Scheletul capului la animale

Capul osos reprezintă acea parte a scheletului destinată

protecţiei encefalului şi extremităţii anterioare a aparatului digestiv şi
respirator. Este
alcătuit din 2 părţi:
– > neurocraniul (sau craniul propriu-zis)
– > masivul facial (sau splanchnocraniul)
La mamiferele domestice craniul este mult alungit antero-
posterior pentru că masivul facial (sau partea viscerală) se dispune
înaintea părţii neurale. Alungirea aparent exagerată a masivului facial
este determinată de importanţa pe care o au organele de simţ, aparatul
de prehensiune şi masticaţie la speciile de mamifere domestice. La
oasele capului se adaugă oasele complexului hioidian (aparatul de
suport al limbii, faringelui şi laringelui).
Craniul cuprinde oasele care contribuie la formarea cavităţii craniene:
occipitalul, parietalul, frontalul, sfenoidul, temporalul şi etmoidul.
Oasele se dispun fie pereche (temporale; parietale; frontale) şi
formează pereţii laterali şi plafonul cutiei craniene fie nepereche
(occipital, sfenoid, etmoid) şi formează baza şi peretele posterior al
cutiei craniene.
Occipitalul se dispune la extremitatea aborală a capului şi
face legătura cu prima vertebrală cervicală. Este un os impar,
neregulat ca formă ce delimitează peretele posterior şi o parte din
podeaua cavităţii craniene. Prezintă 2 feţe: externă (exocraniană) şi
internă (endocraniană) şi un contur foarte neregulat. În plan posterior
prezintă gaura occipitală separată, printr-o fosă condiliană, de 2
condili occipitali biconvecşi. În fundul fosei condiliene se află gaura
nervului hipoglos. Condilii occipitali sunt separaţi, printr-o incizură
stilo-condiliană, de apofizele stiloide (sau jugulare).
Faţa endocraniană este acoperită de amprentele
circumvoluţiunilor cerebeloase, protuberanţa occipitală internă (opusă
celei externe) şi creasta sagitală internă. Parietalul este un os par, lat
şi de acoperire ce participă la formarea plafonului cutiei cranine.
 Este format din 2 plăci osoase sudate pe linia mediană la
nivelul suturii sagitale şi situat lateral (la carnasiere). Prezintă 2
feţe:exocraniană-convexă şi netedă şi endocraniană-concavă în
ambele sensuri.
Interparietalul este reprezentat de un os sudat de timpuriu la
occipital şi
dispus înaintea protuberanţei occipitale interne.
Frontalul este un os masiv, neregulat, situat pe faţa dorsală a
capului osos, sudat, pe linia de simetrie, cu congenerul şi delimitează
craniul şi masivul facial. Prezintă 3 porţiuni: frontală, nazală şi orbito-
temporală. Faţa exocraniană prezintă o suprafaţă frontală de formă
triunghiulară, netedă, de pe laturile căreia se detaşează procesul
orbital (sau zigomatic). Faţa endocraniană prezintă o lamă osoasă
transversală care se uneşte, în planul ventral cu etmoidul. Etmoidul
este un os impar plasat în porţiunea rostrală a craniului şi delimitează
peretele anterior al cavităţii craniene. Este format dintr-o lama
perpendiculară plasată în planul median, o lamă cribiformă
perpendiculară pe prima dispusă transversal şi 2 mase laterale ce
alcătuiesc labirintul etmoidal.
 Lama perpendiculară se prelungeşte, în sens rostral, cu
septum-ul nazal şi, în sens aboral, pătrunde în cavitatea craniană prin
apofiza crista galli.
Labirintul etmoidal este format din numeroase volute etmoidale
suprapuse, învelite şi protejate, la exterior, de o lamă osoasă extrem
de fină denumită lamă papiracee (sau orbitară).
Volutele etmoidale sunt acoperite de o mucoasă de tip olfactiv
de la nivelul căreia, prelungirile celulelor senzoriale părăsesc etmoidul
prin orificiile lamei cribiforme pentru a ajunge la lobii olfactivi.
Sfenoidul este un os impar plasat la baza craniului în
continuarea orală a porţiunii bazilare a occipitalului. Este format din
porţiunile: rostrală-denumită presfenoid, caudală-denumită bazisfenoid
şi mediană -denumită corpul sfenoidului.
De pe corpul sfenoidului se detaşează, în sens lateral, 2
perechi de aripi: una cu dispunere orală, este mai dezvoltată şi
aparţine presfenoidului, şi cealaltă mai redusă, cu dispunere aborală şi
aparţine bazisfenoidului
Faţa exocraniană este convexă în sens transversal şi prezintă,
de o parte şi de cealaltă a corpului sfenoidului câte o incizură
pterigoidiană care, se continuă, cu canalul pterigoidian ce se deschide
în hiatul orbitar.
 În hiatul orbitar se deschid 7 orificii: pterigoidian, alar, trochlear-
pentru nervul trochlear, optic, fisura orbitală, gaura rotundă-pentru
nervul maxilar şi gaura etmoidală.
