Sunteți pe pagina 1din 34

Învaţă să te

cunoşti!
Descoperă-ţi
temperamentul.
Este un lucru să ştii ce gândeşte Dumneze
Este cu totul altceva să gândeşti cum gândeş

Să ştim din ce suntem făcuţi,


Să ştim cine suntem în realitate,
Să ştim de ce reacţionăm aşa,
Să ne ştim punctele forte şi cum să le amplificăm,
Să ne ştim slăbiciunile şi cum să le învingem.
Criterii de cunoaştere
* Nu cum mi-ar place să fiu
* Nu cum sunt uneori
* Nu cum mă chinui să fiu

Dar cum simt că sunt


“împins“ să fiu.
TEMPERAMENTUL

♦ Ansamblul trăsăturilor fiziologice şi nervoase


ale unei persoane, care determină diferenţieri
psihice şi de comportament între indivizi; fire .
sursa DEX
Prima Scară de cunoaştere: Cum este stimulată o persoană
Extrovertitul si introvertitul.

Extrovertitul : este animat de


interesul pentru lumea
exterioară, pentru persoane şi
obiecte, este sociabil,
comunicativ, cu iniţiativă. Are
un deosebit simţ practic şi se
adaptează uşor unor noi
condiţii de viaţă.

Introvertitul: îşi
canalizează energia spre
propriile idei, spre lumea sa
lăuntrică, construindu-şi un
bogat univers interior. Dispune
de o bună atenţie interioară,
gândire abstractă şi profundă,
hotărâre, manifestând tendinţe
A doua scară: Cum primeşte
informaţiile.

Senzaţii – Intuiţii.

1. Cei senzoriali: se bazează pe cele 5 simţuri,


sunt foarte direcţi şi practici,
întrebări preferate: cine , ce ,
unde, când?

2. Cei intuitivi: intuiesc lucrurile sau


citesc printre rânduri,
sunt creativi şi inovatori,
foarte rezervaţi, adesea uşor
influenţabili,
întrebare preferată: de ce?
A treia scară: Cum se ia o
decizie
Gând – Sentiment .

Cei care se conduc după gând sau gândire:


- decid pe baza logicii,
raţionamentului,
- preferă adevărul în locul pipăitului,
- criterii principale: onestitatea şi
loialitatea,
- nu ţin cont de sentimentele celuilalt,
- au principii de care ţin cont.

Cei care se conduc după sentiment:


- urmează mai degrabă inima decât
raţiunea,
- decid pe baza sentimentelor şi a
valorilor personale,
- vor să fie stimate şi pe placul altora,
stimează, sunt politicoase şi pline de
bunătate,
- sunt stresate de neînţelegeri,
- vor mereu amănunte
- uneori, cu greu spun NU.
A patra scară: “Stilul de viaţă
preferat”
Planificaţi – Spontani
Cei Planificaţi: ordonaţi şi caută
să-şi controleze lumea,
- decişi şi bine organizaţi,
- preferă să planifice
şi să facă lucrurile pe rând.

Cei spontani: nu le place să fie


limitaţi de planuri,
- lucrează la mai multe
lucruri deodată,
- sunt cei mai buni în
cazuri de urgenţe când
planurile cad,
Problema lor: amânarea şi
întârzierea.
Premise:

Fiecare dintre noi este unic, o capodoperă.

Indiferent cine suntem, avem ceva de învăţat


de la fiecare tip de temperament!

Primul pas în orice tip de autoperfecţionare


este să îţi descoperi zonele de slăbiciune şi să admiţi că le ai .
Sangvinic Tipuri de temperament

Melancolic

Coleric

Flegmatic
Personalitatea temperamentului sangvinic:
„ O INIMĂ VESELĂ ESTE UN LEAC MINUNAT...”
Extravertit – Conservator – Optimist
Punctele forte:
A. Emoţiile:
- Personalitate atrăgătoare.
- Vorbăreţ şi bun povestitor.
- Sufletul unei sărbători.
- Simţul umorului şi memoria
culorilor.
- Are contact fizic cu ascultătorul.
- Emotiv şi expansiv, entuziast şi
expresiv.
- Vesel şi plin de viaţă.
- Curios şi maestru de scenă.
- Ochii holbaţi de mirare.
- Trăieşte în prezent şi mereu
disponibil.
- Mare doză de sinceritate (de
obicei sincer).
- Un veşnic copil.
B. La muncă:

- Este mereu primul şi se oferă voluntar.


