Universitatea ,,Dunarea de Jos “, Galati

Facultatea de Medicina si Farmacie

Specializarea:Medicina Dentara

Clestii de extractie dentara

Proiect prezentat de :

Birlea Roxana
Calin Roxana Alina
Crivat Mihaela
Haliciu Alina
 Scurt istoric
 In anul 7000 î.e.n, un grup de
meșteșugari din Valea Indului a căror
ocupație era să facă șiraguri de
mărgele, au găsit o nouă
intrebuintare pentru vrila cu
coardă pe care o foloseau în meseria
lor, întrebuințare care îi transformă
astfel în cei mai îndepărtați strămoți
a ceea ce numim noi astăzi „dentiști.”
 Vrila era folosită pentru a vindeca
problemele danturii, în cadrul unor
proceduri evident incredibil de
dureroase, ceea ce a dus la
aparitia stramoșului asistentului
medical al dentistului, pentru că era
nevoie de minim înca o persoană
pentru a împiedica pacientul să se
zbată pe durata „tratamentului.”
 1.000.000 î.e.n. În fosilele
Homo Mousteriensis s-au găsit
dovezi că și omul preistoric s-a
confruntat cu probleme
dentare precum: dinți incluși,
retenția dinților temporari,
carii, fracturi, rahitism.
 7000 î.e.n. Herodot afirma în
scrierile sale că în Egiptul Antic
persoanele ce practicau
medicina erau specializați pe
domenii. Pentru prima dată s-a
menționat numele lui Hesi-Re,
acesta fiind cunoscut ca Mai
Marele Dentist.
2750 î.e.n. Sunt date
precum că în perioada
Vechiului Regat se realizau
intervenții chirurgicale,
extracții dentare,
deschiderea abceselor prin
trepanarea corticalei
externe a mandibulei.
1900 î.e.n. În Codul lui
Hammurabi s-a instituit
răspunderea civilă și penală
a doctorului, existând
penalități pentru extracții
dentare.
 700-510 î.e.n. În
perioada civilizației
etrusce (teritoriul Italiei
de azi) s-a realizat una
din primele proteze
dentare. Aceasta se
păstrează la Muzeul Școlii
Dentare din Paris și e
constituită dintr-o bandă
de aur pe care s-a
incrustat un dinte de
animal pentru a
reconstitui breșa.
 669-626 î.e.n. S-a dezvoltat
teoria viermelui dentar ca
răspuns la cauzele aparițiilor
cariilor.
 480 î.e.n. Hippocrate, părintele
medicinei, a eliberat medicina
de idei filozofice și superstiții. a
fost primul care a constatat o
patologie umorală: dinți în
uter. Primele informații
înregistrate cu privire la
imobilizarea fracturilor cu fir de
aur. A fost și primul medic care
a folosit cleștele pentru
extracția dentară.
 384 î.e.n. Aristotel, elevul lui
Platon, menționează în tratatele sale
de medicină extracția cu ajutorul
cleștelui.

 249 î.e.n. Sfânta Apollonia,

Protectoarea dentiștilor, a avut dinții
extrași ca pedeapsă. Ziua acesteia
este sărbătorită pe 9 februarie.
 936-1013 e.n. Albucasis, medic de origine
spaniolă și arabă, descrie în tratatul său
Dechirurgia, intrumentele dentare și
chirurgicale, descriindu-le amănunțit. A fost
primul care a descris metoda transplantării
dinților. În afara faptului că a îmbunătățit
structura cleștelui dentar, a conceput și
diferite tipuri de elevatoare și chiurete.
 1452-15919 e.n. Leonardo da Vinci prezintă
în manuscrisele sale picturi ce descriu
craniul, dinții, sinusurile maxilare.
 1460 e.n. Apare manuscrisul medical de chirugie
al lui Guy de Chauliac, care a inventat Dental
Pelicanul, un instrument de extras dinții folosit
pentru mulți ani.
 1542 Amroise Pare, un chirurg militar, a reînviat
vechea metodă de compresie a trunchiul nervos
pentru a produce o anesteziere locală.
 1543 andreas Vesalius și Gabriel Fallopius (1561)
descriu foliculul dentar și dezvoltarea dintelui.
 1651 Nathaniel Highmore descrie sinusul maxilar
ca parte componentă a osului maxilar.
 Prima figura marcanta a stomatologiei
este chirurgul francez Pierre Fauchard, numit si
„parintele medicinei dentare moderne,” autorul
primului tratat de stomatologie, „Chirurgul
dentist-tratat asupra dintilor.” (1723).
In 1769 se folosește termenul de Doctor.
 Materiale şi instrumente