Pe faţa dorsală a bazisfenoidului se află o depresiune centrală
denumită fosă hipofizară (sau şaua turcească) perforată lateral de
canalul cranio-faringian. De o parte şi de alta se află 4 şanţuri sagitale
paramediane: carotidian, cavernos, maxilar şi trochlear.
Temporalul este un os par dispus pe părţile laterale ale cutiei
craniene de o parte şi de alta a bazioccipitalului şi este format din:
♦ porţiunea pietroasă-formează împreună cu porţiunea
timpanică o piesă unică şi piramidală care, datorită legăturii cu organul
auditiv, este denumită porţiune auriculară;
♦ porţiunea squamoasă (sau solzoasă)-contribuie la formarea
pereţilor laterali ai craniului şi, prin formaţiunile de la baza procesului
zigomatic la realizarea articulaţiei temporo-mandibulare.
♦ piramida temporalului-ocupă spaţiul delimitat de occipital,
parietal, porţiunea squamoasă a temporalului şi bazisfenoid şi are axul
mare cu vârful orientat oblic, în sensul dorso-caudal.
 Oasele feţei
Splanchnocraniul cuprinde oasele care contribuie la delimitarea
cavităţilor nazală şi bucală: nazalul, lacrimalul, maxilarul, incisivul,
palatinul, pterigoidul, vomerul, corneţii nazali, mandibula şi complexul
hioidian.
Nazalul este un os de formă triunghiulară cu vârful orientat
rostral, dispus pe faţa dorsală a capului şi formează baza anatomică
osoasă a regiunii nazale. Se sudează, în planul median, cu simetricul şi
formează creasta longitudinală internă. În planul aboral, se sudează cu
frontalul, printr-o margine convexă şi în planul lateral cu lacrimalul,
maxilarul şi incisivul.
Extremitatea anterioară a nazalului are un aspect stiloid şi
contribuie la formarea incizurii nazo-incisive. Faţa internă este concavă
în sens transversal şi formează plafonul cavităţii nazale. o circumferinţă.
În sens longitudinal, în treimea laterală a nazalului se observă
creasta etmoidală-locul de implantare a cornetului nazo-turbinal (sau
cornetul nazal dorsal).
Lacrimalul este cel mai redus os al feţei dispus la marginea orală
a orbitei contribuind la delimitarea acestei porţiuni a orbitei.
 Prezintă 2 feţe: externă şi internă şi o circumferinţă. Faţa
externă se împarte în 2 porţiuni: facială şi orbitară separate de o
creastă orbitară ce delimitează marginea orbitei. La nivelul porţiunii
faciale se observă un tubercul lacrimal.
La nivelul portiunii orbitale se găseşte o depresiune adâncă
denumită fosa sacului lacrimal în interiorul căreia se deschide, prin
gaura lacrimală, canalul lacrimal.
Maxilarul este cel mai masiv dintre oasele feţei dispus ventro-
lateral de osul nazal şi participă la delimitarea cavităţilor nazală,
orbitară şi bucală.
Faţa externă (sau facială) este uşor convexă, de formă
triunghiulară şi vârful rostral. Prezintă o creastă facială puternică care
se termină în planul rostral cu un tubercul facial (sau spina maxilară)
deasupra căreia se află gaura infraorbitară (sau deschiderea canalului
infraorbitar dentar superior). Pe marginea ventrală a osului, se găsesc
alveolele dentare. Înaintea primei alvelole molare, marginea osului este
lipsită de alveole şi formează diastema. În spatele ultimei alveole
dentare molare se află tuberozitatea maxilară.
Faţa mediala (sau nazală) formează peretele lateral al cavităţii
nazale şi a sinusului maxilar.
 Aproape de marginea dorsală se află o creastă maxilo-turbinală
pe care se prinde cornetul nazal ventral, iar deasupra ei, se deschide
conductul osos lacrimal. Deasupra canalului infraorbitar, în planul dorso-
caudal se deschide hiatusul maxilar prin care, sinusul maxilar comunică
cu cavitatea nazală.
De la marginea inferioară a feţei nazale se detaşează procesul
palatin care, prin sutura cu simetricul, contribuie la formarea plafonului
cavităţii bucale (baza anatomică osoasă a palatului dur) şi în acelaşi
timp, a planşeului cavităţii nazale.
Incisivul se dispune la extremitatea orală a maxilarului, vizibil pe
capul osos la extremitatea orală, pe faţa ventrală şi dorsală a acestuia.
Corpul osului este plasat rostral şi emite 2 apofize: palatină şi
nazală. Faţa labială este netedă,uşor concavă şi se continuă pe apofiza
palatină.
Apofiza nazală a incisivului delimitează, împreună cu spina
nazală, incizura nazo-incisivă. Apofiza palatină completează, în sens
rostral, plafonul cavităţii bucale. Zigomaticul este un os par relativ redus
şi dispus pe părţile laterale ale capului osos.
