Scoala Postliceala Sanitara Fundeni

Biochimia Sangelui

Prof. Elev
Mihai Florenta Serban Adina
AMG 1 D

2018-2019
 Ce este sangele ?

Sângele este un ţesut lichid, compus dintr-o parte lichidă (plasmă - 55%)
şi una solidă(elemente figurate – 45 %), care circulă într-un sistem închis
(sistemul circulator). Faţă de alte ţesuturi, celulele sângelui nu sunt
imobilizate, ci ele “plutesc” într-un lichid vâscos (plasma). Datorită acestui
fapt, sângele este un ţesut mobil care reuşeşte să se strecoare în toate părţile
corpului.

Sangele este un ţesut mezenchimal, origine mezoblastică, se diferenţiază

în primele două luni ale dezvoltării embrionare, în cordoanele Wolff şi
Pander si Este format dintr-un compartiment periferic (sângele periferic) şi
un compartiment central (organele hematopoietice).
Sistemul Circulator
si
Componentele
Sangelui
Care sunt caracteristicele sangelui ?
Caracteristica principală a sângelui este menţinerea constantă a
compoziţiei şi proprietăţilor mediului intern. Pe de altă parte,
compnentele sângelui sunt foarte mobile şi ele pot indica rapid, orice
modificare anormală în organism. Acesta este motivul pentru care
sângele este unul dintre cele mai investigate lichide bilogice din
organism.
În medicină, disciplina care se ocupă cu studiul sângelui se
numeşte hematologie.
Sângele este un ţesut lichid de origine mezenchimală, format dintr-o
substanţă fundamentală interstiţială, plasmă, în care se găsesc elementele
figurate. Raportul dintre volumul plasmei şi cel al elementelor figurate se
determină cu ajutorul hematocritului.
În practică, termenul de hematocrit exprimă relaţia procentuală
dintre volumul elementelor figurate şi cel al plasmei, sau doar volumul
procentual al elementelor figurate. La om, media valorilor
hematocritului este de 46 / 54 ( sau 46% ).
 Hematopoieza ( formarea sângelui )

Reprezintă procesul de formare a elementelor figurate sanguine:

hematii (eritrocite), leucocite, trombocite pornind de la celula stem
şi are rolul de a menţine homeostazia elementelor sanguine. Opusă
hematopoiezei este hemoliza sau funcţia marţială, fenomen care se
petrece în mod normal în splina şi care constă în distrugerea
globulelor roşii îmbătrânite
Presupune proliferarea (proliferarea mitotică a celulelor în
organele hematopoietice), diferenţierea (maturaţia precursorilor
celulelor sanguine mature) şi punerea în circulaţie (trecerea din
organele hematopoietice în sânge).
Celulele, înainte de a se definitiva au o serie de etape intermediare.
Celulele sangvine provin din celulele stem din măduva
hematopoietică. Celulele stem nu au pe suprafaţa lor determinanţi
antigenici. De aceea celulele stem sunt folosite pentru a introduce în
organism anumite gene care sunt absente în diverse maladii.
Funcţiile sângelui