Pentru o extracţie dentară avem nevoie de substanţe

anestezice de ultima generatie şi de instrumente
corespunzătoare.
Instrumentar pentru
consultaţie
 Instrumente utilizate în extracţia
dentară
De bază
Sindesmotoame
Elevatoare
Clesti
Auxiliare
 Sindesmotoamele
Sindesmotoamele sunt instrumente formate
dintr-un mâner şi o parte activă. Partea activă este
formată dintr-o lamă foarte subţire şi tăioasă, care se
insinuează între dinte şi marginea gingivală, la colet, apoi
între rădăcină şi alveolă, secţionând ligamentul alveolo-
dentar cât mai apical. Cu ajutorul acestora, se realizează
prima etapă a extracţiei, şi anume sindesmotomia
(secţionarea ligamentelor alveolo-dentare superficiale).
 Elevatoarele
Elevatoarele sunt instrumente asemănătoare sindesmotoamelor, însă
lama este mult mai robustă. Lama poate avea formă de jgheab (cea
mai folosită) sau în „vârf de lance”. Elevatoarele pot fi drepte - cu
partea activă în prelungirea mânerului - folosite în general pentru
.
dinţii maxilari, sau pot fi curbe- cu partea activă formând un unghi
faţă de mâner - folosite în general pentru extracţia dinţilor
mandibulari.

Elevatoarele curbe sunt perechi, feţele lor active privind în oglindă şi

fiind active lateral. Elevatorul „picior de ciută” este activ frontal şi
este uneori folosit la extracţia resturilor radiculare. Elevatorul Lecluse
sau „în limbă de crap” este indicat în extracţia molarilor de minte
infe-riori cu rădăcini curbe.
Tipuri de elevatoare
 Clestii de extractie

Cleştii sunt instrumente de o mare varietate, în

dependență de forma şi poziţia dinţilor. Sunt alcătuiţi
din mâner şi partea activă (fălcile) şi au o serie de
caracteristici care îi diferențiază.
Instrumentele pentru extracţia dentara trebuie
întotdeauna să fie sterilizate, de preferat la autoclav,
iar câmpul pe care acestea vor fi aşezate trebuie, de
asemenea, să fie steril. Clestii pentru extractie sunt
de foarte multe tipuri, în funcţie de dinţii şi poziţia
acestora.
 O primă clasificare a cleştilor pentru extracţia dentară se poate
face în funcţie de rezisteţa de implantare a dintelui care
urmează a fi extras. Pentru dinţii anteriori, incisivi şi canini,
care au o singură rădăcină, cleştii au în general fălcile
rotunjite. Dinţii laterali care au mai multe rădăcini necesită
cleşti cu pinteni pentru o priză mai bună.
 O altă clasificare se poate realiza în funcţie de arcada la care
vor fi folosiţi: cleştii cu partea activă situată în continuarea
mânerului sau paralel cu acesta sunt folosiţi la arcada
superioară. Cei care fac unghi drept cu mânerul sunt folosiţi în
schimb pentru arcada înferioară.
 A treia clasificare poate fi făcută în funcţie de zona din care
face parte dintele. La maxilar, cleştele drept va fi folosit pentru
extracţia incisivilor. Cu cât fălcile acestuia formează un unghi
mai pronunţat cu mânerul, cu atât dintele de extras este situat
mai posterior. O particularitate o reprezintă cleştele pentru
extracţia molarului de minte maxilar care prezintă fălcile
paralele cu mânerul, această descriere mai putând fi găsită sub
denumirea de “baionetă”.
 Aceeaşi regulă se va respecta şi pentru dinţii arcadei
inferioare: fălcile cleştelui pentru incisiv sunt în unghi de 90°
cu mânerul şi cu cât unghiul se măreşte, cu atât dintele de
extras este situat mai posterior. O particularitate o reprezintă
cleştele pentru extraţia molarului de minte mandibular care
este cudat pe lat pentru accesul dinspre anterior.
 O altă categorie de cleşti o reprezintă cei
pentru extracţia resturilor radiculare.
Configuraţia lor este una normală în
acest caz, fără pinteni, însă cu nişte fălci
ascuţite.

 Dinţii temporari, în unele cazuri necesită

de asemenea extracţie. Pentru aceştia se
vor folosi nişte cleşti mai mici, dar
asemănători celor pentru dinţi
permanenţi.
 Cleşte pentru extracţia incisivilor,
caninilor superiori
- cleşte drept, fălcile sunt în prelungirea mânerului
- între cele două fălci există un spaţiu de 0,5 cm
 Cleşte pentru extractia premolarilor
superiori
Fălcile fac un unghi obtuz cu mânerul pentru a permite
acţionarea in axul dintelui;
Fălcile sunt îndoite pe lat; Vârful este rotunjit;
Spaţiul dintre fălci= 1 cm.
Cleşti pentru extractia molarilor superiori

