Sunteți pe pagina 1din 13

Comunicarea ca

mijloc de transmitere a
informației
A elaborat: Gîrlean Felicia, gr. CON1602
La început a fost cuvântul. Dar nu la începutul lumii,
ci la începutul culturii. Dincoace de cuvânt se afla
natura, dincolo de el începe cultura. Începând să
vorbească, antropoidul a devenit om; laba a devenit
mână, piatra necioplită a devenit unealtă, adaptarea a
devenit muncă, hrana a devenit mâncare, adăpostul a
devenit casă. Nici o stare sufletească nu ajunge idee
decât în şi prin vorbire. Însă vorbirea nu e vorbărie,
vorbăria este manifestarea zgomotoasă a tăcerii de
vreme ce nu mai spune nimic. Vorbirea este
principalul mijloc de comunicare şi de construire a
ideilor.
Henri Wald
CONCEPTUL DE COMUNICARE
Conform modelului schematic de bază al
comunicării, desfăşurarea oricărui act de
comunicare presupune existenţa unui
emiţător (căruia i se mai spune şi emitent), a
unui canal şi a unui receptor.
În termenii cei mai simpli, aşadar,
comunicarea presupune transmiterea
mesajului dinspre emiţător către receptor.
AXIOMELE COMUNICĂRII
Axioma nr.1:
„Este imposibil să nu comunici.” Paul Watzlawick
Axioma nr.2:
„Orice comunicare implică existenţa unui conţinut şi
a unei relaţii astfel încât cel mai recent îl conţine pe
cel mai vechi şi este, în acest fel, o metacomunicare.
” Paul Watzlawick
Axioma nr.3:
„Natura unei relaţii este întâmplătoare pe punctarea
secvenţelor comunicaţionale dintre participanţii la act
ul de comunicare.” Paul Watzlawick
Axioma nr.4:
„Fiinţele umane comunică atât digital, cât şi analogic.
Limbajul digital are o sintaxă deosebit de logică şi de
complexă, dar este lipsit de o semantică adecvată în domeni
ul relaţionării, în timp ce limbajul analogic posedă semantică,
dar nu are o sintaxă adecvată pentru a oferi o definiţie lipsită
de ambiguitate asupra naturii relaţiei” Paul Watzlawick
Axioma nr.5:
„Toate schimburile comunicaţionale sunt fie simetrice,
fie complementare,
depinzând de măsura în care ele se bazează pe
egalitate sau pe diferenţă. ” Paul Watzlawick
Etapele dezvoltării comunicării umane
Epoca semnelor și semnalelor. La început, ființele umane
comunicau cu ajutorul sunetelor pe care reușeau să le producă
din punct de vedere fizic (mîrîituri, mormăieli, țipete), precum și
prin mișcările și pozițiile corpului. Acest prim sistem de
comunicare era deosebit de limitat, astfel ca mesajele transmise
nu puteau fi decît foarte simple.
Epoca vorbirii și a limbajului. Limba i-a ajutat să-și
concretizeze gîndurile și să transmită mesaje din ce în ce mai
complexe, astfel limba i-a ajutat să transmită urmașilor noile
invenții și tot ce era legat de supraviețuire.
Epoca scrisului. Istoria scrisului este cea a evoluției de la
reprezentări pictografice la sisteme fonetice, de la reprezentarea
ideilor complexe prin imagini sau desene stilizate, la folosirea
literelor pentru a sugera anumite sunete.
Epoca tiparului. Tiparul a permis reproducerea mult mai
rapidă a cărților și eliminarea treptată a erorilor de
transcriere. În scurt timp, monopulul deținut de preoți și
nobilime asupra cititului și scrisului a început să se clatine
deoarece accesibilitatea cărților a determinat un interes
crescut pentru învățarea cititului și în general pentru
cunoaștere.
Epoca mijloacelor comunicării de masă.
Epoca mijloacelor de comunicare computerizată.
ComputereIe și noile tehnologii aferente continuă să ofere
oamenilor noi și noi modalități de comunicare. Astfel,
comunicarea a devenit treptat cel mai important element al
mixului de marketing.
MODALITĂŢI DE TRANSMITERE A MESAJULUI
