Sunteți pe pagina 1din 15

Castelul MIMI

Scurt istoric

Câțiva ani în urmă, publicului din Republica Moldova i-au devenit cunoscute vinurile Castel Mimi. Într-
o perioadă scurtă de timp au reușit să găsească un loc de frunte în preferințele iubitorilor de vin.
Povestea vinăriei noastre începe în îndepărtatul 1893. Constantin Mimi, ultimul guvernator al
Basarabiei și persoana căreia îi consacram tot ce avem acum, plantează atunci primii butași de viță-
de-vie pe locul care urma să devină legendar peste ani. Moldova de astăzi îi datorează lui Constantin
Mimi soiul de viță-de-vie Aligote, care a fost adus din Franța și promovat cu insistență de el. Deși a
trecut peste un secol de la fondare, vinăria lui Constantin Mimi și-a păstrat istoria și tradițiile. Născute
în Bulboaca și trecute prin perioade distincte, vinurile lui Mimi au devenit mai bune, deceniu cu
deceniu. Dragostea și munca pe care ultimul guvernator al Basarabiei a dedicat-o acestei vinării au
determinat generațiile viitoare să o păstreze intactă.
1868
La 2 februarie 1868 la Chișinău în familia lui Alexandru Mimi și Aglaida Vacamei, ambii greci de origine, se naște Constantin Mimi.

1891
La vârsta de 23 de ani, Constantin Mimi moștenește pământurile tatălui său. O suprafață de peste 900 desetine de pământ aflate în preajma
localității Bulboaca.

1893
Constantin Mimi plantează primii butași de viță-de-vie pe moșia sa si incepe constructia castelului vinicol, acesta fiind momentul când a început
istoria de astăzi a vinurilor Mimi.

1897
Absolvește Școala Agricolă Superioară din Montepellier (Franța) unde timp de doi ani a studiat metodologia cultivării viței-de-vie și metodele
franceze de producere a vinului.

1901
Castelul Mimi este dat official în exploatare. La scurt timp vinurile Mimi încep să capete notorietate atât la concursurile naționale, cât și
internaționale, cel mai important distincție fiind medalia de argint, obținută de Constantin Mimi la Expoziția de vinuri din Torino, Italia în 1911.

1914
În vara anului 1914, Țarul rus Nicolae al II-lea vine cu o vizită oficială la Chișinău. După o întâlnire cu mai mulți oficiali, printre care și Constantin
Mimi, țarul rus face un popas pe calea ferată la Bulboaca. Nicolae al II-lea s-a oprit la Castel Mimi pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile cu
producerea vinurilor în Basarabia ținând cont că această regiune livra peste jumătate din vinurile produse în Rusia.
1917
Constantin Mimi devine guvernator al Basarabiei. Face parte din pleiada personalităţilor care au marcat, prin activitatea lor, destinul Basarabiei la
începutul secolului XX. Deține funcția de guvernator până la unirea cu România din 1918, devenind astfel ultimul guvernator al ținutului dintre Prut și
Nistru.

1925
Carol al II-lea, Prințul moștenitor și viitor rege al României, în cadrul unei vizite la Cetatea Tighina, trece pe la podgoria și castelul lui Constantin Mimi
aflat la doar 20 km depărtare. Un mai târziu Constantin Mimi devine director al Băncii Naționale Române.

1940
Castel Mimi trece în proprietatea statului sovietic, fiind transformată la scurt timp într-o fabrica de vin.

1950 - 2000
În vâltoarea evenimentelor din această perioadă, peste 10 conducători au păstrat vinăria într-un continuu proces de dezvoltare.

2010
Are loc un amplu proces de modernizare a vinăriei, aceasta fiind dotată cu utilaje de ultimă generatie pentru producerea, stocarea și îmbutelierea
vinului, unice în Republica Moldova.

2011
În cadrul unor lucrări de rutină, muncitorii au descoperit o adevărată bijuterie arhitecturală – Castelul MIMI – ascunsă o periodă îndelungată sub faţada
placată în perioada sovietică. Edificiul a fost supus celui mai amplu proiect de restaurare din sectorul vitivinicol basarabean, fiind readus, conform
tehnologiilor speciale, la splendoarea pe care o avea cândva.
Castel Mimi este situat la 30 km de aeroportul Chişinău şi reprezintă o destinaţie de interes
internaţional, unică în Republica Moldova. La momentul actual Castel Mimi figurează în topul
celor mai frumoase capodopere arhitecturale din lumea vinului. Povestea castelului începe în
anul 1893, atunci când Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei, plantează primii
butași de viță-de-vie pe locul care urma să devină legendă peste ani.
În perioada sovietică, complexul lui Constantin Mimi a fost
naţionalizat, fiind ascuns de ochii lumii. Abia în 2010, în cadrul
unor lucrări de rutină, muncitorii au scos faţada placată de pe
clădire, descoperind o adevărată bijuterie arhitecturală. Atunci s-a
decis restaurarea fundamentală a Castelului, au fost
redescoperite şi puse în valoare beciurile şi galeriile subterane. La
mai bine de un secol, Castel Mimi prinde a doua viaţă.

Acum, Castel Mimi reprezintă o destinaţie unică, fie că sunteţi


pasionaţi de istorie şi tradiţie; vreţi să admiraţi un complex de
valoare arhitecturală inedită pentru Moldova; aveţi în plan un
eveniment sau o petrecere importantă; ori doriţi o simplă
escapadă în afara oraşului, cu o degustare de vinuri
extraordinare.
Vizitatorii pot comanda excursii prin complexul istoric şi secţia modernă de producere a vinului. Vor
fi puse la dispoziţie câteva săli de degustare; restaurante, terase de vară cu havuz
piscină, un labirint în aer liber, spaţii de joacă pentru copii, Wine Spa şi băi termale. Pe loc puteţi
savura bucate deosebite, în mijlocul istoriei. Din toamnă, este disponibilă cazarea în căsuţe de hotel
în stil tradiţional.
Castel Mimi reprezintă un wine resort unic în Republica Moldova, amplasat pe
un teren cu o suprafaţă de peste 200.000 de metri pătraţi, într-un concept care
unește trecutul, prezentul şi viitorul. Complexul turistic curpinde un șir de cladiri
ecletice și spații irezistibile, realizate cu ajutorul Studioului de design italian
Arnaldo Tranti, care vor contribui la satisfacerea exigențelor vizitatorilor printr-o
gama larga de servicii.
Experiențe vinicole
* Excursii ghidate, degustări de vin,
programe de team-building,
petreceri private.
Restaurant
* Tip bucătărie: Fusion (Moldovenească * Tururi disponibile în limba
și internațională) Română, Rusă, Engleză.

* Săli restaurant: 4

* Total locuri: 700 Facilități

* Terasă: da Interior
* Piscină
* Program: doar pentru grupuri
organizate Exterioare
* Teren de joacă pentru copii
* Evenimente speciale: Ziua Vinului
(primul weekend al lunii octombrie). * Piscină

* Arenda bicicletelor
Mulțumesc pentru atenție

S-ar putea să vă placă și