Poluarea chimică produsă de

autovehiculele rutiere și
măsuri pentru prevenirea
acesteia
 Definiţia poluării
A polua inseamna a face ca aerul, apa,
mediul de viaţă să devină nocive din cauza
materiilor chimice reziduale, a deşeurilor
industriale, a gazelor de eşapament etc.

Consiliul Europei, 14 septembrie 1967:

„Poluarea aerului are loc atunci când prezenţa unei

substanţe străine sau când o importantă modificare a
componenţilor acestuia este pasibilă de a produce un efect
dăunător, potrivit cunoştinţelor ştiinţifice ale timpului, sau
de a crea un disconfort.”
 Introducere.

O sursǎ importantǎ de poluare a aerului o constituie mijloacele de transport. În

aceastǎ categorie intrǎ: autovehiculele, locomotivele, vapoarele, avioanele etc.
Cea mai mare pondere de gaze ce polueazǎ aerul provine însǎ de la autovehicule,
datoritǎ în primul rând numǎrului foarte mare al acestora. În numai o jumǎtate de
secol (1930-1980), de când au început sǎ se foloseascǎ, numǎrul lor s-a înzecit,
ajungând ca, în SUA, numǎrul lor sǎ ajungǎ unul la douǎ persoane. În Los Angeles
numǎrul lor este de unul pentru fiecare persoanǎ.
Dacǎ am reveni astăzi la tracţiunea animalǎ, atmosfera oraşelor ar deveni
nepoluatǎ; dar pentru a înlocui caii putere cu “caii fizici” care sǎ asigure tracţiunea,
poluarea produsǎ de grajduri ar fi îngrijorǎtoare.
În prezent vehiculele polueazǎ de 8-10 ori mai puţin decât cele care au existat în
circulaţie acum 30 de ani. Acest lucru s-a realizat optimizarea procedeului de
ardere şi prin utilizarea dispozitivelor antipoluante.
Poluarea aerului relizata de autovehicule prezinta doua mari particularitati: in
primul rand eliminarea se face foarte aproape de sol, fapta care duce la realizarea
unor concentratii ridicate la inaltimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate
mica si mare capacitate de difuziune in atmosfera. In al doilea rand emisiile se fac
pe intreaga suprafata a localitatii, diferentele de concentratii depinzand de
intensitatea traficului si posibilitatile de ventilatie a strazii.
Ca substante care realizeaza poluarea aerului, formate dintr-un numar
foarte mare (sute) de substante, pe primul rand se situeaza gazele de
esapament. Volumul, natura, si concentratia poluantilor emisi depind de
tipul de autovehicul, de natura combustibilului si de conditiile tehnice de
functionare. Dintre aceste substante poluante sunt demne de amintit
particulele in suspensie, dioxidul de sulf, plumbul, hidrocarburile
poliaromatice, compusii organici volatili (benzenul), azbestul, metanul si
altele.
Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a atmosferei (60%)
este produsǎ de gazele de eşapament. S-a estimat cǎ 80% din cantitatea
de CO este produsǎ în primele 2 minute de funcţionare a motorului şi
reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament.
Masuratori si cercetari recente au pus în evidenta faptul ca transporturile
reprezinta al cincilea factor major ce contribuie la accelerarea efectului de
încalzire a planetei, detinând un procent de 7% din totalul surselor de
poluare (fig. 1) si fiind responsabile pentru circa 35% din totalul emisiilor de
bioxid de carbon (fig. 2). În particular, transporturile rutiere contribuie cel
mai mult la aceasta situatie, fiind o cauza majora a poluarii atmosferei, mai
ales în centrele aglomerate.
 Fig. 1 Contributia transporturilor la accelerarea
efectului de încalzire a Planetei

Fig. 2 Contributia transporturilor în

totalul emisiilor de bioxid de carbon
Vehiculele motorizate emit în atmosfera atât poluanti gazosi, cât si solizi
(particule), dintre care cei mai importanti sunt monoxidul de carbon, oxizii de
azot si de sulf, hidrocarburi volatile si compusi ai plumbului. În centrul
marilor aglomerari urbane, traficul rutier este raspunzator pentru circa 90 –
95 % din concentratiile de monoxid de carbon si plumb regasite în aer (fig. 3),
pentru 60 – 70 % din concentratiile de noxe si hidrocarburi nearse (fig. 4) si
pentru un procent important de particule aflate în suspensie

