ALCOOLUL, FUMATUL ŞI

DROGURILE ÎN ADOLESCENŢĂ

Prof. Dr. Nicolae

Release by MedTorrents.com
Miu
• Datele prezentate la “Reunion d’automne de la Société
française de la pédiatrie” – Paris,10 octombre 1997,
masa rotundă “Médecine de l’adolescence” şi apoi
publicate de către M.Choquet şi S. Ledoux sunt deosebit
de elocvente în ceea ce priveşte pericolul alcoolului,
fumatului şi drogurilor la adolescenţi. Alcoolul şi
tutunul ocupă un loc preponderent în raport cu
substanţele ilicite:
– 52% dintre adolescenţi beau alcool, 12% cel puţin de 2 ori pe
săptămână,
– 30% au prezentat semne de beţie, 9% cel puţin de 3 ori în
cursul unui an,
– 22% dintre adolescenţi fumează, 16% zilnic,
– 15% au încercat cel puţin un drog ilicit, 5% cel puţin de 10
ori, cel mai adesea haşiş.
• Aceste “obiceiuri” cresc ca frecvenţă cu vârsta.
 • Tabelul următor sintetizează experienţa anterior
menţionată în privinţa utilizării de către adolescenţi a
ţigării, alcoolului şi drogurilor – anchetă naţională
1993, efectuată pe 12391 adolescenţi (rezultate în %):

Fete Băieţi
11-13 14-15 16-17 >18 11-13 14-15 16-17 >18
ani ani ani ani ani ani ani ani
Fumat zilnic 1 13 24 31 2 9 19 34
Alcool în mod 2 7 11 12 5 11 24 40
regulat *
Droguri în 1 2 6 8 2 4 9 19
repetiţie **

•cel puţin de 2 ori pe săptămână: vin, bere sau alcool

concentrat (forte şi/sau trei beţii pe an)
•** cel puţin de 10 ori în viaţă.
 Foarte interesante sunt datele publicate de Choquet
M., Michaud P.A. şi Frappier J.Y. sintetizate în
tabelele următoare (rezultate în %):
Fete Băieţi
<13 14-15 16-17 >18 <13 14-15 16-17 >18
ani ani ani ani ani ani ani ani
Consum 4 7 15 22 1 4 3 5
regulat de (p<0,001) (p<0,01)
alcool*
Tutun 2 9 19 34 1 3 24 31
zilnic (p<0,001) (p<0,001)

Droguri** 2 4 9 19 1 2 9 8
(p<0,001) (p<0,001)

* cel puţin de 2 ori pe săptămână: vin, bere sau alcool concentrat (forte)
şi/sau trei beţii pe an;
** cel puţin de 10 ori în viaţă.
 Consumul de produse “psihotrope” în raport cu sexul
şi mediul de provenienţă ale adolescenţilor:
Băieţi (%) Fete (%)
Urban Periferii Rural Urban Periferii Rural
urbane urbane
Alcool 16 16 22 7 6 8
(p<0,001) (p<0,001)
Tutun 14 13 17 16 15 15
(p<0,001) (p<0,001)

