Sunteți pe pagina 1din 13

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU

ARSURI
 Pe perioada celor 3 ani de studiu am reușit să-mi acumulez cunoștințe necesare
despre această afecțiune, astfel pus în situația de a acordă îngrijirile necesare
unui pacient care suferă de Arsuri , să nu întâlnesc piedici în scopul redării
acestuia în cel mai scurt timp, familiei și societății.
 Astfel, sper că această lucrare să-mi fie de mare ajutor în viitoarea mea profesie de
asistent medical generalist , pentru a opta în orice situație și de a preveni recidivele
bolii și dacă este posibil chiar să-i dezvolt capacitățile fiziologice și psihologice.

 Arsurile reprezintă o mare urgenţă chirurgicală, de asta daca se aplica un


tratament corect, depinde viaţa bolnavului. Cu cât aceste măsuri de prim ajutor si
stabilizare se vor aplica mai prompt, cu atât cresc mai mult şansele de viaţă ale
pacientului.

 Deoarece am avut contact cu sectia de arsi, am reusit sa vad cum se plica


tratamentul, cumplicatiile, astfel ca toate aceste lucruri m-au făcut să-mi aleg că
temă pentru Lucrarea de diplomă “Îngrijirea pacienţilor cu arsuri”.
 Țesutul cutanat este un înveliş de tip membranos, conjunctivo-epitelial continuu
care acoperă în întregime suprafaţa corpului uman. El se continuă la nivelul
cavitaţiilor naturale cu semimucoasele si mucoasele, iar greutatea este de 14-16 kg –
fiind cel mai greu dintre organele corpului omenesc. Din cele 14-16 kg,75%
reprezintă hipodermul (cu variaţii largi in raport cu corpolenţa), 23% reprezintă
dermul şi sub 2% reprezintă epidermul.
 Țesutul cutanat este caracterizat printr-o rezistenţă crescută şi o elesticitate
remarcabilă, având o grosime variabilă în concordanţă cu regiunea anatomică, sex,
vârstă și rasă. De exemplu: este mai subţire pe faţă, frunte, organe genitale şi mai
groasă pe toracele anterior, abdomen și marile pliuri.
 Astfel, în zone de maximă presiune grosimea pielii poate ajunge până la 5mm iar în
zone precum pleoape sau prepuţ măsoară 0,2 mm. Dintre straturile pielii cel mai
subţire este epidermul între 0,03 mm şi 1 mm, dermul este ceva mai gros între 0,5 şi
0,8 mm la faţă până la 2 mm pe torace.
 La examenul vizual pe suprafaţa pielii putem observa o multitudine de pliuri de
diverse adâncimi sau lungimi. O împărţire a lor se poate face în cute congenitale
sau structurale şi funcţionale, ultimele apărând odata cu îmbătrânirea şi pierderea
elasticitaţii pielii.
 Arsurile sunt unele dintre cele mai grave traumatisme, acestea fiind cauzate de
acţiunea unor agenţi traumatici care sunt specifici, acestia caproducand leziuni
distructive asupra pieli şi uneori asupra ţesuturilor subiacente, ajungând pană la
tulburări locale şi tulburări generale.

 Efectul pe care il produce arsurile depăşeşte cadrul aparent local de acţiune al


agentului care este traumatic şi o transformă într-o boală chirurgicală, grava,
deosebit de severă a întregului organism, care pune in pericol viata pacientului.
Orice arsură, aparent nesemnificativă, poate fi urmată de complicaţii şi de
invalidităţi importante, prognosticul vindecării pacientului depinzând de suprafaţa
arsă, de profunzimea arsurii, de tipul agentului traumatic, de starea biologică a
accidentatului şi de calitatea asistenţei medicale acordate.
 flacăra dezvoltă temperaturi de 700–800o C care acţionează constant asupra tegumentelor (care sunt
expuse), determinând apariţia unei escare care devine un ecran protector pentru ţesuturile subiacente;
reprezintă modalitatea cea mai frecventă de producere a arsurilor;