Sângele, sub influenţa forţei de contracţie a inimii, circula în

toate organele şi ţesuturile, îndeplinind o serie de funcţii.
Funcţiile sângelui se împart în două grupe mari :
A. Vehicularea tuturor elementelor necesare vieţii celulare.
a) Funcţia respiratorie → transportarea oxigenului necesar
oxidărilor biologice şi a CO2 rezultat din oxidări.
b) Funcţia de nutriţie → sângele transportă substanţele nutritive,
cum sunt glucoza, aminoacizi, acizi graşi, vitamine, care rezultă ca
produşi finali ai etapei digestive a trofinelor, de la nivelul
intestinului subţire, prin capilarele sanguine, vena portă, la ficat şi
apoi prin vena suprahepatică în circulaţia generală şi prin aceasta la
ţesuturi.
c) Funcţia de excreţie → se realizează prin mecanismul de
transport a produşilor finali de catabolizare în cadrul
metabolismului intermediar.
Tot aici vorbim despre deseurile eliminate ce celule si epurarea
sangelui.
d) Funcţia de apărare a organismului → sângele are capacitatea de a
transporta substanţele ce intervin în reacţiile specifice şi nespecifice de
apărare. Prin proteinele anticorpi, limfocitele T şi B, macrofagele şi
plasmocite, sângele asigura desfăşurarea proceselor imune faţă de agenţii
infecţioşi – virusuri şi bacterii – sau proteine străine.
e) Funcţia de realizare a hemostazei → trombocitele pot determina oprirea
sângerării la nivelul unui vas sanguin mic sau mijlociu.
B. Reglarea şi mentinerea constantă a echilibrelor fizico – chimice ale
mediului intern, după cum urmează:
- izoionia → păstrarea constanta a concentraţiilor şi raporturilor ionice şi a
echilibrului acido – bazic.
- izotonia → menţinerea la un nivel constant a presiunii osmotice a
sângelui. Presiunea osmotică → echilibru dinamic în cadrul celulelor vii,
menţinând constant raportul moleculelor de apă ce intră şi ies din celulă.
Osmoza → difuziunea (amestecarea, pătrunderea) solventului (apei) în
general printr-o membrană (semi) permeabilă ca de exemplu celulele vii
datorită permeabilităţii membranei celulare şi poate fi simplă sau facilitată.
- izotermia → menţinerea constantă a temperaturii corpului prin circulaţia
constantă a sagelui.
 Ce s-ar intampla daca sistemul circulator
nu ar indeplinii aceste functii ?
Dacă sângele din sistemul circulator nu ar reuşi să
îndeplinească un rol epurator satisfăcător, ţesuturile şi celulele din
care sunt alcătuite ar fi ucise în câteva zile de către otrăvuri. Ajunge
ca circulaţia într-o anumită zonă a corpului să încetinească sau să se
oprească pentru o perioadă scurtă de timp, ca mediul local să
devină acid şi toxic. Însă organismul posedă capacităţi uimitoare
prin care reuşeşte să purifice sângele, ajutându-se de două perechi
de organe fundamentale: plămânii şi rinichii.
Străbătând plămânii, sângele se descarcă de dioxidul de carbon
precum şi de o serie de compuşi rezidual volatili (alcooli, corpi
cetonici, etc.). Rinichii, filtrează sângele şi selectează acele
substanţe indispensabile (mai ales săruri saruri minerale), pe care le
redă sistemului circulator, eliminând, pe cale urinară, reziduurile.
 Componentele sângelui
Plasma → lichid limpede de culoare galben pai. Noțiune care desemnează fracțiunea lichidă a
sangelui si limfei. În plasmă se află în suspensie celulele sanguine (hematii, leucocite si trombocite). Este
formată din apa, substanțe anorganice dizolvate (săruri minerale) si diverse substanțe organice (protide,
lipide, glucide, combinații ale acestora etc.). Plasma servește ca vehicul atât pentru elementele celulare
sanguine, cât și pentru diverse substanțe biologic active ( hormoni, anticorpi, etc.)
Compozitie chimica a plasmei:
90 % apa;
10 % substante organice si anorganice:
9 % substante organice:
azotate proteice - proteine plasmatice (8g %): – albumine 3g %;
globuline 4.5g %;
fibrinogen 0.3 %.
azotate neproteice ( 25 – 35 mg % ): – uree;
acid uric;
creatina si creatinina;
amoniac;
indican;
aminoacizi si polipeptide,
neazotate: - glucide (0.1g %) → glucoza, acid lactic, acid etilic, acid citric;
lipide (0.6 g %) → lipemia, trigliceridele, colesterol, fosfolipide;
1% substante anorganice (saruri minerale): - cloruri;
fosfati de Na+ ,K+ ,Ca+2 ,Mg+, Iod, Brom, Fier, Cu, elementele minerale ( electrolitii ).
Elementele figurate → 40 – 45 % din volumul sanguin.

a) Eritrocitele (hematii sau globulele roşii) → prescurtat RBC (Red Blood

Cell) este o celulă anucleata transporatoare de pigment respirator
(hemoglobină). Hemoglobină (Hb, HGB) este pigemtul sanguin de natura
heteroproteica care prin proprietăţile sale fizico – chimice asigura funcţia
elementară a eritrocitului de transportor de gaze (O2 şi CO2) între plămân şi
ţesuturi.

b) Leucocitele (celulele albe) → prescurtat WBC (White Blod Cell) sunt

celule nucleate cu roluri deosebit de importante în procesele de apărare, prin
fagocitoza, producere de anticorpi şi distrugerea toxinelor de origine
microbiană.În sângele unui adult sănătos numărul lor este de 6500/mm3 sange.
Valorile normale sunt cuprinse între 4000–8000/ mm3 de sânge, numărul lor
prezintă varietăţi fiziologice în funcţie de vârstă.

