Sunteți pe pagina 1din 25

ARTA ECLEZIASTICĂ ŞI LAICĂ ÎN ŢĂRILE ROMÂNE ÎN

TIMPUL EVULUI MEDIU


Expresie a sintezei originale între elemente autohtone şi influenţe din afară, creaţia artistică românească s-
a dezvoltat în strânsă legătură cu realităţile social-politice, militare şi culturale din întreg spaţiul românesc.
Creaţiile cele mai originale au îmbogăţit tezaurul de valori ale artei universale.
Subordonată cu precădere bisericii, dar dobândind pe măsura trecerii vremii tot mai mult un caracter laic,
arta medievală românească a manifestat o profundă receptivitate şi deschidere către arta Europei. Moştenirii
artistice bizantine i s-au adăugat, începând cu secolul al XIII-lea, influenţe gotice, iar câteva secole mai târziu
influenţe renascentiste. Din sinteza tradiţiilor artistice autohtone cu aceste influenţe a luat naştere o expresie
artistică originală, exprimată în forme specific româneşti, precum cea moldovenească, cea muntenească sau
stilul brâncovenesc.

Arhitectura laică şi religioasă


Constituind unul dintre domeniile cele mai importante ale creaţiei artistice medievale, arhitectura
românească laică şi religioasă a fost bine reprezentată în toate ţările române, folosind drept materiale de bază
lemnul, piatra sau cărămida. Cetăţi ca Feldioara, Bran sau Hunedoara (Transilvania), Turnu, Giurgiu, Rucăr
şi Poienari (Ţara Românească) şi Neamţ, Suceava, Hotin, Cetatea Albă, Tighina (Moldova) au reflectat
evoluţia soluţiilor arhitecturale tehnice, având drept finalitate un spor de soliditate şi prestanţă.
Expresii ale rafinamentului şi gustului pentru confort se regăsesc în amenajările curţilor domneşti de la
Argeş, Târgovişte, Bucureşti, Suceava şi Iaşi. Pe măsura afirmării nobilimii şi boierimii şi a dorinţei lor de a-
şi marca dominaţia în societate prin însemne exterioare, au fost tot mai numeroase castelele nobiliare şi
palatele (în Transilvania), precum şi casele şi conacele boiereşti (în Ţara Românească şi Moldova).
Totodată, de-a lungul întregului Ev Mediu, au fost înălţate numeroase lăcaşuri de cult, în stiluri foarte
diverse. Astfel, stilul romanic se regăseşte în biserica de la Rădăuţi (Moldova) şi în biserica Sf. Mihail din
Cisnădie; cele mai frumoase monumente în stil bizantin sunt bisericile Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de
Argeş şi cea a Mănăstirii Cozia, ambele în Ţara Românească. Manifestat cu precădere în Transilvania, în zona
cetăţilor săseşti, stilul gotic s-a concretizat în arhitectura castelului Huniazilor şi a Bisericii Negre din Braşov.
Stilul moldovenesc, sinteză a tradiţiei arhitecturale bizantine cu influenţele gotice, a născut în secolul al
XVI-lea adevărate capodopere arhitecturale: bisericile de la Voroneţ, Humor, Moldoviţa şi Suceviţa, a căror
celebritate a fost consacrată de pictura exterioară. Bogate în înfăptuiri au fost domniile lui Vasile Lupu, Matei
Basarab şi mai ales Constantin Brâncoveanu, ultimul desfăşurând şi o intensă activitate de patronaj cultural.
Epoca sa a consacrat un stil arhitectural ce-i poartă numele, au fost edificate numeroase aşezăminte laice şi
ecleziastice, iar activitatea tipografică a cunoscut un avânt deosebit.
ARTA ECLEZIASTICĂ ŞI LAICĂ ÎN ŢĂRILE ROMÂNE ÎN TIMPUL
EVULUI MEDIU

Cetatea Feldioara, imagine de epocă Macheta ansamblului fortificaţiei


cetaţii din Feldioara

Pe malul stâng al Oltului se află satul Feldioara, la 17 km nord de


orașul Brașov. Cetatea romanică era situată pe colina de la Feldioara,
înconjurată pe trei laturi de râul Homorod. Experiența de constructori a
teutonilor acumulată în Țara Sfântă și în Asia Mică a adus pe
meleagurile transilvănene tehnici și soluții de construcție întâlnite la
marile castele cruciate de la Tyr, Crac des Chevaliers și Ascalon. Din
vechea cetate a teutonilor se mai păstrează astăzi numai un rest dintr-
un zid de piatră în partea de nord-vest. Cetatea de la Feldioara este cea
mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania.
Cetatea Feldioara – după restaurare
ARTA ECLEZIASTICĂ ŞI LAICĂ ÎN ŢĂRILE ROMÂNE ÎN TIMPUL
EVULUI MEDIU