Cleştii sunt îndoiţi pe lat ;

Fălci puternice care fac un unghi
obtuz cu mânerul;
Distanţă mare între fălcile cleştelui.
Cleşte pentru extractia molarului trei
superior

Cleştele prezintă o dublă curbură

pentru a face posibilă aplicarea în
axul dintelui
Cleşte în baionetă (pentru rădăcinile
superioare)

Cleşte în “baionetă” ,prezintă o dublă

curbură
Cleşte pentru extractia incisivilor inferiori
Fălcile sunt subţiri, apropiate pe muchie şi fac
un unghi drept cu mânerul.
Cleşti pentru canini şi premolari inferiori

Cleşte îndoit pe muchie;

Fălcile fac un unghi obtuz cu
mânerul.
 Cleşte pentru extractia molarului 1-2
inferior
Fălcile sunt groase, robuste şi distanţate între ele;
Este prevăzut cu pinteni pe ambele părţi;
Cleştii pot fi îndoiţi pe muchie sau pe lat (deschiderea
interarcadică este limitată).
Cleşte pentru extractia molarului 3 inferior

Cleşte îndoit pe lat în unghi drept faţă de mâner

Nu prezintă pinteni
Fălcile sunt robuste, late, rotunjite la vârf
Cleşte pentru extracţia resturilor
radiculare inferioare

 Fălcile sunt drepte, ascuţite, apropiate pentru a putea

permite insinuarea intre gingie şi mucoasă.
 Instrumentele auxiliare

Instrumentarul ajutător extracţiei este folosit de obicei la crearea

accesului la o rădăcină rămasă intraosos sau la separarea rădăcinilor
unui dinte pluriradicular.
Depărtătoarele, bisturiele şi decolatoarele se folosesc pentru
crearea lambourilor muco-periostale care evidenţiază coletul dinţilor,
furcaţia radiculară şi corticalele osoase, permiţând manopere de
degajare a rădăcinii şi continuare a extracţiei.
 Frezele dentare şi de os permit îndepărtarea ţesuturilor dure
pentru crearea accesului către rădăcină sau separarea unor
rădăcini care se pot extrage astfel uşor, fiecare în parte. Folosirea
instrumentarului rotativ necesită o răcire adecvată şi o aspiraţie
eficientă pentru prevenirea complicaţiilor care pot apare datorită
supraîncălzirii osului.
 Pensa Gouge este folosită pentru regularizarea marginilor osoase
restante.
 Acele şi firele de sutură, precum şi portacul sunt folosite pentru a
reaplica lambourile mucoase şi a le menţine în poziţia corectă de
vindecare. Forfecuţele de plastie sunt folosite de regulă pentru
secţionarea mucoasei şi a firelor de sutură.
Chiuretele

Îndepărteaza procesele patologice periapicale (granuloame,

chisturi mici), ţesutul de granulaţie, a osului osteitic,
membranele chistice.
 Bisturiul

Mâner şi lamă (fixă sau interşarjabilă);

Lamele interşarjabile pot fi montate la

mânere obişnuie sau adaptate la mânere
speciale, în poziţii angulate ( facilitează
abordarea în zone greu accesibile).
 Decolatoare

Mâner şi parte activă (la unul sau ambele

capete).

Partea activa este ascuţită la un capăt (folosită

pentru decolare), la capătul opus fiind mai lată
este folosită şi ca depărtător.
Freze chirurgicale

Cele mai folosite sunt: freze Lindemann, freze

sferice nr 8, freze cilindrice, freze piriforme cu
striuri mari (freze din acrilat).
Pense hemostatice

Controlul hemostazei;

Îndepărtarea apexurilor dentare, a fragmentelor

de tartru, materiale de obturaţie sau orice alte
particule au căzut în alveolă sau cavitatea orală.
Pense

Pensele chirurgicale prezintă în

capătul terminal al părţii active un
mic dinte cu rol în prinderea şi
stabilizarea lamboului în vederea
suturii.

Pensele anatomice sunt drepte şi nu

prezintă dinţi la capetele părţii active
pt a nu traumatiza lambourile
mucoperiostale sau mucozale.
Ciupitor de os

Există 2 forme: o pensă care taie la vârf şi alta

care taie pe margini.
Este alcătuit din 2 fălci ascuţite, mîner (arc între
părţile mânerului).
 Ciocănaş şi dăltiţe

Ciocanul are partea activă acoperită cu plastic, plumb

sau bronz.

Dălţile pot fi drepte sau curbe, cu partea activă

ascuţită pe o parte sau pe ambele părţi.
 Port-ac

Mâner (care se blochează) şi parte activă (2

fălci scurte şi late)
Foarfece
Deschizător de gură
Material de suturare
Preparate hemostatice
Va multumim!