi tip de module.
Tehnologia actuala permite instalarea de cantitati mai mici de memorie (tipic de la 32 kB
la 1024 kB sau mai mult) in microprocesor sau in electronica de control a driverului de
hard, astfel accelerand schimbul de date intre diferite dispozitive ale sistemului de calcul.
Acestea sunt uzual referite ca si memorie cache. Daca nu exista cache fizic, el poate fi
Exista doua forme principale de RAM :
-RAM static (SRAM) ;
-RAM dinamic (DRAM).
Comparatie SRAM versus DRAM *:
-SRAM este mai scump si procesul de producere a sa este mai complex, consuma mai
multa putere si are o densitate de impachetare mai slaba, dar accesul la SRAM este
considerabil mai rapid decat la DRAM.
Sistemele de calcul pot avea o cantitate mica de SRAM si una mai mare de DRAM,
impunand capacitatea totala a RAM-ului. SRAM-ul se foloseste ca si memorie cache
care stocheaza informatii accesate frecvent si astfel mareste viteza de acces a
sistemului la memorie.
Timpul de acces la DRAM = [20-60] nanosec, iar la SRAM =[ 4- 20] nanosec.

6.2.5. ROM, PROM, EPROM, EEPROM si memorie flash

ROM se utilizeaza in mod tipic pentru a stoca programe si date necesare la startarea
(bootarea) unui sistem de calcul. Atunci cand un calculator porneste, RAM-ul sau nu
contine nicio informatie utila, dar procesorul este proiectat pentru a rula programe pe
care la gaseste in memorie. O sarcina majora a ROM-ului este stocarea programelor
initiale folosite de procesor atunci cand porneste masina.
O alta utilizare a ROM-ului in PC-uri este de a stoca subprogramele sistemelor de
operare in scopul realizarii de operatii I/O sau pentru a realiza alte activitati. Termenul de
firmware este utilizat pentru a defini combinatia (ROM+software=ul memorat de el).
PROM = programmable ROM -> producatorul chipului de memorie furnizeaza o forma
de ROM care poate fi programat prin intermediul unui dispozitiv special hardware. Astfel
se permite proiectantilor sistemului de calcul sa-si memoreze propriile programe pe
chipul de PROM. Daca programele nu lucreaza corect, proiectantul poate sa
programeze un alt chip PROM, spre deosebire de cazul cand ar trebui sa apeleze la
producatorul de memorie sa faca acest lucru (daca s-ar utiliza ROM).
EPROM = ROM care se poate sterge (este erasable). Continutul chip –ului EPROM
poate fi sters integral si chip-ul se poate reprograma (de un numar de ori limitat). Ca si in
cazul PROM-ului, EPROM-ul se poate programa si sterge (prin expunere la lumina ultra
violeta ) folosind un dispozitiv hardware special , in exteriorul sistemului de calcul.
EEPROM reprezinta un PROM care se
poate sterge electric (electrically erasable) .
EEPROM se poate sterge in interiorul
sistemului de calcul folosind un curent
electric. Nu trebuie sa fie indepartat din
calculator !!.

Fig. 6.21 – de la adresa web * Chip-ul

EEPROM 8K I2C. Pe acesta se stocheaza
ID-ul de vendor si produs, respectiv firmware-
ul de catre Sony pentru o camera/audio.
Recent s-au facut progrese relativ la dispozitivele RAM ne-volatile (NVRAM). Memoria
flash este un astfel de dispozitiv. Aceasta memorie poate fi accesata ca si RAM-ul (citire
si scriere), dar este ne-volatila, adica este o forma de stocare permanenta. Un
dezavantaj al NVRAM-urilor actuale se refera la scrierea mai putin rapida decat la RAM-
ul obisnuit. Oricum, ele se acceseaza mai rapid decat sistemele de stocare disc si
consuma mai putina putere, a.i. in sisteme de calcul mici portabile ele ofera o alternativa
de tip “cu consum mic de putere” la stocarea pe disc. Totusi, NVRAM-urile sunt mai
scumpe decat dispozitivele de stocare pe disc.