- Găseşte noi activităţi.
- Dă impresia că se simte bine.
- Este creativ şi pitoresc.
- E plin de energie şi entuziast.
- Îi atrage şi pe alţii într-o muncă.
C. Ca prieten:

- Încheie prietenii cu uşurinţă .


- Iubeşte lumea.
- Se bucură de complimente .
- E obiect de invidie.
- Nu ţine mânie.
- Se scuză rapid.
- Îi plac activităţile spontane .
Problemele personalităţii
sangvinice
Sangvinici vorbesc prea mult!

Soluţii:

-Vorbiţi jumătate din cât


vorbeaţi mai înainte!
-Fiţi atenţi la semnele
de plictiseală!
- Condensaţi comentariile!
- Încetaţi să mai exageraţi!
2. Sangvinici sunt egoişti!
Soluţii:
- Fiţi sensibili la interesele celorlalţi!
- Învăţaţi să ascultaţi!

3. Sangvinicii au amintiri cărora nu le dau


atenţie!
Nu reţin niciodată numele, datele, locurile.
Nu sunt buni prieteni.

Soluţii:
-Daţi atenţie numelor!
„Sunetul cel mai dulce din lume este numele
unei persoane” I. L. Caragiale.
Notaţi-vă lucrurile!
4. Sangvinici întrerup conversaţia şi
răspund în locul altora!
Soluţii:
- Să nu credeţi că trebuie să umpleţi
toate golurile!
- Tăceţi şi veţi vedea că sunt destui
care au lucruri mai inteligente de spus.

5. Sangvinicii sunt dezorganizaţi şi


imaturi!

Soluţii:
- Făceţi-vă un program şi ţineţi-vă
întotdeuna cuvântul dat.
- Încercaţi să deveniţi mai
aşezaţi.
ersonalitatea temperamentului melanco
„ ÎNŢELEPTUL VEDE NENOROCIREA ŞI SE ASCUNDE,
CEI PROŞTI DAU PESTE EA ŞI ÎNDURĂ NECAZ.”
Introvertit – Gânditor – Pesimist
Punctele
forte:

A. Emoţiile
- Născut să conducă.
- Dinamic şi activ.
- Nevoia impulsivă de schimbare.
- Trebuie să corecteze ce e greşit.
- Dotat cu voinţă puternică şi
decis.
- Nu este emotiv.
- Nu poate fi descurajat cu
uşurinţă.
- Independent şi mulţumit de sine.
- Degajă încredere.
- Poate să coordoneze orice.
- Înclinat spre programări şi planuri.
- Este perfecţionist, are standarde
înalte.
- Atent la lucruri particulare,
perseverent,
îngrijit şi ordonat, examinează
bine
problemele, găseşte soluţii
creative,
trebuie să termine ce a început.
- Îi plac tabelele, graficele, cifrele,
listele.
- Face prietenii cu mare prudenţă, îi place locul
2.
- Evită să atragă atenţia, este fidel şi afectiv,
ascultă
plângerile, reuşeşte să rezolve problemele
altora.
- Are un interes profund pentru alţii.
- Se emoţionează până la lacrimi.
- Caută prietenul ideal.
- De obicei are dreptate.
- Excelează în împrejurări critice.
Problemele personalităţii
melancolice
1. Perfecţii melancolici se deprimă uşor!

Soluţii:
- Nu toţi au ceva cu tine
– Trebuie să înţelegeţi că
persoanele închise nu plac
nimănui!
– Nu căutaţi necazurile!
– Nu vă lăsaţi răniţi cu atâta
uşurinţă!
– Căutaţi părţile pozitive!
2. Au puţină stimă de sine, mereu nesiguri în public!
Soluţii:
– Căutaţi motivul nesiguranţei voastre!
– Observaţi cât de evidentă este la voi
„falsa umilinţă”!

3. Amână pentru că vor să iasă totul perfect.


Soluţii:
- Lucrurile nu sunt aşa grave cum ţi se par
- Nu mai complicaţi atât de mult lucrurile!
- Nu petreceţi prea mult timp făcând planuri!
Învăţaţi să improvizaţi!

