Sunteți pe pagina 1din 25

CULTURA CĂPŞUNULUI

Fragaria grandiflora Ehrh. Fam. Rosaceae,


subfam. Rosoideae
 Importanţă.

 Căpşunul se numără printre speciile pomicole de mare interes economic


datorită timpurietăţii şi calităţii fructelor (ajung la maturitate în mai-iunie).
 Căpşunile conţin 0,6-1,6 % acizi organici, 41-87 mg% vitamina C, 0,24-
0,74% săruri minerale (P, Fe, Ca etc.), 0,4-0,7% substanţe proteice şi vitamine
(în special vitamina C 33-98, 28 mg%) (I.F.RADU, 1985).
 Căpşunile se consumă în stare proaspătă, congelate sau prelucrate (dulceţuri,
marmelade, gemuri, siropuri, jeleuri).
 Căpşunul este o specie foarte precoce, producând fructe încă din primul an de
la plantare, dacă stolonii se plantează în iulie. Neajunsurile acestei culturi sunt
consumul ridicat de forţă de muncă necesar la recoltare şi perisabilitatea
fructelor.
 Origine şi arie de răspândire.

 Soiurile de căpşun sunt de fapt fragi cu fructul mare, provenite din speciile
americane Fragaria virginiana Ehrh (Mill.), Fragaria chiloensis Duch şi Fragaria
ananasa Duch (F.grandiflora Ehrh.).
 Din speciile europene de fragi (Fragaria vesca L.) şi de căpşun (Fragaria elatior
Ehrh) întâlnite în flora spontană s-au obţinut soiuri cu fructe mici care nu
prezintă interes pentru producţie. F.vesca prezintă câteva varietăţi importante:
F.vesca var. semperflorens Duch. din care au evoluat soiurile de fragi remontante
(înfloresc şi rodesc până în toamnă); F.vesca var. effragilis Duch, soi remontant
care nu formează stoloni, fiind utilizat ca plantă de bordură, înmulţit prin
separarea tufelor; F.elatica Ehrh, căpşunul de pădure, creşte spontan în liziera
pădurilor, este mai viguros, are fructe mici şi este unisexuat dioică; F.viridis
Duch., fragul de câmp, cu flori hermafrodite, fructe globuloase, producţii mici;
F.orientalis Los, specie cu mare rezistenţă la ger, creşte spontan în China,
Coreea, indicată pentru ameliorare (M.POPESCU şi colab., 1993).
 După datele FAO 2006, producţia mondială de căpşuni a
fost de 4 082 mii tone din care în Europa 1 513 mii tone,
America 1 460 mii tone, Asia 706 mii tone, Africa 230 mii
tone
 Producţia anuală a României este de peste 30.000 tone din
care circa 40% în judeţul Satu Mare, 15% în jud. Vâlcea,
restul în Dolj, Argeş, Gorj, Maramureş.
 Cerinţe faţă de factorii de mediu
 Temperatura. Cerinţele căpşunului faţă de căldură sunt mici, de aceea cultura
reuşeşte în zone mai nordice. Căldurile mari de vară diminuează considerabil recolta
de căpşuni. Pragul biologic pentru pornirea în vegetaţie este de 5ºC. Înfloritul la
căpşun începe după parcurgerea perioadei de 8-10 zile consecutive cu temperaturi
peste 12ºC. Pentru maturarea fructelor la soiurile timpurii sunt necesare minim 8 zile
consecutive cu temperaturi peste 14-16ºC.
 Faţă de ger, rezistenţa căpşunului este limitată şi dependentă de prezenţa stratului de
zăpadă. Sub -15...-18ºC fără stratul de zăpadă pot degera uneori până la jumătate
din plante în întregime. Sistemul radicular al căpşunului rezistă doar până la -8ºC.
Necesarul de frig este asigurat la o temperatură medie zilnică sub 5ºC timp de o lună.
De această particularitate se ţine cont în tehnologia producerii materialului săditor
pentru cultura forţată. În prezenţa unui strat de zăpadă de 5-10 cm grosime,
căpşunul rezistă până la -25ºC. Pentru prevenirea efectelor negative ale gerurilor din
timpul iernii se practică mulcirea cu paie, gunoi de grajd păios, pleavă, frunze.
 Plantele care au suferit de secetă sau au fost atacate de boli şi dăunători prezintă o
rezistenţă mai scăzută la ger.
 Umiditatea.

