Sunteți pe pagina 1din 15

S.C. GEROVITAL COSMETICS S.

Dumbrava Vladislava
Cuprins

1. Descrierea companiei
2. Misiune, obiective
3. Mediul politic, economic, solcial, tehnologic, juridic
4. Analiza SWOT
5. Segmentarea pieței
6. Concluzii și recomadări de îmbunătățire
Descrierea companiei
S.C. GEROVITAL COSMETICS S.A este o societate cu capital
majoritar privat. Compania produce și comercializează peste 170 tipuri
de produse cosmetice și de parfumerie.
Marca “Gerovital” este înregistrată și protejată atât în România cât
și peste hotare - Uniunea Europeană, SUA, Canada, Australia, Asia și
America de Sud.
Tradiția companiei își are rădăcinile la începutul sec. XX, când în
laboratoarele Lady, Coty și Legrain s-au fabricat primele produse
cosmetice din România. Acestea și alte mici laboratoare au fost comasate
în anul 1952 într-o intreprindere de stat, care la început s-a numit Macul
Roșu devenit apoi Miraj.
Transformările din anul 1990 au impus modificări atât în structura
organizatorică a societății cât mai ales într-o nouă strategie de dezvoltare
care să impună compania cu un nou nume într-o economie de piață
funcțională.
SC Gerovital Cosmetics SA a fabricat pentru prima dată în România,
loțiunea capilară și alte produse cosmetice bazate pe principiul activ descoperit
de Prof. Dr. Ana Aslan cu rol de încetinire a procesului de îmbătrânire naturală a
pielii. Impuse pe piață printr-o excelentă calitate, produsele au parcurs o serie de
modificări atât pentru adaptarea la legislația UE cât și pentru sporirea
eficacitații.
Din 1966, anul lansării primelor produse, gama Gerovital și-a consolidat
renumele utilizând semnătura Anei Aslan.
Gama de produse oferite de compania Gerovital ilustrează schimbarea
priorităților ce au apărut în gândirea civilizației moderne: bucură-te de fiecare
clipă dar prețuiește și amintirile.
Misiune
"Misiunea noastră este de a fi unul dintre cei mai mari producători
de produse cosmetice din Sud-Estul Europei, adaptându-ne
continuu produsele, design-ul și prezentarea pentru a satisface
nevoile consumatorilor și nu în ultimul rând pentru a crea condiții
optime angajaților "
Obiective
“Obiectivele noastre sunt de a maximiza efectele economico-
financiare în condițiile valorificării superioare a resurselor
disponibile, asigurând îndeplinirea integrală a scopurilor stabilite prin
programele de activitate.”
Mediul politic
Stabilitatea politică și forma de guvernamânt, alături de partidele politice ce
activează în țară, oferă o imagine mai clară asupra mediului politic. În cadrul
acestuia sunt incluse, de asemenea,relațiile interguvernamentale, politica
comerțului internațional,politica de investiții care dacă sunt de bun augur ofera o
bună funcționare a producției, comenzilor și implicit a profitului, în caz contrar
prin instabilitate politică, relații interguvernamentale tensionate,concurenții
străini prea mulți care ar prelua clienții potențiali pot afecta firma prin
diminuarea producției, prin cererea de piață scăzută pentru produsele firmei.
Naționalismul economic reprezintă cel mai important factor politic de
natură să afecteze mediul de afaceri. Condiția esențială pentru ca un stat să
supraviețuiască mai mult decât un moment istoric este ca el să se bucure de
loialitatea celei mai mari părti a rezidenților sai.
Mediul economic
Mediul economic determină în mod hotărâtor dezvoltarea cererii și ofertei
precum și comportamentul consumatorilor potențiali pe fiecare piață în parte.
Principalele sale elemente sunt circumscrise situației economice de ansamblu a
țării. Analiza acesteia apelează la cele mai importante componente
macroeconomice, ce oferă o rapidă și cuprinzatoare informare asupra stării
economiei.
Se ia in vedere PIB-ul, inflația, șomajul, veniturile, cheltuielile de consum,
prețurile, gradul de ocupare a forței de muncă, importul, exportul, producția care
în momentul când devin nefavorabile afectează firma prin scăderea producției și
implicit a producției.
Mediul social
Pe orice piață populația constituie principalul purtător direct al cererii. Acest
fapt explică de ce trebuie să i se acorde o atenție aparte,urmarindu-se obținerea de
informații cât mai detaliate asupra mărimii și structurii acesteia.