Droguri 8 8 7 4 4 3
(NS) (NS)
Caracteristici:
Antecedente de 5 4 5 7 9 7
tentativă de (NS) (p<0,01)
suicid
Violenţă sexuală 2 2 2 6 7 4
(NS) (p<0,01)
Comportament 26 31 28 13 18 13
violent regulat (p<0,001) (p<0,001)
 La modul general, în domeniul alcoolului şi fumatului, se
constată o evoluţie diferenţială în funcţie de sex, situaţie
şcolară sau socială, de cultură, de locuinţa în care adolescenţii
trăiesc şi de modurile în care se consumă.
 Dacă adolescenţii “întâlnesc” drogurile permisibile foarte
precoce, aceasta este fără îndoială, în primul rând, datorită
faptului că dezvoltarea lor fizică începe foarte devreme, pentru
că la acestea există un acces uşor şi pentru că utilizarea lor s-a
“banalizat”. Precocitatea aceasta nu constituie în sine un
fenomen specific care să ne neliniştească în mod deosebit, dar
ea accentuează decalajul între maturitatea fizică şi autonomia
socială, decalaj care, din punct de vedere al “consumului” în
general, caracterizează sau conturează “zona de frustraţie” în
care orice obiect de consum suscită plăcerea, cu o forţă cu atât
mai mare, cu cât el are ţintă – tânărul, adolescentul, dar care
nu-şi poate satisface singur din punct de vedere financiar,
această plăcere, lansată asiduu de publicitate, în special cea
televizată.
În ceea ce priveşte fumatul, unele date sunt absolut
îngrijorătoare în unele ţări. Astfel în Elveţia, consumul de ţigări
la adolescenţi de 11-16 ani aproape s-a dublat între 1986 şi
1994, în acest domeniu fetele depăşind băieţii. Datele europene
arată că aceasta este situaţia în toate ţările europene de vest şi
în America de Nord, dar şi în ţările estice europene.
 În ceea ce priveşte alcoolul, stabilitatea consumului mediu este
mai evidentă, cu toată uşoara creştere a proporţiei de
consumatori din rândul fetelor (deşi în 1995 consumul era 2/3
în favoarea “băieţilor”). Dimpotrivă, frecvenţa stărilor de beţie,
în special la adolescenţii mici, este îngrijorătoare! Astfel, 4%
din şcolari în Elveţia (vârsta 11-16 ani) declară că au prezentat
starea de beţie de 2-10 ori în timpul celor două luni care au
precedat ancheta, iar proporţia atinge 10% la grupa elevilor de
16 ani. Datele din literatura europeană arată că Elveţia ocupă
un loc mediu în ceea ce priveşte consumul de alcool la
adolescenţi. Ea se situează totuşi deasupra Franţei în ceea ce
priveşte starea de beţie, dar net sub ţările nordice sau ţările
Europei de est.
• Anchete efectuate de Le Gauffey Y. şi colaboratorii la
adolescenţi în vârstă de 11-15 ani, privind motivele ce-l
determină să bea alcool sunt în ordine descrescândă,
următoarele:
– “Am dorit” (poftit) să gust;
– Pentru a “marca” marile evenimente;
– “Îmi place” gustul alcoolului;
– Pentru alte motive (mai mult sau mai puţin importante);
– “Prietenii mei de asemenea”;
– “Îmi plac” efectele alcoolului;
– Eu am “atins” vârsta legală pentru a bea;
– “Mă simt” mai bine;
– Este o obişnuinţă familială.

Problema cea mare la ora actuală, în care echipe de

psihologi, sociologi şi medici ar trebui să conlucreze ar fi găsirea
metodelor pentru a nu se trece de la un consum recreativ şi rar de
alcool, la un consum problematic.
 Principalii factori de risc care pot conduce la un consum
problematic de alcool sunt următorii:
– “Rupturi” (neînţelegeri, despărţiri…): şcoală, familie, prieteni, activităţi;
– Lipsa perspectivelor de viitor, excluderea socială;
– Absenţa autonomiei;
– Absenţa comunicării cu anturajul;
– Pierderea respectului de sine;
– Identitate rău (insuficient) definită, vid interior;
– Traumă prin supunere la violenţă, abuz sexual;
– Intoleranţă faţă de frustrare.
– Echipe de psihologi, sociologi şi medici trebuie să cunoască strategiile
– prevenţiei şi să găsească metodele de recuperare.
 Strategiile prevenţiei primare şi secundare sunt:
– Informaţie exactă + dialog;
– Dezvoltarea capacităţilor afective şi sociale;
– Căutarea unor alternative la consumul de alcool;
– Munca cu anturajul (părinţi, educatori);
– Revederea riscurilor (factorii de risc pot fi asociaţi!);
– Clasificarea noţiunii de valoare (aprecierea cât mai exactă a valorilor);
– Acţiuni sociale;
– Acţiuni politice.
 În acest fel putem afirma că în special la
adolescenţi orice act de sănătate este preventiv şi că
fiecare act de sănătate are o dimensiune etică.