 -explozia (gaze inflamabile, vapori supraâncălziţi, etc.) care acţionează un timp foarte scurt dar cu
temperaturi de ordinul a 1200o–1800o C, determină arsuri foarte grave atât a ţesuturilor expuse pe care le
distruge instantaneu, cât şi leziuni inhalatorii ale căilor respiratorii, fie prin inhalarea aerului fierbinte,
fie prin inhalarea monoxidului de carbon sau a altor substanţe toxice (peste 100) existente în fumul
inhalat;

 -lichidul fierbinte care acţionează prin temperaturi ce nu depăşesc 100o C dar mai mult timp
(persistând pe tegumente, îmbibarea hainelor, etc.) şi generează leziuni profunde, proporţionale cu
timpul de acţiune;

 -solide fierbinţi (metale topite, etc.) care determină arsuri profunde dar bine delimitate şi cu suprafaţă
redusă care se pretează din punct de vedere terapeutic la o excizie–grefare precoce;

 -arsurile chimice determină necroze cutanate prin mecanism chimic: deshidratant (clorură de calciu,
alcool, fenol, crezol), caustic-iritant (iod, brom, derivaţii petrolului, clor, etc.), vezicante (levizită, iperită),
citotoxice (aniline), keratolitice (detergenţi, aldehide), sensibilizante (alergeni). Cele mai grave arsuri
chimice sunt determinate de anhidride şi fosfor metalic. Mecanismul patogenic în arsurile chimice este
complex, fiind funcţie de natura substanţei; acizii (acid clorhidric, acid sulfuric, acid azotic, acid fosforic,
etc.) induc reacţii exoterme care determină o necroză de coagulare iar bazele (hidroxid de sodiu,
hidroxid de potasiu, etc.) induc o reacţie de hidroliză în ţesuturile cu care vin în contact); deasemenea
este important timpul de acţiune (fiind în funcţie de durata contactului cu ţesuturile pe care le
agresează, cantitatea şi concentraţia substanţei implicate) precum şi capacitatea substanţei vulnerante de
a se absorbi şi pătrunde în circulaţia sistemică, cu efecte toxice specifice asupra organismului;

 arsurile electrice depind de tipul de curent (curentul alternativ este mai agresiv
 decât curentul continuu)
 -gradul I (arsura superficială, pragul 1 de profunzime) este arsura care interesează epidermul,
respectând însă stratul bazal cu membrana bazală care rămâne continuă şi plexul capilar
superficial ceea ce permite vindecarea cu “restituţio ad integrum”, fără sechele, în timp scurt;
iritaţia terminaţiilor nervoase intraepiteliale induce eliberarea de histamină şi enzime
vasodilatatoare, responsabile (clinic) de eritem, edem, căldură şi durere locală (usturime);

 -gradul II (arsura intermediară, pragul 2 de profunzime) este arsura care afectează doar parţial
elementele responsabile de refacerea tegumentelor (afectarea parţială a membranei bazale cu
stratul bazal şi inconstant lezarea plexului capilar superficial, subepidermic); este respectat
dermul capilar care conţine foliculii pilosebacei şi glomerulii glandelor sudoripare împreună
cu segmentele de origine ale canalelor excretoare (căptuşite de epiteliul pe seama căruia se va
realiza reepitelizarea zonei arse); este respectat deasemenea şi plexul capilar dermic
intermediar care asigură nutriţia elementelor tisulare regeneratoare. Clinic apar flictene cu
conţinut sero-citrin, dureroase (când nu este interesat plexul capilar superficial) sau cu
conţinut hemoragic şi foarte dureroase (dacă plexul cervical superficial este lezat); un
tratament local şi general bine condus permite regenerarea epitelială nonchirurgicală cu
vindecare cvazicompletă în cazul flictenelor superficiale, cu conţinut seros sau o vindecare cu
preţul unor cicatrici vizibile, dacă flictena este profundă, cu conţinut hemoragic;

