ARTA GOTICĂ

Localizarea în timp şi spaţiu a stilului gotic

urmează îndeaproape evoluţia stilului romanic.
Goticul, al doilea stil internaţional, a fost elaborat, în
"Franţa în secolul al XII-lea, fiind, astfel,
contemporan cu romanicul, care se generalizase în
acea perioadă în întreaga Europă centrală şi
apuseană. Stilul gotic se încadrează între secolele
al Xll-lea şi al XV-lea, generalizîndu-se la rîndul lui
în acest interval, ca şi stilul romanic, în toate ţările
Europei centrale, apusene şi nordice, ajungînd în
Polonia şi în Transilvania, pînă la Carpaţi.
Denumirea de „gotic“ este un termen
convenţional, apărut în Renaştere şi atribuit artei
din perioada afirmării oraşelor (secolele XII—XV).
Stabilitatea vieţii sociale, în urma încetării năvălirilor
barbare, desprinderea individului şi familiei lui din
dependenţa faţă de senior, organizarea cetăţenilor
liberi în bresle meşteşugăreşti, devenite la rîndul lor
autorităţi autonome, care decideau destinul
colectivităţii, au creat cadrul noilor condiţii de
existenţă a societăţii feudale, în aceste secole în
care a fost elaborat stilul gotic.
Catedrala Notre-Dame, Amiens
 ARHITECTURA GOTICĂ
Arhitectura este cea mai strălucită şi
mai cuprinzătoare formă de manifestare a
artei gotice. Construcţiile caracteristice ale
stilului gotic sunt construcţiile civile şi
militare, catedralele şi palatele comunale,
primăriile, palatele de justiţie.
Arhitectura de apărare - cetăţile întărite află
pe toată suprafaţa Europei, pînă la Carpaţi,
Cetatea Carcasonne – metereze, ziduri și
în Transilvania. turnuri de apărare
Conceptul de sistematizare a oraşului
medieval a impus, ca nucleu central, piaţa
publică. avînd ca monument important
catedrala, spre care erau direcționate
toate străzile întâlnite în unghi drept, la
exterior fiind zidul de incintă, prevăzut cu
porţi de apărare, coridor de strajă şi turnuri
de observare şi apărare. Unul dintre
oraşele medievale, remarcabil de bine
păstrat, este Carcassonne din Franţa.
Vechiul zid de apărare din Cluj - Napoca - Bastionul Croitorilor reprezintă
colţul sud-estic al cetăţii reconstruite în sec XV şi a fost reconsolidat în timpul
princepelui Gabriel Bethlen, între anii 1627-1629. Poarte numele breslei care
trebuia să se ocupe de apărarea oraşului în acel punct strategic şi este singurul
turn care s-a păstrat relativ intact de-a lungul vremii.
 ARHITECTURA GOTICĂ
Catedrala şi universitatea sunt
roadele acestei societăţi europene a
secolelor care au urmat epocii ruina
nicului. Catedrala este edificiul care
exprimă nivelul civilizaţiei spirituale şi
tehnice a oraşului medieval, după cum
naşterea universalităţilor reflectă nivelul
nevoilor spirituale ale umanismului
societăţii medievale.

CATEDRALA GOTICĂ
Produs al contribuţiei materiale şi creatoare al breslelor
comunei, în noile condiţii ale apariţiei oraşelor din centrul şi
apusul Europei. Catedrala exprima nu numai solidaritatea
economică şi socială a colectivelor oraşului, dar şi forţa şi
mîndria oraşului. Cu cît catedrala era mai impresionantă ca
dimensiune şi turnul-fleşă al catedralei era mai înalt cu atât ele
ilustrau bogăţia şi orgoliul cetăţenilor.
Catedrala gotică, expresie a acestor fenomene, rămîne
capodoperă privită din toate unghiurile: politic, social, economic,
cultural artistic.
O periodizare a stilului gotic, care poate ti marcata in evoluţia
arhitecturii catedralelor, cuprinde trei etape importante: goticul
lanceolat, goticul radiant, goticul flamboyant. Fiecare etapă a Catedrala Notre-Dame de Chartres
stilului gotic s-a definit prin caractere morfologice distincte.
Catedrala Notre-Dame de Chartres Catedrala Notre-Dame de Chartres
- portalul de la intrare Interior
 ARHITECTURA GOTICĂ