Fig. 3 Contributia transporturilor rutiere la emisia de monoxid

de carbon în centrul marilor aglomerari urbane
Fig. 4 Contributia transporturilor rutiere la concentratia de
noxe si hidrocarburi nearse în centrul marilor aglomerari
urbane
Poluarea atmosferei datorita transporturilor rutiere variaza în functie
de
-fluxul rutier, respectiv de numarul de autovehicule care se
deplaseaza în momentul respectiv,
-viteza de deplasare a acestora, de vârsta vehiculelor rutiere,
-proprietatile drumurilor si zona geografica în care acestea se afla, --
-conditiile meteorologice.
În tabelul urmator sunt cuprinse valorile cantitatilor de substante
poluante emise în atmosfera (NOx, PM10, CO, NMHC, CO2) de catre
un autovehicul de capacitate medie în functie de viteza cu care acesta
se deplaseaza.
 Cantitatile de substante poluante emise în atmosfera de catre un autovehicul de
capacitate medie în functie de viteza sa de deplasare

Viteza Nox PM10 CO NMHC CO2

( km / oră )

5 3,06 0,144 7,37 1,00 580,3

10 2,24 0,097 4,12 0,62 384,8

15 1,84 0,076 2,93 0,46 302,8

20 1,62 0,065 2,33 0,37 262,0

25 1,47 0,057 1,96 0,32 237,6

30 1,37 0,051 1,70 0,28 221,1

35 1,29 0,047 1,51 0,25 209,3

40 1,24 0,043 1,37 0,23 200,4

45 1,20 0,040 1,25 0,21 193,6

50 1,17 0,038 1,16 0,20 188,5

55 1,15 0,036 1,09 0,18 184,9

60 1,14 0,035 1,03 0,17 182,6

65 1,14 0,034 0,98 0,16 181,6

70 1,15 0,034 0,96 0,16 181,9

75 1,16 0,034 0,94 0,15 183,6

80 1,18 0,034 0,94 0,15 186,5

85 1,21 0,036 0,95 0,15 190,9

90 1,25 0,038 0,97 0,14 196,8

95 1,29 0,040 1,01 0,14 204,2

100 1,34 0,043 1,06 0,14 213,2

105 1,38 0,047 1,12 0,15 220,3

110 1,42 0,050 1,21 0,15 228,6

115 1,46 0,055 1,30 0,15 238,0

120 1,51 0,060 1,41 0,16 248,8

 Fig. 5 Emisiile de NOx în atmosfera de catre
un autovehicul de capacitate medie in functie
de viteza sa de deplasare

Fig. 6 Emisiile de PM10 în atmosfera de

catre un autovehicul de capacitate medie
în functie de viteza sa de deplasare
 Fig. 7 Emisiile de CO în atmosfera de catre
un autovehicul de capacitate medie în
functie de viteza sa de deplasare

Fig. 8 Emisiile de NMHC în atmosfera

de catre un autovehicul de capacitate
medie în functie de viteza sa de
deplasare
Fig. 9 Emisiile de CO2 în atmosfera de catre un autovehicul de capacitate medie în
functie de viteza sa de deplasare
 Intervalele de viteza cu care se pot deplasa autovehiculele astfel încât
emisiile de poluanti în atmosfera sa fie reduse, având valori cu 10% mai
mari sau mai mici decât emisiile minime, sunt indicate în tabelul 2.

