Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 6

GARA DIN ARAD

Proiect realizat de: Laslau Maria- Alina


Grupa:7203
În vestul ţării se află cea mai
modernă gară din România. Este
vorba de cea din Arad, care a fost
modernizată cu bani de la Uniunea
Europeană. Gara Arad (sau Gara
Mare) este cea mai mare gară din
municipiul și județul Arad, dar și
una dintre cele mai tranzitate din
Regiunea de Vest a României. Din
gara Arad pleacă și sosesc zilnic
peste 100 trenuri de călători către
majoritatea localităților din
România, spre Budapest Keleti,
Viena, München și Veneția, cât și
trenuri de marfă. Astfel, călătorii
care ajung aici au impresia că se
află într-un loc din Occident.
Aceasta dispune de pasarele
suspendate, lifturi moderne, scări
rulante şi panouri electronice. Ieri,
Gara CFR Arad a fost vizitată şi de
ministrul Transporturilor.
◦ Clădirea actuală a gării a fost construită după
planurile arhitectului arădean Lajos Szantay.
Lucrările la clădirea gării din Arad au început în
anul 1905 și au fost încheiate în 1910. Gara a fost
bombardată puternic în octombrie 1944 de către
trupele germane și a fost refăcută între anii 1950-
1953. În aprilie 2012 a început modernizarea Gării
Arad, ca parte din proiectul de reabilitare a liniei de
cale ferată cuprinsă între frontiera cu Ungaria
(Curtici) și Simeria, tronson care face parte din
coridorul feroviar pan-european. Din suma totală
alocată proiectului, de 1,38 de miliarde de lei,
investiția pentru Gara Arad depășește 334 de
milioane de lei
◦ Din punct de vedere al complexitatii - numar de linii, numar de schimbatoare de cale,
ramificatii, instalatii de semnalizare - statia Arad este printre cele mai mari din Estul
Europei avand in exploatare o lungime desfasurata de aprox 35 km linie de cale ferata
si 146 de schmbatoare de cale. Toate acestea fiind reabilitate in cadrul proiectului".
◦ In statia Arad accesul la peroane se face in prezent pe o pasarela pietonala noua
care se desprinde din holul central al cladirii de calatori. Pasarela a fost dotata cu
toate facilitatile pentru calatori si pentru persoanele cu mobilitate redusa (lifturi, scari
rulante, marcaje speciale, etc)", informeaza Ministerul.
◦ Potrivit reprezentantilor MT, "accesul calatorilor la peroanele liniei II-VII se face pe o
pasarela care este prevazuta cu facilitati pentru calatori (scari rulante, lifturi etc.)"
◦ Linii de cale ferata:
◦ Magistrala CFR 200 : Brașov - Podu Olt - Sibiu - Vințu
de Jos - Simeria - Deva - Arad - Curtici
◦ CF Timișoara Nord - Arad - Oradea
◦ CF Arad - Nădlac
◦ CF Arad - Vălcani
◦ CF Arad - Ineu – Brad
◦ Linia CFR 31

◦ Informatii generale:
◦ Nivele 1
◦ Peroane 5
◦ Linii 10+
Facilități pentru biciclete
Electrificata
◦ Proprietar CFR

S-ar putea să vă placă și