Studiu de caz: - Jet Drive 855 (Fig. 6.22 )

Ofera viteze: (a) de citire = 1600 MB/sec.;
(b) de scriere 1400 MB/sec.

Exista 3 valori posibile pentru capacitatea

de stocare: 240GB,  480GB si respectiv
 960GB.

Se utilizeaza la calculatoare Mac.

 
Fig. 6.22 – de la adresa web *
NVRAM nu trebuie confundat cu un dispozitiv denumit RAM card care consta dintr-un
RAM normal cu o baterie. Un card RAM se poate indeparta de la calculator si are
cam jumatate din dimensiunea unui floppy disk. Datorita alimentarii prin baterie,
cardurile RAM isi pastreaza continutul cand sunt inlaturate din calculator.

Memoria secundara
MEMORIA PERMANENTA (SECUNDARA) (cunoscuta si sub denumirile de auxiliara, de
masa sau externa) are ca sarcina pastrarea permanenta a datelor necesare pentru
functionarea calculatorului si pentru utilizator .
Distributia globala a mediilor permanente de stocare in conformitate cu metoda de
stocare a datelor poate si acceptata sub forma :
a) Sisteme cu memorie magnetica
b) Sisteme optice de stocare;
c) Sisteme magneto-optice de stocare
d) Sisteme cu memorie de tip semiconductor

a) Sisteme cu memorie magnetica = dispozitive de tip disc rotitor si banda. Principiul de

functionare se bazeaza pe schimbarea directiei naturale de magnetizare a
particulelor (domeniilor) magnetice ca si o functie de cifrele binare "0" sau "1“.
Stocarea pe disc reprezinta cea mai populara forma de stocare secundara. Este mult
mai versatila decat stocarea pe banda. Permite un acces mai rapid, deoarece informatia
din orice parte a discului poate fi accesata rapid (acces direct), independent de pozitia
sa pe disc. Are dezavantajul pretului mult mai mare decat cel al stocarii pe banda.
Discurile magentice se produc in principal in doua versiuni:
I) Medii cu substrat FLEXIBIL - dischete
(floppy disk - FDD); II.) Medii cu suprafata
HARD --- (hard disk drive - HDD)
La HDD, datele se scriu ca si un grup de
Fig. 6.23. Principiul structural al unui
cercuri concentrice (cilindri) pe suprafata
discului.  Suprafata unui disc se imparte in piste mediu magnetic rotatitor [1].
si fiecare pista este impartita in sectoare
(blocuri), separate de asa-zisele sector gaps.
Wiki:  Fiecare sector memoreaza o cantitate
fixa de date accesibile utilizatorului,
traditional 512 octeti pentru Drivere de Hard
Disk  (HDDs) si 2048 octeti pentru CD-ROM-
uri si DVD-ROM-uri. HDD-uri mai noi
folosesc sectoare de 4096-octeti (4 KB),
cunoscute ca si Advanced Format (AF).
La fiecare driver de disc, fiecare sector fizic
are 3 parti principale: header de sector, zona
de date si cod corector de erori (error
correcting code  - ECC). Fig. 6.24. Structura unui hard disc*
Header-ul de sector contine informatii folosite de driver si controller; aceste informatii
includ octeti de tip sync, identificatorul de adresa, flaw flag (bit care indica sector defect)
si octetii de paritate din header. Header-ul mai poate include si o adresa alternativa care
se utilizeaza daca aria de date este problematica. Identificatorul de adresa se foloseste
pentru a se asigura ca partea mecanica a driverului a pozitionat capul de citire/scriere pe
locatia corecta. Zona de date contine datele utilizator inregistrate, pe cand campul ECC
contine coduri bazate pe campul de date, care se folosesc pentru a verrifica si eventual
corecta erorile care ar fi putut fi introduse in date.

