Iaşi, 3 noiembrie 2018

PSIHOEDUCAŢIA CA INTERVENŢIE ŞI PROFESIE

Şerban Ionescu
Université Paris 8 Saint-Denis
Université du Québec à Trois-Rivières
INTERESUL PENTRU PSIHOEDUCAŢIE
18 septembrie – PsycINFO

 « psychoeducation » în 7 261 de documente;

ca subiect pentru 4 320 de documente;
în titlul a 681 de documente
 « psychoeducational »
ca subiect în 2 294 de documente;
în titlul a 1 373 de documente
DE CÂND SE FOLOSEŞTE TERMENUL DE PSIHOEDUCAŢIE ?”,
CÂND A APĀRUT ACEST CUVÂNT?”

 Bonsack et al. (2015) - « Psihoeducaţie:

definiţie, istoric, interes şi limite »,
 Leonard Neff şi Ruth Hayward (1971) - «
Contribuţii reciproce ale psihanalizei şi
psihoeducaţiei »
JOHN EDWARD WALLACE WALLIN (1876-1969)
MENTAL HYGIENE (1920)
PSIHOEDUCAŢIA S-A DEZVOLTAT ÎN DOUĀ
DIRECŢII DESTUL DE DIFERITE

 Anderson, Hogarty şi Reiss (1980)

 O disciplinā provenitā din reflecţiile asupra
unor practici profesionale utilizate, în Québec şi
Canada, la început pentru copiii şi adolescenţii
cu tulburāri de adaptare.
PHILIPPE PINEL (1745-1826)
ANDERSON, HOGARTY ŞI REISS (1980)

 Obiectiv: creşterea previzibilitāţii şi a stabilitāţii

mediului familial, reducând anxietatea
membrilor familiei faţā de pacient şi crescând
încrederea în ei înşişi, ameliorând cunoştinţele
lor asupra acestei afecţiuni precum şi
capacitatea lor de a reacţiona în mod
constructiv faţā de pacient.
OBIECTIVE SPECIFICE

 ameliorarea modului în care familia înţelege

afecţiunea;
 reducerea stresului familial;

 ameliorarea reţelelor sociale;

 diminuarea problemelor pe termen lung care

contribuie la stresul familial.
 Faza I: Conectarea terapeutului cu familia şi
stabilirea cooperarii în cadrul programului.
 Faza II: Predarea tehnicilor de supravieţuire în cazul
schizofreniei. Se vizeazā o mai bunā cunoaştere, de
catre familie, a afecţiunii şi a nevoilor pacientului,
reducerea stresului familial, reducerea izolarii şi
ameliorarea reţelelor sociale.
 Faza III: Re-intrarea şi menţinerea pacientului în
comunitate. Întārirea coaliţiei conjugale a parinţilor.
Creşterea toleranţei familiale faţā de
comportamentele pacientului. Reluarea/asumarea
progresivā de responsabilitāţi de cātre pacient.
 Faza IV: Continuarea tratamentului sau terminarea
acestuia.
TENDINŢE
 Începând cu anii 2000, psihoeducaţia a fost
influenţatā de conceptul de restabilire
(recovery).
 Psihoeducaţia a fost conceputā iniţial ca o
abordare familialā. Dacā dimensiunea familialā
ramâne esenţialā, recent, accentul a fost pus
asupra interesului pentru pacientul însuşi.
 Recunoaşterea importanţei psihoeducaţiei:
American Psychiatric Association (APA) (2004).
 Dezvoltarea de programe.
PROGRAME

 În Statele-Unite, programul Patient and Family

Education Program (PFEP) .
 Programele cele mai cunoscute în Franta sunt:
PACT [Programme Aider, Comprendre, Traiter],
Soleduc şi Schiz’oze dire.
PROGRAMULUI PACT
 « Dire la maladie »
 « Vivre avec son traitement »
 « Vivre avec la maladie »
 Un manual pentru utilizator care sā-i permite
acestuia sā-şi orienteze comunicarea în funcţie
de întrebāri precise în raport cu secvenţa
vizionatā.
 O broşurā destinatā pacientului reaminteşte
obiectivele programului şi indicā o micā
bibliografie pentru a se documenta.
 CERCETĀRI CARE DEMONSTREZĀ EFICACITATEA
PROGRAMELOR PSIHOEDUCATIVE
 Meta-analizele efectuate:
 de Batista et al. (2011) privind aplicarea
psihoeducaţiei la bolnavi bipolari,
 de Lucksted et al. (2011) privitor la programele
psihoeducative pentru bolnavi cu diagnosticul de
schizofrenie şi tulburare bipolarā,
 de Van Daele et al. (2012) privind cercetārile unde s-a
aplicat psihoeducaţia pentru reducerii stresului, sau
cea realizatā
 de Sin et al. (2017) pe cercetārile facute pe pacienţi
psihotici.
UN LOC: BOSCOVILLE

