Diagrama compoziţiei gazelor de eşapament si a

consumului in functie de λ

 λ=( amestecul aer+combustibil) [ ppm]( pǎrţi/million) sau [%]

ECU sau "CALCULATORUL" este responsabil în mod direct de funcţionarea

motorului. Acesta masoarǎ, verificǎ şi controleazǎ toate aspectele legate de buna
funcţionare a motorului în raport cu efortul depus de cǎtre acesta şi în funcţie de unii
factorii externi cum ar fi: temperatura, presiunea sau densitatea, cât şi comunicaţia
acestuia cu restul sistemelor electrice şi electronice ale vehiculului
 Aceste informaţii cu privire la condiţiile de operare ale motorului sunt culese de
cǎtre o multitudine de senzori şi traductori dispuşi fiecare în locurile specifice
scopului propus, cum ar fi: presiunea de supraalimentare, temperatura aerului
în coloana de admisie, temperatura combustibilului, temperatura lichidului de
rǎcire, temperatura uleiului, viteza de rotaţie (turaţia), viteza vehiculului, masa
de aer sau volumul acestuia, punctul mort, începutul injectiei, lambda, etc. În
acord cu aceste informaţii culese de cǎtre senzori (traductori), ECU decide
asupra momentului aprinderii, a cantitǎţii de carburant injectate, a presiunii de
supra alimentare, a îmbogǎţirii lambda.Toate relaţiile matematice, valorile
determinate experimental de cǎtre fabricant şi cele culese de cǎtre senzori sunt
în permanenţǎ procesate şi comparate cu seturi de valori standard memorate
în interiorul calculatorului

Calculatorul conţine în interior, printre multe alte componente electronice, un

circuit integrat denumit generic "CHIP", care are rolul stocǎrii/memorǎrii tiparelor
de funcţionare, cât şi a caracteristicilor ,cum ar fi puterea şi cuplul pe întreaga
gamǎ deturaţie la absolut orice regim de lucru al motorului. CHIP-ul este de fapt o
memorie nevolatilǎ. În funcţie de generaţia constructivǎ a calculatorului sau a
fabricantului,memoria poate fi de mai multe tipurii: PROM, EEPROM, FLASH şi de
mai multe capacitǎţi: 64kB, 128kB, 256kB, 512kB, 1024kB
 Determinarea emisiei de noxe
Determinarea emisiei de noxe din gazele de eşapament, reprezintǎ un
instrument de diagnosticare a stǎrii tehnice a motorului autoturismului şi se
realizeazǎ cu ajutorul analizoarelor de gaze. Emisiile de produşi poluanţi
chimici raportate la regimurile de funcţionare amotoarelor MAS şi MAC sunt
prezentate în tabelul nr.3

R. nominal la turaţia nominală - turaţia maximă la sarcina totală permisă de regulator,

aşa cum este specificat de producător valoarea exprimată procentual din cuplul
maxim disponibil;
R. relanti- relantiul este o turaţie de obicei între 750rpm şi 1000rpm(turaţia minimǎ la
mers în gol;)
R suprasarcinǎ-turaţia la momentul maxim-turaţia motorului la care se obţine
momentul motor maxim, aşa cum este specificat de producător.
Pentru motoare cu aprindere prin scânteie este specificǎ testarea dupǎ emisia de oxid
de carbon ,iar pentru motorul Diesel importantǎ este mǎsurarea gradului de fum, a
Mǎsurarea concentraţiei de oxid de carbon la motoare cu
aprindere prin scânteie

Mǎsurarea concentraţiei de oxid de carbon in gazele de esapament se face cu

analizatoarele de natura electrica sau cu radiatii infrarosii.
Analizoarele electrice cu postardere au o schemǎ de principiu prezentatǎ în fig.