• Este nevoie în fiecare ţară să se abordeze şi respecte liniile

directoare ale promovării sănătăţii adolescenţilor şi
tinerilor, iar în acest sens combaterea fumului de ţigară şi
a folosirii alcoolului face parte din activităţilor prioritare.
 Utilizarea drogurilor poate fi asociată diferitelor
fenomene care merită să fie clarificate, deşi toxicele,
drogurile, produsele psihotrope au făcut şi vor face
totdeauna parte din problemele unei societăţi:
dependenţa psihologică dacă se dezvoltă o “tendinţă”
de a lua un produs în mod periodic sau continuu, fie
pentru a “uşura” o stare de tensiune sau o stare depresivă,
fie pentru a “găsi” o plăcere; o ”beţie-nebunie”, efecte
deosebite.
dependenţa fizică atunci când sevrajul unui produs se
însoţeşte de fenomene corporale şi neurobiologice (în
sevrajul cocainei de ex., pe lângă semnele fizice se
observă cu deosebire un dezechilibru psihic de origine
biologică!).
toleranţă dacă individul este “constrâns” de a creşte
dozele şi frecvenţa prizelor, pentru a obţine aceleaşi
efecte.
 Problema dependenţei şi a toleranţei “reînnoieşte” un alt termen
frecvent utilizat: cel de toxicomanie. DSM-III nu acceptă această
noţiune, care este adeseori utilizat în mod abuziv. Toxicomania se
poate defini ca un comportament instalat de recurgerea reglată la
unul sau mai mulţi produşi psihotropi care au condus la o situaţie
de detresă şi de marginalizare: spitalizări repetate, izolare afectivă
şi socială, dezinteres şi eşec profesional etc. Această noţiune se
aplică deci rar la adolescenţii care, cel mai adesea nu au încă un
comportament fixat în modul descris, cu posibile excepţii: tinerii
intraţi precoce în “lumea drogului”, spre 12-13 ani.

 Se vorbeşte în schimb, despre adolescenţi care prezintă o dorinţă

(plăcere) pronunţată pentru psihotrope, toxicofilia. Acest termen
atrage atenţia asupra unui comportament posibil a fi problematic,
dar probabil reversibil în foarte multe situaţii.
•Pe de altă parte, se diferenţiază adesea drogurile
“uşoare” de drogurile “dure”, în sensul că drogurile dure
(cocaina,heroina) determină o dependenţă fizică şi o
toleranţă, în timp ce la drogurile uşoare (de ex. cannabis)
dependenţa nu ar fi decât psihologică. Această
diferenţiere este însă relativă, la fel cum este între
drogurile permisibile şi ilicite, primele fiind considerate
greşit “obiceiuri” socio-culturale şi nu practici cu
adevărat periculoase, inclusiv din punct de vedere legal.
Folosirea în mod regulat a alcoolului de exemplu
determină o dependenţă fizică şi psihologică şi apariţia
unei toleranţe. Din acest punct de vedere, se poate afirma
că alcoolul este un drog dur!
 CLASIFICAREA PSIHOTROPELOR
Există numeroase clasificări ale psihotropelor, dar aici nu
ne-am propus să abordăm în detaliu aspectele toxicologice
ale tuturor acestora.

• Psiholepticele sau depresoarele S.N.C.

• Psihoneurolepticele sau stimulentele SNC
• Psihodislepticele
• LSD-ul (acid dietil-amin-lisergic)
• PCP (phencyclidina)
• Solvenţii (în special clei)
 Complicaţiile medicale
Complicaţiile medicale ale utilizării psihotropelor sunt
de mai multe feluri şi trebuie diferenţiate:

• Supradozajul
• Sevrajul
• Complicaţiile psihiatrice
• Complicaţiile medicale somatice
 Alte probleme:
 Problema gravidităţii la adolescentele care folosesc droguri este
complexă; pe lângă efectele unei astfel de utilizări (de exemplu,
greutate mică la naştere), se adaugă cele care se datorează
condiţiilor sociale în care trăieşte tânăra femeie. Pe lângă
simptomele de sevraj prezentate de către nou-născut, trebuie
semnalat riscul crescut de malformaţii la copiii ai căror mame
au consumat cocaină, alcool, substanţe opioide, deoarece
frecvent aceste tinere folosesc droguri multiple (!).
 Investigarea unui adolescent care foloseşte psihotrope va trebui
să permită precizarea următoare: în ce măsură acest uzaj se
“înscrie” într-o perspectivă recreativă, într-un proces de
“descoperire” şi experimentele proprii acestei perioade de viaţă
sau dimpotrivă acest sevraj înseamnă o conduită de dependenţă
(psihologică, fizică), ceea ce este domeniul psihopatologiei.
 Fiecare situaţie merită să fie evaluată în funcţie de modul de
utilizare, de personalitatea celui care consumă droguri şi, în
sfârşit, de contextul în care el evoluează.
Recent s-a precizat că factorul cel mai semnificativ
asociat cu folosirea persistentă a drogurilor ilicite este
intensitatea folosirii acestora în timpul adolescenţei (!).