Tabel 2. Intervalele de viteza ale autovehiculelor în care emisiile de poluanti atmosferici au valori
reduse

NOx PM10 CO NMHC CO2

Intervale de viteza ale autovehiculelor 60 – 65 65 - 80 75 - 80 90 – 100 65 – 70

(km/ora) în care emisiile de poluanti
atmosferici sunt minime

Intervale de viteza ale autovehiculelor 40 – 90 55 – 85 60 – 95 75 – 115 45 - 90

(km/ora) în care emisiile de poluanti
sunt cu 10% mai mari sau mai mici
decât emisiile minime
Sursele naturale de poluare
 solul, din care se elimină particule solide (praf), gaze
şi vapori de apă;
 - plantele şi animalele, care elimină polen, spori, păr,
pene, etc.;
 - erupţiile vulcanice, din care rezultă praf, gaze,
vapori de apă;
 -cutremurele, generatoare de praf pentru aer şi
uneori, prin crăpăturile scoarţei apărute, posibilităţi de
eliminări de gaze;
 - praful cosmic şi meteoriţii.
Sursele antropice de poluare atmosferică sunt de fapt activităţile umane
desfăşurate în industrie, transporturi, agricultură şi cele menajere.

Sursele de poluare atmosferică pot fi fixe, sau mobile.

Sursele fixe sunt constituite din:
- dispozitivele de combustie industriale şi menajere, care emit pulberi, oxizi de
carbon, de sulf, de azot, etc. Cu cât combustibilul este de calitate mai scăzută,
arderea decurge cu randament mai mic şi se elimină cantităţi mai mari de poluanţi.
Astfel, cărbunii inferiori (lignitul, cărbunele brun, turba, şistul bituminos) lasă la
ardere cantităţi mari de cenuşă, CO, CO2, SOx, NOx. Păcura eliminăCO, CO2,
SOx, iar gazul metan (combustibil superior) numai CO2 şi urma de CO;
- Instalaţiile industriale din chimie, metalurgie, materiale de construcţii etc.elimină
oxizi de Fe, Mn, Cr, Ni, Zn, Pb, Cd, Cu, SiO2, CO2, C, etc.;
- Vulcanii, apele stătătoare (bălţi, mlaştini) emit diverse gaze, vapori
- Rezidiile de orice provenienţă, haldate pe sol, animalele şi plantele în
putrefacţieconstituie tot atâtea surse fixe de poluare atmosferică.
Sursele mobile de poluare împrăştie la distanţe mult mai mari decât sursele fixe,diverşi
poluanţi. In această categorie intră: vântul, păsările, apa, mijloacele de transportrutier,
pe calea ferată, naval şi aerian.
Imprăştierea poluanţilor este întotdeauna influenţată de mişcarea aerului, care se
realizează datorită diferenţelor de temperatură existente în două regiuni
adiacente.Temperatura modifică densitatea aerului, producând curenţi orizontali,
verticali, sau vârtejuri (turbioane).

Imprăştierea poluanţilor dintr-o sursă fixă, în plan orizontal acoperă o arie

eliptică,deoarece este influenţată de vânt şi de mişcarea de rotaţie a Pământului
(fig.4.1.a).
Imprăştierea poluanţilor din surse mobile, în mişcare urmează alte legi matematice
(fig.4.1.b).
 Imprăştierea poluanţilor pe verticală din
surse fixe este prezentată în figura 4.2.
Dacă sursele sunt în apropiere, între ele
zona suferă impurificarea cu ambii
poluanţi.
Fig.4.2. Imprăştierea poluanţilor în plan vertical
din două surse fixe S1 şi S 2.
Imprăştierea poluanţilor depinde şi de starea
de agregare, iar la particulele solide şi lichide şi
de mărimea particulelor. Astfel, particulele
solide vor cădea mai repede, cu
cât diametrul şi densitatea lor sunt mai mari,
cele lichide vor cădea la distanţă mai mare,
diametrul mare favorizând căderea, iar gazele
vor fi transportate la distanţa cea mai mare,
poluând o arie mult mai mare (fig.4.3).
Fig.4.3 Distanţa de cădere a unor particule din
atmosferă, faţă de sursa de poluare. 1- particule
mari; 2 - particule mici; 3 - gaze
Intensificarea poluării atmosferice se poate întâmpla în următoarele situaţii:
-existenţa în aceeaşi zonă geografică a mai multor surse de poluare: -
intensificareaactivităţii umane în zonă;
- accidente în funcţionarea unor instalaţii (explozii, incendii,evacuări forţate de
poluanţi în atmosferă, etc.);
-relief înalt, sau alte obstacole (clădiriînalte, ziduri) care împiedică diluarea prin
împrăştiere pe o arie mai mare a poluanţilor;
-fenomene meteorologice favorabile poluării

