Sunteți pe pagina 1din 11

INSTRUMENTE FINANCIARE

Pieţe de capital : Anul II/A


2015

Prof. univ. dr.


GABRIELA ANGHELACHE

1
Clasificarea obligaţiunilor
Obligaţiunile sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi
lung, emise de societăţi comerciale sau de autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale prin care emitenţii îşi
procură pe această cale resurse împrumutate, renunţând la
creditul tradiţional sau complementar cu acesta.
Obligaţiunile certifică deţinătorului dreptul de a încasa o
dobândă şi de a recupera suma investită dintr-o dată la
scadenţă sau în tranşe pe durata de viaţă a împrumutului.
Obligaţiunile sunt titluri de creanţă negociabile.
După modul de identificare a deţinătorului, obligaţiunile pot fi:
 la purtător
 nominative.
După formă:
 materializate
 dematerializate.

2
Clasificarea obligaţiunilor
După tipul de venit:
 obligaţiuni cu dobândă, care sunt emise la valoarea
nominală, valoare care, de regulă, se rambursează la
scadenţă şi generează venituri din dobânzi care se plătesc
în conformitate cu condiţiile emisiunii;
 obligaţiuni cu cupon zero, denumite şi obligaţiuni cu
discount (sau cu reducere), ce sunt emise la un preţ de
emisiune mai mic decât valoarea nominală care este plătită
la scadenţă. Câştigul investitorului este reprezentat de
diferenţa dintre preţul de cumpărare plătit de deţinător şi
preţul de răscumpărare la scadenţă.
Prin prisma gradului de protecţie a investitorilor, se
deosebesc:
 obligaţiuni garantate
 obligaţiuni negarantate.

3
Evaluarea obligaţiunilor
Valoarea unei obligaţiuni se apreciază sub două aspecte: ca
valoare cunoscută în diferite momente pe durata de viaţă a
obligaţiunii şi ca valoare estimată în procesul investirii.
Valoarea cunoscută a obligaţiunii este determinată prin
intermediul elementelor tehnice, cum sunt:
 valorea nominală
 preţul de emisiune
 preţul de rambursare
 preţul curent.

Investitorii care urmăresc câştigul de capital au în vedere în primul rând


rata dobânzii şi gestionarea riscului aferent acesteia prin analiza
indicatorilor:
 maturitate
 durată
 sensibilitate.
4
Elementele tehnice ale obligaţiunilor
 valoarea nominală precizată în prospectul de emisiune
 preţul de emisiune este stabilit de regulă la un nivel mai mic
sau egal cu valoarea nominală şi calculat după relaţia:
n
At
Pe  
t 1 1  i t

unde:
Pe – preţul de emisiune;
At – anuitatea în anul t (dobândă plus rambursare);
i – rata dobânzii la termen;
n – durata de viaţă (exprimată în număr de ani).

Sunt situaţii când preţul de emisiune este influenţat de


modalitatea de rambursare a împrumutului.
5
Elementele tehnice ale obligaţiunilor
În cazul obligaţiunilor cu cupon zero la care dobânzile nu
se plătesc anual, ci sunt capitalizate şi reglate o dată cu
rambursarea sumei împrumutate la scadenţă, calculul preţului
de emisiune se face după relaţia:
AT
Pe  ,
1  i 
T

unde:
AT – scadenţa finală.
 preţul la rambursare, care poate fi egal sau diferit de
valoarea nominală. Dacă rambursarea se realizează la cursul
bursier al obligaţiunilor, suma recuperată de investitor va fi
direct influenţată de condiţiile pieţei (de cererea şi oferta
înregistrată pentru acel tip de obligaţiune);
 preţul curent al obligaţiunii, reprezentat de cursul pieţei în
orice moment al tranzacţionării obligaţiunii.
6
Preţul de piaţă al unei obligaţiuni
Estimarea preţului de piaţă la care deţinătorul revinde
obligaţiunea înainte de scadenţă pentru a realiza un anumit
randament al plasamentului său poate fi realizată pe baza
relaţiei de actualizare:
C C C
P
Pp  t  t  ...  t
1 2 n
 R  R  R
1    1   1  
 t   t   t 

unde:
Pp – preţul de piaţă al obligaţiunii;
P – valoarea nominală;
C – cuponul;
R – rata anuală medie de randament;
t – numărul de cupoane pe an;
n – numărul de cupoane rămase până la scadenţă.
7
Preţul de piaţă al unei obligaţiuni
Formula de mai sus este valabilă doar în cazul în care se
doreşte estimarea preţului unei obligaţiuni în momentul
plăţii cuponului. Dacă se doreşte estimarea preţului la o
dată diferită de cea a plăţii cuponului, formula trebuie
ajustată pentru a ţine seama de perioada fracţionată a
cuponului:
C C C
P
Pp  t  t  ...  t
a 1 a n a
 R  R  R
1   1   1  
 t   t   t 

unde:
a – perioada fracţionată a cuponului

8
Maturitatea şi Durata unei obligaţiuni
Maturitatea unei obligaţiuni este media diferitelor durate la
sfârşitul cărora sunt încasate cash-flow-urile. Maturitatea exprimă
intervalul de timp în care se recuperează plasamentul prin
intermediul rambursării împrumutului. Noţiunea de maturitate este
legată de momentul în care obligaţiunea produce fluxuri de
trezorerie.
În cazul unei obligaţiuni cu cupon zero, maturitatea este tocmai
scadenţa finală, pentru că obligaţiunea nu dă naştere decât la un
flux unic. Pentru celelalte tipuri de obligaţiuni, maturitatea este
mai puţin evidentă, pentru că valoarea obligaţiunii depinde de n
fluxuri, ce intervin la momente diferite până la scadenţă.
Maturitatea este deci media lunară a scadenţelor de rambursare.
Durata unei obligaţiuni reprezintă măsura maturităţii obligaţiunii.
Durata este o mărime ponderată a vieţii unei obligaţiuni, care ia în
considerare mărimea şi scadenţa fiecărui flux cash. Aceasta este o
medie a scadenţelor fiecărui flux ponderat cu ceea ce
reprezintă fluxul respectiv în valoarea obligaţiunii.

9
Calculul Duratei
Durata poate fi calculată cu ajutorul următoarei ecuaţii:
 C C C 
 P 
1  t t t 
D  1  2  ...  n 
DP   R
1
 R
2
 R 
n
 1   1   1   
  t   t   t  

sau
Ci
i
t  nP
N


t 1 
i
R  R
n

 1   1  
D  t   t 
DP
unde:
D – durata; P – valoarea nominală; C – cuponul;
R – rata anuală medie de randament;
t – numărul de cupoane pe an;
n – numărul de cupoane rămase până la scadenţă;
DP – preţul disimulat („dirty price“) al obligaţiunii.
10
Calculul Duratei
În cazul în care evaluarea se face la o dată diferită de
data plăţii cuponului, formula trebuie să ţină seama
de perioada fracţionată până la următorul cupon:
Ci
N (a  i ) 
 t
a i
t 0  R
1  
D  t 
DP

unde:
a – perioada fracţionată până la următorul cupon.

11

S-ar putea să vă placă și