1- conducta sondei 10-camera rezistenţei de

de prelevare mǎsurǎ încǎlzitǎ la 7000C
2-serpentinǎ de 11- conductǎ
rǎcire 12- camera rezistenţei etalon
încǎlzitǎ la 7000C
3-separatoare 13-jiclorul de dozaj
a apei condensate 14- filtru
4-conductǎ 15 aparatul de mǎsurǎ
16-bateria de acumulatoare
5- filtru 17-potenţiometru
6-orificiu calibrat
7- conductǎ

8- pompǎ
În compunere intrǎ o punte Wheatstone, echipatǎ cu aparatul de mǎsurǎ,
care este alimentatǎ de la bateria de acumulatoare(16) prin intermediul
potenţiometrului (l7) pentru reglaj. În camera rezistenţei etalon (12) care este
confecţionatǎ din platinǎ intrǎ din atmosferǎ aerul filtrat de filtrul (14) şi dozat
de jiclorul (13). Gazul supus analizei este adus de la sonda de prelevare
montatǎ în ţeava de eşapament, prin conducta 1, de unde urmezǎ un traseu
de reţinere a apei condensate în separatoarele 3 şi de rǎcire în serpentina
(2). Din conducta (4), o parte din gaze sunt aspirate în camera rezistenţei de
mǎsurǎ (10), dupǎ ce au fost curǎţate de filtrul (5) şi dozate de orificiul
calibrat (6), restul gazelor sunt evacuate în atmosferǎ prin conducta (7) cu
ajutorul pompei (8). Pompa cu membranǎ (9) aspirǎ, pe de o parte gaze de
eşapament, iar pe de altǎ parte aer din camera rezistenţei etalon prin
conducta (11). Aerul încǎlzit este dirijat din camera rezistenţei etalon în cea a
rezistenţei de mǎsurǎ (10), în care se produce arderea substanţelor
combustibile conţinute în gazele de evecuare, şi anume CO şi H2.
Deoarece valoarea ohmicǎ a rezistenţei de mǎsurǎ (10) se mǎreşte odatǎ cu
temperatura, iar acasta creşte proporţional cu gazele arse, aparatul de
mǎsurǎ (15), care marcheazǎ dezechilibrarea punţii, indicǎ
concentraţia de oxid de carbon din gazele de esapament.
 Analizoarele cu absorbţie nedispesivǎ în spectrul de
radiaţii infraroşii

Analizoarele cu absorbţie nedispesivǎ în spectrul de radiaţii infraroşii se

bazeazǎ pe principiul absorbţiei selective a energiei radiantǎ în infraroşu a
gazelor poliatomice cu structuri eterogene, în interiorul domeniului 2…15 µm.
Analiza în infraroşu se bazeazǎ pe compararea energiei transmise unei
membrane elastice pe douǎ cǎi diferite: printr-o coloanǎ din gazul analizat şi
printr-o alta formatǎ dintr-o substanţǎ care nu reţine radiatia (aer).(Fig.nr.2).
Schematic un astfel de analizor are douǎ tuburi închise la ambele capete cu
pereţi transparenţi. Un tub conţine un gaz care nu reţine radiaţiile infraroşii
6,iar celǎlalt 5 este intercalat în circuitul de gaze de evacuare din motor,
supuse analizei.
Cele douǎ tuburi 5 şi 6 sunt încadrate la o extremitate de cǎtre un bec 8. de la
care lumina se transmite prin filtru, ce lasǎ sǎ treacǎ numai radiaţiile cun
lungimi de undǎcuprinse între2….10 µm. Radiaţiile sunt trimise cǎtre cele
douǎ tuburi sub forma unor impulsuri cu frecvenţade 6-10 Hz, realizate de
discul cu fante 15, rotit de motorul 9. Detectorul 7 format din douǎ camere
despǎrţite de membrana 13 cu grila 14 formeazǎ un traductor capacitiv,
introdus în circuitul aplificatorului 10; rezultatele mǎsurǎrilor sunt date pe scala
aparatului 11 şi pe înregistrator. Gazele emise de motor sunt preluate de
sonda 1, curǎţate de apǎ de separatorul 2, şi de particule solideîn filtrul 3, sunt
introduse la presiune constantǎ de pompa 4. Razele infraroşii care strǎbat
acest tub ajung parţial absorbite de coloana de gaz, gradul de absorbţie
fiind proporţional cu concentraţia de CO. Radiaţia din tubul 6 îl traverseazǎ
fǎrǎ absorbţie, astfel încât cele douǎ camere ale detectorului 7, vor
primi cantitǎţi diferite de energie. Gazele încǎlzite inegal se vor dilata inegal în
cele douǎ camere,producând o diferenţǎ de presiune asupra membranei 13
,care se va deforma, modificând capacitatea traductorului
care este proporţionalǎ cu concentraţia de oxid de carbon din gazele de
eşapament ce circulǎ prin tubul 5, fiind cititǎ pe scala aparatului de mǎsurǎ
şi de înregistrator.Metoda de referinţă pentru analiza CO este metoda
spectrometrică în infraroşunedispersiv (NDIR), prevazută în ISO 4224-
analizoare NDIR pentru măsurarea monoxidului şi bioxidului de carbon.
 Fotometrele cu luare de probe extractive pentru
mǎsurarea concentraţiei deoxizi de azot; hidrocarburi;
bioxid de carbon
Interacţiunea radiaţiei electromagnetice în domeniul spectral optic cu moleculele unui
gaz depinde în mod specific de structurile moleculare. Prin iradierea cu unde
electromagnetice, moleculele sunt stimulate prin încǎrcarea cu energie. Astfel se
formeazǎ benzi de absorbţie.
În domeniul spectral infraroşu, toate gazele heteroatomice precum bioxidul decarbon (CO2) ,
oxidul de carbon (CO), bioxidul de sulf (SO2), monoxidul de azot(NO) posedǎ un spectru de
absorbţie caracteristic. SO2şi NO au un asemenea spectru de absorbţie şi în domeniul
spectral cu ultraviolete. Prin utilizarea unui filtru optic se produce lumina corespunzatoare
unui anumit domeniu de lungimi de undǎ. Lumina se dirijeazǎ printr-o cuvǎ prin care trece
gazul pentru mǎsurare. O parte din lumina este absorbitǎ de moleculele impuritǎţilor.
Atenuarea luminii devine în felul acesta o mǎsurǎ pentru concentraţia de impuritǎţi. În urma
iluminǎrii cuvei, lumina ajunge la un detector de radiaţii, la care este cuplat un dispozitiv
electronic de prelucrare a semnalului. În cazul acestui model simplu, cele mai mici modificǎri
ale sursei de radiere şi ale sensibilitǎţii receptorului duc la erori inadmisibil de mari în punctul
zero. Pentru a evita aceste erori, dispozitivele de mǎsurare uzuale folosesc fie o
corecturǎ periodicǎ a punctului zero, fie un standard de comparaţie sub forma unui al doilea
filtru comparativ (procedura de frecvenţa dualǎ) sau a unui gaz comparativ Acest standard de
comparaţie poate fi introdus pe traiectoria fasciculului fie defazat in timp – deci ca faze opuse
–(fotometru cu un singur fascicul), fie acesta se gaseşte pe o traiectorie paralelǎ de
comparaţie a fasciculului (fotometru cu douǎ fascicule).
 Fotometrele se diferenţiaza in funcţie de:
a.) felul sursei de radiaţie: fotometru cu infraroşu sau cu ultraviolete,
b.) lungimea cuvei utilizate: cuve cu traiectorie lungǎ, respectiv scurtǎ,
c.) felul corecturii în punctul zero: procedura de corelare a filtrului de gaz,
respectiv procedura de frecvenţǎ dualǎ;
d.) numǎrul de fascicule: fotometru cu un singur fascicul, respectiv cu douǎ
fascicule.
Aparatele fotometrice de analizǎ a gazului trebuie sǎ abordeze selectiv
componenta supusǎ mǎsurǎrii, pentru a reduce la minimum influenţa
componentelor perturbatoare. Aceasta selectivitate poate fi obţinutǎ prin
proceduri dispersive sau nedispersive.
Procedurile dispersive descompun lumina unei surse de luminǎ cu un spectru
larg,înainte de mǎsurarea propriu-zisǎ, în mai multe pǎrţi.
În cazul procedurii cu frecvenţa dualǎ se introduce, de ex., pe traiectoria
fasciculului,un filtru, pentru a putea produce semnalul de masurare (I). Acest filtru
permite trecerea unei pǎrţi de radiaţii in domeniul de lungimi de undǎ
corespunzǎtor componentei ce trebuie masuratǎ. Se utilizeazǎ filtre-prismǎ, filtre-grilǎ
sau filtre de interferenţǎ. Pentru producerea semnalului în punctul zero (I0) se
foloseşte un al doilea filtru, care permite trecerea unui domeniu de lungimi de undǎ
corespunzator în afara spectrului caracteristic.
Procedura nedispersivǎ cu infraroşu (procedura NDIR) utilizeazǎ în vederea
selectarii un detector selectiv, la care ajunge fasciculul luminos dupǎ ce a fost modulat
de catre o diafragma rotativǎ (Fig 3).Pornind de la procedura NDIR au putut fi
construite aparate de mǎsurare cu mai multe componente. În acest scop se
conecteaza mai multe detectoare de gaz (deobicei douǎ) una dupǎ alta, pentru fiecare
componentǎ. Acest proces trebuie efectuat cu atenţie sporitǎ, deoarece benzile de
absorbtie ale componentelor, ce vor fi mǎsurate combinat, nu trebuie sa se
suprapunǎ.
Pentru mǎsurarea concentraţiilor detectorul este umplut cu un gaz care
absoare energia radiantǎ în infraroşu pe aceaşi lungime de undǎ ca cea
componentei analizate.
Procedura de corelare a filtrului de gaz este utilǎ în vederea selectivǎrii unei
camere de filtrare umplutǎ cu gaz fixatǎ de un rotor de filtru, analizor HFID
pentru măsurarea hidrocarburilor. Aceastǎ camerǎ de filtrare este adusǎ
periodic pe traiectoria fasciculului, alternativ,cu o deschidere a rotorului de filtru
sau cu o camerǎ de filtrare umplutǎ cu azot, pentuoxizii de azot -analizor
HCLD. Pornind de la procedura de corelare a filtrului de gaz au putut fi
construite aparate de mǎsurare cu mai multe componente. În acest scop
rotorul de filtru trebuie dotat cu filtre de gaz pentru mai multe componente-
procedura NDIR. Diferenţele de presiune dintre douǎ jumǎtǎţi de camere de
receptare se mǎsoarǎ fie direct prin intermediul unui condensator cu
membranǎ, fie prin detectarea unui curent de presiune compensator, apoi se
transformǎ în semnale electrice.
 Mǎsurarea gradului de fum pentru motorul Diesel

