Sunteți pe pagina 1din 7

CREȘTINISMUL

CREȘTINISMUL
CE ESTE CREȘTINISMUL

• Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism și islam.
Considerând împreună catolicii, protestanții și ortodocșii sub eticheta globală de „creștini”, religia
acestora este, actualmente, cea mai importantă din punct de vedere numeric, cu un număr de 2,4
miliarde de adepți. Creștinismul are originea în iudaism. Ca moștenitor (alături de islam și
iudaismul contemporan) al tradiției religioase orientale, creștinismul perpetuează până în zilele
noastre credințe și mituri născute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani. Cuvântul
"creștin" vine din limba latină populară, de la christianus, derivat de la Hristos, deoarece Iisus/Isus
din Nazareth este considerat în religia creștină ca fiind Mesia și fiul lui Dumnezeu. Cuvântul
"Hristos", în limba greacă Χριστός Christós, "cel uns", este traducerea din limba ebraică a
cuvântului ‫משיח‬Mașiah (arabă ‫ َمسيح‬Masīh). Inițial, cuvântul "creștin" a fost folosit ca o poreclă la
adresa celor care urmau învățăturile lui Iisus în Imperiul Roman.
CINE ESTE IISUS?

• Isus din Nazaret sau Iisus Hristos , Christos sau Cristos (în aramaică ,‫ישוע‬Ieșu, în ebraică ‫ יֵׁשּוע‬,Ieșua arhaic Iehoșua, grecizat Ἰησοῦς,
Iesous, latinizat Iesus; n. ca. 4 î.e.n.,conform Bibliei la Betleemul Iudeeica fapt istoric probabil la Nazaret — d. ca. 30 e.n., Ierusalim) este
fondatorul și figura centrală a creștinismului, și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea bisericilor creștine
considerându-l drept Fiul lui Dumnezeu,drept Mesia cel vestit de Vechiul Testament iudaic și drept al doilea personaj al Trinității creștine.Isus a
fost un predicator iudeu din Galileea, Iudeea, ce a trăit în timpul ocupației romane a Israelului, a fost botezat de către Ioan Botezătorul, și a
fost crucificat la Ierusalim în jurul anului 30, sub guvernarea lui Ponțiu Pilat.Conform tradiției creștine, căreia i se datorează în mare măsură
ceea ce se cunoaște despre Isus,principalele texte sursă care discută despre Isus sunt cele patru evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca și Ioan)
la care se adaugă celelalte cărți ale Noului Testament. Trăsăturile fundamentale ale imaginii sale în creștinism se datorează anumitor
evenimente majore ale existenței sale relatate în Biblie: Naşterea, Minunile săvârșite, Crucificarea și Învierea, precum și învățăturii și retoricii
discursului său.Cu numele Isa ibn Maryam (Isus fiul Mariei), Isus este considerat de Islam unul dintre principalii profeți ai lui Allah.De asemenea
Coranul menționează și o a doua venire a lui Isus, în strânsă legătură cu sfârșitul lumii sau judecata eiși anume Isus se va reîntoarce drept ajutor
al lui Mahdi.Dezvoltarea reprezentărilor lui Isus Hristos, fără luarea în seamă a chipului său real sau presupus istoric, a dominat din antichitatea
târzie până în prezent. Formele de expresie centrale ale acestei imagini îl reprezintă pe Hristos tronând ca Atotțiitor în Biserica Răsăritului, iar
în Biserica Occidentului pe Hristos răstignit ca Mântuitor.
CELE ȘAPTE CUVINTE ROSTITE DE IISUS PE CRUCE

• „Părinte iartă-le lor că nu știu ce fac!


• Adevărat grăiesc Ție, astăzi vei fi cu Mine în rai!
• Femeie, iată fiul tău! Și ucenicului i-a zis iată mama ta!
• Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
• Mi-e sete!
• Săvârșitu-s-a!
• Părinte în mâinile Tale îmi dau Duhul Meu!
CRUCIFICAREA LUI IISUS HRISTOS

• După ce au ajuns pe Dealul Golgota, L-au pironit la mâini și la picioare, fiind răstignit pe o
cruce(pe care era scris I.N.R.I.=Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum ceea ce se traduce prin Iisus
Nazanireanul Regele Iudeilor) și fiind înălțată în fața tuturor oamenilor, alături de cei 2
condamnați. Evreii și soldații romani Îl batjocoreau. El îl iartă pe un condamnat și îi promite un
paradis după moarte. Alături de El, stătea Fecioara Maria, mama lui, Maria Magdalena și
Ioan (ucenicul său), de 17 ani și iubit de Iisus. În timp ce mama sa, Maria, plângea, Iisus i-l
arată pe Ioan ca noul ei fiu, iar lui Ioan pe noua lui mamă și dându-i sarcina sa aibă grijă de
ea. Ioan a dus-o acasă pe Maria ca să nu sufere mai mult. La 3 după-amiază, Iisus striga cu
glas tare Tatălui Său, că și-a îndeplinit sarcina pe Pământ și ca Duhul să plece din corp.
Acesta moare în cele din urmă.
OBICEIURI DE PAȘTI

• Cel mai răspândit obicei creștin de Paști este vopsirea de ouă roșii, a căror prezență este
obligatorie pe masa de Paști, deși în prezent se vopsesc ouă și de alte culori (verzi, albastre,
galbene etc.). În folclorul românesc există mai multe legende creștine care explică de ce se
înroșesc ouă de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbatorii Învierii Domnului. Una dintre
ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă
lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.
• Cu ocazia sărbătorilor Pascale gospodinele prepară și alte mâncăruri tradiționale: pască,
cozonac, drob.
• În câteva sate făgărășene, în Lunea Luminatăse sărbătorește cel mai harnic fecior din sat,
prin obiceiul agrar Plugarul.
ETIMOLOGIA PASTELUI

• Cuvântul Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică
Pasah („a trecut”), poate moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numesc Pesah (Paște) — sărbătoarea
libertății sau a azimilor, — sărbătoarea lor anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii
prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului (Ieșirea XII, 27), care se prăznuiește la 14 Nisan și
coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.Termenul ebraic de Paști a trecut prin forma lui
aramaică - Paskha ( ‫פסחא‬folosită până azi în ebraică pentru a denumi Paștile creștine) în vocabularul creștin
pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică patimile, moartea și
Învierea Domnului au coincis cu Paștele evreilor din anul 33. Obiectul sau motivul Paștilor creștine a devenit cu
totul altul decât al Paștilor evreilor, care fusese la vremea respectivă celebrat de Isus și apostoli, între vechea
sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind ulterior, după o parte din teologii creștini, altă legătură decât una
de nume și de coincidență cronologică.O altă interpretare, speculativă, bazată pe limbile greacă și latină, și
răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de pascha – passione, de la passione – suferință (în
greacă πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă).