Sunteți pe pagina 1din 21

Toleranta si acceptare

► WILLIAM FEY propune o scala de evaluare a


sentimentelor si atitudinilor individului fata de
semenii sai, stiut fiind ca acestea influenteaza
hotarâtor relatiile interpersonale sub toate
aspectele lor:
► → actional - munca, activitate în general;
► → emotional - relatii afective de orice natura;
► → de comunicare.
► Atitudinea unei persoane fata de semeni
determina hotarâtor cantitatea si mai ales calitatea
relatiilor interpersonale pe care ea tinde sa le
stabileasca, dar în egala masura si raspunsurile pe
care le primeste din partea celorlalti.
► Acceptarea celorlalti poate fi interpretata facând
apel la termeni proximi, mult mai bine descrisi în
psihodiagnoza, cum sunt toleranta si bunavointa.
► ► Din perspectiva tolerantei - se poate aprecia ca scala
identifica atitudinile sociale permisive, lipsite de prejudecati,
deschise, care îi accepta pe ceilalti asa cum sunt. Evaluarea se
face prin descriptori ca:
► - deschiderea si flexibilitatea în opozitie cu rigiditatea
si dogmatismul;
► - încrederea ca opus al suspiciunii si criticismului;
► - excluderea resentimentelor, a tendintelor
mizantropice si ostilitatii fata de ceilalti.
► A.- Toleranta poate fi caracteristica unei :
► ■ personalitati puternice - caz în care persoana este:
întelegatoare, iertatoare, generoasa, lipsita de formalism, cu
tact, autocontrolata, calma, moderata iar toate acestea se
manifesta pe fondul încrederii în sine si în ceilalti, al
independentei si flexibilitatii.
► ■ personalitati slabe - caz în care persoana are trasaturile de
mai sus dar pe fondul neîncrederii în sine si în ceilalti, al
dependentei, al conduitelor de defensa, retragere si abandon,
ca si pe un fond de maleabilitate.
► Toleranta fata de ceilalti are consecinte pozitive direct asupra
persoanei, ducând la evitarea propriei anxietati, izolari, alienari,
la afirmarea echilibrului si sigurantei de sine în raporturile
interpersonale.
 Categoric.
► B.- Intoleranta unei:
► ■ personalitati puternice - poate face ca aceasta sa
fie afectata, rece, insensibila, aspra, orgolioasa,
nemultumita ( nemultumire exprimata prin înfruntare
directa, agresiva), aroganta, sarcastica, autocrata,
insecurizanta si stresanta pentru cei din jur carora le
produce teama
► ■ personalitati slabe - face ca aceasta sa fie:
plângareata, sâcâitoare, cusurgie, egocentrica,
superficiala, nemultumita (nemultumire exprimata
indirect prin bârfa, calomnie, conduite subversive si
manipulative), infantila, suparacioasa, obositoare si
stresanta pentru cei din jur pe care îi agaseaza si irita.
► ► Din perspectiva bunavointei - acceptarea celorlalti
se refera la capacitatea de a întelege oamenii asa
cum sunt ei - cu defecte si calitati, cu realizari si
esecuri, cu momente de vârf dar si cu inevitabile
caderi. Personalitatile puternice se manifesta prin:
prietenie, respect, tendinta spre descoperirea si
valorizarea celorlalti.
► Toleranta inseamna bunul simt de a nu fi egoist si a intelege ca ceva
ce pentru tine este poate lipsit de importanta pentru altul vine pe
primul loc. Lipsa tolerantei este egoism iar egoismul este sursa tuturor
relelor din lume.
► Toleranta nu e nici concesie, nici condescendenta ori indulgenta.
Toleranta este, mai ales, o atitudine activa generata de
recunoasterea drepturilor universale ale persoanei umane si
libertatilor fundamentale ale altora. in nici intr-un caz, toleranta nu
poate fi invocata pentru a justifica violarea acestor valori
fundamentale. Toleranta trebuie sa fie practicata de catre indivizi,
grupuri si State.
► In conformitate cu respectarea drepturilor omului, a practica
toleranta nu inseamna nici a tolera nedreptatea sociala, nici a
renunta la propriile convingeri, nici a face concesii in aceasta
privinta. Ea semnifica acceptarea faptului ca fiintele umane, care se
caracterizeaza natural prin diversitatea aspectului lor fizic, prin
situatia lor, felul de exprimare, comportamente si prin valorile lor, au
dreptul de a trai m pace si de a fi cele care sunt. Ea semnifica, de
asemenea, ca nimeni nu trebuie sa-si impuna propriile opinii altuia.
