 Kinetologia, termen folosit pentru prima data de

Nicolas Dally in anul 1857 este definit ca “stiinta

miscarii” din grecescul “kinenin” care inseamna
miscare si “logos” care inseamna stiinta. Pentru a nu
vorbi in general pentru toate vietuitoarele, ci doar
pentru om, vom studia stiinta care se ocupa cu studiul
miscarilor omului sau “kinetologia medicala”
 Kinetologia aplicata se bazeaza pe teste musculare care
ne vor ajuta sa punem un diagnostic, pentru ca mai
apoi sa reusim sa stabilim metode de tratament prin
miscare. Ea cuprinde kinetoterapia profilactica (acele
tehnici prin care mentinem starea de functionare a
sistemului neuromuscular la un nivel satisfacator) si
kinetoterapia de recuperare prin care incercam
redobandirea functionalitatii sistemului kinetic dupa
diverse patologii (neurologica, cardiologica, dupa
traumatisme, ect.) pentru a ajuta la reintegrarea
pacientului in societate.
 Scopul urmarit de fiziokinetoterapeut este acela de a
restabili controlul organismului uman prin imbunatatirea
legaturii muschi-articulatie-nerv-creier, adica forta
musculara, echilibrul, cat si imbunatatirea functionalitatii
articulatiilor mai ales prin posturari corecte. De asemenea
prin exercitiul fizic se urmareste imbunatatirea circulatiei,
digestiei, regenerarii celulare si functionarii organismului
uman per ansamblu. Astfel in functie de scopul urmarit
putem vorbi de kinetoterapie analitica, cand ne vom focusa
pe un singur segment pe care vrem sa ii recuperam
functionalitatea si kinetoterapie globala cand vom ajuta la
recuperarea musculaturii intregului organism. Pentru
kinetoterapia globala cele mai cunoscute metode sunt
tehnica lui Kabat si tehnica lui Bobath.
Obiective de baza in kinetologie

 Scopurile terapeutice in KT sunt numeroase:

 Ameliorarea mobilitatii unui segment al corpului (deficitar
printr-o afectiune oarecare)
 Reglarea tranzitului intestinal
 Cresterea amplitudinii respiratiei
 Refacerea echilibrului corpului in timpul mersului
 Sa augmenteze capacitatea de munca
 Ameliorarea devierilor coloanei
 Ameliorarea circulatiei arteriale si venoase intr-un
membru-compromisa prin diferite afectiuni
 Ameliorarea durerilor printr-un torticolis cervical
 Refacerea abilitatii unei maini paralizate
 Reducerea unui edem posttraumatic
 Refacerea ortostatismului la un pacient imobilizat
 Reeducarea mersului unui amputat
 Ameliorarea unei lombalgii cronice sau prevenirea
acutizarii ei
 Scaderea greutatii corporale in obezitate
 Calmarea tensiunii nervoase, avand un efect antistres si de
eliberare de endorfine endogene cu cresterea pragului
durerii somatice
 Cresterea performantei cardiace
 Complexitate aparenta a acestei metode raportata la
marea varietate a patologiei are la baza in fond un
numar redus de elemente de baza-fundamentale in
numar de 9:
 Relaxarea
 Corectarea posturii si aliniamentului corpului
 Cresterea mobilitatii articulare
 Cresterea fortei musculare
 Cresterea rezistentei musculare
 Coordonarea, controlul, echilibrul
 Antrenarea la efort
 Reeducarea respiratorie
 Reeducarea sensibilitatii
 Bazele fiziologice ale KT
 In UM intra acelasi tip de fibre musculare albe si rosii
si ele se contracta in acelasi timp.
 UM=neuron+axon+fibrele musculare aferente
 Exercitiile in KT sunt de fapt miscari executate cu un
anumit scop, tintite si care solicita anumite sisteme ale
organismului: aparatul locomotor,
osteoartromiokinetic, SNC, CV si respirator.
 Imobilizarea (lipsa de miscare) implica alte aparate si
sisteme:
 -efect negative/musc.-care isi reduce volumul si forta
musculara cu 3%/zi-se pierde masa musculara-
hipotrofie de inactivitate
 -tesut conjunctiv-degradari care duc la pierderea
elasticitatii, dezvoltandu-se tesut fibros
 Periarticular: degradari, fibrozari→redori articulare si
reducerea stereotipurilor de miscare complexe
 -se pierd functiile de coordonare, se fac miscari gresite, in
ax vicios
 -o consecinta foarte importanta a imobilizarii=osteoporoza
 -aparatul cardiovascular: prabusiri ale TA, cu colabari la
reluarea ortostatismului
 -scaderea volumului pompei cardiace prin transformari la
nivelul miocardului
 -scaderea functiei endocrine, SNC, ap. Respirator.