Între 20-30 ani, “folosirea" alcoolului şi a fumatului are

tendinţa de a persista, în timp ce uzajul drogurilor
ilicite diminuă net. Nu există decât un drog a cărui
folosire creşte considerabil intre 20-30 ani, şi anume
tranchilizantele.
 Clasificarea adolescenţilor care
folosesc droguri
• La începutul anilor '70, McKenzie R. a propus o clasificare
simplă a adolescenţilor care folosesc droguri, în 4 categorii,
clasificare care rămâne încă pertinentă. După Michaud P.A.,
singurul inconvenient major al acestei clasificări este ca ea
rămâne pur descriptivă, in timp ce riscul pe termen lung este
legat nu numai de tipul de drog şi de doză, dar şi de
personalitatea celui care-i foloseşte. În caz de dubiu,
practicianul puţin familiarizat cu investigarea funcţiei psihice a
adolescentului va considera că este util de a apela la confraţii
psihiatrii în acest tip de problemă, chiar dacă sfaturile sau
părerile vor fi recomandate telefonic.
• Prima categorie de utilizatori de droguri ilicite

Este a celor care folosesc doze moderate, în mod

intermitent, dând impresia că ei "consumă" droguri recreativ
sau cu scop de explorare, totul "rezumându-se" la câteva ocazii
excepţionale. În astfel de cazuri, trebuie discutat cu părinţii,
dacă aceştia sunt neliniştiţi, şi să se restabilească o comunicare
familiala perturbată uneori de conflictele declanşate de
utilizarea drogurilor. Este greşit să se banalizeze folosirea de
canabis, a cărui efecte asupra sănătăţii, chiar mai slabe în
comparaţie cu alcoolul sau drogurile "dure", nu sunt nule(!).
Riscul trecerii de la o folosire intermitentă a drogurilor, la un
uzaj regulat, sub presiunea mediului social sau în caz de
dificultăţi existenţiale, nu este neglijabilă. Pentru aceste
considerente este util de a revedea adolescentul care foloseşte
canabisul câteva luni mai târziu, şi de a face o nouă evaluare a
situaţiei sale.
• A doua categorie
Este cea a adolescenţilor care folosesc droguri în
doze mari, dar intermitent, punând adesea mai multe
probleme, mai cu seama când se asociază alcoolul, cu
apariţia de accidente şi acte de violenţă. Exista
pericolul instalării unui consum regulat, motiv pentru
care adolescenţii trebuie urmăriţi îndeaproape. În mod
obişnuit, aceştia sunt consumatori "de sfârşit de
săptămână", fiind vorba de tineri care trăiesc dificil în
restul timpului şi doresc “să uite" în zilele de
sărbătoare şi în beţie, vicisitudinile existentei lor.
• A treia categorie
Grupează tinerii care folosesc drogurile în mod
regulat, dar în doze moderate, caz în care se vorbeşte
despre toxicofilie. Cel mai adesea, aceşti tineri sunt
într-o situaţie mult mai serioasă: ei recurg aproape
zilnic la folosirea de canabis, alcool sau de
medicamente, bravând iniţial: "Haşişul nu este
periculos"; "În orice caz mă pot opri când vreau" sunt
formulele lansate, dar în mod fals, existând în general
o dependenţă (!). În plus, posibilitatea trecerii în a
patra categorie, chiar spre opiacee, nu este deloc de
neglijat. Este nevoie la adolescenţii din această
categorie de a face un bilanţ complet şi instituire cât
mai rapidă a terapiei adecvate.
• A patra categorie
Grupează tineri, net mai puţin numeroşi, care
folosesc drogurile în mod regulat şi în doze mari, în
general droguri multiple (!). Este vorba de o veritabilă
toxicomanie cu consecinţele sale: dependenţa este
instalată, modul de viaţă şi necesităţile financiare
ducând la o rupere progresivă a acestor adolescenţi de
societate. Un număr dintre ei devin heroinomani, alţii
vagabonzi. Este foarte important de a lua aceasta
situaţie în serios, cu deosebire în faza sa iniţială,
deoarece folosirea cu adevărat instalată duce la refuzul
tratamentului sau la "recăderi" după o foarte scurtă
durată (săptămâni).
 Problemele sociale ale
consumului de droguri
 Uzajul abuziv al psihotropelor se înscrie, adeseori, într-o
atmosferă familială tensionată şi în care comunicarea este
problematică: parinţii sunt depăşiţi de situaţie, fie că sunt prea
anxioşi şi incapabili de a aborda foarte serios problema
drogurilor cu copilul lor, fie că minimalizează sau nici măcar nu
"concep" problema, răspunsul fiind aproape stereotip: "Copilul
meu nu poate, nu face aşa ceva !". Pe de alta parte, trebuie
analizată situaţia şcolară şi profesională, descoperindu-se uneori
adevărate semnale de alarmă. Utilizarea drogurilor constituie
adesea cauza, iar alteori este consecinţa dificultăţilor de
adaptare ale adolescenţilor.
 Părinţii, educatorii, medicii trebuie sa-şi pună mai multe
întrebări simple, dar deosebit de importante:
– Cu cine îşi petrece adolescentul timpul liber?
– Ce fel de relaţii întreţine cu prietenii săi?
– Cunoaşte tineri care consumă heroină sau alte droguri?
– Dacă da, ce crede despre acest fapt, cum îl apreciază?
– Unde obişnuiesc să se întrunească tinerii?
– Ce fel de muzică preferă să asculte când se întâlnesc?