Cetatea Severinului este supusă influentelor occidentale, având o oarecare asemănare cu Giurgiul, izvorâtă
din elementele bizantine pe care ambele le prezintă. Gh. I.Cantacuzino recunoaşte însa o asemănare planimetrică cu
cetăţile sud-dunarene,în special Sistov, Vidin şi Koprijan, precumsi una tehnică, cu referire specială la turnul de NE
care ar avea un aspect similar cu unele turnuri din cetatea Stolac, turnurile manăstirilor Ravanica şi Resava, cât şi
cetăţile din Vojvodina. În opinia sa, aceste analogii beneficiază şi desprijinul pe care îl oferă asemănările în tehnica
dintre biserică mononavata de aici şi cele menţionate mai sus de la Târnovo, precum şi de prezenţa ceramicii sgrafitto
de evidentă influentă bizantină. Nu este însa improbabil ca aceste elemente să fi apărut sub ocupaţia ungurească,
având în vedere că la data aceea nordul Serbiei se afla în stăpânirea regatului maghiar. În ceea ce priveşte planul,
observasem şi în legătură cu cetatea Giurgiu ca acesta îşi găseşte exemple şi în spaţiul vest-european, faptul
interesant fiind însa dubla incintă concentrică, apăruta iniţial în Orient dar rapid preluată şi de constructorii din Occident
începând cu secolul al XIII-lea. O formă intermediară, a carei existenta ar putea denota o evoluţie şi nu un împrumut, o
găsim la Châteaux Gaillard, unde structura este compusă tot din două incinte, însa liniare. Trebuie observat totuşi ca
donjonul de aici se ridică în mijlocul celei de a doua incinte, independent de curtine, prefigurând aşadar evoluţia
ulterioară.
ARTA ECLEZIASTICĂ ŞI LAICĂ ÎN ŢĂRILE ROMÂNE ÎN TIMPUL
EVULUI MEDIU
Primele 3 decenii din domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504) va
fi marcată de o campanie de construcție a curților domnești și de
renovare a vechilor cetăți. In această perioadă doar o singură biserică a
fost ctitorită – Putna.
El a zidit si cetati noi, dar in general a reorganizat cetatile mostenite
de la inaintasi, marindu-le si adaptindu-le cerintelor militare ale vremii,
adica in special tacticii impuse de artilerie. În cele mai multe cazuri,
voievodul a ridicat in jurul vechilor castele o a doua pânză de ziduri, mai
groase decit primele, prevazuta cu turnuri si bastioane si urmind un
traseu adaptat, in linii mari, terenului. Asa cum apare din rezultatele
cercetarilor arheologice — active in ultimul timp — unul din cei mai tipici
beneficiari ai acestei actiuni a fost Cetatea de Scaun de la Suceava, dar
numele lui Stefan ramine legat si de numeroase alte lucrari — mergind
până la reconstructii totale — atestate arheologic si epigrafic, de actele
de cancelarie, sau numai de traditia cronicareasca. Cetatea de scaun a Sucevei -
plan
În aceste cladiri, elementul artistic este bogat reprezentat, atit in
formele arhitectonice, cit si in decoratia lor. Chenarele din piatra ale
usilor erau gotice, fie in arc frint, fie dreptunghiulare, cu colturile
superioare rotunjite. Ele erau uneori netede, doar cu muchiile tesite, dar
mai adesea se compuneau dintr-o alternanta de muluri, ce se inaltau de
pe planuri inclinate . Printre ferestrele, tot gotice, vor fi fost, poate, si
unele in arc frint, dar cele mai multe erau mici, dreptunghiulare si
marginite inspre exterior de baghete incrucisate la colturile superioare .
Fara sa constituie o creatie originala, sculptura decorativa in piatra —
de tip gotic — este caracteristica arhitecturii moldovenesti. Cele mai
multe dintre elementele de decor in piatra cioplita ce au apartinut
constructiilor laice ale lui Stefan cel Mare se incadreaza, fara nici o
posibilitate de indoiala, unor tipuri frecvent practicate dupa 1450 de
arhitectura civila a Europei centrale. Cetatea Neamțului - plan
ARTA ECLEZIASTICĂ ŞI LAICĂ ÎN ŢĂRILE ROMÂNE ÎN TIMPUL
EVULUI MEDIU

Suceava. Cetatea de Scaun. Ancadrament de usă (fragment).

Suceava. Cetatea de Scaun.


