Sunteți pe pagina 1din 16

Fascioloza

Burloiu Gabriel Valentin


Introducere
 Sinonime: distomatie hepatica, galbeaza mare, anemia de iarna, slabire apoasa.

 Afecteaza ovinele, caprinele, taurinele, calul, iepurele, porcul si omul.

 Boala are un caracter sezonier, contaminarea realizandu-se indeosebi la pasune,


morbiditatea crescuta inregistrandu-se in anii cu veri calduroase si ploioase,
favorabili dezvoltarii masive a populatiei de limneide, gazde intermediare ale
parazitului; manifestarile clinice apar, obijnuit, in sezonul rece.

 Fascioloza prezinta o importanta economica deosebita, evolutia ei antrenand


intarzieri in crestere, scaderea productiei de lapte si lana, avorturi si confiscari la
abator, iar in anii favorabili realizarii infestatiilor masive, apare mortalitate
ridicata, in special la ovine.
Fasciola hepatica este un trematod din familia Fasciolidae, cu corp
foliaceu, de dimensiuni mari, 20-30mm, coloratie brun-roscata; pe corp
prezinta un con cefalic, la nivelul caruia se gaseste ventuza anterioara, urmat de
o latire sub forma unor umeri, la acest nivel gasindu-se ventuza ventrala; intre
cele doua ventuze, se deschide orificiul genital; cecumurile, testiculele si ovarul
sunt ramificate.
Ouale sunt elipsoide, de 130-145μm, galben aurii, avand in interior
celula-ou inconjurata de o masa de celule viteline. Parazitii adulti traiesc in
canalele biliare mari si uneori in vezica biliara la rumegatoare, eratic in
pulmon, splina, in tesutul conjunctiv subcutanat sau intrermuscular.

Etiologie
Ciclul biologic
Ciclul este diheteroxen, gazdele intermediare fiind reprezentante de
gasteropode pulmonate basomatofore din familia Limneidae.
Ouale de Fasciola, antrenate de bila, ajung in continutul intestinal si
sunt eliminate la exterior odata cu fecalele. S-a constatat ca fiecare fascicola
produce, in medie, 3.000-3.500 oua/zi.
Dezvoltarea exogena se realizeaza cu formarea de stadii larvare libere
si stadii ce se dezvolta in corpul gasteropodelor.
1. Ou; 2. Miracidium; 3. Sporocist; 4. Redie; 5. Cercar; 6. Metacercar
Epidemiologie
Sursele de contaminare sunt reprezentate de animale bolnave sau cele
cu forme subclinice, eliminatoare de oua, pe de o parte, iar pe de alta parte de
limneidele infestate, care elibereaza cercarii, poluand apa, vegetatia, pe care se
formeaza metacercari.
Gradul de infestatie a animalelor este asigurat de: rezistenta oualor si
metacercarilor in mediu si de ecologia gazdelor intermediare.
Rezistenta oualor in mediul extern depinde de substratul in care se
gasesc, de umiditate si temperatura. In fecalele umede ouale raman viabile
cateva luni sau doar cateva zile, cand temperatura este sub 10°C. La uscaciune
sunt distruse in 4 zile; frigul le distruge in cateva ore, dar sub un strat de 30-
40cm pot rezista timp de cateva saptamani.
Contaminarea animalelor are loc, in principal, la pasune, prin
ingerarea metacercarilor prezenti pe vegetatie sau in apa. In stabulatie,
infestarea se realizeaza cu furaje verzi, sau de putin timp conservate , provenite
de pe terenuri infestate.
Dinamica si evolutia bolii sunt determinate de momentul si graviatea
infestatiei (nr. si potentialul biologic al metacarcarilor), precum si de factori ce
tin de specia gazda. In conditiile tarii noastre, infestarea animalelor se
realizeaza din a doua jumatate a luni iunie, pana la sfarsitul perioade de pasunat
si cateva luni in continuare, daca se consuma fanuri infestate. Asadar, evolutia
bolii incepe in luna august, cazurile inmultindu-se treptat in septembrie-
noiembrie, manifestarile clinice, cronice exteriorizandu-se in lunile de iarna,
atenuandu-se dupa iesirea la pasune, dar nu pana la disparitie.
Patogeneza
Principalele actiuni patogenetice consemnate in fascioloza sunt :
 Actiunea mecanic-iritativa- fasciolele tinere aflate in migratie sapa tunele in
parenchinul hepatic, producand hemoragii, apoi fibroza si cicatrizari; adultii din
canalele biliare, datorita cuticulei spinoase, prin miscarile lor, determina inflamatie
cronica, colangita si ciroza pericanaliculara.
 Actiunea spoliatoare- a fasciolelor adulte se datoreaza hematofagiei, ele absorbind
sange din vasele peretiilor canalelor biloare.
 Actiunea toxica- a fost suspectata ca fiind un factor agravant al anemiei; actiunea
fasciolelor adulte asupra celulelor hepatice a fost demonstrata experimental:
fasciolele adulte transplantate in canalele biliare ale altui animal au provocat
perturbari ale enzimelor plasmatice. Au fost inregistrate si alte tulburari ale
metabolismului general cu disfunctii si alterari ale organelor hematoformatoare, ale
sistemului endocrin, cu hipotiroidie si implicit slabire , diminuarea cresterii lanii si
infecunditate.
 Actiunea inoculatoare- fasciolele tinere ajunse in ficat pot transporta diversi
germeni patogeni
Imunitatea
Imuniatea in fascioloza a constitui subiectul a numeroase cercetari,
prezentand inca multiple aspecte ce necesita a fi elucidate.
Imunitatea naturala caracterizeaza cabalinele, dar se manifesta si la
porcine si bovine, ce prezinta un anumit grad de rezistenta naturala, bazata, in
buna parte, pe structura mai fibroasa a ficatului.
Imunitatea naturala la ovine este slaba si se traduce prin incetinirea
migratiei fasciolelor si prelungurea perioadei prepatente; aceasta imunitate este
mult mai puternica la bovine, la care, dupa o reinfestare se dezvolta de 6 ori
mai putini metacercari.
Simptome
Tabloul clinic al fasciolozei prezinta unele particularitati evolutive in
functie de specia gazda si intensitatea infestatiei:
 La bovine- semnele clinice se observă mai greu. Boala poate evolua cronic
și se manifestă prin: anemie, diaree, slăbire, poftă de mâncare scăzută,
scăderea producției de lapte, laptele devenind amar. La tineretul de 6-18 luni
se constată anemie, diaree și scăderea temperaturii.
 La ovine boala evoluează acut şi cronic :