 Faţă de umiditate căpşunul manifestă cerinţe destul de mari, datorită originii sale,
pe de o parte (din zonele umede) iar pe de altă parte datorită specificului său
morfobiologic (sistem radicular superficial, frunziş foarte bogat).
 În culturi neirigate, căpşunul asigură producţii economice în zone cu precipitaţii de
600-700 mm, bine repartizate în perioada de vegetaţie. Momentele critice pentru apă
la căpşun sunt: creşterea şi înrădăcinarea stolonilor, diferenţierea mugurilor de rod,
legarea fructelor. În zonele cu precipitaţii anuale insuficiente şi neuniform repartizate,
irigarea este o verigă tehnologică obligatorie. În perioada înfloritului, creşterii şi
coacerii fructelor, umiditatea în sol trebuie menţinută la 75-80% din capacitatea de
câmp pentru apă.
 În condiţii de umiditate insuficientă, eşalonarea înfloritului se scurtează, multe flori
avortează iar fructele rămân mici şi de calitate inferioară. Excesul de umiditate este
dăunător şi duce la încetinirea proceselor de creştere şi favorizează atacul de Botrytis
cinerea.
 Lumina.
 Faţă de lumină, căpşunul este relativ puţin pretenţios, suportă chiar
semiumbra. Manifestarea deplină a potenţialului productiv are loc în condiţii
normale de lumină.
 Majoritatea soiurilor din cultură sunt de zi lungă. La aceste soiuri, pentru
formarea mugurilor de rod este necesar un fotoperiodism de 16-22 ore, iar
pentru creştere 17-20 ore. Ceea ce afirmă unii autori, că organele florale se
formează numai în limitele unei durate a zilei corespunzătoare cu zilele de
toamnă din latitudinea noastră rămâne parţial valabil, întrucât pe plan mondial
s-au înregistrat realizări spectaculoase în acest domeniu. Astfel, s-au creat soiuri
noi de zi scurtă: Douglas, Pajaro, Vista sau soiuri indiferente la lumina zilei:
Aptos, Brihton, Hecker.
 În privinţa luminii zilei se poate spune că cerinţele sunt diferite în funcţie de
grupa soiurilor: de zi lungă, de zi scurtă sau indiferente faţă de durata zilei.
 Solul.
 Cu privire la pretenţiile faţă de sol, se apreciază că soiurile de
căpşun preferă soluri cu textură mijlocie şi uşoare, bogate în
humus şi cu un pH de 5,5-8,3, iar apa freatică să fie la adâncimea
de 0,8-1m. Ca tipuri de sol, căpşunul reuşeşte pe aluviuni,
cernoziomuri, soluri brun-roşcate de pădure, podzoluri. Deosebit
de important este prezenţa în sol în cantitate suficientă a
substanţei organice, condiţie corespunzătoare solurilor de pădure
în care s-a format.
 Căpşunul poate fi cultivat şi pe nisipuri, în condiţii de fertilizare
organo-minerală şi irigare. Solurile argiloase, mlăştinoase,
calcaroase, sărăturoase sunt contraindicate pentru căpşun.
 Caracteristici morfologice şi de producţie

 Căpşunul este o plantă semierboasă cu creştere sub formă de tufă scundă.