Comunicarea verbală
Comunicarea verbală se realizează prin limbaj, care
reprezintă un ritual care se petrece atunci când ne aflăm într-
un anumit mediu în care un răspuns convenţional este
aşteptat de la noi. Aceste ritualuri ale limbajului sunt învăţate
din copilărie, deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct
raportate la o anumită cultură şi comunitate.
Gândirea şi limbajul se dezvoltă împreună. Aşa cum modul
de a gândi al fiecărei persoane este unic, şi modul de a vorbi
este unic. Această unicitate a limbajului legată de fiecare
persoană în parte poate fi înglobată sub denumirea de stil
verbal. De altfel, stilul este un indicator al persoanei în
Comunicarea scrisă
Comunicarea scrisă poate avea o dominantă intra-personală, dar şi
una inter-personală. Într-o comunicare scrisă se folosesc de obicei
câteva elemente precum:
- folosirea frazelor cu o lungime medie (15-
20 de cuvinte), a paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a
cuvintelor înţelese cu siguranţă de receptor;
- evitarea exprimării comune, tipică limbajului oral, a cuvintelor inutile,
redundante;
- alegerea cuvintelor încărcate de afectivitate optimă în contextul
pedagogic creat, a expresiilor afirmative, toate acestea fiind elemente
utile intr-o integrare eficace între suportul scris şi cel oral în cadrul
comunicării didactice.
Comunicarea scrisă are câteva avantaje. Printre care amintim:
1) durabilitatea în raport cu forma orală a comunicării;
2) textul poate fi văzut/citit de mai multe persoane;
Comunicarea nonverbală
Comunicarea non-verbală este comunicarea care nu
folosește cuvinte și prin care se exprimă sentimente, emoții,
atitudini.
Clasificarea comunicării nonverbale poate fi facută, în
principal, după modalitaţile senzoriale implicate în
receptarea semnalelor.
Kinezica este aşa – numitul limbaj corporal care include
gesturile, mişcările mâinii şi ale braţului, mişcarea piciorului,
expresiile faciale, privirea fixă şi clipitul, postura sau poziţia
corpului.
Deşi fiecare parte a corpului poate fi utilizată pentru a
transmite mesaje nonverbale, faţa, mâinile şi braţele sunt
principalele canale kinezice prin care sunt trimise mesajele
Oculezica poate fi definită drept comportamentul privirii. În
timpul interacţiunilor sociale, oamenii se privesc în ochi, în
mod repetat, dar contactul vizual mai prelungit are loc atunci
când îl ascultăm pe cel ce vorbeşte, menţinându-ne privirea în
medie de trei până la zece secunde; faptul de a prelungi
contactul vizual conduce la
instalarea disconfortului celui care vorbeşte.
Olfactica se referă la simţul omului asupra mirosului, simţ
care îndeplineşte o funcţie biologică de mare însemnătate.
Probabil cel mai puţin înţeleasă, şi totodată cea mai
fascinantă dintre toate senzaţiile umane este olfactica, adică
simţul mirosului.
Haptica, sau comunicarea tactilă se referă la folosirea
atingerii. Comunicarea haptică variază foarte mult de la o
Comunicarea poate fi perturbată de o serie
de factori care formează barieri în
comunicare, printre care enumerăm:
diferenţa de percepţie, concluziile grăbite,
stereotipurile, lipsa de cunoaştere,
lipsa de interes, dificultăţile de exprimare, e
moţiile şi personalitatea.
Respectiv, pentru o comunicare eficientă
este nevoie de a identifica și de a înlătura
aceste bariere.
Comunicarea este o dimensiune
centrală a vieţii noastre culturale; fără
ea, orice tip de cultură moare. În
consecinţă, studiul
comunicării presupune studiul culturii în
care este integrată.
John Fiske

S-ar putea să vă placă și