1. GOTICUL LANCEOLAT

Goticul lanceolat a avut drept

caracteristică prezenţa turlelor-clopotniţă,
în formă de lance plasate deasupra intrării
navelor laterale ale catedralei. Ascuţite,
înalte, acestea dădeau caracterul original
de zvelteţe şi elansare a arhitecturii noi.
Desfăşurarea verticalităţii edificiului, cu
turnurile-lance, asigura impresia generală
a sensului ascensional, opus caracterului
static şi masiv al construcţiile stilului
romanic. În suita catedralelor realizate în
spiritul goticului lanceolat, printre cele mai
reprezentative sunt cele aflate la St. Denis,
Sens, Senlis. Un exemplu de catedrală
gotică specifică pentru morfologia epocii
lanceolate — este catedrala din Chartres.
Structura catedrală gotice este un schelet de rezistenţă. El este construit din arce frînte (arce ogivale), coloane, stâlpi fasciculați şi arce boutante. Arcele
ogivale se sprijină pe coloane la interior, dând totodată împingeri orizontale care tind să îndepărteze coloanele cu rol de stâlp pe care se sprijină. Pentru a
prelua împingerile, constructorii goticului au folosit arce de descărcare sau arce boutante la exterior. Preluarea împingerilor şi descărcările lor le efectuează
arcele boutante, din aproape în aproape, de sus ii jos, pentru fiecare nivel al construcţiei Această nouă soluţie a arcelor boutante asigura uşurarea masivităţii
zidăriei la exterior, înlocuind formula folosită de contrafortul romanic. Astfel, construcţiile au ziduri subţiri, cu ferestre mari şi înalte.
 ARHITECTURA GOTICĂ
2. GOTICUL RADIANT
A doua perioadă considerată perioada
clasică a goticului este cea a goticului radiant.
Aceasta avea caracteristică ponderea, echilibrul
proporţiilor, armonia ansamblului. Prezenţa
ferestrei în formă circulară, rozeta sau rozasa
(rosace - ornament în formă de trandafir),
plasată pe faţada vestică a catedralei dădea, de
asemenea, particularitatea goticului radiant.
Rozasa era considerată centrul compoziţional al
structurii plastice a faţadei. Capodopera stilului
gotic radiant este considerată catdrala Notre
Dame din Paris.Toate reperele dimensionale
urmează corespondențele geometrice care
converg spre centru marcat de rozetă. Numele
de radiant este dat nu numai de forma, ci şi de
locul ocupat de rozetă care în interiorul
catedralei iradiază în jur lumina colorată a
vitraliilor. Armonia proporţiilor ansamblului, fără
excese, fără ascensionalitatea deosebită a
turlelor-clopotniţă. a făcut ca goticul radiant să
fie apreciat ca moment „clasic”, de maxim
echilibru în ceea ce priveşte structura Notre-Dame de Paris
construcţiei şi estetica plasticii faţadelor.
 ARHITECTURA GOTICĂ

Fațada inferioară a catedralei Notre-Dame. De la stânga la dreapta se află

Poarta Fecioarei Maria, Poarta Judecății de Apoi (centru) și Poarta Sfintei Ana. În
registrul superior se află sculptați cei 28 de regi ai lui Israel.
 ARHITECTURA GOTICĂ