Plantele prezintă o tulpină subterană foarte scurtă (rizom) şi mult ramificată
care pe partea inferioară formează sistemul radicular, iar pe partea superioară
aparatul foliar.
 Tulpina ramifică astfel încât ramificaţiile tinere apar tot mai aproape de
suprafaţa solului, ceea ce duce la scăderea rezistenţei la secetă pe măsura
înaintării în vârstă. Nu numai tulpina se ridică la suprafaţa solului ci şi sistemul
radicular, ceea ce duce începând din anul al III-lea la scăderea puternică a
rezistenţei la secetă. După 3-4 ani de viaţă, plantele intră într-un dezechilibru
între partea subterană şi cea aeriană cu consecinţe negative asupra plantei,
motiv pentru care nu se justifică menţinerea unei plantaţii de căpşun pe o
perioadă mai mare de 3 ani. În anul al IV-lea producţia de căpşuni se reduce cu
aproximativ 50% comparativ cu anul precedent.
 Frunzele căpşunului se reînnoiesc treptat, motiv pentru care
plantele poartă tot timpul frunze verzi chiar şi iarna sub stratul de
zăpadă. Din mugurii vegetativi situaţi spre baza ramificaţiilor
anuale ale tulpinii se formează stolonii în număr de 7-20 pe o
plantă. La fiecare nod, stolonii emit o rozetă de frunze în partea
superioară şi rădăcini în partea inferioară. Vigoarea rozetelor
descreşte de la bază spre vârful stolonului. Unele soiuri (Talisman,
Pocahontas) formează mulţi stoloni, altele puţini (Müncheberger,
Frühe, Senga Sengana) sau deloc (Sans rivale). Soiurile care nu
emit stoloni se pot înmulţi prin despărţirea tufei sau prin seminţe.
Numărul cel mai mare de stoloni îl formează plantele de 2-3 ani.
 Formarea unui număr mare de stoloni este un defect deoarece
aceştia consumă din hrana plantei mamă.
 Inflorescenţele căpşunului sunt cime pauciforme. Bobocii se
formează în serii, de aceea înfloritul, legatul şi coacerea fructelor
se desfăşoară eşalonat (21-55 zile) (M.POPESCU şi colab.,
1993).
 Soiurile cultivate la noi, în general au flori hermafrodite. Fructele
la căpşun sunt nucule poliachene dispuse la suprafaţa pulpei şi
denumite impropriu seminţe.
 Partea comestibilă este de fapt un fruct fals provenit din
îngroşarea receptaculului florii. Fructele se dezvoltă uniform
dacă sunt fecundate cât mai multe pistile din cadrul aceleaşi flori.
În caz contrar fructele sunt diforme.
 Pentru soiurile din grupa de zi scurtă, diferenţierea mugurilor de
rod are loc când durata zilei scade sub 12 ore. Acestea în condiţii
de zi lungă formează stoloni.
 PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE

 PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR. Una dintre verigile


tehnologice de bază în reuşita culturii căpşunului este valoarea biologică
a materialului săditor. Acesta trebuie să fie din categorii biologice
superioare şi liber de virusuri. Utilizarea de stoloni din plantaţii
comerciale neverificaţi fitosanitar şi degeneraţi biologic duce cu
siguranţă la realizarea de culturi nerentabile de căpşun. În România, în
cadrul ICPP Mărăcineni se obţine material săditor liber de virusuri prin
termoterapie şi înmulţire in vitro la scară industrială.
 Costurile mai ridicate cu material săditor de calitate se recuperează
foarte uşor din producţiile mari realizate din culturi de căpşun
performante. Se justifică economic chiar procurarea de material săditor
de calitate din străinătate.
 ÎNFIINŢAREA PLANTAŢIILOR DE CĂPŞUN.
 Căpşunul poate fi cultivat în câmp în cultură protejată şi în cultură forţată. Cultura în
câmp poate fi anuală sau multianuală.
 1. Cultura anuală
 Pregătirea terenului. Pentru înfiinţarea de culturi de căpşun se folosesc terenuri
plane, permeabile, fertile, amenajate pentru irigarea pe brazde prin modelarea în
biloane. Terenul destinat plantaţiilor de căpşun se tratează contra viermilor sârmă,
larvelor cărăbuşului de mai şi nematozilor cu produse specifice.
 Fertilizarea presupune încorporarea în sol a cca. 40 t gunoi de grajd bine descompus la
ha, 300-400 kg superfosfat, 200-250 kg sulfat de potasiu (căpşunul fiind sensibil la
cloruri).
 După dezinfectare şi fertilizare, terenul se desfundă la 40 cm adâncime cu cca. 2
săptămâni înainte de plantare. După desfundat terenul se prelucrează cu grapa cu discuri
sau cu freza, se nivelează şi se modelează cu modelatorul MMS 2,8 sub formă de brazde
de 94 cm la coronament, delimitate de şanţuri largi de 15-20 cm prin care se irigă. Pe
un astfel de model se plantează 4 rânduri de căpşun distanţate la 25 cm cu distanţa între
plante pe rând de 15-20 cm. Într-o parcelă se plantează un singur soi. Plantarea se poate
face manual sau semimecanizat.
 Pregătirea stolonilor constă în mocirlirea sistemului radicular
fără ca acesta să fie scurtat. În mocirlă se introduc 50 g Benlate la
10 l suspensie. Plantarea se va face astfel încât mugurele central al
rozetei să se afle la nivelul solului.
 Plantarea se va face vara de timpuriu (iunie-iulie) utilizând stoloni
refrigeraţi. Dacă se plantează mai târziu, plantele nu se dezvoltă
suficient până toamna, iar tulpinile lor nu formează suficiente
ramificaţii purtătoare de rod. Deci vor rodi slab sau nu vor rodi în
anul următor.
 Condiţia esenţială în reuşita culturii anuale este ca încă din anul
plantării să se obţină creşteri viguroase şi muguri de rod
suficienţi.
 După plantare imediat se udă, iar după 2-3 zile se verifică
plantarea, replantându-se rozetele aflate prea adânc sau prea la
suprafaţă. După 2 săptămâni se completează golurile (lucrare
foarte importantă).
 Lucrările de întreţinere constau în:
 până în toamnă:
 - 4-5 udări cu afânarea solului după fiecare 2 udări;
 - mulcirea solului cu paie mărunte când temperatura coboară sub -5ºC;
 primăvara următoare:
 - îndepărtarea mulciului;
 - fertilizarea suplimentară cu 150 kg azotat de amoniu la ha încorporat la 6-8 cm;
 - tratamente antiparazitare conform calendarului;
 - menţinerea solului curat de buruieni (căpşunul poate fi erbicidat la 2-3 săptămâni după
plantare cu Venzar 2 kg/ha, Betaxal 6 kg/ha + Venzar 2 kg/ha, Dymid 8 kg/ha sau Venzar 1,5
kg/ha + Dymid 4 kg/ha);
 - mulcitul culturii cu paie curate sau fâşii de plastic la începutul formării primelor fructe din
inflorescenţă; mulcitul se face după o ploaie sau udat. Pentru 1 ha de căpşun sunt necesare 5 t de
paie.
 Avantajele culturii anuale sunt:
 producţii foarte mari de fructe (15-25 t/ha) faţă de 5-8 t/ha în cultură multianuală;
 plantele tinere dau fructe mari care se recoltează uşor şi sunt rezistente la boli;
 coacerea începe cu 2-5 zile mai devreme decât la plantele în vârstă.
 Cultura multianuală
 Aceasta poate fi irigată sau neirigată în funcţie de asigurarea cu
precipitaţii a zonei. Alegerea, pregătirea, fertilizarea,
dezinfectarea şi parcelarea terenului sunt la fel ca la cultura
anuală. Fiind o cultură de 3 ani, căpşunul se integrează într-un
asolament legumicol, agricol sau furajer, cu plantă premergătoare
cartof timpuriu sau varză timpurie fertilizată cu cca. 30 t gunoi de
grajd la hectar.
 Culturile multianuale pot fi înfiinţate toamna (15 august – 15
octombrie), primăvara (martie-aprilie) sau vara (15 iulie - 15
august). În cazul plantării de toamnă sau primăvară, primul an
este fără recoltă.
 Plantarea se poate face în rânduri simple la 80-90 x 20-25 cm
(44.444 - 62.500 plante/ha) sau în benzi de câte 2 rânduri la 75-
80 cm între benzi şi 30-40 cm între rândurile din bandă şi 20-25
cm pe rând (55.555 – 85.238 plante/ha).
 Faţă de cultura anuală se vor executa următoarele lucrări de
întreţinere:
 suprimarea stolonilor de 2-3 ori pe vară;
 mulcirea plantelor în fiecare an şi scoaterea mulciului
primăvara;
 anual solul se lucrează de 3 ori înainte de înflorit şi de 3 ori
după recoltarea fructelor;
 fertilizare suplimentară;
 tratamente fitosanitare după caz.
 Dacă în plantaţiile în vârstă de 2 ani apare atac de boli se
recomandă cositul frunzelor urmată de o îngrăşare
suplimentară cu 120-150 kg azotat de amoniu, irigarea şi
afânarea solului.
 Cultura protejată a căpşunului