Ancadrament de fereastră (fragment).
BAZILIA PALEOCREȘTINĂ DE LA NICULIȚEL

Situat în partea de nord-est a satului


Niculițel, monumentul este constituit dintr-o
bazilică ridicată la sfârșitul sec. al IV-lea, în
timpul domniei împăraților Valens și
Valentinianus. La începutul secolului al V-
lea, în timpul domniei împăratului
Theodosius al II-lea, aceasta suferă
modificări importante, atât în planul
orizontal, cât şi în cel vertical.
În zona centrală a absidei, sub pavimentul
altarului, se află o criptă martirică
monumentală. Complet îngropată,
construcţia etajată a criptei a permis
adăpostirea a două grupuri de martiri: un
grup de patru, în partea superioară a
martyrion-ului și un grup de doi la nivelul
inferior. Scheletele celor patru martiri se
aflau într-un sicriu colectiv, în conexiune Cripa martirică – de sub zona centrală a
anatomică, evidenţiind o înmormântare absidei bazilicale de la Niculițel
primară.
Calitatea de martiri creştini si numelelor: Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s şi Philippos sunt
înscrise în tencuiala crudă a pereţilor criptei. Ei sunt cunoscuţi în Actele martirice ca fiind
martirizaţi la Noviodunum (Isaccea), la 4 iunie. Cripta a fost construită pentru ei spre
sfârșitul secolului al IV-lea. Resturile osteologice descoperite în partea inferioară a criptei
provin dintr-un mormânt martiric mai vechi, demantelat cu ocazia construirii criptei
monumentale. Numele şi vechimea celor doi martiri rămân necunoscute, singura menţiune
asupra lor fiind făcută de inscripţia care bloca accesul în zona inferioară a criptei: „Aici şi
dincolo (se află) sângele martirilor”.
Datorită condiţiilor istorice care au făcut că
teritoriul ţării noastre să fie divizat în trei state
separate, evoluţia arhitecturii prezintă aspecte
diferenţiate pentru fiecare provincie în parte.
Astfel, în Transilvania, odată cu cucerirea de
către Regatul maghiar pătrund grupurile entice
germane şi, odată cu ele, şi cele dintâi elemente
ale arhitecturii romanice, caracteristice
Occidentului.
Cea mai importantă construcţie de stil romanic
ridicată în Transilvania în secolul al 13-lea este
catedrala romano-catolică Sf.Mihail din Alba Iulia.
Construcția catedralei a început în secolul al XI-
lea, probabil prin anul 1004, odată cu întemeierea
Episcopiei Transilvaniei de către regele Ștefan I al
Ungariei. La mijlocul secolului al XII-lea au fost
ridicate navele transversale ale catedralei.
Lăcașul a fost distrus parțial de marea invazie
tătară în anul 1242. În prezent această catedrală
a fost construită între anii 1246-1291 în stil
romanic cu elemente de influență gotică. Edificiul
a servit drept catedrală a Episcopiei Transilvaniei, Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia
iar de la concordatul interbelic dintre România și – partea vestică
Sfântul Scaun servește drept catedrală a
Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.
Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia – vedere nord estică
BISERICA „SF. GHEORGHE ” DIN STREISÂNGEORGIU

Biserica Sf. Gheorghe din Streisângeorgiu este o


biserică ortodoxă aflată în localitatea omonimă, în
marginea orașului Călan, județul Hunedoara. Construită
în stilul romanic, între 1313-14, pe locul unei biserici de
lemn datate 1130-1140, biserica din Streisângeorgiu
este una din cele mai vechi construcții medievale din
Transilvania și România cunoscute până în prezent și
păstrate în funcțiune. Nu numai vechimea ce și
arhitectura ei bine conservată, pictura valoroasă din trei
perioade diferite: 1313-14, 1409 și 1743, și nu mai puțin
situl arheologic, fac din această biserică una dintre cele
mai prețioase monumente de arhitectură medievală
transilvană.
Monumentul construit in stil romanic, simplificat prin
rusticizare, la inceputul secolului al XII-lea are o navă
care inglobează, la vest un mic turn-clopotniţă, spre
răsărit fiind prevăzută cu un altar.
Biserica a fost ridicată din blocuri mari de piatră
făţuită scoasă din ruinele unor edificii romane din
apropierea Călanului şi din cărămizi făcute de Biserica Sf. Gheorghe din
constructorii medievali locali.
Streisângeorgiu – vedere sud-estică
Textul inscripției slavo-române de la 1313
în forma găsită pe zid:
În anul 1313/1314 am făcut biserica
cu ajutorul sfântului Gheorghe
și al Maicii Domnului și al tuturor
sfinților, întru ajutorul
și iertarea păcatelor cneazului
Balea și întru ajutorul și mântuirea
și iertarea păcatelor
popii Naneș
și ale lui Teofil zugravul