4. Fac altora cereri lipsite de realism!


Soluţii:
- Moderaţi-vă standardele!
- Fiţi mulţumiţi dacă vă înţelegeţi comportamentul!
- Nu poate să fie totul perfect în viaţă.
Personalitatea
temperamentului coleric
“ UNDE LIPSEŞTE CÂRMUIREA, POPORUL CADE”
Extravertit – Om de acţiune -
Optimist
Punctele forte
A. Emoţiile:
- Lider înnăscut.
- Dinamic şi activ
(simte nevoia de
schimbare continuă),
plin de voinţă şi
decisiv, rece.
- Nu se descurajează
cu uşurinţă.
- Independent şi auto-
suficient.
- Capabil să gestioneze
orice situaţie.
B. La muncă.
- Îndreptat spre
îndeplinirea
obiectivelor.
- Are controlul asupra
întregii situaţii.
- Bun organizator,
caută soluţii practice.
- Trece repede la
soluţii practice,
încredinţează misiuni,
insistă asupra
rezultatelor,
stimulează
activitatea.
- Îi plac contrazicerile.
C. Ca prieten.
- Are puţină nevoie de prieteni.
- Lucrează pentru activităţi de grup, conduce şi
organizează.
- Sigur pe el se descurcă în situaţii de urgenţă.
Problemele personalităţii colerice
1. Puternicii colerici sunt muncitori impulsivi!

Soluţii:

Învăţaţi să vă relaxaţi!
Încetaţi să-i mai ţineţi pe alţii sub
presiune!
Planificaţi-vă puţină distracţie!

2. Puternicii colerici trebuie să aibă mereu


controlul!

Soluţii:

Răspundeţi pozitiv în faţa unui alt


„conducător”!
Nu priviţi „imbecilii” de sus în jos!
Încetaţi de a mai manipula!
3. Puternicii colerici nu ştiu cum să trateze persoanele.
Sunt oameni “dintr-o bucată”.
Soluţii:
Obişnuiţi-vă să fiţi răbdători! Îmblânziţi-vă atitudinea!
Ţineţi-vă sfaturile până când vi se vor cere!
Încetaţi de mai discuta şi de a cauza probleme!

4. Puternicii colerici trebuie să aibă mereu dreptate şi, de


aceea, sunt nepopulari. Au puţini prieteni.

Soluţii: Lăsaţi pe altul să aibă dreptate!Învăţaţi să vă cereţi scuze!


Admiteţi că aveţi defecte!
temperamentului flegmatic
« Limba dulce este un pom al vieţii,
iar limba vicleană zdrobeşte inima „

Introvertit – Observator -
Pesimist
Punctele forte
A. Emoţiile:
- Personalitate potolită, relaxată, comodă, calmă,
liniştită şi stăpână pe sine.
- Răbdător, foarte echilibrat, duce o viaţă coerentă,
liniştit dar sufletist, înţelegător şi gentil.
- Ţine pentru sine propriile emoţii.
- Împăcat cu viaţa, se adaptează uşor la orice
situaţie.

B. La muncă.
- Competent şi constant,
liniştit şi plăcut.
- Capabil să
administreze, să medieze şi să
evite conflicte.
- Rezolvă problemele,
găseşte soluţia cea mai
C. Ca prieten

- Un caracter cu care cazi


uşor de acord.
- Plăcut şi distractiv,
inofensiv, ştie să asculte.
- Are un umor înţepător, îi
place să studieze lumea.
- Are mulţi prieteni.
- Arată compasiune şi
interes pentru problemele
celorlalţi.

Au calităţi atenuate şi, deci, şi defecte atenuate.


Ţin ascuns atât binele, cât şi răul din ei.
Cea mai mare calitate a lor este lipsa de defecte
prea evidente.
1. Flegmatici nu sunt tipi
entuziasmaţi! Îi descurajează şi
pe alţii de multe ori îţi strică
seara. Sunt cei mai casnici
oameni. Se opun mereu
schimbării.
Soluţii:
Căutaţi să vă
entuziasmaţi!
Intraţi în jocul altora.
Încercaţi ceva nou.

2. Liniştiţii flegmatici par leneşi! Fug de responsabilităţi şi


amână mereu. Principiul lor: nu fă azi ceea ce poţi lăsa pe
mâine. Trebuie mereu împinşi de la spate.

Soluţii:
Învăţaţi să vă acceptaţi responsabilităţile!
Nu lăsaţi pe mâine ce puteţi face azi!
Motivaţi-vă!
3. Liniştiţii flegmatici nu-şi arată niciodată
sentimentele. Spun rar “te iubesc” şi nu-ţi
atrag atenţia niciodată. Au mari probleme de
comunicare.
Soluţii:
Învăţaţi să vă împărtăşiţi sentimentele!
Învăţaţi să trăiţi şi cu inima.

4. Liniştiţii flegmatici par lipsiţi de spirit de


iniţiativă! Nu au niciodată o părere proprie.
Sunt lipsiţi de imaginaţie. Nu ştiu să spună nu.

Soluţii:
Antrenaţi-vă în luarea deciziilor!
Învăţaţi să spuneţi nu!