 Se practică sub adăposturi acoperite cu folie de plastic. Cele mai utilizate sunt
solariile bloc, tunelele simple şi duble, largi de 3,3 m; 4,5 m şi chiar 7 m.
Înălţimea tunelelor este de 1,8-2,5 m iar lungimea de 30 m. Aerisirea se face
prin uşile de la capete.
 Se protejează plantaţiile de căpşun în cultură anuală sau multianuală (al 2-lea
an de vegetaţie).
 Tunelele se aşează direct pe cultură în câmp până cel târziu în 10 martie. În
primele 2 săptămâni nu este necesară aerisirea, apoi se aeriseşte numai în orele
calde din zi.
 În perioada înfloritului se aeriseşte zilnic deoarece mediul cald şi umed
provoacă avortarea florilor.Cu ocazia aerisirii se permite accesul albinelor în
tunele.
 Lucrările de îngrijire sunt aceleaşi ca şi în câmp. În cultură protejată dau
rezultate bune soiurile: Gorella, Red Gauntlet, Pocahontas, Glosa, Senga
Sengana etc.În cultură protejată coacerea fructelor poate fi grăbită cu o lună
de zile faţă de cea în câmp deschis.
 Se practică în sere, coacerea fructelor fiind grăbită cu 50-60 zile
faţă de cultura în câmp deschis. Se folosesc stoloni refrigeraţi,
fortificaţi în câmp care prezintă cel puţin 3-5 ramificaţii
purtătoare de muguri florali.
 Epoca optimă de plantare a stolonilor în seră este ultima decadă a
lunii noiembrie până în 5 decembrie, când stolonii sunt în repaus
şi au trecut cel puţin 10 zile printr-o perioadă răcoroasă cu
temperaturi medii zilnice sub 5ºC
 Terenul se fertilizează cu 150-200 kg azotat de amoniu, 300-350
kg superfosfat şi 200-300 kg sulfat de potasiu, se lucrează cu sapa
rotativă la 30 cm adâncime, se dezinfectează cu vapori, se
mărunţeşte şi se nivelează.
 Înainte de plantare sistemul radicular se tratează într-o soluţie de
Benlate 0,05%. Plantarea se face pe teren modelat în straturi
acoperite cu plastic.
 După plantare cca. o lună de zile, temperatura se menţine între 1-5ºC pentru ca
partea aeriană să nu pornească în creştere înainte de sistemul radicular. Apoi
temperatura se ridică cu un grad zilnic până se ajunge la 15-18ºC ziua şi 11-12ºC
noaptea. Acest nivel de temperatură se menţine până la îmbobocit. La începutul
înfloritului temperatura va fi de 18-20ºC iar când apar primele fructe 22-24ºC ziua şi
14-16ºC noaptea (M.POPESCU şi colab., 1982).
 Umiditatea solului poate fi menţinută la 70-75% din capacitatea de câmp iar cea
atmosferică la 65-70%. În timpul înfloritului se introduce un stup de albine la 800-
1000 m2 seră. Urmează lucrările de întreţinere specifice culturii
căpşunului.Recoltarea căpşunului în seră începe în prima jumătate a lunii martie.
Soiurile recomandate pentru seră sunt: Gorella, Red Gauntlet, Glosa.
 Cultura căpşunului în seră se poate face şi pe parapet (foto 19.3)
 Întreprinderea de sere Codlea (Braşov) a experimentat şi posibilitatea cultivării
căpşunului în seră, pe verticală, utilizând module (tuburi) segmentate sau
nesegmentate, cu înălţimea de 2 m şi diametrul de 10-20 cm, cu orificii în formă de
“cuib de rândunică” (cca. 30 de orificii pe un tub). Alimentarea cu apă se realizează
automatizat. Există inconvenientul că plantele din segmentele superioare mai bine
aprovizionate cu apă şi substanţe fertilizante, se dezvoltă şi rodesc mai bine.
 Recoltarea fructelor de căpşun se face în 5-6 reprize la
intervale de 2-3 zile. Fructele de căpşun sunt foarte
perisabile de aceea recoltarea, sortarea şi ambalarea se fac
concomitent.Fructele destinate consumului în stare
proaspătă se culeg cu caliciu şi o porţiune de peduncul iar
cele pentru industrializare fără caliciu.
 Cantitatea de fructe ce poate fi recoltată zilnic de un
muncitor este de 30-40 kg.Fructele se recoltează direct în
lădiţe sau în coşuleţe din plastic de 0,5-1 kg şi aşezate în
lădiţe.