Relieful, în multe cazuri, datorită spaţiului restrâns şi a mişcării reduse a

curenţilor de aer împiedică dispersarea poluanţilor pe o suprafaţă mai mare şi
deci diluarea lor. Situaţia se întâlneşte în văi şi depresiuni, unde în anumite
situaţii poluarea se accentuează.
 Unele fenomene atmosferice pot amplifica poluarea. Astfel.:
- lipsa curenţilor deaer (starea de calm), datorită unei mase de aer cu densitate şi
presiune mai mare decât în zonele învecinate. Starea poate dura ore, sau zile, timp în
care poluanţii se acumulează,depăşind concentraţiile de prag admisibile;

- ceaţa, - inversia termică, provocată de împiedicarea mişcării verticale a maselor de

aer rece şi cald (fig.4.5). In mod obişnuit, aerul rece pătrunde şi îndepărtează aerul
cald, ce poate fi şi poluat. Dar în depresiuni,aerul cald se poate aduna la sute sau mii
de metri altitudine, păstrând poluarea în zonă

Fig.4.5. Inversia termică cu plafon.

In depresiuni, zone puternic industrializate, sau cu trafic intens pot, exista două sau
chiar toate trei fenomenele, poluarea crescând alarmant, ducând la intoxicaţii în masă.
Curenţii de aer şi precipitaţiile ajută la purificarea aerului, prin procese fizice de
sedimentare, dizolvare în apă , procese chimice (reacţii cu apa) şi apoi depunere.
Efectele poluării aerului sunt multiple. La plante se observă decolorări, scări,creşteri
fie pitice, fie înalte, rezistenţă scăzută, masă biologică redusă, etc. La animale şiom
se observă iritaţii, intoxicaţii, diferite boli. Tinând cont că omul respiră în 24 de ore,15
- 25 m3 de aer şi că aparatul respirator reţine doar foarte puţin din poluanţi iinspiraţi
odată cu aerul, rezultă că restul de poluanţi pătrund în organism şi se fixează în
sânge, organe, producând diferite acţiuni.
. Poluanţi atmosferici
Atmosfera poate fi afectată de o multitudine de substanţe solide, lichide,
sau gazoase. Amestecul lor cu aerul capătă denumirile prezentate în
tabelul 4.2
1. Pulberile solide provin din eroziunea rocilor naturale, din industrie în special
şimai rar, din alte activităţi umane. După natură pot fi: - anorganice, ca diferiţi
oxizi metalici (de Zn, Pb, Mn, Fe, Cu), minerale (SiO2,azbest, silicaţi), ciment,
sodă, coloranţi anorganici, sticlă, etc.; - organice, de origine animală (lână,
păr), vegetală (bumbac, făină, in), sintetică(pesticide, coloranţi organici), etc

Suspensiile (particulele peste 10 µm diametru mediu) au stabilitate mică şi se

depun mai uşor. Puterea de difuzie este redusă, nu pătrund în alveolele
pulmonare, deci nu sunt periculoase. Scad luminozitatea, deci influenţează
negativ fotosinteza la plante, obturează ostiolele, dereglând respiraţia. Plantele
cresc mici, frunzele se răsucesc, masabiologică scade.
Pulberile de 0,1 - 10 µm diametru mediu au stabilitate mai mare şi se depun întimp
mai îndelungat, la distanţă mai mare, uneori de 2 - 10 km (cenuşa, negrul de
fum).Puterea de difuzie este mai mare, ajungând în alveolele pulmonare, deci
devin toxicepentru organisme. Cele mai periculoase sunt cele de 0,2 - 2 µm, care
se separă greu dinaer.
Pulberile sub 0,1 µm se depun foarte greu şi difuzează foarte uşor. Nu sunt
nocive pentru om. Depunerea se face după ciocnirea şi aglomerarea lor. Al);
Pulberile prezintă şi alte proprietăţi fizice:
- suprafaţă mare. De exemplu, 1 cm3 cuarţ măcinat la 1 µm3 va ocupa 6
m2;