Mǎsurarea gradului de fum,culoarea şi nuanţa sa pentru motorul diesel, permite

diganosticarea procesului de ardere. Parametrii de stare se pot localiza fie la
instalaţia de alimentere, fie la cea de distribuţie, fie la cea de rǎcire. Existǎ
trei procedee pentru mǎsurarea densitǎţii fumului în gazele motoarelor de
eşapament diesel: prin filtrare, absorbţie şi reflexive pe baza cǎrora sunt construite
aparatele numite fumetre.
Fumetre : prin filtrare bazate pe trecerea gazelor de eşapament forţate prin filtre
care reţin funinginea. Aprecierea cantitǎţii de funingine reţinute se poate face prin
fotometrie, cântǎrire, prin ardere.

Fumetrul gravimetric :Aspirǎ gaze înainte şi dupǎ filtrare, hârtia de filtru este
uscatǎ şi apoi cântǎritǎ. Gazele de eşapament sunt trecute printr-o camerǎ
care conţine douǎ filte din fibrǎ de sticlǎ umectate cu fluorocarbon cu diametru
de 37 mm, distanţate între ele la max.100mm. Masa unui filtru trebuie sǎ fie
1,3mg/1075mm2 suprafaţa eficace.
Fumetre cu absorbţie. Gazele evacuate circulǎ în flux continuu prin tubul 3 deschis la
capete şi încadrat de becul 4 şi fotocelula electricǎ 7;gradul de fum este dat de
absorbţia luminii în gaz. Separatorul de apǎ2 şi supapa de presiune1
împiedecǎ pǎtrundera apei în aparat. Suflanta 6 realizeazǎ circulaţia aerului prin tubul
de aer 5 şi limitezǎ difuzia de gaze cǎtre sursa luminoasǎ şi fotocelula
electricǎ.Fig.nr.5 şi 6

Fumetre cu reflexie. Gazele de eşapament traverseazǎ un fascicol de luminǎ.