► In lumea moderna, toleranta e mai necesara ca oricand. Noi traim
intr-o vreme marcata de mondializarea economiei si accelerarea
mobilitatii, comunicatiei, integrarii si interdependentei, migratiilor si
deplasarilor de mare amploare ale populatiilor, urbanizarii si
mutatiilor in sfera formelor de organizare sociala. Din moment ce nu
este nici intr-o parte a lumii o situatie care sa nu sa se caracterizeze
prin diversitate, cresterea intolerantei si confruntarilor constituie o
amenintare potentiala pentru orice regiune. si nu e vorba aici de o
amenintare ce s-ar limita la o anumita tara, ci de o amenintare
universala.
Toleranta…cu siguranta.
► Toleranta e necesara atat intre indivizi cit si in cadrul familiei si
comunitatii. Promovarea tolerantei si modelarea atitudinilor fata de
diferite opinii, in sensul unei deschideri reciproce si al solidaritatii
urmeaza sa aiba loc in scoli si universitati si prin intermediul educatiei
non-formale, acasa si la locul de munca. Mijloacele de informare m
masa sunt pe masura sa joace un rol constructiv, in acest sens,
favorizand dialogul si dezbaterile libere si deschise, propagand
valorile tolerantei si evidentiind pericolul indiferentei fata de
expansiunea ideologiilor si grupurilor intolerante.
► Nu inteleg cum pot unii oameni sa aiba o personalitate atat de bine
definita si din aceasta cauza sa respinga tot ceea ce nu este in
acord cu ea. Stiu ca acest lucru este bun, ca ii individualizeaza, ca
se focalizeaza pe anumite lucruri renuntand la altele, insa stiu ca este
si rau pentru ca ii face sa aiba limite.
► Poate ati observat ca atunci cand se scrie un articol, o recenzie, o
carte, cand se face un film, cu tenta religioasa, in care cineva si-a
exprimat o viziune proprie asupra subiectului, apar nenumarate
comentarii si critici, mai multe decat la oricare alte teme. Oamenii,
atunci cand este vorba de religie, pentru ca adera la ea inconstient
din anumite motive personale si cred in ea cu tarie, tind sa nu
accepte nici o alta parere.
► Un crestin ortodox nu poate fi de acord cu un confucianist, un hindus
nu poate fi de acord cu un protestant si nici un musulman cu un
catolic. Inteleg ca au paradigme total diferite ce se exclud una pe
alta ca si filosofie, insa oamenii insisi sunt diferiti, avand paradigme
de viata diferite, provenind din clase sociale diferite. De ce nu ar
putea accepta si religii diferite?
► Vad in fiecare zi oameni cu un stil farte bine delimitat. Femei care se imbraca
doar intr-un anumit fel, care prefera doar anumite locuri, care prefera
muntele sau marea. Barbati care, la fel, au acelasi tip de activitati, de discutii,
de locuri pe care le frecventeaza, de ziare pe care le citesc. Sunt oameni pe
care daca ii cunosti si le pronunti numele, in minte ti se formeaza o imagine
clara. Stii de unde si pana unde sunt, ce ii defineste, stii la ce sa te astepti de
la ei, cum sa ii abordezi. Stii si ce cadou sa le iei de ziua lor, pentru ca stii cu
precizie ce gen de lucruri le plac.
► Iar oamenii de felul acesta, bine delimitati, am observat ca nu se inteleg
aproape deloc cu cei care au alt stil. Fiecare ii cauta pe cei ca el si traieste in
lumea lui, unde regulile sunt aceleasi pentru toti. Inteleg ca si ei au paradigme
diferite care se exclud, insa si oricare doi oameni sunt diferiti, au alte
temperamente, calitati si defecte diferite. De ce nu ar putea accepta si stiluri
diferite?
► Unii oameni cred ca in viata tot ce e important sunt banii, altii dragostea.
Unele femei cred ca toti barbatii sunt nesimtiti, unii barbati cred ca toate
femeile la un moment dat te vor insela. Unii oameni sunt mai reci si se deschid
mai greu, altii sunt mai calzi si mai prietenosi mai repede. Unele femei nu
concep viata fara fustite si pantofi, unii barbati nu concep viata fara bere si
fotbal.