 Apare ca „o punte de legătură osoasă" între oasele feţei şi
cele ale craniului, participând la formarea planşeului orbitei şi arcadei
zigomatice. Se articulează prin sinartroză cu apofiza zigomatică a
temporalului, cu oasele lacrimal şi maxilar.
Faţa externă prezintă 2 porţiuni-facială şi orbitală despărţite de
marginea infraorbitară prin care osul participă la delimitarea orbitei.
Extremitatea rostrală a osului este mai lată şi prezintă deasupra
marginii ventrale creasta facială.
Palatinul este un os ce se dispune pe faţa ventrală a capului
osos în partea posterioară a apofizelor palatine ale maxilarelor şi
delimitează, la toate animalele, deschiderile guturale.
Apare răsucit şi prezintă 2 porţiuni: orizontală -plasată rostral
şi ventrală -plasată în spatele primei lame. Lama orizontală
completează, în sens aboral, palatul dur şi, prin sutura cu
simetrica,delimitează, prin marginea aborală, orificiul gutural. Lama
perpendiculară delimitează, în sens lateral, orificiile laterale.
Perigoidul este un os redus ca dimensiune prezent sub forma
unei lame sudate la apofiza pterigoidă a sfenoidului şi lama
perpendiculară a palatinului şi circumscrie deschiderea guturală.
 Prezintă 2 feţe-laterală şi mediană care se sudează la creasta
pterigopalatină.
Vomerul este un os impar dispus pe linia mediană de la
presfenoid până la apofizele palatine ale osului incisiv, are forma unui
jgheab aplatizat în sens transversal şi delimitează porţiunea ventrală a
septum-ului nazal.
Marginea dorsală este prevăzută cu un şanţ în care se sprijină
septum-ul nazal iar cea rostrală vine în contact cu apofizele palatine ale
osului incisiv.
Corneţii nazali sunt formaţiuni osoase perechi de tip papiraceu
prinse de pereţii laterali ai cavităţilor nazale şi răsucite în sensul
longitudinal în jurul propriului ax. În fiecare cavitate nazală există câte 2
corneţi: dorsal (sau nazo-turbinal) şi ventral (sau maxilo-turbinal).
Mandibula este un os impar, care se sudează, prin extremităţile
sale orale, mai mult sau mai puţin, în funcţie de specie, în planul oral.
Fiecare extremitate apare ca un os turtit în sens transversal ce prezintă,
în planul rostral, un corp redus ce formează porţiunea dură a planşeului
cavităţii bucale. Acesta se prelungeşte posterior cu o ramură a mandibulei
prin care se articulează cu temporalul.
 Corpul mandibulei prezintă:o faţă dorsală şi una ventrală,o
margine orală şi una aborală.Ramurile mandibulare prezintă fiecare
câte două feţe,dintre care una este laterală şi una este medială.
Faţa laterală a mandibulei este netedă, uşor convexă şi se îngustează
rostral într-o gaură mentonieră.
Faţa medială (sau linguală) este străbătută de o proeminenţă
denumită linie miliană-pentru inserţie musculară. La nivelul suturii cu
simetrica se află o suprafaţă denumită linie geniană-pentru inserţie
musculară. Marginea dorsală este groasă, prezintă 6 alveole dentare
pentru premolarii şi molarii inferiori.
Ramura recurbată a mandibulei are o poziţie aproape verticală
faţă de corp şi prezintă:
♦ faţa laterală-este reprezentată de o scobitură largă şi foarte
adâncă denumită fosă maseterică delimitată de o creastă maseterică;
♦ faţa medială-este excavată de fosa pterigoidă perforată de
intrarea în canalul mandibular, adăposteşte nervul şi vasele sanguine
alveolo-mandibulare şi se deschide, rostral, în dreptul diastemei, prin
gaura mentonieră;
♦ margine anterioară-este subţire, concavă şi se continuă, în sens
aboral, cu marginea alveolară a porţiunii molare a corpului mandibulei;
♦ margine aborală-este mai groasă, convexă şi prezintă, în planul
ventral, o curbură maximă denumită unghi mandibular (la carnasiere
are aspect de tubercul);
♦ extremitate liberă (sau superioară)-este bifurcată, prezintă un condil
articular susţinut de un gât (în partea posterioară) separat, printr-o
incizură (adâncă) corono-condiliană de apofiza coronoidă (plasată
oral).
♦ Apofiza condiliană a mandibulei este alungită, în sens transversal, cu
o suprafaţa articulară, eliptică şi convexă în toate sensurile formând
articulaţia tempo-mandibulară;.
♦ Apofiza coronoidă-este foarte lungă şi dezvoltată, depăşind în plan
dorsal, corpul mandibulei şi reprezintă locul de inserţie musculară
pentru muşchiul temporal.
♦ Complexul hioidian este alcătuit din piese osoase şi fibro-
cartilaginoase articulate între ele,destinate suspendării limbii, faringelui
şi laringelui la faţa ventrală a capului osos şi între ramurile mandibulei.
Cuprinde: bazihioidul, procesul lingual (sau entoglosul),
tirohialele, keratohioidul, epihioidul, stilohioidul şi timpanohioidul.