- unele pot exploda (cele de Zn, S, făină, dextrină), sau aprinde (cărbune,
Al);
-adsorb gaze toxice, sau vapori de substanţe lichide;
- - absorb radiaţii calorice şi iradiază după încetarea încălzirii; -
formează ceaţă, constituind centrii de condensare;
- particulele ascuţite traumatizează căile respiratorii, cele moi se depun ca
o pastă, provocând traheite şi bronşite;
- se încarcă electrostatic, prin frecare, sau prin adsorbţie de ioni. Astfel,
pulberile metalice se încarcă pozitiv, cele nemetalice negativ, crescând
astfel stabilitatea lor.
Aerosolii sunt formaţi aşadar fie din particule solide sub 10 µm, fie din substanţe
lichide, în amestec cu aerul. Au stabilitate mare şi putere mare de difuzie.
Condensarea este favorizată de scăderea temperaturii (care transformă particulele în
cristale), deprezenţa umidităţii (care poate solubiliza particulele, sau le umezeşte,
mărindu-le masa).Radiaţiile ultraviolete pot provoca transformări chimice.
Acţiunea pulberilor asupra organismului uman depinde de:
natura substanţei, concentraţia în aer, solubilitatea în apă, timpul de expunere.
După acţiunea toxică, pulberile se pot clasifica în:
- iritante, sau corozive, cum sunt: varul, oxizii de arsen, cromaţii, etc.; -
alergenice, ca: bumbacul, cânepa, lemnul, bicromaţii;
- cancerigene: compuşii cu crom, arsen, materialele radioactive;
- cu acţiune toxică generală: Pb, As, Mn, Be, V, etc.;
- infectante: pulberile cu microbi, viruşi, etc.
Pulberile inspirate se depun neuniform şi neregulat pe căile respiratorii, în funcţiede
mărime, viteza aerului, durata de trecere, concentraţia lor în aer, natura lor. Cele
higroscopice sunt reţinute în cantitate mai mare decât cele nehigroscopice. O parte
din pulberile inspirate sunt eliminate imediat la expiraţie, sau în câteva ore.
Pătrunderea în plămâni este zero pentru particulele de 10 µm, ce sunt reţinute de la
început şi 100 %pentru particulele ≤ 1µm. Particulele sub O,5 µm difuzează cel mai
uşor. Imbolnăvirea cu particule de praf, sau de fum se numeşte
pneumoconioză.
 Substanțele poluante emise de către autovehiculele rutier

Aceste substanțe se împart în substanțe nocive primare și substanțe nocive

secundare.
În continuare vom discuta mai pe larg despre prima categorie de substanțe nocive
emise de către autovehicule și despre efectele pe care le au acestea asupra
organismului uman.

1. Monoxidul de carbon (CO)

-apare în atmosferă din procesele de ardere incompletă a hidrocarburilor

în motoarele autovehiculelor şi din unele procese industriale din
chimie, metalurgie, alimentară, etc. Are acţiune axfisiantă, prin
blocarea hemoglobinei lacarboxihemoglobină. Circa 0,1% CO în sânge
blochează 50 % din hemoglobina existentă.In absenţa CO din
atmosferă, carboxihemoglobina se descompune, refăcând hemoglobina

Proprietăţi fizice: asemănătoare cu ale N2, ambele fiind izoelectronice

• Gaz incolor, inodor şi insipid în condiţii atmosferice normale;
• Masa molară M = 28,01 kg/kmol; Punctul critic: tc = -139OC; pc = 34,6 bar;
Punctul de condensare: tcond = -191,5 OC la patm; Punctul de topire: ttop = -

207OC la patm; Densitatea: ᵨ= 0,793 g/cm3 la pfierbere (lichid); ᵨ = 1,25 g/dm3

la p = 760 torr;
• Se amestecă uşor şi rapid cu aerul; Solubil în apă.
Proprietăţi chimice:
Arde cu flacără albastră, puţin luminoasă:
2 CO + O2 2 CO2;
limite de inflamabilitate: 12,5% .... 74,2%;
Oxidare catalitică în prezenţa catalizatorilor solizi (ex.: hopcalita – MnO2 + oxizi
de Cu, Co, Ag);
Reacţionează cu apa la temperatură ridicată şi în prezenţa platinei (catalizator):
t > 300OC
CO + H2O CO2 + H2;
Pt

Biochimia CO

Reacţionează cu hemoglobina (Hb; haima gr. = sânge)

Hb = 95% globină (proteină cu M f. mare) + 5% hem (FeC34H32O2N2);
C34H32O2N2 = hematoporfirină (nucleu pirolic).
Sângele conţine 13,7% Hb. La 5l de sânge revin 700g Hb, respectiv 3g Fe.

În plămâni: Hb + O2
HbO2; (1)
În ţesuturi: HbO2 + CO2 HbCO2 + O2; (2)

Afinitatea Hb pentru CO este de aproximativ 200 de ori mai mare decât pentru
oxigen:
Hb + CO HbCO (carboxihemoglobină) (3)
Constanta reacţiei (3) este de aproximativ 300 de ori mai mare decât cea
a reacţiei (1).
Dacă aerul conţine CO, atunci:
HbO2 + CO HbCO + O2. (4)
La o concentraţie de 0,07% CO în aer, într-o oră 0,5 din Hb din sânge este
transformată în HbCO.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii:

Valori orientative:
60 mg/m3 valoarea medie pentru o jumătate de oră;
30 mg/m3 valoarea medie pentru o oră;
10 mg/m3 valoarea medie pentru opt ore.

Un fumător inhalează 42 000 ppm.

OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) recomandă maxim 2,5 ÷ 3% HbCO
pentru nefumători. În cazul fumătorilor se poate ajunge la 5 ÷ 15% fără
pericole majore.
2. Hidrocarburi (HC)
Alcanii
CH4 (metan), C2H6 (etan) – nu acţionează până la 35 g/ m3 aer.
C5H12 (pentan), C6H14 (hexan) – efect de narcoză 45 g/ m3 aer.
C6H14 – 2 000 ppm (7,2 g/ m3 aer) – 10 min. – fără simptome;
5 000 ppm (18 g/ m3 aer) – 10 min. – ameţeli;
30 000 ppm (108 g/ m3 aer) – narcoză;
40 000 ppm (143 g/ m3 aer) – crampe, deces.

Aromaticele
Benzen, toluen – acţiune mai severă: hematotoxice, neurotoxice, cancerigene
(benzopirenul). Leucemia apare la concentraţii ale benzenului de peste 40 ppm.
Limite acceptate: 375 mg/m3 pentru toluen şi 435 mg/m3 pentru xilen.
Benzen
Ordonanţa nr.23 la Legea Federală privind Protecţia Calităţii Aerului (Germania):
Valori orientative:
15 mg/m3 media anuală (la 1 iulie 1995);
10 mg/m3 media anuală (la 1 iulie 1998).

Hidrocarburile aromatice policiclice (HAPC) şi hidrocarburile aromatice polinucleare

(HAPN) au efect cancerigen.
În fumul unei ţigarete sunt 1 ÷ 50 ng HAPN care conduc la cancerul de plămâni. Toate
HAPN din gazele de evacuare ale m.a.i. au efecte mutagene sau carcinogene (compuşii
cu minim 4 cicluri aromatice).
Aldehidele (R – C – OH)
Produc iritaţia ochilor la 5 ppm / 8 ore. Au miros urât (ex. formaldehida). Toxicitatea creşte
pe măsură ce greutatea lor moleculară scade.
Substanţele emise de motoarele de automobile sunt: formaldehida (HCOH), acetaldehida
(CH3COH) şi acroleina (CH2 – CHCOH).
Formaldehida irită mucoasa oculară la concentraţii mici, iar pe măsura creşterii
concentraţiilor irită gâtul şi bronhiile.