Intensitatea luminii reflectate este proporţionalǎ cu conţinutul de funingine şi se
mǎsoarǎ pe cale fotometricǎ. Secţiunea fascicolului luminos este limitatǎ de ferestrele
1 şi 2. Aparatlul are o poziţie de tarare (fig.5a) când celula nu este iluminatǎ, o poziţie
de alegere a intensitǎţii sursei de luminǎ ( fig.5.b), şi o poziţie de mǎsurǎ ( fig.5.c)
Scala este gradatǎ direct în conţinutul de funingine.
 -Fumul de culoare neagrǎ este urmarea prezenţei în gazele de eşapament
a mari cantitǎţi de carbon nears, generat de ardera incompletǎ în camera
de ardere;
-fumul albastru -pǎtrunderii uleiului în camera de ardere;
-fumul albicios indicǎ deranjarea sistemului de rǎcire sau pǎtrunderii apei în
cilindrii.
Toate motoarele care emit gazede eşapament amestecate cu apă se
echipează cu un racord în sistemul de eşapament al motorului, situat în
aval de motor şi înaintea oricărui punct în care gazele de eşapament intră
în contact cu apa (sau cu orice fluid de răcire) pentru fixarea provizorie a
unui dispozitiv de prelevare a probelor din emisiile de gaze sau
de particule.
 Sisteme naturale de reducere a poluǎrii mediului
ambiant
Zonele verzi reprezintă o condiţie indispensabilă a unei vieţi urbane normale şi
ocupă un loc de prim plan în echilibrul fizic şi psihic al aglomerărilor urbane.
În primul rând, spaţiile verzi îndeplinesc un rol important în a tenuarea poluării
atmosferice. Studiile au confirmat capacitatea spaţiilor verzi de a neutraliza
diverşi poluanţi, în special bacteriile şi pulberile. Dacă e suficient de densă,
vegetaţia îndeplineşte rolul unui adevărat filtru împotriva bacteriilor. De
asemenea, studiile au arătat că vegetaţia fixează, în condiţii atmosferice
similare, de 3-6 ori mai mult praf decât suprafeţele golaşe .De asemenea,
spaţile verzi prezintă un anumit rol în regularizarea umidităţii aerului şi a
temperaturii. Pe timp de vară se observă o secetă a atmosferei urbane produsă
de lipsa de respiraţie a solului betonat. Spaţiile verzi au şi o altă funcţie
importantă: ele atenuează zgomotul. Prin masa proprie şi prin masa de aer
izolantă în care se scaldă, spaţiile verzi pot da rezultateapreciabile. În general,
vegetaţia îndeplineşte rolul unui ecran acustic datorită marii suprafeţe a
frunzelor, care absorb vibraţiile sonore. Experienţe efectuate în acest scopa u
arătat că un ecran format prin perdele de arbori atenuează zgomotele cu 8-
10decibeli pe metru pǎtrat. Spaţiul împădurit sau şirurile de arbori reprezintă
pentru populaţie un bun mijloc de apărare împotriva acestui flagel urban care
este zgomotul.
Sisteme constructive de naturǎ fizicǎ de limitare a

poluǎrii mediului (Filtre)

 Sisteme constructive chimice de limitare a poluǎrii
mediului (catalizatori )