Factori socio-demografici ce determină mutații în structura și manifestarea


cererii:
⁃ mecanismul luării deciziei de cumpărare la diferite popoare;
⁃ apartenența la o anumită clasă socială;
⁃ grupurile de referință și mai ales de modelele reprezentate de personalitățile din
artă, politică, sport, știință,etc.
⁃ tradiții, datini, obiceiuri locale sau zonale cu efecte nemijlocite asupra
consumului;
Acestea au efecte asupra utilizăriide către populație a produselor cosmetice.
Oamenii au un anumit mod de gândire față de produsele cosmetice care pot
modifica vânzarile atat pozitiv cât și negativ în urma alegerilor luate de către
aceștia.
Mediul tehnologic
Stuctura cererii de produse din import este influențată pe o piață și de nivelul
tehnologic de dezvoltare al țării în cauză, de disponibilitatea acesteia de a
introduce noul în fabricație și în consum.
În evaluarea dotării tehnologice a unei piețe pot fi folosiți drept indicatori:
dotarea cu aparatură;
densitatea rețelei de televiziune prin cablu;
numărul abonaților telefonici;
aria de acoperire a telefoniei mobile;
parcul de automobile și autoutilaje;
numărul abonamentelor la rețeaua internet;
gradul mediu de calificare a forței de muncă și diferențierea acestuia pe ramuri;
Tehnologia este în continuă dezvoltare, iar dacă firma nu încearcă să țină pasul
cu această continuă schimbare,producția ar fi mai mică,implicit și profitul datorită
lipsei dotării cu aparatură, utilaje, automobile pentru transport, rețelele de telefonie
și internet, gradul de calificare a forței de muncă care ar facilita o mai bună
comunicare cu furnizorii, studierea pieței și un proces de fabricație mai
performant.
Mediul juridic
Deosebirile de sistem juridic sunt relevante de la o țară la alta. Dacă în
unele țări se precizează prin legi, decrete, ordonanțe, regulamente și hotărâri
judecătorești ce este admis, reglementat, permis sau interzis (Franța, Italia,
Germania,etc) în alte țări (Marea Britanie,S.U.A.) o parte din izvoarele de
drept se sprijină pe obiceiul locului. Acest lucru face ca oficialitatile țărilor
respective să devină active numai când cineva, prin comportamentul său,
aduce daune altcuiva. Aceste două maniere duc, uneori, la mari neânțelegeri
între partenerii de afaceri, atunci când este vorba de interpretarea contractelor,
ce nu au stipulat în mod expres modalitatile de arbitraj care pot afecta firma
prin pierderea partenerilor de afaceri și numeroase disconforturi cauzate de
acestea.
Analiza SWOT

•Experienţa îndelungată în domeniu şi existenţa •Capacităţi de producţie şi transport mai greu


unui personal bine format; de adaptat la reducerea consumului;
•Existenţa unei reţele proprii de distribuţie; •Activitatea de marketing insuficient
•Existenţa unui acţionariat relativ stabil; dezvoltată;
•Potenţialul de producţie ridicat; •Diversificarea insuficientă a producţiei;
•Rentabilitatea ridicată în toţi anii de •Lichiditatea în scădere;
funcţionare; •Scăderea ponderii pe piaţa națională şi lipsa
extinderii pe alte pieţe.

•Cerere relativ constantă pentru produsele de •Criza economică prelungită;


bază (creme, șampoane); •Creșterea costurilor de producție;
•Necesitatea oamenilor de a se îngriji; •Scăderea nivelului de trai și a consumului
•Mediul ambiant(factorii de mediu,stresul) care populației;
afecteaza organismul uman(piele, păr); •Concurență mare la produsele cosmetice;
•Modul de viață și de alimentație care produce •Costul foarte ridicat al resurselor financiare,
dereglări in organism; care îngreunează activitatea de investiţii;
•Elasticitatea redusă a cererii față de preț și
elasticitatea negativă față de venit;
Segmentarea pieței
Tipuri de operații privind realizarea segmentării pieței:
•Definirea și delimitarea pieței potențiale;
•Compartimentatea în funcție de anumite criterii;
•Identificarea avantajelor pe care le prezintă fiecare segment;
•Selectarea celei mai imporante clientele potențiale.

Principalele obiective urmarite de segmentarea pietei sunt:


•Cunoașterea nevoilor clienților, prin care firma orientează desfășurarea
activităților numai asupra segmentelor rezultate a fi cele mai rentabile pentru ea;
•Fidelizarea clientelei;
•Intelegerea concurenților(contracararea concurenței);
•Alocarea și folosirea eficientă a resurselor de marketing;
•Fundamentarea mai bună a strategiilor de marketing mix.
Concluzii și recomandări de îmbunătățire
Concluzii
SC Gerovital Cosmetics SA a fabricat pentru prima data in Romania, lotiunea
capilara si alte produse cosmetice bazate pe principiul activ descoperit de Prof.
Dr. Ana Aslan cu rol de incetinire a procesului de imbatranire naturala a pielii.
Activitatea firmei este influentata de diferite medii, cum ar fi: politic,
economic, juritic, etc.
Pentru valorificarea la maximum a oportunitatilor si punctelor tari si evitarea
constrangerilor si eliminarea punctelor slabe s-a efectuat o analiza SWOT.

Propuneri
•o activitate de marketing mai bine dezvoltata;
•controlul strict al cheltuielilor;
•ridicarea calității produselor și în primul rând o adaptare mai bună la nevoile
clientului ;
•diversificarea sortimentală a produselor și a gramajelor acestora;
•mai bună prezentare estetica a produselor cu privire la forma și culoarea
ambalajului;

S-ar putea să vă placă și