◦ Forma acută se întâlnește la sfârșitul verii și toamna, când animalele


ingeră în scurt timp cantități mari de larve de fasciole, urmate de invazia
masivă a fasciolelor tinere. Ca semne clinice întâlnim lipsa poftei de
mâncare, temperatură scăzută, anemie, diaree, edeme în jurul ochilor,
mărirea abdomenului în zona ficatului și sensibilitate la palpare.
Manifestările apar la 4-6 săptămâni de la ingerare și boala devine
mortală după 4-10 zile de evoluție.

◦ Forma cronică este mai frecventă și evoluează în trei perioade.


Perioada de debut apare în septembrie-noiembrie şi se exprimă clinic
prin slăbiciune musculară, iar animalul refuză mișcarea. Faza a doua se
manifestă în decembrie-ianuarie prin anemie, slăbire accentuată, edemul
pleoapelor și lipsa poftei de mâncare. Faza a treia apare la sfârșitul
iernii, începutul primăverii și se manifestă prin scăderea masei
musculare, slăbirea excesivă a animalului, uneori și avorturi spontane
însoțite de lipsa laptelui.
Pronosticul
Este grav in forma acutata cu evolutie fatala, fara posibiliatea interventiei
terapeutice. Se estimeaza, la ovine, ca evolutia va fi fatala daca nivelul
hemoglobinei este mai mic de 5g/dl si hematocritul mai mic de 15%.
Pronosticul economic este grav, prin prisma multiplelor pierderi determinate
(de la 5-10, la peste 20%) ale productiei de lapte, carne, ficat.
Tratamentul
Se face cu medicamente specifice, in formele
grave de boala fiind efectuat si tratament simptomatic si de
sustinere, asociat cu stoparea infestarii animalelor (daca e
cazul).
In tratamentul fasciolozei s-au utilizat preparate
de origina vegetala, pe baza de tetraclorura de carbon,
hexacloretan, derivati clorurati si fluorurati ai metanului
sau etanului sau alti compusi chimici. Deoarece aceste
produse actionau foarte slab sau erau total ineficace asupra
fasciolelor tinere, in ultimul timp s-au sintetizat substante
mai putin toxice si cu eficacitate crescuta asupra
fasciolelorin toate stadiile.
Profilaxia
Se realizeaza prin masuri ce vizeaza combaterea
fasciolelor, combaterea gasteropodelor, gazde intermediare si
combaterea formelor libere ale parazitului.
Combaterea fasciolelor se realizeaza indeosebi la
rumegatoare, gazdele cele mai receptive, mai alea in zonele de
evolutie frecventa a bolii, aplicandu-se un program de
dehelmentizari profilactice (2-4, anual): primul tratament, cu
doua saptamani inainte de scoaterea la pasune, cel de-al doilea
la 2 saptamani dupa intrarea in stabulatie (in acest moment,
preferandu-se medicamente care sa actioneze si asupra
fasciolelor tinere: coriban, triclabendazol) si intre cele doua
tratamente, in primul an, ca si in anii ploiosi, se mai efectueaza
doua tratamente: unul in luna septembrie si unul in luna
ianuarie
Va multumesc !