In timpul formatarii de nivel jos se populeaza listele de defecte, care memoreaza

sectoarele defecte. Sectoarele defecte sunt apoi mapate si se foloseste un algoritm de
tip sector slipping (decalarea sectoarelor). Cand se foloseste decalarea sectoarelor,
timpul de acces la disc nu este afectat prea mult. Driverul doar va sari peste aceste
sectoare, timpul necesar fiind acelasi cu cel aferent citirii sectorului. Sectoarele de
rezerva sunt localizate pe aceeasi pista in scopul de a “decala” alte sectoare mai
departe, permitand pastrarea ordinii secventiale a datelor.
Daca se defineste un sector ca si intersectie intre o raza si o pista, asa cum era la HDD
mai vechi si discurile floppy, sectoarele dinspre exteriorul discului sunt mai lungi dpdv
fizic decat cele de langa axul rotativ. Deoarece fiecare sector contine un anumit numar
de octeti, sectoarele exterioare au o densitate mai mica de biti decat cele interioare,
ceea ce reprezinta o utilizare ineficienta a suprafetei magnetice. Solutia consta intr-o
inregistrare de tip “zone bit recording”, in care discul este impartit in zone, fiecare
cuprinzand un numar mic de piste consecutive. Fiecare zona este apoi divizata in
sectoare a.i. fiecare sector sa aiba o dimensiune fizica similara. Deoarece zonele
dinspre exterior au circumferinta mai mare decat cele dinspre interior, lor li se aloca mai
multe sectoare. Aceasta tehnica este cunoscuta sub numele de “zoned bit rate” (Fig. 6.25)
O consecinta a “zone bit recording” – > citiri si
scrieri contigue care sunt semnificativ mai rapide pe
pistele exterioare (corespunzand la adrese mai mici
de blocuri) decat in cazul pistelor interioare,
deoarece trec mai multi biti pe sub cap la fiecare
rotatie. Diferenta poate fi >25%
Informatia este stocata pe sau citita de pe un
disc in mod magnetic, folosind un cap de
citire/scriere. Pentru a accesa informatie pe un
disc, capul trebuie mutat pe pista corecta (timpul
pentru a face acest lucru = seek time); sectorul
corect trebuie sa se roteasca spre cap (timpul
aferent= rotational delay sau latency) si in final Fig. 6.25. Zoned bit rate
informatia se poate transfera (transfer time).
 Track = pista; actuator arm= brat
mobil; magnetic head=cap
magnetic; connection to the
controller and the computer
BUS=conector catre controller si
magistrala calc.; power
source=sursa de putere;

Fig. 6.26. Hard disc performant cu mai multe platane rotative *

Recent au fost concepute drivere de hard disc mobile usor de manuit de 2.5" in carcasa
cu interfata USB, care uzual nu necesita o sursa de putere separata si de aceea sunt
foarte populare [*].
Dimens. in scadere si costul mic al HDD-ului => utilizarea sist. cu cateva drivere de disc
si vectori de drivere de disc. In plus, pentru a creste disponibilitatea datelor, s-au
dezvoltat sist. de tip redundant arrays of independent disks (RAID) [3]. Intr-un sistem
RAID , informatia se distribuie pe un nr. de drivere de disc a.i., daca unul dintre driverele
de disc este inlaturat din sist. (datorita unei caderi), informatia sa poata fi inca accesata.
O vers. simpla a unui sistem RAID se numeste mirroring,
unde se mentin 2 discuri, fiecare stocand onglinda celuilalt.
Oridecateori se stocheaza (actualizeaza) informatia pe unul
dintre discuri, aceasta se stocheaza (actualizeaza) automat
pe discul oglinda. Daca unul dintre discuri cade, cel de-al 2-
lea disc se poate folosi pentru a accesa informatia =>100%
redundanta, adica o copie integrala a informatiei se
stocheaza pe al 2-lea disc => cresterea disponibilitatii
datelor in sistem, obtinuta cu pretul a inca unui disc.