Acetaldehida este mai puţin toxică decât formaldehida. Produce iritarea ochilor şi a pielii şi
accelerează activitatea inimii. La expunere pe termen lung, reduce numărul leucocitelor şi
eritrocitelor.

Acroleina este cea mai toxică. Pragul său de toxicitate este inferior celui olfactiv. Are
acţiune citotoxică asupra macrofagelor alveolare şi irită mucoasele ochilor şi nasului la
concentraţii de 0,5 ppm.

Limitele maxime la expunere continuă sunt:

2 ppm pentru formaldehidă;
100 ppm pentru acetaldehidă;
0,1 ppm pentru acroleină.

Intră în reacţiile ce duc la formarea smogului fotochimic.

3. Oxizii de azot (NOx)
N2O, NO, N2O3, NO2 şi N2O5 sunt generaţi în atmosferă din azot şi oxigen, sub
acţiunea cuantelor de lumină, sau a descărcărilor electrice:
O2 + hν→ 2 O
x O + N2 + M →NOx + M ; M= moleculă inertă.

Oxizii de azot sunt generaţi în cantităţi mari de industria cuprului, a fertilizanţilorcu

azot şi din mijloacele de transport auto.
NO – gaz incolor, instabil
N2 + O2 2 NO;

N2 + 2O 2 NO;

N+O NO;

NO este, în principiu, netoxic. Sunt suspectate efecte de fixare pe

hemoglobină (a cărei legătură este de 1000 de ori mai puternică decât cu
CO) şi modificări de tip emfizemic. La concentraţii sub 15 ÷ 20% nu sunt
semnalate efecte nocive.
Prezenţa NO este dăunătoare datorită caracterului său de precursor al
NO2.
 NO2 – gaz roşu, gust dulceag. Coexistă cu
tetraoxidul de azot:
2NO2 N2O4.
 În absenţa umezelii:
2NO + O2 2NO2.
 La temperaturi mai mari de 150OC:
2NO2 2NO + O2.
 Reacţionează cu apa:
3NO2 + H2 O 2HNO3 + NO.
Oxizii de azot nu produc iritaţii, dar distrug alveolele pulmonare, deci autoxicitate
mult mai mare decât monoxidul de carbon. Dioxidul de azot este de patru orimai toxic
decât monoxidul. Peste 10 p.p.m. produc necroze foliare (decolare) la plante, iar la
animale şi oameni sensibilizează organismul faţă de agresivitatea germenilor
microbieni. Contribuie la reducerea vizibilităţii pe şoselele aglomerate, prin formare
de smog.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fixat concentraţia maximă în aer la 150
mg/m3pentru o expunere de 24 de ore şi de 400 mg/m3 pentru o expunere de o oră.

Praguri de nocivitate
5 ppm/ 8 ore. Limita acceptată în Japonia pentru expunere continuă: 0,04 ppm.

4. Plumbul

Prezent în gazele de evacuare sub formă de vapori şi aerosoli.

Căi de pătrundere în organism: plămâni, aparat digestiv, piele.

Consecinţele intoxicării cu Pb:

•inhibă sinteza hemoglobinei;

•tulbură metabolismul albuminelor, glucidelor, vitaminelor;
•produce tulburări nervoase;
•provoacă saturnismul: anemie, colită, encefalopatie, predispoziţie la tuberculoză, avort.
•măduva oaselor produce hematii incomplet maturizate;
5. SO2 şi SO3

SO2 este un gaz incolor, neinflamabil, neexploziv; la concentraţii mai mari de 3ppm se
simte un miros iritant.
Este foarte solubil în apă: 11,3g SO2/100ml H2O la 20OC.

FeSO4
H2O + SO2 + 1/2O2 H2SO4
H2O + SO2 H2SO3
H2SO3 este instabil; se păstrează numai în soluţie apoasă:

H2O + SO3 H2SO4, reacţie foarte frecventă.

Primele iritaţii apar la 5ppm SO2.
SO2 produce contracţii bronhiale la bronhiile şi bronhiolele < 400μm.
Limite: 0,5 ÷ 1,5ppm SO2.