► Nu vad nimic rau in nici una dintre pozitiile adoptate. Sunt convinsa ca toate
au o cauza, data de experientele prin care acei oameni au trecut, si ca altfel
nu pot fi, nu pot gandi. Si nu se pot ierarhiza aceste stiluri. Nu se pot ierarhiza
nici muzica clasica, jazz-ul, rock-ul, pop-ul si manelele. Sunt la fel de diferite,
pentru oameni diferiti, fiecare cu lumea lui si stilul propriu.
► Toleranta vine din cunoastere
► Daca vom incerca sa le intelegem, le vom accepta. Nu va trebui sa le
adoptam, daca nu sunt in acord cu personalitatea noastra, insa puteam sa
nu luptam impotriva lor. Pentru ca de fapt asta inseamna democratia.
► Optiuni. A treia cultura – nici a ta, nici a mea, ci a noastra cu elemente din
fiecare, cele pe care le alegem pentru a ne intelege. Toleranta vine din
cunoastere. Iar cunoasterea se poate realiza mult mai bine apoi daca suntem
Asa nu…
► Aratam intelegere fata de oameni, de culori, de credinte, atata timp
cat ele nu contravin propriilor noastre conforturi psihice. Acceptam
adesea ce nu ne place pentru ca asa am auzit in jurul nostru ca se
face, nu pentru ca am respecta cu adevarat libertatea cuiva. Daca
ceva ni se pare dubios, daca ne ne dezgusta ceva, inchidem
cuminti ochii si exersam arta lui a fi “politically corect”.
► Faptul ca toleram nu inseamna neaparat ca facem o alegere
corecta, mai ales cand cei inghesuiti de noi in diverse categorii
incalca diverse norme morale si spirituale.
► Intr-adevar, nu suntem in masura sa judecam ce nu intelegem, fie ei
simpatizanti MISA, de exemplu sau secte care proclama preoti din
randul femeilor. Nu, nu putem sa ii fortam pe ceilalti ce credinta sa
urmeze, ce mancare sa manance si ce haine sa poarte.
► Dar a tolera nici nu inseamna ca-i intelegem pe cei ce-si irosesc
viata, energia, sufletul, in incercari desarte. Tolerandu-i, nu le aratam
ca ne e mila sau ca vrem sa-i ajutam in vreun fel. Nu facem nicio
fapta buna tolerand manelele, ignoranta, mizeria intentionata,
lenea, minciuna, indolenta etc. De asemenea, gresim in incercarea
de a face si noi ca ei, doar-doar, o sa intelegem mai bine “lumea” in
care traiesc.
► Traim cu totii in aceeasi lume, unii mai bine, altii mai dupa ureche,
insa avem cu totii nevoie de acelasi adevar: puterea de a vedea in
celalalt propria persoana, fara sa ne tragem indaratul sarmei
ghimpate a individualismului, de unde fluturam anemic esarfa alba a
tolerantei.
Apropo de acceptare…
► Ce înseamnă acceptare? Bineînţeles că fiecare dintre noi are o anumită idee
asupra acestui termen, o idee destul de bine concretizată. Uneori despre
acceptare se spune că se aseamănă cu toleranţă, cu implicare sau
“deschidere” faţă de semeni.
► A avea consimţământul unei persoane de a purta o conversaţie cu ea, a
primi o aprobare din partea unei comisii legislative privind un proiect pe care
doreşti să-l implementezi, prezenţa prietenilor în preajma ta, toate aceste
realităţi reprezintă factori clari că viaţa se desfăşoară şi prin intermediul
“Acceptării”. Atunci când negociezi, atât tu cât şi persoana cu care porţi
negocierea respectivă vă aşteptaţi să vă impuneţi ideile sau măcar să
ajungeţi la un punct comun acceptat. În termeni de negociere pe afaceri
acest lucru se numeşte avantaj reciproc.
► Un alt exemplu ilustrativ. Atunci când te căsătoreşti alegi să accepţi
persoana cu care urmează să faci acest pas. Totodată îţi alegi amicii,
prietenii etc. în funcţie de anumite preferinţe pe care le ai şi pe care te aştepţi
să le întâlneşti la persoanele în cauză. Dacă vrei să faci dreptate în lume
atunci vei aprecia persoanele care se implică în acest domeniu. Într-o altă
ordine însă poţi observa că cei care nu corespund aşteptărilor pe care le ai
nu sunt acceptaţi de tine la fel de bine precum sunt cei pe care îi agreezi.
► Bineînţeles, există excepţii în care îţi place să fii în preajma unei persoane sau
grup de persoane care nu sunt pe aceeaşi linie cu tine în ce priveşte
planurile, ideile, proiectele etc., dar care te fac să te simiţi bine, să zâmbeşti.
► Se observă astfel cum există un factor de legătură al acceptării, şi anume
alegerea. Alegem din mai multe variante pentru că putem accepta ceea ce
alegem.
► Acceptarea se poate împărţi în mai multe categorii: 1. Accepţi un anumit
lucru pentru că îţi face plăcere. 2. Pentru că eşti familiar cu el. 3. Pentru că
trebuie. 4. Pentru că poţi. 5. Este suportabil. 6. Accept pentru alţii. 7. Este o
provocare. 8. Vreau să fac posibil imposibilul. Categoriile pot continua,
exprimă şi tu, cititorule, câteva idei despre tipurile de acceptare. Poate fi
chiar şi un exerciţiu de creativitate.
► Alegerea este strâns legată de subiectul acestui articol precum şi categoriile
prezentate mai sus.
► Ce altceva mai cuprinde acest subiect? Accepţi o anumită situaţie
pentru că ţi se impune? Se poate vorbi şi în acest sens şi putem ajunge
astfel la atitudine.
► Atitudinea poate fi definită într-un mod general şi nu neapărat ştiinţific ci
mai degrabă popular ca o exprimare comportamentală ce implică anumite
procese psihice evidenţiate prin conduita fiziologică – prin gesturile pe care
o persoană le face-, prin felul cuvintelor utilizate ş.a.m.d.
► Astfel, atunci cand ţi se impune să accepţi o anumită situaţie sau o
anumită persoană atitudinea pe care o vei adopta va fi una care nu
corespunde profilului obişnuit de toleranţă emoţional-afectivă şi te vei simţi
nu neapărat neputincios, dar poate stresat, iritat, jenat şi, poate unul dintre
cele mai importante lucruri, vei fi conştient de apariţia sentimentului de
incontrol a situaţiei în care eşti angrenat, conştiinţa faptului că spaţiul
personal emoţional şi afectiv nu mai este atât de… Personal ci începe să fie
populat de dorinţele şi obiectivele altora.
► Această ipostază poate fi întâlnită în situaţiile de la serviciu când te cerţi
cu colegul spre exemplu deoarece s-a purtat neprofesional şi te-a întrerupt
dintr-o şedinţă pe care o susţineai în faţa unor parteneri de afaceri, sau
şeful care îţi spune într-un mod nepoliticos să stai mai mult la serviciu şi să
termini de preparat mâncarea pentru toţi clienţii din restaurant.
► Intrând în alte zone sociale observăm cum şi amicii uneori îţi pot
provoca anumite stări de disconfort când sunt prea “băgăcioşi”, prea curioşi
şi nu înţeleg că anumite lucruri trebuie să fie ştiute doar de tine şi că nu ai
scopul să le divulgi pe viitor.
► Exemplele pot continua. Pe lângă persoane există anumite situaţii stresante,
neplăcute precum: Ratele la bancă – trebuie să accepţi să plăteşti cu toate
că suma lunară este mare.
► Pentru unii liceeni este un disconfort profund să vină la orele de şcoală, pentru
unii profesori este un chin să-şi ţină cursurile etc.
► Iar acum, analizând o realitate, să-i spunem mai “modernă”, observăm cum
unii oameni au o frică sau o stare de anxietate în momentul când vorbesc în
public, când cineva le spune să se implice într-un proiect, când se află în faţa
unei situaţii mai puţin cunoscute. Cu alte cuvinte putem vorbi despre frica de
a experimenta. Ceea ce nu este un lucru deloc anormal, este chiar firesc.
Omul posedă capacităţi cognitive şi datorită faptului că poate analiza,
descoperi, explora. Iar atunci când nu explorează desigur că intervine o stare
de îndoială remarcată prin: “Ce se întâmplă aici ? Dacă mă implic se poate
întâmpla să… Sau pot ajunge la… “ şi tot aşa. Precauţia şi “saltul” în viitor
reprezintă stări omeneşti fireşti. Însă ce faci când esti mereu prea îngrijorat? O
soluţie pentru a nu mai fi îngrijorat nu este întotdeauna cea de a evita
situaţiile neplăcute pentru a rămâne în zona familiară.
