Colegiul de Medicină Ungheni

Solubilitatea substanţelor

A elaborat Gaugaş Irina

A coordonat Pentelenciuc Rodica
Solubilitatea indică gradul în care o substanță pură se poate dizolva
într-un dizolvant, alcătuind o soluție omogenă unde repartizarea
atomilor, moleculelor și ionilor este uniformă. Pentru lichide parțial
miscibile reciproc, care formează o soluție eterogenă cu cel puțin 2
faze lichide solubilitatea se denumește miscibilitate.
În funcție de cantitatea de substanță dizolvată, soluțiile se clasifică
în:
●soluții saturate: care conțin cantitatea maximă de substanță
dizolvată la o anumită temperatură.
●soluții nesaturate: în care se mai poate dizolva o cantitate de
dizolvat până la saturație.
Solubilitatea unei substanțe reprezintă cantitatea maximă din acea
substanță care se dizolvă într-o anumită cantitate de solvent, la o
anumită temperatură. Concentrația substanței din soluția saturată
reprezintă solubilitatea substanței respective.
 Produsul de solubilitate reprezintă mărimea care indică
posibilitatea ionilor de a trece într-o formă greu solubilă; valorile
produsului de solubilitate explică formarea și dizolvarea
precipitatelor. În consecință, cunoașterea acestei mărimi are o
importanță deosebită în alegerea metodelor de analiză calitativă și
cantitativă. Reacția soluției din iodura de potasiu, KI, cu o soluție de
azotat de plumb,Pb(NO2), se formează un precipitat galben de
iodură de plumb, PbI2. Precipitatul obținut, iodura de plumb, PbI2
are o solubilitate foarte redusă în apă.
Soluţia este amestecul omogen de două sau mai multe substanţe
rezultat în urma procesului de dizolvare.

O soluţie este formată din:

– dizolvant sau solvent, substanţa care se afla în cantitatea mai

mare şi în care se produce dizolvarea

– dizolvat sau soluţie, substanţa care se dizolvă.

Dizolvarea poate fi:

– exotermă, dacă energia eliberată în procesul de hidratare a ionilor

este mai mare decât energia consumată la desprinderea ionilor din
cristal

– endotermă, dacă energia consumată la desprinderea ionilor din

cristal este mai mare decât energia eliberată la hidratarea ionilor.
Substanţele se dizolvă în solvenţi cu structură asemănătoare lor.

În solvenţii polari (ex: apă), se dizolvă:

– substanţele ionice (ex: NaCl, NaOH, CuSO4)

– substanţele cu molecule polare (ex: HCl, HBr)

– substanţele care pot forma cu apa legături de hidrogen (ex: zahăr, alcool etilic).

În solvenţii nepolari (ex: tetraclorură de carbon), se dizolvă:

– substanţele cu molecule nepolare (ex: I2, ulei).

Factori care influenţează solubilitatea substanţelor

Natura soluţiei şi a solventului este un prim factor care influenţează

solubilitatea substanţelor.

Temperatura este un alt factor care influenţează solubilitatea

substanţelor. În general, cu creşterea temperaturii, creşte solubilitatea
substanţelor solide şi lichide şi scade solubilitatea gazelor.

Presiunea influenţează solubilitatea gazelor. Cu creşterea presiunii, creşte

solubilitatea substanţelor gazoase în solvenţii lichizi.