 -gradul III (arsura profundă, pragul 3 de profunzime) reprezintă arsura care distruge toate
elementele interesate în regenerarea epitelială (dermul papilar împreună cu plexurile capilare
superficial şi intermediar, foliculii pilosebacei şi canalele excretoare ale glandelor sudoripare).
 Una din cele mai dificile sarcini ale chirurgului este aprecierea adâncimii arsurii şi
a timpului necesar vindecării, pentru a hotări cel mai bun tratament. Nu există
până în prezent criterii clinice şi de laborator foarte precise, dar etiologia arsurii,
inspecţia şi palparea plăgii, cu aprecierea funcţiei senzitive a terminaţiilor nervoase
sunt elemente diagnostice importante.
 Arsura de grad II: distruge toate straturile epidermice până la membrana bazală,
păstrând integritatea acesteia. Agentul termic clivează epidermul între stratul
cornos şi stratul lui Malpighi, se produce leziunea plexului capilar subepidermic,
cu extravazare plasmatică şi formare de flictene de gradul II, ce conţin lichid
plasmatic serocitrin, clar. Flictenele apar pe un fond intens congestionat şi
edematos, în primele ore sau mai târziu, la câteva zile. Ele se pot rupe dezvelind un
derm roşu viu şi pot fi înconjurate de zone de arsură de grad I. Flictena reprezintă
un mediu bun de dezvoltare a infecţiei, de aceea se recomandă excizia acesteia şi
badijonarea plăgii cu soluţii antiseptice. Flictena seroasă înseamnă plasmexodie.
Arsura este foarte dureroasă prin acumularea de substanţe algogene (histamina,
kinina) şi prin dezvoltarea edemului postcombustional, ce acţionează asupra
terminaţiilor nervoase intraepiteliale.
 Reechilibrarea hidro-electrolitică şi acido-bazică a arsului, pe lângă corectarea
anemiei şi reechilibrarea oncotică este un proces de lungă durată; cantităţile
administrate în primele 24 de ore (eşalonate în trei etape a câte opt ore) diferă de
cele administrate în zilele următoare (în scopul prevenirii hiperhidratării) şi sunt
monitorizate cu ajutorul diurezei orare. Cantitatea de lichide (Q) administrată în
primele 24 de ore se calculează cu ajutorul formulei: Q = S% x G x Gr.Ars +
Necesarul bazal (se inmulţeşte suprafaţa arsă cu greutatea corpului pacientului şi
cu gradul de profunzime al arsurii cu suprafaţa cea mai mare (2, 3 sau 4) la care se
adaugă necesarul bazal de lichide administrat sub formă de glucoză 5%). Jumătate
din cantitatea calculată se administrează în primele 8 ore, urmând ca celelaltă
jumătate să fie împărţită în două cantităţi egale şi administrată fiecare în celelalte
două perioade a câte 8 ore. Ritmul de administrare este reglat în funcţie de diureza
orară (care trebuie să fie de 30 – 35 de ml/oră). Dacă la sfârşitul primelor 8 ore,
după administrarea cantităţii de lichide calculate diureza orară este
nesatisfăcătoare se va administra un diuretic osmotic (500 de ml de manitol 20%);
dacă nici în aceste condiţii diureza orară nu este corespunzătoare se administrează
din nou cantitatea de lichide calculată pentru primele 8 ore.
 Arsura este o boală chirurgicală a întregului organism, determinată direct de amploarea
și evoluția leziunii locale.

 Leziunea locală este o necroză de întindere și profunzime variabilă, determinantă directă


a evoluției și prognosticului bolnavului. Există mai multe mecanisme prin care se pot
produce arsurile: termice, chimice și electrice.

 · Arsură termică este determinată de energia termică exclusiv (lichid, vapori, gaze,
solide, flacăra, radiație termică) la care necroză tisulara din leziunea locală nu recunoaște
alt factor asociat.

 · Arsură chimică este acel tip de arsură în care leziunea locală se instalează
obligatoriu prin degajare termică generată de reacția agentului chimic cu substanțele
chimice ale țesuturilor organismului. Arsurile chimice pot fi date de acizi, baze, săruri,
anhidride și unele substanțe și oxizi ai acestora care, obligatoriu trebuie să între în reacție
chimică cu țesutul.

 · Arsură electrică este acel tip de arsură în care necroză din leziunea locală este
generată de degajarea termică a transformării energiei electrice.