► O soluţie bună poate fi acomodarea sau înţelegerea acelor situaţii care îţi
provoacă acea stare de iritiabilitate să-i spunem. A nu se înţelege că trebuie
să te arunci cu capul înainte în orice situaţie care nu îţi convine. Poate o
alternativă potrivită înainte de a face acest pas este de a te informa, de a
vorbi cu alte persoane, de a căuta pe internet despre situaţia în care vrei să
te implici. Nu uita, nu eşti singur pe lumea asta. Chiar dacă nu ai rude
informaţia şi oamenii din jur îţi pot fi furnizori de idei, date, fapte etc.
► Este normal ca despre oricare lucru în care vrei să te implici să ai măcar o
idee de bază despre ce este vorba. Nu de alta, dar fiinţa umană este totuşi
fragilă şi trebuie să-şi asume câţiva factori de siguranţă psihică şi fizică.
► După ce te-ai informat cât de cât despre evenimentele neplăcute din viaţa
ta – unele exemple sunt oferite mai sus, poţi încerca să te implici în ele, să vezi
câţi poţi rezista
► Acceptarea este un dans de o viaţă.
► Cu cât dansezi mai mult, cu atât devii mai priceput. Dar
niciodată nu dansezi perfect.
► Uneori oboseşti şi proclami: “Nu voi mai dansa”. Dar, pe urmă
în mod neaşteptat, te îndrăgosteşti – sau cineva îţi face o
propunere de afaceri pe care nu o poţi refuza. Indiferent cât
de tare încerci, sau cât de mult te plângi, nu poţi opri dansul.
► Greşelile fac parte din dans. Dar unii oameni nu ştiu asta.
Afacerile lor dau faliment, sau partenerul îi părăseşte – iar ei
îşi zboară creierii. Ei joacă pe mize foarte mari. Uneori luăm
jocul prea în serios. Uităm că suntem aici ca să învăţăm.
► Avem nevoie să ne binedispunem, să facem o pauză şi să ne
bucurăm de dans în sine. Dacă nu învăţăm să râdem de noi
înşine, din când în când, călătoria noastră devine greoaie şi
apăsătoare. Cu cât eşti mai nefericit, cu atât mai dificil
devine dansul, pentru că trebuie să dansezi cu nefericirea ta.
De aceea este atât de importantă acceptarea. Cu cât
accepţi mai mult viaţa aşa cum este, cu atât dansul devine
mai uşor.
► Primul pas către această trăire, a acestui nivel al realităţii, în mod
absolut, este să renunţăm la judecată în mod deliberat, conştient, şi în
locul ei să alegem acceptarea. Non-judecata. Este un mod de a privi
lumea, lucrurile, şi orice realitate, mai ales interioară. Este nivelul „iertării”
despre care vorbeşte creştinismul. Doar că adevărul a fost puţintel
deturnat aici, căci „a ierta” înseamnă că cineva a greşit. „Iertarea”
creştină este un concept care vine din ego, din presupunerea că există
o eroare, că noi am fost „buni” şi alţii au fost „răi”, şi deci pot fi iertaţi.
Non-judecata sau acceptarea pleacă de la percepţia fundamentală a
jocului conştiinţei, al identificării, şi de la trăirea adevărului interior, că
noi nu suntem doar aspectul uman, ci suflete aflate în incarnare, poate
inconştiente pentru moment, poate pe deplin prinse în jocul iluziei, dar
fiinţe divine în orice caz, care participă la această extraordinară
experienţă. Este recunoaşterea propriei divinităţi, a propriului aspect
creator de realitate, şi recunoaşterea divinităţii celuilalt, oricunde s-ar
afla pe drumul descoperirii de sine. Dramele prin care am trecut noi
înşine îşi revelează caracterul iluzoriu, ne dăm seama de felul în care noi
ne-am creat propria experienţă, permanent, şi de felul în care ceilalţi îşi
crează propriile experienţe. Înţelegem dintr-o dată că nu e nimic şi
nimeni care să fie salvat, pentru că pericolul e o iluzie, înţelegem felul în
care noi ne-am creat personajele şi cum le-am jucat ca şi cum ar fi fost
o realitate ultimă. Perfecţiunea întregului joc şi a întregului dans interior
al conştiinţei devine evidentă atunci când practicăm această privire
interioară asupra întregii realităţi a fiinţei noastre şi a celorlalţi.
Proiect realizat de:
-Axinte Mãdãlina
-Comãnescu Amalia
-Dumitricã Roxana