Pictura murală interioară se păstrează


din trei etape succesive, cea inițială din
1313-1314, refăcută în 1409 și 1743.
În secolul 18 sau 19 bisericii i s-a adăugat
o tindă spre vest, care a fost demolată în
urma restaurărilor din anii 1970.
La exterior, pe zid, dar și în interiorul
bisericii se observă lespezi romane
preluate de la o villa rustica din apropiere.
Biserica Sf. Gheorghe din Streisângeorgiu
- absida altarului
Biserica Sântămăria-Orlea, odinioară catolică, se numără printre
cele mai vechi biserici din spațiul românesc, fiind ridicată către
sfârșitul secolului al XIII-lea. Alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn
pe fațada de vest și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive,
prezintă forme arhitectonice specifice tranziției de la romanic la
goticul timpuriu. În interior se află un valoros ansamblu de pictură
murală. Construită din piatră brută și piatră fățuită la muchii, biserica
atrage atenția nu doar prin aspectul îngrijit al zidurilor sale înalte,
cât mai ales prin frumusețea portalurilor și a ferestrelor, cu coloane
și chenare atent executate. Tăvănită, luminată de ferestre înguste
cu deschizături semicirculare, nava dreptunghiulară (16,36 x 10,22
m) este prevăzută, pe latura sudică, cu un portal romanic. În partea
ei apuseană se află o tribună, adosată după 1447, așezată pe stâlpi
de zid octogonali și separată de corpul clopotnișei. Spre răsărit,
compoziția arhitectonică a monumentului cuprinde și un altar
rectangular (6,24 x 6,40 m), boltit în cruce pe ogive, cu nervuri
masive care se reazemă pe console cu un decor înflorat.
Turnul pătrat, cu cinci niveluri, este prevăzut la parter cu un portal
de tip romanic, cu o bogată decorație sculptată. La primul etaj,
prezența unei ferestre gotice se datorează unei intervenții
posterioare edificării monumentului; în schimb, ferestrele de la
ultimele etaje sunt romanice, aparținaînd fazei inițiale de
construcție. Acoperișul, refăcut în cursul unuia dintre multiplele
șantiere de renovare la care a fost supus în timp edificiul - mai
cunoscut este cel din anul 1908 - este alcătuit din patru frontoane
triunghiulare din piatră și dintr-o piramidă prelungită.

Privită în ansamblu, biserica prezintă caracteristicile fazei de


trecere de la romanic la gotic, fază care, în arhitectura
transilvăneană, s-a consumat în cea de-a doua jumătate a secolului
al XIII-lea. Prin altarul dreptunghiular boltit în cruce pe ogive și prin
fereastra circulară polilobă de pe latura sudică a altarului, ctitoria se
înscrie în numeroasa familie a monumentelor derivate stilistic din
formele goticului timpuriu (așa-numitul „gotic burgund”), răspândit în
întreaga Europă de călugării ordinului cistercian. Pornind de la Biserica Sântămăria-Orlea – fațada vestică
aceste criterii stilistice, datarea monumentului în jurul anului 1280
este în deplină concordanță cu informațiile surselor scrise. cu turnul clopotniță
Biserica Sântămăria-Orlea – portalul de intrare și fereastra biforă de pe turnul clopotniță
Acuzînd o anume libertate în redactarea programului iconografic, picturile de la Sf. Maria Orlea cuprind imagini din
ciclul hristologic, din Ciclul Fecioarei, Judecata de Apoi, figuri de sfinţi şi scena, destul de rară Descoperirea sfintei
cruci. Scenele, de mari dimensiuni, sînt compuse cu claritate în prim plan, fundalurile fiind reduse la rolul unor ecrane pe
care se proiectează imaginile sacre. Desenul este suplu, cu rotunjimi melodioase, armoniile cromatice au sonorităţi
reţinute în surdină, plinul formelor este sugerat cu siguranţă prin învăluirile liniei şi degradeurile de culoare, personajele au
siluete zvelte şi mişcări dansante, în ritmuri largi, solemne. Grandoarea viziunii, desăvîrşita nobleţe a atitudinilor,
surprinzătoarea libertate de interpretare a materialului iconografic sînt tot atîtea argumente că autorul acestor picturi era
unul dintre meşterii de seamă ai epocii sale. Tipologia elenistică a figurilor feminine, eleganţa lor rafinată — de exemplu
figura sfintei Elena, din „Descoperirea sfintei cruci” sau tinerele fete, din „Naşterea Fecioarei” limbajul artistic în general
situează aceste picturi în cadrul ariei largi a renaşterii bizantine din epoca Paleologilor. Anume inflexiuni italienizante în
tratarea volumelor ca şi unele particularităţi iconografice din ciclul fecioarei validează ipoteza că autorul era format în
ambianţa serbo dalmatină, de unde aveau să răzbată şi alte ecouri în pictura ţărilor române.
BISERICA DOMNEASCĂ SFÂNTUL NICOLAE DIN CURTEA DE ARGEȘ
Mult mai bine definite din punct de vedere
stilistic, lăcaşurile religioase fac evidente
legăturile tradiţionale cu lumea bizantină şi
totodată ilustrează noile moduri arhitectonice
de provenienţă occidentală, romanice în
primul rând, gotice timpurii în faza următoare.
încă în prima jumătate a secolului al XlII-lea,
la Curtea de Argeş era construită - ca paraclis
al curţii voievodale-o biserică al cărei plan se
prevalează de modele bizantino-balcanice^.
In esenţă, este vorba despre un edificiu de tip
cruce greaca cu braţele libere, având spre
răsărit o absidă poligonală, la exterior şi
semicirculară, la interior. Partea vestică este
încheiată de un pronaos îngust, dispus
transversal. Tehnica de construcţie este tipic
Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș -
bizantină, cu alternarea asizelor de piatră şi vedere sud-vestică
cărămidă, cu mortar de bună calitate şi tiranţi
de lemn.
Construcția bisericii Domnească Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș este ctitoria lui Basarab I (1310 -
1352), fiind mai târziu continuată de Nicolae Alexandru (1352 - 1364) și terminată o dată cu pictura murală,
păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vladislav I (1364 - 1377). Cele peste 300 de scene ale
picturii originale din secolul al XIV-lea reprezintă, conform opiniei specialiştilor, unul dintre cele mai
valoroase exemple de artă bizantină din sud-estul Europei.
BISERICA DOMNEASCĂ SFÂNTUL NICOLAE DIN CURTEA DE ARGEȘ