Exista si alte tehnici RAID. Una intens utilizata = RAID Fig. 6.27 RAID 1
5 (Fig. 6.28 *). O descriere succinta a acestei tehnici:
(a) Minimum 3 discuri. (b) Performante bune (deoarece
blocurile sunt divizate in fasii); (c) Redundanta buna
(paritate distribuita, folosita pentru a recupera
informatia) (d) Cea mai buna optiune dpdv al costului ,
furnizand atat performanta cat si redundanta. Aceasta
tehnica se recomanda pentru utilizare in baze de date
cu multe citiri si putine scrieri.
Fig. 6.28 RAID 5
Stocarea pe banda este ieftina si se pot obtine capacitati mari (pana la 15 TB
capacitate intrinseca este disponibila pe un cartus de tip IBM TS1155 - JD/JZ *) .
Incepand cu august 2017**, Sony produce o densitate de inregistrare de 201 Gb per
inch2, de peste 20 de ori mai mare decat cea inregistrata de IBM TS1155 - JD. Se obtin
astfel cartuse capabile sa stocheze 330 TB (22 ori mai mult decat o banda de date IBM
TS1155 , sau echivalentul a 6600 discuri de tip Blue-ray) . Benzile conventionale sunt
net inferioare din acest punct de vedere.
Benzile video tapes pot stoca de la 2Gb la 8Gb. Actual tendinta este de a utiliza DVD!
Dezavantajul unei benzi clasice ca si mediu de stocare: ea reprezinta un mediu de
stocare secvential. Inseamna ca pentru a accesa a n-a entitate de informatie, trebuie
sarite peste primele n-1. Aceasta conduce la viteze de acces foarte mici in comparatie
cu discurile.
Exista insa tehnologii noi care permit partitionarea dispozitivelor de tip banda.
In mod tipic, stocarea pe banda se foloseste pentru copii (backup) a informatiei stocate
pe disc. Benzile se folosesc si pentru a transfera informatii (date si software) intre
calculatoare. Benzile sunt in mod special populare in sisteme de calcul mari unde
cantitati mari de date trebuiesc pastrate multi ani.
Exista tipuri diferite de benzi magnetice: (a) benzi pentru stocarea datelor; (b) benzi
digitale audio (digital audio tapes - DAT) ; (c) casete video care suporta formatul VHS
(video analogic); (d) casete video care suporta formatul digital-video (DV) cu multiple
variante (ex. DVCPRO50) etc.
Benzile optice**** nu au mai prezentat interes incepand din 2007.
Exista diferite formate pentru inscrierea datelor pe benzi  : DDS (Digital Data Storage),
DAT (Digital Audio Tape), DLT (Digital Linear Tape) , LTO (Linear Tape-Open) etc.
Benzile de capacitate foarte mare sunt utile pentru organizatiile care stocheaza cantitati
impresionante de date, ca de ex. serviciile de previziune meteo.
Fig. Tipuri diferite de casete
video (wikipedia)
Video 8, VHS and MiniDV.