 Astfel de întrebări pot permite reperarea unei reţele de droguri

sau absenţa acesteia, a izolării, a unui deficit de susţinere
socială şi afectivă.

 Ultimul element care este important de a fi analizat este

aspectul financiar şi deci, raportul adolescentului cu banii: "Are
oare datorii ?", "Cum îşi procură banii?", "Cât cheltuieşte
pentru viaţa care o duce?"
 Problema depistării
adolescenţilor care folosesc
droguri
Este foarte dificilă, deoarece nu există sau sunt puţine
semnele directe care permit să se suspecteze utilizarea de
droguri. De aceea, trebuie să învăţăm să privim tinerii, să-i
observăm, dar cu discreţie, pentru a nu greşi. De exemplu,
conjunctivele intens congestionate ale consumatorilor de
canabis nu au nimic specific. Unele semne pot determina pe
părinţii anxioşi, care-şi imaginează că fiul sau fiica recurge la
droguri să pretindă analize pentru confirmare, situaţie posibil
generatoare de conflicte, în general nebinevenite (!). Aici este
momentul să subliniem rolul unul mediator activ, care poate
greşi mai puţin: personalul medico-sanitar(!).
 Dacă adolescenţii nu sunt consultaţi de la început
pentru o problemă relevatoare de folosire a drogurilor,
este posibil de a depista situaţiile cu risc ?
Exista în realitate semne indirecte, care sunt legate
înainte de toate, de modul de viaţă al celor consultaţi.
Aceste semne, care impun de fiecare dată o evaluare
exactă, pot fi: absenteismul şcolar repetat, mergând cu
o scădere a nivelului rezultatelor şcolare sau a
formării profesionale; furt sau dispariţia de bani,
reveniri (la domiciliu) nocturne-tardive, în repetate
rânduri şi nejustificate (!).
 În aceste cazuri, trebuie confruntat adolescentul cu
aceste observaţii şi, nu cum fac foarte des părinţii, evitarea
problemei. Întâlnirea dintre medic şi adolescent nu este
totdeauna uşoară : medicul (şi apoi psihologul) trebuie să
aibă mult tact, răbdare şi să ştie că tinerii sunt extrem de
abili şi că pot, sub masca unui “zâmbet inofensiv" să
ascundă lucruri grave.
 Respectul confidenţialităţii este o condiţie indispensabilă
comunicării între medic şi adolescent. Este lăudabil dacă
medicul încearcă să scape de atitudini moralizatoare şi
părinteşti. El nu trebuie să se confunde în trăirile
adolescentului nici cu mama, nici cu tata.
 Medicul trebuie să înveţe şi să accepte să vorbească despre
plăcere, despre rolul drogului in viaţă, despre rolul
conflictelor în formarea caracterelor şi în procesul de
adaptare, despre gestiunea actelor de agresivitate.
 Medicii se pare că adeseori, ezită să pună întrebări
directe privind consumul de droguri: într-un studiu
elveţian, doar jumătate din adolescenţii consumatori
întrebaţi prin chestionar, asupra sănătăţii lor, au avut
ocazia de a vorbi despre acest subiect în timpul întâlnirii
cu medicul lor. O astfel de confruntare are adesea un
veritabil efect terapeutic. Ea permite punerea problemei
şi în general, în al doilea timp, discutarea deschisă cu
familia şi eventual, cu anturajul, dar cu consimţământul
celui interesat (!), propunerea unor alternative folosirii
drogurilor şi dacă este necesar, al unui tratament.
• Când se vorbeşte cu adolescentul, este necesar de a