Absida estică a altarului – Maica Domnului Platytera cu Sf. Arhangheli si Sf.


Nicolae si Sf. Ioan Hrisostom
Concurînd cu valoarea măreţului edificiu pe care îl
decorează, picturile murale interioare constituie cel mai
amplu şi cel mai preţios ansamblu iconografic din epoca
timpurie a artei medievale româneşti. Stilul picturii este
unul larg răspândit în Balcani încă din secolul al XIII-lea
şi îmbogăţit cu elemente proprii fiecărei culturi, cu un
repertoriu iconografic bogat şi cu mijloace de expresie
variate.
Caracterul narativ al celor peste 300 de scene ale
naosului, structura compoziţională a acestora, figurile
puţin diferenţiate, bogatele arhitecturi care constituie
fondul scenelor, gama cromatică, felul în care sunt
tratate umbrele şi luminile sunt trăsături ale picturii
paleologe.
Ca şi în cazul arhitecturii, se pot formula analogii atât
cu pictura constantinopolitană, cât şi cu cea balcanică,
sârbească mai ales, în ceea ce priveşte preluarea unor
scene sau a unor detalii din ciclurile murale din aceste
arii. Este cazul scenei Deisis din pronaos, în care alături
de Iisus şi Maica Domnului este pictat nu Ioan
Botezătorul conform tradiţiei, ci Sf. Nicolae, patronul
lăcaşului, scenă în care voievodul român este
reprezentat întrucâtva asemănător lui Theodor
Metochites, donatorul de la mănăstirea
constantinopolitană Chora.
Tot din mozaicurile nartexului acestei mănăstiri au fost
reproduse cu destul de multă acurateţe scene din ciclul
Minunilor lui Iisus. (Înmulţirea pâinilor şi Minunea din
Deisis – peretele de est al naosului,
Cana). În alte reprezentări se poate citi influenţa picturii deasupra intrării în naos
sârbeşti, în varianta de la Lesnovo sau Decani, ca în
scena „Cortul Mărturiei” din altar sau în „Rugăciunea de
pe muntele măslinilor”.
Un detaliu interesant este amestecul de inscripţii slave
şi greceşti, acestea din urmă cu multe greşeli, pictate
deasupra scenelor. Ele provin, probabil, din ambianţa
culturală macedoneană, analogii putând fi constate şi cu
picturile din primele două decenii ale secolului al XIV-lea
de la Sf. Nicolae Orfanos sau cele de la Verria. Picturile
bisericii domneşti din Curtea de Argeş sînt importante nu
numai prin valoarea lor artistică. Ele vor exercita o rodnică
autoritate asupra zugravilor din Ţara Românească, pînă
tîrziu în secolul al XVIII-lea, fiind un permanent izvor de
inspiraţie şi de diversificare a mijloacelor de expresie.
Programul iconografic este în linii mari cel tradiţional
fiecărei încăperi liturgice. Astfel, în turlă este înfăţişat
Pantocratorul, în altar sunt reprezentate pe concă Maica
Domnului cu Pruncul flancată de Sf. Nicolae, Ioan
Hrisostomul şi cei doi Arhangheli, urmează Cortul
Mărturiei, Împărtăşania Apostolilor şi friza arhiereilor şi a
arhidiaconilor. Naosul desfăşoară ciclurile Vieţii, Patimilor
şi Minunilor lui Iisus, dar şi o reprezentare în mai multe
episoade a Adormirii Maicii Domnului. Pronaosul
păstrează fragmente din Judecata de Apoi şi scene din
viaţa Sfântului Nicolae.

