Sunteți pe pagina 1din 14

Reabilitarea cardiacă - o intervenție multidisciplinară, care

ameliorează capacitatea funcțională, recuperarea, precum și


comfortul psihologic. (definiție OMS)

În boala coronariană, asistenţă de recuperare necesită


următoarele categorii de pacienţi (OMS):
 Bolnavii postinfarct miocardic;
 Bolnavii cu angor instabil internaţi;
 Bolnavii cu cardiopatie ischemică cronică;
 Bolnavii după bypass şi angioplastie coronariană
transluminală percutanată.
Recuperarea funcţională a cardiacului se bazează pe toleranţa acestuia la
efort, toleranţă care trebuie testată la diverse trepte (intensităţi şi
durate) şi tipuri de efort.

Recuperarea cardiacă postinfarct este stadializată tradiţional în 3 faze:


 Faza I este consumată în perioada de internare a bolnavului.
 Faza II urmează externării din secţia de cardiologie durând 12
săptămâni. Această fază poate fi împărţită în 2 subfaze: prima (4-6
săptămâni) se derulează într-o instituţie medicală de recuperare a
cardiacilor (spital, sanatoriu, centru) sub strictă supraveghere, iar a 2-a
subfază la domiciliul bolnavului.
 Faza III de recuperare continuă până la 1 an la domiciliu. Controlul
factorilor de risc, aspecte educaţionale, reconsiderarea factorilor psiho-
sociali şi familiali şi desigur reantrenarea la efort şi activităţi fizice.
Controlul factorilor de risc:
 Tensiunea arterială
 Fumatul
 Dieta şi obiceiurile alimentare
 Diabetul Zaharat
 Stresul
 Sedentarizmul
Pentru infarctele necomplicate testarea se face între ziua
a 14-a şi a 21-a (uneori chiar mai devreme). Pentru
comparaţie, testarea după operaţiile pe cord se face
între ziua a 14-a şi a 28-a, iar după angioplastia
coronariană între a 3-a şi a 10-a zi.
Există însă o serie de situaţii care contraindică orice fel de
testare la efort:
 Infarctul miocardic acut
 Angor pectoris instabil
 Insuficienţă cardiacă congestivă necontrolată
 Pericarditele active sau miocarditele
 Tromboflebitele sau trombi intracardiaci cunoscuţi
 Stenoza aortică moderată sau severă
 Disritmie ventriculară necontrolată
 Disritmie supraventriculară necontrolată
 Anevrism ventricular important
 Diabet necontrolat
 Boli acute sistemice sau stările febrile
 -Tensiune arterială în repaus: > 120 mi iHg diastolică sau > 200 mmHg
sistolică.
Se consideră că efortul este corespunzător pentru
respectivul pacient dacă:
 nu apar dureri precordiale;
 nu apare dispneea;
 frecvenţa cardiacă nu depăşeşte o creştere de 30 bătăi/minut peste
ritmul de repaus sau până la un maxim 120 pe minut (în primele 6-8
săptămâni de la infarct); după care se poate aplica pentru limita
maximă a pulsului formula frecvenţei cardiace normale maxime, ad-
mise (Pmax) în funcţie de vârstă: Pmax = 220 - vârsta (în ani)
 tensiunea arterială nu creşte sau nu scade cu mai mult de 20 mmHg;
 nu apar tulburări de ritm (extrasistole izolate sau salve).
Tipul exerciţiului este important căci poate fi mai mult sau
mai puţin solicitant, astfel:
 exerciţiile executate cu braţele sunt mai greu suportabile (iniţial
nici nu se prescriu) decât cele executate cu membrele inferioare;
 exerciţiile simple care nu cer mare abilitate ca şi cele care fac
parte din gestualităţi bine cunoscute de pacient sunt mai puţin
solicitante (cum sunt activităţile vieţii obişnuite);
 exerciţiile care angrenează mase mari musculare vor fi mai pe-
riculoase decât cele care necesită grupe mici musculare
Intensitatea exerciţiului îşi are legi bine stabilite. Când
bolnavul ajunge la domiciliu, el se găseşte deja la
capacitatea de efort de a suporta activităţi de 4-5
echivalenţi metabolici.
Durata exerciţiului pune de asemenea o serie de probleme.
S-a arătat că se preferă durate mai lungi la intensităţi slabe
care să antreneze rezistenţa pacientului. Unele studii au
arătat că peste o durată de 30 de min fără pauză nu se mai
câştigă nimic în antrenament.
Parametrii care trebuie observaţi în timpul testului
ECG de efort:
 Durata totală a testului de efort
 Intervalul de timp pînă la instalarea modificărtilor ischemice ale
segmentului ST şi a durerii în piept
 Munca externă realizată, reprezentînd un anumit stadiu al
testului de efort (în general exprimată drept prag de putere atins)
 Munca internă realizată, exprimată drept produsul dintre
frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială
 Adîncimea subdenivilării ST
 Intervalu de timp necesar pentru remiterea subdenivilării de ST
 Extrasistolele supraventiculare apărute la efort sunt puţin
relevante î aprecierea severităţii bolii coronariene
Testul ECG de efor se opreşte atunci cînd apar:
 Discomfort toracic durere anginoasă)
 Ameşeală
 Oboseală
 Dispnee severă
 Deprimarea (subdenivilare) ST depăşind 0.2 mV
(2mm)
 Scăderea TAS cu mai mult de 10 mmHg
 O tahiaritmie ventriculară
Capacitate functionala Exprimare in METS (1METS = 3.5
ml\O2\kg\min)
NYHA
 I > 7METS
 II 5-7 METS
 III < 5 METS
 IV < 3 METS
Reabilitarea fizică:
 1. Electroforeza medicamentoasa cu 1-2 % de eufilină (nu se indica in
tahicardie) bipolar ,sau 0,25%-1% soluţie acid nicotinic
 Electroforza medicamentoasa cu 1-2 % solutie de acid nicotinic
(introducerea la catod) , 1-2% solutie vit B1 (la anod) .
 Electroforeza medicamentoasa 5% sol novocainimid de la anod sau 5%
sol kaliu clorid la anod , după metoda transcardiacă.
 Electroforeza medicamentoasa cu heparina 1:5000, 1-2 ml sub controlul
coagulogramei. Metoda transcardiaca.
 Băile iodobromice t-36º C, durata 8-10 minute
 Băi uscate bicarbonate. gazului CO2 15 l/min, t-28ºC, durata 15 minute,
umeditatea 100%.
 Băile cu rodon , t-36 ºC ,durata-10 minute.