Directiva 85/203/EEC:
Valori orientative:
•40-60 mg/m3 media aritmetică;
•100-150 mg/m3 media aritmetică zilnică.
Valori limită:
•80 mg/m3 mediana valorilor medii zilnice măsurate pe parcursul unui an dacă mediana concentraţiei particulelor în
suspensie este > 150 mg/m3;
•120 mg/m3 mediana valorilor medii zilnice măsurate pe parcursul unui an dacă mediana concentraţiei particulelor în
suspensie este < 150 mg/m3;
•130 mg/m3 mediana valorilor medii zilnice măsurate pe parcursul unui an dacă mediana concentraţiei particulelor în
suspensie este > 200 mg/m3;
•250 mg/m3 98% din valoarea frecvenţei cumulate a mediei zilnice măsurate pe parcursul unui an dacă 98% din valoarea
concentraţiei particulelor în suspensie este > 350 mg/m3;
•350 mg/m3 98% din valoarea frecvenţei cumulate a mediei zilnice măsurate pe parcursul unui an dacă 98% din valoarea
concentraţiei particulelor în suspensie este < 350 mg/m3.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii:
Valori orientative:
•50 mg/m3 valoarea medie anuală;
•125 mg/m3 valoarea medie zilnică.
6 Particule
Aerosoli creaţi prin împrăştierea (disiparea) în atmosferă a solidelor şi lichidelor
pulverizate, praf sau micropicături.
Definite prin termeni ca: praf, funingine, negură, ceaţă, smog.
Geneza:
•procese fizice: condensarea vaporilor saturaţi; eroziunea mecanică a materialelor
(inclusiv roci).
•procese chimice.

Emise în atmosferă prin: ardere, procese industriale (mori din oţel, mine de cărbuni,
uzine de ciment) şi prin fenomene naturale (vulcani, incendii ale pădurilor, eroziune
eoliană).
•0,5 din cele 5 ÷ 8 Mt de praf depus în emisfera nordică provine din Sahara;
•emisia anuală de particule la nivelul planetei este de aproximativ 2,6 Gt, din care
89% sunt de origine naturală şi 11% de origine antropogenetică.

Particule în suspensie sunt praf < 10 μm cu o rată de sedimentare scăzută.

Particulele cu dimensiuni mai mari tind să se depună (cadă) repede în apropiere de
sursa de emitere.
Acţiunea particulelor în suspensie:
•afectează sănătatea prin penetrarea în sistemul respirator;
•afectează mediul contribuind la murdărirea clădirilor şi monumentelor;
•afectează vizibilitatea atmosferică şi climatul, mărind difuzia luminii solare
incidente (tendinţa de răcire) şi absorbind această radiaţie ca particule negre
(tendinţă de încălzire).

Emisia directă de particule < 20 μm este de 10 ÷ 90 Mt/an.

Particule minerale – surse:
•eroziunea eoliană a rocilor
•uzine de ciment
•industria îngrăşămintelor
•mori de oţel
•industria cărbunelui
•cazane
•cultivarea pământului (arat, discuit, recoltare).

Traficul generează praf mineral prin:

•rularea pe drum, (de pământ, şosele). Rezultă particule de cuarţ în suspensie;
•uzarea anvelopelor =>particule relativ mari (>7 μm) şi particulele în suspensie
sunt neglijabile în comparaţie cu gazele de evacuare.
•uzarea garniturilor de fricţiune de la ambreiaje şi sistemele de frânare;
•oxizi metalici din gazele de evacuare:
- oxizi de Ca din aditivii pentru uleiuri;
- oxizi de Al din convertorii catalitici.

Particule organice – surse:

•arderea incompletă a combustibilului la amestecuri bogate;
•arderea lemnului;
•la autovehicule: m.a.c. sunt sursa principală; defecţiuni la m.a.s.

Limite
Directiva 80/779/EEC, Anexa IV
Valori limită:
•150 mg/m3 media aritmetică anuală calculată pe baza valorilor medii zilnice;
•135 mg/m3 95% din valoarea frecvenţei cumulate a valorilor medii zilnice măsurate pe parcursul
unui an.