Voievodul Vlaicu Voda cu doamna sa Ana,


peretele vestic al naosului
BISERICA SFANTUL NICOLAE DIN RĂDĂUȚI

Din multele biserici şi mănăstiri despre care avem


ştiri din primul veac de existenţă a statului
moldovenesc, nu s-a păstrat decît prea puţin.
Activitatea ctitoricească a voievozilor şi feudalilor vremii
— culminînd cu aceea a lui Alexandru cel Bun (1400—
1431), organizatorul bisericii moldoveneşti — a fost
bogată, însă clădirile ridicate de ei au fost în cea mai
mare parte din lemn şi au dispărut. Din numărul, mai
mic, al celor din zid, nu putem alege azi decît două care
să nu fi suferit transformări totale în veacurile
următoare: bisericile sf. Nicolae din Rădăuţi şi Sf.
Treime din Siret.
Biserica Sf. Nicolae din Rădăuți – vedere sud-
Odată cu închegarea statului feudal moldovean, s-a
estică
creat necesitatea ridicării unor clădiri de cult cu caracter
monumental, Moldova găsind un preţios ajutor în
experienţa arhitecturii religioase din piatră, de tip
occidental venit prin vecinii de nord si de la vest
(Transilvania si Polonia). Elemente de stil romanice şi
gotice au pătruns în Moldova, începînd cu primele
biserici din piatră, care vor inchega de-a lungul timpului
un stil propriu și original.
Inceputurile acestui proces sînt ilustrate de cea mai
veche zidire păstrată în Moldova, biserica sf. Nicolae
din Rădăuţi și de biseria Sf. Treime din Siret.
Biserica Sf. Nicolae din Rădăuți -secţiune
longitudinală din perspectivă
BISERICA SFANTUL NICOLAE DIN RĂDĂUȚI