c) Trombocitele (plachetele sanguine) → sunt cele mai mici elemente

sanguine, anucleate, ce iau naştere în măduva osoasă hematogena. Funcţia ei
este de a participa la hemostaza prin elaborarea factorilor de coagulare. Au o
durată scurtă de viaţă de aprox. o săptămână.
 Ce este grupa sanguina ?
Termenul de grupă sanguină este folosit pentru a caracteriza sangele unui
individ în funcţie de prezenţa sau absenţa unui antigen pe suprafaţa
eritrocitelor acestuia. Deşi aceste antigene sunt prezente şi pe leucocite (nu şi pe
trombocite), în mod curent se consideră că doar eritrocitele prezintă importanţă
pentru stabilirea grupelor sanguine.
Sangele este constituit din plasma si din trei feluri de celule
sangvine: leucocite (globulele albe), eritrocite (globulele rosii)
si trombocite (plachete sagvine, celule cu rol in coagularea sangelui).
Grupa sanguina a unei persoane depinde de antigenii (substanţe care
stimulează răspunsul sistemului imunitar) prezenţi la suprafaţa globulelor roşii.
Când o persoana primeşte sânge, antigenii anunţă organismul că este vorba de un
corp străin. Aceştia determină dacă o transfuzie de sânge va fi acceptată sau nu.
Importanţa grupelor sanguine rezidă în indicarea compatibilităţii sau
incompatibilităţii dintre donator şi primitor în cazul transfuziilor.
Datorită faptului că reactia antigen-anticorp la care participă antigenele de
grup sanguin şi anticorpii lor specifici este una de aglutinare (se soldează cu
aglutinarea hematiilor) antigenele se mai numesc şi aglutinogene, iar anticorpii şi
aglutinine.
Sistemul AB0 → se
bazează pe existenţa a două
aglutinogene, notate A şi B,
şi a două aglutinine
specifice: α (anti A) şi
respectiv β (anti B). Astfel,
s-au descoperit patru grupe
sanguine diferite: A, B,
AB si 0. Diferenta acestora
era data de prezenta
antigenilor la suprafata
globulelor rosii. Exceptia o
constituie grupa 0 (denumire
provenita de la faptul ca nu
contine antigeni), ale carei
globule rosii contin totusi o
substanta cu rol de antigen,
denumita aglutinogen.
 Ce este sistemul Rh ?

Sistemul Rh → clasifică sangele uman după prezenţa sau absenţa unor

proteine specifice pe suprafaţa hematiilor. Acesta se bazeaza pe prezenta a cinci
antigeni: D, C, E, c si e. Persoanele cu Rh pozitiv sunt cele care poseda antigenul
D. Cine are aceasta substanta are Rh + (pozitiv), cine nu prezinta are Rh –
(negativ).
Statutul Rh se asociază obligatoriu grupei din sistemul AB0, astfel că “grupa
sanguină” este exprimată prin adăugarea semnului + sau – la grupa AB0; de
exemplu: A+, B+, 0+, 0- etc. Aceste informaţii reprezintă minimul necesar în
practica medicală pentru realizarea unei transfuzii. Potrivit statisticilor,
aproximativ 85% din populatie au Rh pozitiv, in timp ce restul de15% au Rh
negativ.
Grupa de sange este o caracteristica moştenită de la părinţi, care determină
compatibilitatea cu alte persoane în situaţia unei transfuzii de sânge.
Pentru a preveni accidentele, transfuzia se face respectând cu strictete
anumite legi. Astfel, indivizii cu grupa sanguinã AB pot primi sânge, fãrã nici un
risc, de la toate celelalte grupe, motiv pentru care sunt denumiti “primitori
universali”. Ei nu pot însã dona sânge decât persoanelor care au grupe AB.
 Bibliografie

https://sites.google.com/site/biochimiemg1c/curriculum/c4-3/sangele
https://www.google.ro/search?q=biochimia+sangelui&source=lnms&tbm=isch
&sa=X&sqi=2&ved=0ahUKEwjM-
IqmtbXeAhWR0VMKHXj0Cv8Q_AUIDigB&biw=1264&bih=871#imgrc=8zWNE
LfLdli-tM:
https://www.google.ro/search?q=biochimia+sangelui&source=lnms&tbm=isch
&sa=X&sqi=2&ved=0ahUKEwjM-
IqmtbXeAhWR0VMKHXj0Cv8Q_AUIDigB&biw=1264&bih=871#imgrc=qEdQ-
H_8E5uV2M: