Sunteți pe pagina 1din 17

 Interacțiunea, in sens clasic, este acțiunea reciprocă a două

corpuri. Această definiție este asociată oricărei perechi de


corpuri, aflate în contact. Termenul de interacțiune a căpătat
o extindere în momentul în care s-a pus în evidență atracția
universală, descoperită de Newton. Astfel interacțiunea
devine posibilă și între corpuri aflate la distanță unul de
altul.
 Forțele de greutate și electromagnetismul sunt familiare în
viața de zi cu zi. Două noi forțe sunt introduse atunci când se
discută despre fenomene nucleare: interacțiuni puternice și
slabe.
Gravitaționale Tari

Electromagnetice Slabe
• În tabelul de mai jos e reprezentată tăria și raza de acțiune ale
celor patru forțe fundamentale între doi protoni.

• se deosebesc între ele, în principal prin constanta de cuplaj şi


distanţa pe care acţionează eficient .
 Prima şi cea mai uşor observabilă forţă este gravitaţia. Este o forţă
de atracţie care se manifestă între toate entităţile care au masă
proprie. Pentru ca efectele gravitaţiei să se facă simţite, un obiect
trebuie să se afle în apropierea unui corp foarte masiv, asemenea
stelelor, planetelor sau sateliţilor naturali ai planetelor din cadrul
sistemului nostru solar.
 Se manifestă între toate perechile de obiecte care au
energie(particulecu masadiferitade zero sifotonii, care nu au
masă)
 Conform legii gravitaţiei universale, forţa atractiva (F) între
cele două obiecte este proporţională cu produsul
dintremaselelor ( ), şi invers proporţională cu
pătratul distanţei (r) între ele :

 Constanta de proportionalitate, G, este constanta


gravitațională
 În SI are valoarea :

 Înfizica, se folosește constanta gravitaţională de cuplaj, ,


care caracterizează atracţia gravitaţională între două
particule elementare încărcate având masa nenulă.
 De exemplu, între doi protoni, potenţialul de
interacţiune gravitaţională, este:

 iar constanta de cuplaj tipică în SUN

 Particula de schimb în interacţiunile gravitaţionale se


numeşte graviton
 -nu esteîncă pusă în evidenţă în mod experimental, însă,
din punct de vedere al cuanticii gravitaţionale, are o
importanţă majoră în teoria Big-Bang de formare a
Universului.
 În teoria Big-Bang, Universul, la un moment dat, era un
lichid foarte dens format din particule de energie foarte
înaltă în care toate interacţiunile erau unificate.

 Dovezi observaţionale
Expansiunea Hubble observată prin deplasare spre rosu
a galaxiilor, măsurătorile detaliate ale fondului cosmic
de microunde, abundenţade
elementelor usoare (nucleosinteza),
distribuţia pe scară largă a
materiei şi luminii (tipic109ani lumină)
precum şi evoluţia aparentă a
galaxiilor care apar ca urmarea
creşterii gravitaţională a
structurii acestora (teoria standard).
A doua forţă fundamentală este de fapt rezultatul unificării a
două fenomene extrem de cunoscute - electricitatea şi
magnetismul. James Maxwell a observat că electricitatea şi
magnetismul sunt două manifestări ale aceluiaşi lucru şi a unificat
forţele electrice şi magnetice în 1864, dând naştere conceptului
de electromagnetism. Noua forţă, forţa electromagnetică, este
forţa responsabilă pentru transmiterea luminii şi a celorlalte
tipuri de radiaţie ale spectrului electromagnetic.
 Cel mai cunoscut mod de interacţiune se face
între sarcini sau particule încarcate electric
 Cuanta de schimb este fotonul

 Intensitatea interacţiunii este dată de mărimea constantei de


cuplaj (constanta structurii fine) :

 Exemplu: în cazul împrăştierii Rutherford,


secţiunea eficace de ciocnire între două particule
încărcate se poate exprima cu ajutorul constantei de
cuplaj:
 Interacţiunea electromagnetică se manifestă în mai multe moduri în
funcţie de sistemul considerat
• forţe de interacţiune în atom care se manifestă între electronii
negativi şi nucleul pozitiv, conducând la structura în pături a
atomului
• între atomi neutri se manifestă forţe de interacţiune electromagnetică
reziduală responsabile de legăturile dintre aceştia pentru a forma
molecule prin relocalizarea electronilor sau atomilor
• interacţiunile elctromagnetice sunt, responsabile de formarea
câmpului electric şi magneticîn jurul sarcinilor electrice şi curenţilor
electrici şi de propagare a undelor electromagnetice
• în teoria cuantică a câmpului, toate variaţiile câmpului
electromagneticsau ale undelor electromagneticepot fi descrise în
termeni de propagarea fotonilor
• când sunt implicaţi un număr mare de fotoni, efectul global este dat
de teoria clasică descrisă de ecuaţiile lui Maxwell.
• de asemenea, fotonii sunt produşi în dezintegrările radioactive.
 Forţa nucleară tare, cea mai puternică dintre cele 4 forţe fundamentale
şi care acţionează pe distanţe extrem de mici, este forţa care ţine alături,
în cadrul nucleului atomic, protonii, neutronii şi alte particule
subatomice.
 Forța nucleară tare explică de ce nucleul atomic, alcătuit din protoni
încărcați cu o sarcină pozitivă și neutronii neutri din punct de vedere
electric, este destul de stabil. Spre deosebire de forța tare, forța
nucleara descrește odată cu mărirea distanței dintre particule. În cadrul
nucleului, forța nucleară are un caracter rezidual.

 Nucleonii au mereu sarcina de culoare egală cu zero.


Cu toate acestea, există o interacțiune reziduală între
aceștia (însă aceasta este departe de a fi comparabila cu forțele van der
Waals, care pot fi considerate ca interacțiuni electromagnetice între
atomii neutri din punct de vedere electric și/sau molecule).
 La o distanță de aproximativ 2,5 fm, forța de atracție a interacțiunii
puternice reziduale este comparabil de puternică cu repulsia
electrostatică dintre protoni. La o distanță mai mare, forța puternică
reziduală descrește exponențial, în timp ce forța electrostatică scade
proporțional cu 1/r2. Această interacțiune dintre cele două forțe
fundamentale explică coeziunea nucleelor atomice, dar și procesul
de fisiune al nucleelor grele. Fenomenologic, interacțiunea puternică
reziduală poate fi descrisă ca un schimb de pioni.

 Un lucru care ajută la micșorarea repulsiei dintre protonii unui


nucleu este prezența neutronilor. Aceștia sunt neutri din punct de
vedere electric și nu sunt respinși de către protoni. Neutronii
participă la schimbul de mezoni în cadrul nucleului, creând o forță
suficient de puternică pentru a depăși repulsiile electronice reciproce
și nucleul să rămână stabil. Astfel, neutronii liberi penetreaza ușor
prin bariera electrostatică a nucleului, învingând repulsia prin
schimbul de mezoni, intrând astfel în componența nucleului.
 particulele de schimb sunt purtătoare de sarcină de
culoare (gluoni şi/sau quarci)
 constanta de cuplaj αs ≈1, deci foarte mare
 timpul de interacţiune (viaţa medie) este tipic de

 secţiunea eficace de interacţiune este tipic de

 raza efectivă de acţiune este R


 conduce la confinarea cuarcilor şi gluonilor în forma
hadronilor (particule compozite grele)
 Interacțiunea slabă (adesea numită și interacțiunea nucleară slabă, forța
slabă, forța nucleară slabă) este una dintre cele patru interacțiuni
fundamentale. În modelul standard, este cauzată de schimbul de bosoni
W și Z, care reprezintă cuantele câmpului forței slabe. Efectele cele mai
cunoscute sunt dezintegrarea beta (emisiile de electroni sau pozitroni de
către neutroni în cadrul nucleelor atomice), precum și majoritatea
proceselor de radioactivitate. Forța este numită „slabă” din cauză că
intensitatea câmpului este de ori mai slabă decât a forței tari.
Interacțiunea slabă are o rază de acțiune foarte scurtă, aproximativ egală
cu diametrul nucleului atomic. Aceasta are un efect atât asupra
quarcilor, cât și asupra neutrino și a leptonilor.
 sunt implicate în procese de interacţiune ale neutrinilor sau
ale quarcilor care îşi schimbă numerele cuantice (savoarea);
adică particulele implicate îşi schimbă uşor sarcina
 între protoni, cuplajul este slab
 durata medie de interacţiune este tipic de s
 secţiunea eficace de interacţiune este de ordinul
particulele de schimb sunt bosonii W±(încărcaţi) şi Z0
(neutri)masa particulelor de schimb = 80 GeV şi ca
urmare, raza de acţiune este R =

 Procesul de reacţii slabe este descris de amplitudinea de


probabilitatede forma:
Profesor:
Lector Univ. Dr. Simuț Cecilia