Biserica se prezintă ca un edificiu romanic, cu o navă


centrală şi două laterale, adaptat cultului ortodox, care a
impus cele trei încăperi obişnuite: pronaosul, naosul şi altarul.
Navele sunt despărţite prin şase stâlpi masivi în dreptul
cărora bolta navei centrale este întărită cu arcuri dublouri.
În pronaos nava centrală, ca şi cele laterale, au aceeaşi
înălţime, iar în naos navele laterale sunt mult mai joase, mai
înguste şi acoperite cu bolţi semicilindrice, uşor frânte,
perpendiculare pe bolta navei centrale. Deasupra lor au fost
zidite două încăperi mici, boltite în semicilindru la care se
ajunge pe o scară spiralică.
Vechea pictura a bisericii nu se mai păstrează. Biserica a
fost repictata, cel puţin în parte, de către Alexandru cel Bun
cum se menţionează într-un document din jurul anului 1415.
O intervenţie s-a produs sigur şi în vremea lui Alexandru
Lapusneanul. Datorită unor lucrări de restaurare din sec al
XVIII lea şi sec al XIX lea , fresca, inclusiv tabloul ctitorilor, a Portalul intrării în pronaos
fost degradată.
Totuşi din pictura acestui valoros monument istoric au o
deosebită importanta următoarele patru mari compoziţii din
altar: Cina ce de taină, Împărtăşirea Sfinţilor Apostoli cu vin,
Împărtăşire Sfinţilor Apostoli cu pâine şi Spălarea picioarelor.
De asemenea, merită toată atenţia reprezentarea lui
Hristos euharistic în ambrazura ferestrei altarului. Aceste
scene seamănă, că iconografie, cu cele din biserică de la
Voroneţ, ceea ce ne face să admitem că au fost executate în
timpul domniei Sfântului Ştefan cel Mare.
BISERICA SFANTA TREIME DIN SIRET
În arhitectura moldovenească ecleziastică din sec. al
XV-lea un al doilea grup de biserici, mult mai numeroase,
sunt cele de plan triconc. Planul triconc apare în Moldova
la biserica Sf. Treime din orașul Siret. Anul exact al
construirii bisericii nu se cunoaște, însă aceasta a fost
atribuită perioadei de înflorire politică militară și
economică a Moldovei, din timpul lui Petru I Mușat (1374-
1391).
Biserica Sf. Treime din Siret introduce în Moldova
planul triconc, indirect prin mijlocirea Țarii Românești care
a avut relații strânse cu Serbia, și direct prin legătura cu
Patriarhatul de la Péc, știut fiind că la începutul formării
tânărului stat moldovean, relațiile cu Patriarhia de la
Constantinopol nu erau cordiale, datorită refuzului de a-l
nu primi în fruntea bisericii pe mitropolitul grec Ieremia
trimis de Patriarhia Ecumenică, ci de a-l menține în scaun
pe Iosif, un ierarh autonom, rudă cu familia domnească. Biserica Sfânta Treime din Siret –
Școala de arhitectură s-a format prin prezența și vedere estică
activitatea unor meșteri sârbi, odată cu „introducerea
planului triconc al școlii morave în Moldova” - așa cum
arată biserica Sf. Treime din Siret (la sfârșitul secolului al
XIV-lea).
Relațiile cu Patriarhia de la Constantinopol se
îmbunătățesc în timpul domniei lui Alexandru cel Bun
(1400-1432), care stabilește strânse legături culturale și
artistice.
Planul bisericii Sf. Treime din Siret
Planul triconc de la biserica Sf. Treime din Siret se regăsește
într-o primă variantă la grupul celor patru biserici din satele
Pătrăuți -1487 (Fig. 52), Milișăuți - 1487 (distrusă în 1917), Sf.
Ilie de la Suceava - 1488 , Voroneț - 1488 (adăugarea pridvorului
făcându-se în 1546-1547). Deşi foarte asemănătoare, cele patru
biserici enumerate nu sunt clădiri de serie. Experimentul în
căutarea noului se face simţit în fiecare din ele, şi, de la una la
alta, se poate urmări un fir evolutiv.
Resursele creatoare ale arhitecturii moldoveneşti religioase
erau însă departe de a fi epuizate: în afară de reluarea
triconcului — în forme dezvoltate — , ea se va îndruma cu
hotărâre pe calea sintezelor dintre cele două tipuri de bază,
deschizând astfel un nou ciclu de evoluţie, ce nu se va încheia
decât în cea de a doua jumătate a veacului al XVI-lea. Ei vor
Planul bisericii Pătrăuți (sus)
crea astfel, printr-o adevărată inserare a unui interior triconc intr-
o biserică de plan longitudinal, un tip de edificiu autohton, tip de și Voroneț (jos) (după Balș)
sinteză, denumit destul de impropriu «mixt» sau «intermediar.
Acestui tip îi aparțin un al treilea grup de biserici de plan
dreptunghiular boltite cu o serie de cupole dispuse în filă și
prinse sub un singur acoperiș. Bisericile din această categorie se
diferențiază de celelalte categorii mai ales prin tipul de plan: un
dreptunghi alungit, încheiat spre răsărit cu o singură absidă,
circulară în interior și poligonală spre exterior. Sistemul de boltire
de asemenea e diferit, cupolele sunt dispuse în filă, sprijinite pe
arce semicilindrice etajate și pe pandantivi. În acest grup se
disting două variante: una cu trei și alta cu două cupole. Primei
variante cu trei cupole îi aparţin bisericile ridicate într-un răstimp
de numai cinci ani: Adormirea Maicii Domnului din Borzeşti
(1493—1494), Sf. Mihail din Războieni (1496) şi Sf. Ioan din
Piatra Neamț (1497—1498), fiecărei construcţii corespunzându-i
o etapă.
Planurile bisericilor din
Borzești și Războieni
Cel mai de seamă dintre urmașii lui Ștefan cel Mare care a preluat mesajul cultural și a dezvoltat tradițiile constructive ale
epocii anterioare a fost Petru Rareș (1527-1538;1541-1546). Edificiile construite în perioada rareșiană păstrează în continuare
planul trilobat apreciat atât de mult în perioada ștefaniană. De asemenea, încăperea introdusă între pronaos și naos - gropnița
este nelipsită în bisericile mânăstirești. Alături de această încăpere, clădirea mai primește în fața pronaosului un pridvor - fie închis
de genul exonarthex-ului de la biserica mânăstirii Neamț, fie deschis, cu arcade, de o înfățișare cu totul nouă.
Monumentalitatea și efectul avântat al siluetei monumentelor este în parte afectat datorită lungimii planului bisericii dotată cu
gropniță și pridvor. cea mai importantă contribuție adusă în această epocă e plastica decorativă a fațadelor. Înlocuirea decorului
obţinut anterior prin folosirea meşteşugită a materialelor aparente - piatră brută, cioplitură, cărămidă smălţuită şi divers colorată,
ornamente de pământ ars smălţuit etc. - cu zone suprapuse sau compoziţii monumentale de picturi executate pe tencuială umedă
— fresce - care îmbracă pereţii în întregime, de la soclu până sub streaşină. Acest fel nou de împodobire a fațadelor, caracteristică
principală a bisericilor înălțate în vremea lui Petru Rareș, va fi aplicat chiar la paramentele unor biserici mai vechi, cum sunt
Bălinești, Voroneț și Arbore. Cea mai importantă ctitorie a lui Petru Rareș este biserica cu hramul Sf. Nicolae de la Probota (Fig.
66), Sf. Nicolae din Poiană aflată în ruină. Ca și plan ctitoria lui Rareș se aseamănă cu biserica mânăstirii Neamț, având același
număr de încăperi. Sistemul de boltire al exonartex-ului e diferit față de cel de la Neamț, acesta are o boltă semicilindrică cu
penetrații, spațiul pronaosului fiind mult mai mare, despărțit în două spații egale de un arc dublou, are cele două cupole care-l
încoronează ridicate pe un sistem complex de opt arce piezișe care se intersectează, nu ca la bolta pronaosului Sf. Gheorghe din
Hârlău cu o sferă, ci cu un cilindru, al cărui intrados are pereţii uşor curbaţi către interior. Necropola, relativ spaţioasă, este
separată de naos şi de pronaos prin pereţi groşi, străpunşi numai de câte o uşă îngustă. Exonarthex-ul se deosebește de cel de la
Neamț fiind străpuns de patru ferestre pe fațada vestică și de câte două pe fiecare din fațadele de sud și de nord.