Procese catalitice. Epurarea emisiilor de impurităţi gazoase

Pentru epurarea emisiilor de impurităţi gazoase se utilizează metode de captare a

gazelor solubile prin utilizarea unor soluţii apoase sau apoase-alcaline şi, de
asemenea, metode de ardere şi transformare catalitică a impurităţilor. La
utilizarea metodelor catalitice se pot realiza următoarele procese:
1.Oxidarea impurităţilor până la CO2şi H2O (hidrocarburile, alcoolii, alţi compuşi
organici).
2.Oxidarea impurităţilor (compuşi clororganici, SO2, oxizii azotului) cu formarea
unor produse utile cum sunt: Cl2, H2SO4, HNO3
3. Reducerea impurităţilor pînă la produse netoxice (ex. NO pînă la NO2)
4. Reducerea impurităţilor cu formarea unor substanţe utile (ex. reducerea SO2
pânăla S).
5. Descompunerea impurităţilor cu formarea unor produse inofensive.
Un rol important îl joacă procesul de epurare a emisiilor gazoase de dioxidul
decarbon - compus poluant a cărei cantitate în atmosferă este considerabilă. Se
efectuează numeroase studii privind posibilitatea utilizării dioxidului de carbon
înscopul obţinerii produşilor lui de reducere (hidrocarburi primare)
Problema sintezei compuşilor organici din CO2şi H2O este strîns legată de
problema descompunerii apei pînă la O2 şi H2
Conform aprecierii specialiştilor, viitorul va aparţine energeticii hidrogenului
deoarece hidrogenul poate fi utilizat şi ca agent chimic reducător şi în calitate de
combustibil pentru motoare cu ardere internă. Datorită disponibilităţii hidrogenului
ieftin (prin dezvoltarea energeticii solare), utilizarea CO2ar permite sinteza
catalitică a formaldehidei sau a metanolului, materii prime secundare:
2H2+ CO2  CH2O + H2O

3/2H2 + CO2  CH2OH + H2O

Epurarea gazelor de monoxid de carbon (CO).

Procesul de epurare a emisiilor gazoase cu un conţinut ridicat de CO se

bazează pe reacţia vaporilor de apă cu CO în prezenţa fierului drept
catalizator:
CO + H2O  CO2+ H2
La un conţinut mic de CO (≤ 2 %) o eficacitate mai mare are procesul de
metanare catalitică ce poate fi redat cu ajutorul ecuaţiei următoare:
CO + 3H2  CH4 + H2O
Prin utilizarea catalizatorilor de cupru, CO în amestec cu CO2poate fi redus
până la metanol şi apǎ
Monoxidul de carbon poate fi utilizat pentru sinteza multor hidrocarburi alifatice, a
alcoolilor şi altor compuşi ce conţin oxigen. Referitor la epurarea emisiilor de CO,
destul de frecvent, nu se pune problema utilizării, ci a înlăturării cât mai profunde a
CO din amestecul gazos. Schema instalaţiei de ardere a CO este prezentată în
fig.

Emisiile gazoase care conţin 9 - 16 % CO sunt introduse în instalaţie prin conducta

de administrare 1. In scopul măririi conţinutului de componente inflamabile în gazul
supus procesului de epurare, cu ajutorul dispozitivelor speciale 2,3, se adaugă gaz
natural şi aer atmosferic. Amestecul de gaze se aprinde de la bujia 4 şi arde în
camera 5 la temperatura de 900°C. Gazele de ardere trec prin schimbătorul de
căldură 6 şi printr-o conductă sunt eliminate în atmosferă.
 Procesul de ardere catalitică a CO la presiune atmosferică poate fi, de
asemenea, efectuat şi într-o instalaţie a cărei schemă este prezentată în fig.

Gazele ce conţin CO sunt introduse in instalaţie prin intermediul conductei 2datorită

diferenţei de presiune provocată de ventilatorul 4. Prin conducta 1, fluxului gazos i se
adaugă gaz natural într-o cantitate care depinde de temperatura necesară pentru
aprinderea amestecului.Încălzirea gazelor se efectuează cu ajutorul bujiei 3 şi este
asigurată de aspirarea prin clapeta 7 unei părţi din gazul fierbinte, care trece prin
stratul de catalizator 6.Gazele încălzite pînă la 600º-620ºC trec prin ventilator şi sunt
împinse sub presiune prin stratul de contact al catalizatorului, oxidându-se cu oxigenul
din aer
Pentru neutralizarea gazelor prelucrate se pot utiliza catalizatori de diverse tipuri.
Unii dintre ei pot fi folosiţi pentru arderea oxidantă a CO şi a hidrocarburilor până la
CO2 şi apă iar alţii pentru procesul de reducere a oxizilor de azot cu ajutorul CO

2NO +2CO  N2 +2CO

Oxidarea eterogenă a CO şi a hidrocarburilor se realizează în strat adsorbant pe

suprafaţa catalizatorilor (Pt, Pd, NiO, CuO, Co3O4). Activarea oxigenului adsorbit
constituie etapa limitativă în procesul de oxidare a CO. La adsorbţia oxigenului
pesuprafaţa metalelor şi oxizilor rezultă diverse forme de oxigen legat superficial.
Acest proces poate fi redat schematic în felul următor:

O2(g)↔O2(ads)  O2- (ads)  2O- (ads)  O2-

De obicei, radicalii O2-

- adsorbiţi pe suprafaţa catalizatorului sunt stabili până la temperatura de
300°C,de aceea procesul de formare a O-(ads) decurge lent şi reprezintă
etapa limitativă a procesului de oxidare a CO.
Gazele ieşite din ţeava de eşapament a automobilului trec printr-o secţiune
îngustată unde se injectează aerul atmosferic necesar pentru arderea oxidantă a
CO şi a altor componenţi ai amestecului. Amestecul de gaze trece prin stratul de
catalizator fixat între reţele şi unde are loc procesul de oxidare catalitică a
impurităţilor. Neutralizator (epurare gaz-cataliticǎ) al gazelor de eşapament
Epurarea gazelor de oxizi de azot poate fi realizată foarte eficient dacă se recurge
la utilizarea cărbunelui activat. Oxizii de azot pot fi transformaţi prin reducere
catalitică în azot molecular, substanţă netoxică. Drept catalizatori pot servi în acest
caz aliajele metalelor din grupa platinei (Pd, Ru, Pt, Rn ş.a.) iar în calitate de
reducători se utilizează CH4, H2,CO, NH3 ş.a.m.d.
În cazul unor procese industriale, emisiile gazoase pot conţine 4 - 10 % dioxid desulf.
Acestă cantitate este suficientă pentru obţinerea acidului sulfuric. In uzinele
de producere a acidului sulfuric, oxidarea catalitică a SO2 la SO3 se efectuează la
450-600°C şi decurge incomplet

Ca urmare, aproximativ 2 % din SO2este aruncat în atmosferă. Preepurarea

gazelor de SO2 se efectuează obişnuit prin absorbţia dioxidului de sulf în soluţii
alcaline sau alcalii solide cu formarea acidului sulfuric, sulfului, sulfatului de amoniu
sau altor compuşi. În aceste cazuri se utilizează de obicei varul (CaO) sau şlamuri
de oxizi de calciu sau magneziu. Reacţiile care au loc pot fi redate cu ajutorul
schemelor următoare:

CaO +SO2 + 1/2O2 CaSO4

MgO + SO2  MgSO4
Ad Blue este un fluid stabil , inflamabil şi incolor, care conţine 32,5 % uree, care nu
este clasificatǎ ca şi nocivǎ pentru sǎnǎtate şi nu necesitǎ precauţii speciale de
manipulare. Acest produs este fabricat conform normelor recunoscute la nivel
internaţional . Ureea se utilizeazǎ ca şi îngrǎşǎmânt chimic şi se gǎseşte în produsele
cosmetice. Consumul de Adblue reprezinta tipic 3-4 % din consumul de
carburant pentru un motor Euro 4 , şi 5-7% pentru un motor Euro 5 , conform
condiţiilor deconduitǎ şi a încǎrcǎrii drumului. Un camion poate sa dispunǎ de un
rezervor Adblue suificient de mare pentru durata a 10.000 de km. Un dispozitiv de la
bordul unui vehicul, alerteaza conducǎtorul, când rezervorul Adblue trebuie reumplut