depăşi cât mai rapid posibil discuţiile centrate numai
pe droguri şi să ne îndreptăm spre condiţiile psiho-
sociale: măsura în care adolescentul trăieşte, în care
simte, modul în care îşi “vede” viitorul, relaţiile sale
cu ceilalţi, cu familia etc. evident, în faţa unui
adolescent care utilizează în mod abuziv psihotropele
şi tinde să devină dependent, situaţia se complică şi,
cu toate acestea, trebuie găsite metodele de ajutor, de
tratament, lăsându-şi totuşi partea sa de libertate.
Tratamentul adolescentului dependent
• Câteva principii generale trebuie să ghideze munca
practicianului confruntat cu un adolescent care foloseşte în mod
problematic psihotropele.
 În adolescenţă, locul produşilor de substituire, în special
Methadona, este slab. Este tentant de a vrea să administreze
medicamente sau derivaţi de opiacee la un adolescent, dar la
acestea se apelează de către medic numai de urgenţă (!).
 Este foarte important de a se însuşi noţiunea de timp de
evaluare, de a se crea un cadru terapeutic, de exemplu sub
forma de contract. Acest contract va fi “negociat” pe un termen
scurt, atâta vreme cât adolescentul nu este “dispus” să se
supună unui tratament greu, apoi renegociat, într-un alt cadru,
într-o veritabilă relaţie, ceea ce va permite adolescentului de a
accepta un plan terapeutic mult mai susţinut. Această muncă de
“du-te şi vino” este destul de specifică pentru adolescentul
consumator de droguri şi se diferenţiază de cea necesară
toxicomanului adult dependent. Ea lasă tânărului, progresiv,
speranţa unei perspective de vindecare.
• Este bine ca medicul să nu intervină singur într-o asemenea
situaţie, mai ales când adolescentul este pe punctul sevrajului şi
când actul medical se completează cu cel psihiatric şi social,
componente care se pun în mişcare progresiv.
• Este bine să se efectueze un bilanţ profesional, să se propună o
muncă, pentru a evita în mare parte "recăderea". Serviciile
sociale sau instituţiile specializate în ţările civilizate sunt în
acest sens de mare utilitate.
• Astfel, se constituie progresiv o reţea de îngrijire foarte utilă
pentru adolescent, cu realizarea unor valoroase schimburi
informaţionale.
• Adolescentul are o familie (imaginară sau reală) şi ori de câte
ori se poate, acesta trebuie reintegrat în familie, în aşa fel încât
tratamentul să fie cât mai eficient, lăsând, însă, adolescentului o
anumită libertate; se va avea în vedere, în mod ideal, o terapie
de familie (!).
 În unele cazuri, asistenţa ambulatorie a adolescentului
consumator de droguri se dovedeşte a fi decepţionată:
fără muncă, leneş, cu o imagine catastrofală despre el
însuşi, tânărul toxicoman se “reînfundă” în mod
regulat în consumul de droguri. Trebuie deci găsite (la
noi, înfiinţate) instituţii educative sau specializate în
recuperarea tinerilor dependenţi de droguri.

 În toată această muncă grea, de recuperare, trebuie să

nu uităm că folosirea drogului este un simptom şi că
este foarte importantă evaluarea psiho-socială a
adolescentului şi a familiei sale şi de a propune
prudent un tratament adecvat, un contract de îngrijire,
care implică măsuri medicale, psihiatrice şi socio-
profesionale.