Catedrala Notre-Dame - altarul principal Catedrala Notre-Dame - roza de nord

 ARHITECTURA GOTICĂ
3. GOTICUL FALMBOYANT

A treia perioadă şi ultima, cea goticului

flamboyant are caracteristică abundenţa
decorării faţadelor cu sculpturi în relief şi ronde-
bosse, dominarea golului asupra plinului
fațadelor și acoperirea golului cu
vitralii. Numele de „flamboyant” vine de la modulul
în relief, în formă de „flacără" („flamme”), care
acoperă întreaga faţadă.
Această ultimă perioadă a goticului, cea
flamboyantă, este considerată epoca
performanţelor ingineriei şi apogeul sculpturii în
ronde-bosse şi relief, a exceselor şi virtuozităţilor
tehnice şi artistice. Catedralele din Reims şi
Amiens sînt reprezentative pentru această
perioadă, în care vitraliile acoperă faţadele în
întregime, asigurînd spectacolul feeric al luminii
spectrale care îmbăiază întregul interior al
edificiului. Sculptura în ronde-bosse şi relief
creează grandiosul spectacol al împodobirii
întregului exterior al catedralei, fiind integrate
arhitecturii de la sol pînă la acoperiş şi muchiile
acestuia, pe arcele butante şi stâlpii de sprijin ai
acestora. Cathedral Notre-Dame de Reims
 ARHITECTURA GOTICĂ
Planul catedralelor gotice păstrează în linii mari planul bisericilor
romanice, cu distribuţia spaţiilor caracteristice: nava centrală,
două, patru sau şase nave laterale plasate simetric de o parte şi
de alta faţă de nava centrală, un transept, un deambulatoriu în
jurul absidei şi absidiole, totdeauna în număr impar.
În elevaţie, interiorul catedrala gotice se desfăşoară pe mai
multe niveluri decît în biserica romanică, dar păstrînd distribuţia
cunoscută.
Primul nivel rămîne în continuare cel al arcadelor din dreapta
şi stînga navei centrale care, prin suita arcelor sprijinite pe
coloane, permit legătura şi comunicarea între nave.
Nivelul superior al triforiumului sau tribunei se înalţă
adeseori pe două etaje deasupra navelor laterale, permiţînd
circulaţia şi vizibilitatea spaţiilor navei centrale şi altarului. Ultimul
nivel este cel al ferestrelor care asigură luminarea directă a navei
centrale. Ferestrele de la triforium, transept şi absidiole ca şi cele
ale navei centrale sînt toate acoperite cu vitralii colorate.
Sistemul de boltire gotic se deoşebeşte cu totul de cel al
bisericii romanice, bazându-se pe arcul frînt (ogival), intersectat
în nenumărate deschideri nervurate, care se înalţă la zeci de
metri de sol, între nervuri neexistînd bolţari (ca la bolta
romanică), ci umplutură de zidărie nefuncţională. Desfăşurarea
clădirii pe înălţime, atingînd 35 m (catedrala Notre-Dame din
Paris) şi 48 m (catedrala din Amiem), s-a putut realist datorită
folosirii arcelor ogivale, arce frînte, care au permis bolţilor gotice Cu cât arcele ogivale urcau mai sus, cu cât ele erau mai
o înălţime impresionantă. Faţă de bolta romanică, masivă şi înalte în raport cu deschiderea, cu atât unghiul de împingere
rigidă, stilul gotic a folosit sistemul de acoperire suplu şi graţios pe orizontală era mai mic. Multitudinea arcelor frânte,
cu multiple arce frînte, avînd între ele umplutură de zidărie, sprijinite fiecare pe coloana proprie, crea aşa-zisa boltă
formată din pietre de dimensiuni mici, bucăţi uşoare de gresie gotică. Traversarea, întretăierea şi întâlnirea arcelor frînte
sau cărămidă cu mortar . se realiza în mijlocul bolţii numindu-se cheie de boltă,
marcată, de obicei, cu un relief sculptat.
ARHITECTURA GOTICĂ

Sistemul de boltire gotic – Catedrala St. Denis

 ARHITECTURA GOTICĂ

Catedrala Saint-Serge din Angeres – bolțile corului

 SCULPTURA GOTICĂ
Experienţa creatoare acumulată de-a lungul celor două stiluri, romanic şi
gotic, a adus sculpturii nivelul artistic care a înregistrat numeroase
capodopere. Numeroase sculpturi atât in ronde-bosse cât și în relief
demonstrează o mare bogăţie și diversitate tematică, precum şi o organizare
ordonată, disciplinată a dispunerii subiectelor sculptate în locuri precise ale
edificiului.
S-a făcut deseori comparația că catedralele gotice că ar fi asemănătoare unei
„Biblii în piatră" sau a unei „istorii a lumii", deoarece miile de personaje par să
ilustreze, pe de o parte, subiecte inspirate din Biblie, pe de altă parte, subiecte
inspirate din viaţa trăită de artiştii creatori ai sculpturilor.
Printre sculpturile de început ale goticului, cele aflate la catedrala din
Chartres ilustrează concepţia verticalităţii ascete, care a creat tipologia
sculpturii-coloane, în care se înscriu statui cu Sfântul Teodor, Sfântul Leon sau
suita sfinţilor. Portalul central continuă să aibă reliefuri cu tema Judecăţii de
Apoi, înlocuită, cu timpul, cu teme dedicate Fecioarei Maria. Cultul Mariei,
dezvoltat în secolele XII—XIII, o dată cu istoria Cruciadelor va crea o
iconografie specială, în care locul important îl vor ocupa scenele „Adormirea
Fecioarei" şi „Încoronarea Fecioarei”.
Relieful cu tema Adormirea Fecioarei de la Notre-Dame din Paris,
plasată în timpanul de pe latura nordică a faţadei, defineşte viziunea senină,
calmă a armoniei clasice, caracteristice goticului radiant. Tot în Franţa,
sculpturile realizate pentru catedrala de la Reims (catedrala încoronării regilor)
şi pentru catedrala de la Amiens marchează apogeul experienţelor artistice şi
tehnice ale sculpturii europene, în epoca goticului. La Reims, cele două statui,
Maria şi Elisabeta, plasate la intrarea unuia dintre portalurile faţadei vestice, Catedrala din Chartres –
sau, la aceeaşi catedrală, înger surîzînd sau, în interior, împărtăşania statui coloane
Cavalerului se numără printre capodoperele sculpturii gotice.
 SCULPTURA GOTICĂ
O impresionantă interpretare a „Încoronării Fecioarei” se află la catedrala de la Senlis, a cărei
compoziţie în relief se desfăşoară într-un cadru în formă de inimă, în care grupul îngerilor creează o
ritmică a aripilor atît de poetică şi expresivă încît s-a spus că ar putea fi transpusă în muzică.

Catedrala din Senlis - Încoronarea Fecioarei şi Adormirea Fecioarei, fatada de sud,

intrarea principală
 SCULPTURA GOTICĂ

Bunavestire si Vizitația – Catedrala din Reims

 SCULPTURA GOTICĂ
Statuara funerară sub forma „gisanţilor“ (sculpturi care ornamentează un
mormînt, prezentînd defunctul culcat), introduce preocuparea pentru fidelitatea
redării fizionomiilor şi a vestimentaţiei specifice rangului social şi modei vremii.
Printre „gisanţii“ nenumăraţi, poate fi citat cel al lui Richard Inimă de Leu, de la
catedrala din Rouen.
Reliefurile plasate la capitelurile şi baza coloanelor, presupunînd motive,
vegetale, florale, frunze de stejar, trifoi sau frunze de pătrunjel, ating
performanţe de măiestrie tehnică şi graţie ornamentală. Tematica scenelor în
relief face referinţe, de asemenea, la teme de zodiac, scene din viaţa la sat,
muncile cîmpului, anotimpurile.

Catedrala din Rouen, Richard Inimă de Leu - gisant

 VITRALIUL GOTIC

Artele decorative au dezvoltat, ca centru de interes, vitraliul, tehnica

panourilor decorative din sticlă colorată, montată în armături de plumb. Tematic,
vitraliile au avut acelaşi univers de inspiraţie ca şi sculptura. Particulară este
marea frumuseţea cromatică a vitraliilor de la catedralele goticului din Franţa.
Printre ansamblurile vitraliilor celebre, cefe de la catedrala din Chartres
excelează prin fastul şi splendoarea roşurilor rubinii. Vitraliile de la catedrala
Notre-Dame din Paris, aflate pe laturile de la nordul şi sudul transeptului, se
remarcă prin albastruri şi cobalturi scânteietoare. După cum cele de la catedrala
de la Reims „îmbâiază" interiorul în fluxuri de lumină albastră, cu scânteieri de
cobalt, cu armonii de violet şi roşu. Vitraliile de la Sainte-Chapelle, de la Paris,
creează un ansamblu particular, datorită spaţiului mic pe care îl oferă capela şi
coloritului de galben-auriu şi roşu. Datînd din secolul al XlII-lea, vitraliile de la
Sainte-Chapelle sunt considerate a fi cele mai vechi din Paris.

La interior, spaţiul, scăldat în lumina multicoloră a vitraliilor, îşi desfăşoară

dimensiunile impresionante în înălţime, către bolţile nervurate. Interioarele
sobre, datorită pietrei de construcţie, necolorată (coloanele, nervurile,
pavimentul), obţin condiţia transfigurării, graţie luminii colorate provenite de la
lumina filtrată a vitraliilor. Magnifica ambianţă colorată a fluxurilor generoase de
lumină transformă solidul în imaterial şi evanescent, odată cu modificarea
armoniilor şi mişcarea soarelui, o dată cu schimbarea acordurilor cromatice, sub
efectele razelor astrului diurn. Unul dintre cele mai impresionante spectacole
estetice, oferite de arta medievală, este interiorul catedralei gotice sub efectul
incandescentelor luministice, dăruite de uriaşele vitralii înălţate pe suprafeţe de
zeci de metri.

Catedrala Chartres – Copilaria lui

Hristos, fereastra centrală vestică