Fig. Echipament inregistrare

casete VHS . Se permite
Fig. Exemplu de
miscare elicoidala si
caseta magnetica
transversala => se pot
pentru inregistrare
realiza atat inregistrari audio
date, utilizata in
cat si si video (wikipedia)
anii ‘80 – ’90.
CD-ROM (Compact Disk Read-Only Memory) reprezinta o alta forma de stocare
secundara. Acesta reprezinta un mediu de stocare low-cost cu capacitate f. mare. Astfel
se pot folosi CD-ROM pentru diseminarea informatiei (cataloage de biblioteca, manuale,
reviste, software etc.)
CD-ROM foloseste aceeasi tehnologie ca si discul audio compact si astfel de discuri pot
fi folosite si intr-un driver de CD-ROM. Tehnici de scanare optica se folosesc la CD-
ROM, folosind laser, care permit ca un volum mare de date sa se memoreze intr-o zona
compacta. CD-ROM este in mod curent mai fiabil si durabil decat mediile magnetice
(discuri si benzi), si poate stoca pana la 2 GB (cel mai popular-> 700 MB). In Fig. 6.27
un “pit” = o gaura in stratul de policarbonat (ca si rezultat al procesului de ardere). O
tranzitie de tipul “pit->land” or “land->pit” inseamna 1, iar “no transition” inseamna “0”.
CD-ROM-ul are dezavantajul ca timpul de acces la info este mare comparabil cu cel de
la HDD. Oricum, daca se foloseste SW inteligent dedicat pentru aplicatii particulare
viteza de acces nu mai este o problema serioasa. Discurile video sunt similare cu CD-
ROM (dar au capacitate mai mare) si se folosesc pentru aplicatii similare.
CD-R = rewritable CD. Si CD-R au timpi de acces
mai slabi decat cei pentru hard discuri conventionale.
Discurile magneto-optice (MO) combina utilizarea
unor principii magnetice cu unele optice pentru a
stoca informatie. Se utilizeaza in special in lumea
medicala unde este esentiala integritatea datelor.
E.g.: MaxOptics (*) vinde discuri MO de:
3,5” -> capacitati de la 128 MB la 2,3GB (36 $!) Fig. 6.27. Structura de inregistrare a
5,25”(capacitate de la 1,2 GB la 9,1GB (99 $)) unui CD
DVD-urile (Digital Video/Versatile Disks) ofera capacitate de stocare mai mare decat
CD-urile de aceleasi dimensiuni.
DVD -urile se folosesc :
•  in format de tip “DVD-Video consumer digital video format”;
• in format de tip “ DVD-Audio consumer digital audio format”;
• intr-un format “special AVCHD format” , proiectat pentru a memora material high
definition  (adesea in conjunctie cu formatul AVCHD pentru camere video).
DVD-urile ce contin alte tipuri de informatie se pot referi sub numele de DVD-uri de date
(DVD data disks).
Tehnica de inregistrare de tip “Dual-layer” (regasita uneori sub numele de double-layer
recording) permite ca discuri de tip DVD-R si DVD+R sa memoreze mult mai multe date,
pana la 17.08 GB per disc (de tip double-sided, double-laye, mai rar intalnite), prin
comparatie cu 4.7 GB cu mai comunele “single-sided, single-layer”. La
http://en.wikipedia.org/wiki/DVD gasiti toate tipurile de DVD , cu informatii despre
capacitate si viteza.

d) Dezvoltarea tehnologiei semiconductoarelor a permis crearea de memorie

permanenta din elemente semiconductoare [1]. Acestea au capacitate mai mica prin
comparatie cu mediile magnetice rotitoare, dar au avantaje incomensurabile ca de
exemplu lipsa de sensibilitate la vibratii fizice si socuri precum si dimensiuni mici. De
aceea sunt in special potrivite pentru laptopuri.
Ierarhia de stocare
In varful ierarhiei se afla stocarea pe chipul
procesorului (de ex. registri). Aceasta este forma
cea mai rapida in termenii accesarii ei de catre
procesor. De asemenea are capacitatea cea mai
mica. Capacitatea registrilor: :[x100 … x k] bytes.
Apoi urmeaza memoria cache cu o capacitate
care este tipic sub 1Mb.
Azi exista si memorie a procesorului , adica
memorie chiar pe chipul procesorului (kilobytes).

.
Fig. 6.28. Ierarhia de stocare a unui
sistem de calcul.

[1] Radic  Drago, "IT - Informatics Alphabet" , Cardinal Leger Secondary School , Brampton,
Ontario,  disponibil la http://www.informatics.buzdo.com/index.html 
[2] Bradley Kjell , Introduction to calculator Science using Java", Central Connecticut State
University in New Britain, Connecticut, cadrul general disponibil
la http://chortle.ccsu.edu/java5/index.html#01
[3] Joe Carthy "Introduction to calculator systems" , University College Dublin, disponibil la
http://www.csi.ucd.ie/staff/jcarthy/home/CourseNotes/Web%20Comp%20Sys.pdf
[4](http://www.uotechnology.edu.iq/dep-cse/lectures/3/computer/Computer%20architecture.pdf)
[5] http://www.cs.gsu.edu/~agb/csc4210/Chap4.pdf
https://spectrum.ieee.org/computing/hardware/why-the-future-of-data-
storage-is-still-magnetic-tape