 Este vorba de initiaţiva, în 1939, a doi calugāri

din Congregaţia Pères de Sainte-Croix – Albert
Roger şi Maurice Lafond – care creazā iniţial o
tabārā de varā pentru bāieţi din cartierele
defavorizate ale Montréalului, consideraţi ca
delincvenţi.
 Orientarea Québec a psihoeducaţiei s-a
dezvoltat, deci, în relaţie cu necesitatea de a
interveni în mod specific pe lângā copii
prezentând tulburāri afective grave,
adolescenţi delincvenţi încarceraţi în
închisori pentru adulţi şi copii abandonaţi în
instituţii. Mijloacele de intervenţie create s-
au extins, în mod gradat, spre diferite
persoane prezentând dificultāţi de adaptare
foarte diverse.
 PIONIERII
Jeannine Guindon, Gilles Gendreau si Euchariste
Paulhus
 În„Les étapes de la rééducation des
jeunes délinquants… et des autres”,
publicatā în 1970, Jeannine Guindon
prezintā un model de intervenţie care are
la bazā cele cinci forţe ale eului care
trebuie dezvoltate în timpul reeducārii:
speranţa, voinţa, urmārirea scopurilor,
competenţa şi fidelitatea.
 Gilles Gendron a propus un model de
interventie bazat pe opt operaţiuni profesionale
reprezentând etapele procesului de intervenţie.
De-a lungul primelor şapte etape – observaţia,
evaluarea pre-intervenţie, planificarea,
organizarea, animaţia, utilizarea, evaluarea
post-intervenţie – intervine constant, cea de-a
opta etapā, comunicarea, formalā sau
informalā, prezentā de-alungul tuturor etapelor
citate.
 La dezvoltarea psihoeducaţiei în Québec au
contribuit, în mod semnificativ, crearea, în 1971,
a învāţāmântului universitar în acest domeniu,
la Montréal şi apoi în mai multe centre
universitare, precum şi crearea, în 2010, a
Ordinului psihoeducatorilor si
psihoeducatoarelor din Québec.
 Învāţāmântul universitar se desfasoarā în cadrul
unei licenţe (Bacalaureat), a unui master şi a
doctoratului. La universitatea din Trois-Rivières,
existā toate aceste trei nivele de formare în
psihoeducaţie.
 Psihoeducatorul privilegiazā actiunea de teren. El
este prezent în cotidianul personelor pe care le
acompaniazā. În cadrul activitāţii sale profesionale, el
evalueazā diferite problematici şi propune soluţii
corespunzātoare nevoilor fiecārei persoane cāreia îi
acordā ajutor. Pentru a propune o intervenţie eficace
şi riguroasā, psihoeducatorul:
 evalueazā adaptarea psihosocialā şi capacitāţile
adaptative ale persoanei sau grupului;
 stabileşte un program, propune un plan de intervenţie şi îl
pune în aplicare;
 evalueazā rezultatele şi eficacitatea intervenţiei.
ASEMĀNĀRI ÎNTRE CELE DOUĀ TIPURI DE
EVOLUŢII ALE CONCEPTULUI DE PSIHOEDUCAŢIE

 Ambele sunt bazate pe asocierea – în proporţii

variabile – ale unei intervenţii de tip educativ
cu elemente de intervenţie psihologicā.
 Ambele se vor distincte de intervenţia de tip
psihoterapeutic deşi, ca orice intervenţie, unele
efecte psihoterapeutice sunt posibile.
 Ambele au un pronunţat caracter practic
(bazele teoretice fiind mai puţin clare).
DIFERENŢE ÎNTRE CELE DOUĀ TIPURI DE
EVOLUŢII ALE CONCEPTULUI DE PSIHOEDUCAŢIE.

 Ìn
timp ce prima direcţie, dezvoltatā în
mod particular în Statele Unite, vizeazā
mai ales afecţiunile cronice (si în mod
particular, cele psihiatrice), cea de-a doua,
dezvoltatā în Canada şi în special în
Québec, este centratā pe tulburarile de
adaptare psiho-socialā.
DIFERENŢE ÎNTRE CELE DOUĀ TIPURI DE EVOLUŢII ALE
CONCEPTULUI DE PSIHOEDUCAŢIE (URMARE)

 Dacā ambele ţintesc o mai bunā adaptare, în cazul

primei orientāri, este vorba de adaptarea la boalā,
iar în cazul celei de-a doua orientāri, este vizatā
adaptarea psiho-socialā.
 În timp ce în cazul primei orientari intervenientul
nu este identificat ca psihoeducator, în cazul celei
de-a doua orientāri, identitatea intervenientului
este recunoscutā şi întāritā prin programe
universitare specifice de formare şi prin crearea
unui Ordin profesional.
 serban.ionescu@univ-paris8.fr
serban.ionescu@uqtr.ca

ESTE TIMPUL SĀ ÎNCHEI ŞI SĀ

VĀ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!