 In actele de miscare se produc o serie de influente pozitive
la nivelul aparatului neuroartromiokinetic, CV, respirator
cu modificarea functiei lor, care prin repetare beneficiaza
de ameliorarea acestor functii de la o sedinta la alta=efect
de antrenament
 In cadrul programelor de exercitii sunt importante cateva
elemente: sarcina, ritmul intensitatea, complexitatea
exercitiilor, coordonarea SNC, aria muschilor interesati
 Tipul de sarcina-de stress-prin programul de exercitii va
determina si rezultatul (raspunsul)
 In KT stressul poate fi o miscare cu sarcina mare intr-un
timp relativ scurt sau exercitii de intensitate moderata,
repetate mai mult.
 Impunerea unor exercitii de mare abilitate, de
dexteritate poate fi un stress pt. SNC. Pt. a actiona
benefic, stressul trebuie sa fie un excitant mai mare
decat cel obisnuit, ca sarcina, ritm si intensitate.
 In recuperare este vorba de refacerea unor functii, de
aceea se va imprima un stress obligatoriu pe linia
functiei pe care dorim sa o crestem: pt. a creste forta
musculara sunt necesare miscari active cu rezistenta,
statice cu izometrie.
 Deci, ca principiu, pt. cresterea adaptativa a unei
functii se aplica un stress care va duce la cresterea
functiei.
 Tipurile de contractie musculara:
 izometrice-statice ↑TAsist-diast
 izotonice-dinamice ↑TA sistolica, ↓rezistenta periferica
 Bazele fiziologice ale KT-pornind de la UM, necesita
revizuirea unor fenomene fundamentale
 In stare de repaus NMP are o polaritate (-) intracelular,
(+) extracelular, datorita repartitiei inegale a ionilor
cauzata de permeabilitatea selective a membranei
celulare neuronale.
 Astfel se realizeaza o diferenta de potential de (-
90mV)-intretinuta prin mecanismul de ‘pompa’-
consumatoare de energie. In mecanismul de ‘pompa’
rolul principal ii revine pompei de Na, se realizeaza un
transfer de: Na expulzat activ extracelular, K patrunde
pasiv intracelular, fiind atras de sarcinile (-)
intracelulare. Datorita diferentei de concentratie a
celor 2 ioni de la nivelul membranei celulare, in repaus
se realizeaza o diferenta de tensiune numita potential
de membrana=de repaus
 Potential de actiune (PA): Depolarizarea
 In urma unui stimul membrana celulara devine
permeabila pentru Na, declansandu-se un flux masiv
dinspre exterior→interior, permeabilitatea pentru Na
crescand in urma depolarizarii, proces in care in
exterior apar sarcini (-), iar in interior (+).
 Pentru a declansa o excitatie stimulul trebuie sa aiba o
intensitate minima precisa, I prag=Reobaza,. Numai
un stimul peste prag determina o reactie ce se propaga.
 Legea tot sau nimic: I>I prag nu duce la o ↑ a
raspunsului.
 Repolarizarea
 Chiar in timpul procesului de depolarizare incep sa
apara procese care tind sa restabileasca potentialul de
repaus. Are loc o inactivarea a transportului de Na, cu
intensificarea transferului de K spre exterior. Aceste
modificari de permeabilitate pentru K dureaza apox. 1
msec. Interiorul celulei atinge un punct maxim al
acestui process (=40mV) fata de exterior. Deci
modificarile de potential care au loc in timpul
depolarizarii si repolarizarii alcatuiesc potent. Act.
(80mV+40mV=120mV)
 Concret KT consta din:
 -repaus postural
 -posturare corectoare, hipercorectoare
 KT pasiva
 -KT activa sau activa asistata
 -KT activa contra rezistentei
 In esenta scopul este recuperarea prehensiunii, a
mersului actionand pe toate verigile lantului kinetic al
aparatului neuroartromiokinetic.
 Musculatura striata sau musculatura scheletica, asa
cum ii spune si numele este musculatura care se
gaseste inserata la nivelul osului si este direct
implicata in miscare.
 Muschiul scheletic este alcatuit dintr-o unitate
centrala numita corpul muschiului (alcatuit din fibre
musculare striate) si din doua tendoane situate la
fiecare extremitate (alcatuite din tesut conjunctiv).