Planul bisericii mănăstirii Probota


Planul bisericii mânăstirii Neamț
Ultimul dintre monumentele reprezentative pentru stilul
moldovenesc din secolul al XVI-lea este biserica mânăstirii Sucevița (Fig.
69). Ctitorită înainte de anul 1581 de frații Movilă, construită de
Gheorghe Movilă, iar pictura realizată la inițiativa lui Gheorghe și
Ieremia boieri bogați și influenți, și de una din fiicele lui Petru Rareș.
Ctitorii principali ai Suceviței au fost Gheorghe, episcop de Rădăuți și
viitor mitropolit al țării, Ieremia și Simion, domni ai Moldovei. Numărul
și formele încăperilor sunt cele consacrate de monumentele anterioare
de la începutul domniei lui Petru Rareș. Un element nou în arhitectura
de la Sucevița e sistemul de boltire al pridvorului închis (exonartex),
acesta are cu o cupolă sprijinită pe două perechi de arce etajate în
consolă, deasupra unui cilindru vertical în care sunt prinse,
intersectându-se unele cu altele, opt arce semicilindrice.
De asemenea, prezența celor două pridvoraşe deschise care preced
intrările în exonartex: unul pe faţada dinspre sud, altul pe faţada dinspre
nord nu o mai întâlnim la nici o biserică din Moldova. Cel dinspre sud
este compus din trei arcade în acoladă, de caracter oriental. Arcele Mănăstirea Sucevița – vedere sudică
acestor arcade, care se sprijină de o parte pe doi pilaştri angajaţi în zidul
faţadei exonartexului, de cealaltă pe doi stâlpi liberi, aşezaţi în colţuri,
au arhivoltele intrate în raport cu faţa pereţilor, după un sistem
caracteristic arhitecturii munteneşti. Construiţi din cărămidă, aceşti
stâlpi şi coloane amintesc ca forme şi factură pe aceia din ordonanţa de
arcade a pronaosului deschis, de la biserica mănăstirii Snagov, iar
decoraţia pereţilor, executată din zugrăveală, imită plastica decorativă a
faţadelor bisericilor munteneşti din veacul al XVI-lea, realizată din fâşii
alternative de cărămidă aparentă şi tencuială.
În această scurtă incursiune în istoria artei religioase din Moldova
medievală, am urmărit caracteristicile și evoluția acesteia, încă de la
primele monumente din perioada ștefaniană, continuând cu cele din
perioada domniei lui Petru Rareș și finalizând cu ctitoria familiei Movilă -
Sucevița. Planul bisericii mânăstirii Sucevița (după
Balș)