Corpul muschiului este constituit din fibre musculare:
acestea sunt compuse din celule denumite miocite,
care cuprind in citoplasma lor numeroase filamente
alungite paralel cu axa mare a celulei. Aceste filamente
sunt de doua tipuri: unele, delicate, subtiri care contin
actina, celelalte, groase sunt compuse din miozina.
 Datorita diferitelor patologii care duc la inactivitate
musculara, muschii se pot atrofia, degenera, aceasta
este cauza scaderii randamentului lor, deci a scaderii
fortei musculare.
 Testing-ul muscular sau bilantul muscular reprezinta o
serie de tehnici manuale prin care se realizeaza
evaluarea musculaturii. Acesta se aplica la nivelul
membrului superior si inferior cat si la nivelul
musculaturii cervicale, pe fiecare muschi sau pe grupe
musculare. Cel mai folosit astazi este cel al Fundatiei
Nationale pentru Paralizie Infantila din 1946. In timp
bilantul muscular a fost prelucrat, delimitandu-se
forta musculara normala si acceptabila (grad 5,4), de
pacientii cu forta musculara scazuta (grad 3 sau sub
acest grad).
 Gradele fortei musculare sunt:
 -5 (normala)- pacientul poate executa toate
activitatile obisnuite fara sa oboseasca si contra unei
rezistente puternice
 -4 (buna)-pacientul va executa activitatile zilnice
obisnuite, oboseala apare mai repede, rezistenta
aplicata va fi una moderata
 -3+ (moderata cu +)-oboseala va aparea repede,
miscarea va fi completa contra rezistentei
 -3 (moderata)- pacientul nu-si va putea indeplini
activitatile zilnice obisnuite decat partial (pentru
membrele inferioare e nevoie de o forta musculara mai
mare decat 3), miscarea poate fi executata contra
gravitatiei
 -3- (moderata cu -) mersul este imposibil daca toti
muschii membrelor inferioare vor fi notati cu 3-
.Miscarea contra gravitatiei va fi executata doar in 50%
 -2+ (slaba cu +)- pacientul va executa doar unele
activitati, este nevoie de asistenta. Miscarea
antigravitationala va fi sub 50%
 -2 (slaba)- pacientul va executa foarte putine din
activitatile zilnice obisnuite, pozitia antigravitationala
va fi exclusa (va reusi sa isi ridice membrul de pe
planul patului, dar fara a reusi sa si-l mentina ridicat)
 -2- (slaba cu -) pacientul are nevoie de asistenta
permanenta, nu poate indeplini nicio activitate
 -1(schitata) exista doar contractie la nivel muscular
 -0 nu exista contractie
Articulatiile:
 Sunt structuri care unesc intre ele doua sau mai multe
oase vecine. Acestea se pot clasifica in articulatii fixe
(sinartroze), se gasesc intre oasele craniului, sau la
nivelul cutiei toracice si articulatii mobile (diartroze).
La acest nivel se produce amplitudinea de miscare sau
flexibilitatea organismului.
 Prin alterarea acestui segment anatomic poate sa apara
redoarea articulara care se poate defini ca limitarea in
miscare, care de obicei se reduce dupa cateva miscari
de incalzire articulara, sau chiar ankiloza, cand putem
vorbi de intepenirea totala a articulatiei respective.
 Pentru a putea determina corect miscarile articulare,
in vederea notarii gradului de mobilitate se foloseste
goniometria. Este metoda masurarii unghiurilor
articulatiilor cu ajutorul unui instrument gradat numit
goniometru.
 Astfel, vom putea face si o clasificare a muschilor in
functie de gruparea lor in jurul articulatiilor in:
agonisti, sinergici si antagonisti.
 Muschii agonisti sunt cei care initiaza si indeplinesc
miscarea, de aceea sunt supranumiti si “motor primar”.
 Muschii antagonisti sunt cei care se opun miscarii si cu
rol in franarea miscarii.
 Muschii sinergici cei care au rol in a ajuta muschii
agonisti, astfel contractia devine mai puternica.
 Un alt element care ajuta la formarea sistemului
kinetic este osul si reprezinta un sistem complex de
parghii.
 Sistemul nervos periferic este cel care va conduce
informatiile primite de la sistemul muscular si
articular catre sistemul nervos central pentru a se
indeplini miscarea.
 O buna functionalitate a sistemului kinetic inseamna o
buna colaborare a celor 3 sisteme (musculoscheletal,
articular si nervos). Exista doua tipuri de miscari:
statica si dinamica.
 Activitatea statica se efectueaza prin contractia
izometrica prin care vom putea obtine posturarea
(pozitia unui corp in raport cu alte segmente sau alte
elemente din afara lui), mentinerea unei greutati (de
ex mentinerea unui pahar in mana ), gravitatia. Prin
contractie izometrica nu vom avea nicio modificare in
lungimea muschiului, doar tensiune la acest nivel, se
produce doar caldura, fara lucru mecanic. Prin aceasta
se realizeaza hipertrofia musculara (de ex sportivii ce
practica culturism), aceasta contractie putand fi
considerata o adevarata “pompa circulatorie”, putandu-
se perturba activitatea cardiaca. Contractia izometrica
poate fi: scurta, mentinuta, intrerupta.
 Activitatea dinamica se realizeaza prin contractia
izotonica care permite fibrei musculare sa isi modifice
lungimea. Acest tip de contractie este intalnita in toate
activitatile fizice obisnuite, de ex. locomotie, cat si in
sport. Daca prin modificarea lungimii fibrei musculare
se realizeaza scurtarea atunci vorbim despre contractia
concentrica (de exemplu flexia antebratului pe brat),
iar daca se realizeaza lungimea fibrei musculare prin
indepartarea capetelor musculare , atunci vom vorbi
despre contractia excentrica (inversul contractiei
concentrice, adica extensia antebratului dupa ce
anterior s-a efectuat flexia pe brat).
 Contractia izodinamica reprezinta contractia dinamica
prin care muschiul se contracta maxim pe toata
aplitudinea lui. Acest tip de contractie va imbunatati
mai repede forta musculara decat contractia izotonica.
 Posturarea reprezinta pozitionarea unui element sau a
corpului in intregime voluntar sau cu ajutor
(fiziokinetoterapeut, atele, saculeti cu nisip, orteze)
pentru o perioda de timp pentru a corecta si recastiga
pozitia corecta a corpului. Ea poate fi corectiva sau de
facilitare.
 Mobilizarile pasive sau miscarile impuse, se realizeaza
cu ajutor din exterior fara a fi implicat pacientul in
mod activ. Aceasta mobilizare necestia personal bine
antrenat, cat si o buna colaborare intre pacient si
fiziokinetoterapeut pentru a preveni accidentarile.
 Mobilizarile active reprezinta miscarile pe care le va
executa pacientul fara ajutor din partea
fiziokinetoterapeutului. Ele urmaresc cresterea fortei
musculare, imbunatatirea activitatii articulare (ca scop
preventiv). Pot fi: mobilizari active asistate, contra
gravitatiei, contrarezistenta.
 Hidrokinetoterapia sau miscarea in apa se efectueaza
in piscine, bazine, cazi. Mediul va fi unul placut, cu o
temperatura a apei de 35º-36º, in camera incalzite.
Datorita faptului ca in apa centrul de greutate este
mentinut mai usor, mobilitatea articulara va fi mai
ampla, scazand pragul algic.
 Elongatiile reprezinta tractiuni in ax a coloanei
vertebrale cu ajutorul diferitelor aparate si au scopul de
a indeparta vertebrele intre ele. De obicei se folosesc la
nivelul coloanei cervicale sau lombare. Ele sunt
indicate in discopatiile vertebrale ce implica atingere
radiculara. Contraindicatiile le reprezinta osteoporoza
severa, metastazele osoase, morbul Pott, persoanele
anxioase. Elongatiile pot fi: continue, discontinue, pe
uscat, in apa.
 Manipularile reprezinta miscari fortate ce se aplica la
nivel articular cu scopul de a mobiliza brusc articulatia
dincolo de miscarile ei fiziologice, fara insa a o forta.
Aplicatia la nivel articular poate fi directa, indirecta
sau semidirecta.
 Manipularea directa este cea aplicata la nivelul
coloanei vertebrale, manipularile indirecte sunt acelea
care folosesc intermediari pentru a ajunge la coloana
vertebrala cum sunt membrele sau capul, manipularea
semidirecta este acea in care va interveni
fiziokinetoterapeutul. Indicatiile manipularilor sunt:
lombalgiile, nevralgiile. Contraindicatiile sunt:
osteoporoza, boala de origine inflamatorie a coloanei
vertebrale, tumori vertebrale.
 Mobilizarile
 Denumita si “mobilizarea articulatiei periferice”
formeaza, impreuna cu manipularile “terapia
manuala”.
 Mobilizarile sunt pasive si active.
 Mobilizarile pasive se realizeaza cu ajutor din partea
fiziokinetoterapeutului sau alta forta exterioara in
conditii de activitate scazuta a fortei musculare sau
inactivitate.