Metode de cercetare

Răzvan Victor Pantelimon

Ce înseamnă să faci o analiză?
- Cheia stă într-un raționament invers, lucru de
altfel, la fel de util cât de simplu, și foarte puțin
practicat. Problemele de zi cu zi ne recomandă a
proceda dinapoi spre înainte, și astfel se uită
posibilitatea opusă. Pentru fiecare cincizeci de
persoane înzestrate cu o gândire sintetică, nu
veți găsi unul cu talent analitic.
- Mărturisesc – am afirmat – că nu reușesc să
înțeleg totul.
Ce înseamnă să faci o analiză?
- Nu mă asteptam la altceva. Să vedem dacă pot
să explic mai clar. Aproape toata lumea, în fața
unei succesiuni de evenimente, pot deduce ceea
ce urmează... Diferite evenimente sunt
percepute de intelect, care, deja organizat, duc
la un rezultat. Plecând de la aceasta, totuși,
puțini oameni știu cum să meargă în altă
direcție, adică, aceea a cărei succesiune de pași
conduce la punctul final. La un asemenea
rationament deductiv fac apel, spre înapoi sau
analitic.
(Sherlock Holmes către Dr. John Watson)
Un studiu în roșu (1887) de Arthur Conan Doyle
Comparația și metoda comparativă
Una dintre cele mai importante caracteristici ale
științelor sociale constă în imposibilitatea de a
rezolva experimental problemele cele mai
importante ridicate în acest domeniu de
cunoaștere. Această caracteristică face esențială
recurgerea la metode statistice și comparative.
Pe de altă parte, metoda statistică, prin care
relațiile dintre diferitele elemente considerate
încearcă să fie definite cu precizie cantitativă,
prezintă dificultăți considerabile în momentul
aplicării la anumite obiecte de studiu.
Comparații și metoda comparativă.

Conceptul de comparație poate avea două

sensuri :
primul, care se referă la activitatea
mentală prezentă în situații din viață
cotidiană, care constă în observarea
asemănărilor și deosebirilor între două sau
mai multe obiecte.
Comparații și metoda comparativă.
al doilea, care consideră comparația ca o
abordare sistematică și ordonată, pentru a
examina relațiile, asemănările și
deosebirile dintre două sau mai multe
obiecte sau fenomene, cu intenția de a
extrage unele concluzii.
Comparații și metoda comparativă.

Metoda comparativă este o

metodă de comparare sistematică
a cazurilor de analiză, care în
marea lor majoritate se aplică în
scopul de generalizare empirică și
de testare a ipotezelor.
 Comparații și metoda comparativă.
Se poate spune că, în general, acest tip de
analiză constă în utilizarea sistematică a
observațiilor extrase din două sau mai multe
entități macrosociale (țări, societăți, sisteme
politice sau subsisteme, organizații, culturi) sau
mai multe momente în istoria unei societăți
pentru a examina asemănările și deosebirile lor
și să investigheze asupra cauzelor acestora.
 Comparații și metoda comparativă.
Această formă de analiză a fost folosită în
sociologie, antropologie, economie, istorie,
psihologie socială, și într-o mare măsură,
în științe politice, într-una dintre care cele
mai importante sub-discipline, politica
comparată (în original comparative politics
sau comparative government), în numele
său rezidă metoda folosită.
Comparații și metoda comparativă.
S-a vorbit în funcție de țară de
comparatism sau analiză comparativă,
cross-national sau comparative research,
comparatisme, vergleichende Forschung
sau Komparatistik, ricerca comparata, etc.,
pentru a se referi la aspectul inter-național
sau inter-cultural al acestor discipline.
 Comparații și metoda comparativă.
Pe lângă utilizarea unuia sau mai multor macro-
sisteme sau părți ale acestora, caracteristica cea
mai importantă a acestui tip de cercetare este
utilizarea de concepte comparative care sunt în
măsură să călătorească, după cum spune
Sartori, de exemplu, care se aplică la mai mult
de o țară sau cultură, și care permit utilizarea
atributelor acestor unități macro-sociale, după ce
au fost convenabil măsurate, în enunțuri sau
propoziții explicative empirice.
 Comparații și metoda comparativă.
Din această perspectivă, studiul detaliat al
unui caz important s-ar putea considera,
de către unii, ca analiză comparativă, sau
cel puțin să aibă implicații teoretice, ori de
câte ori utilizează concepte comparative
aplicabile altor cazuri.
 Comparații și metoda comparativă
Pe de altă parte, nu trebuie să considerăm
că orice cercetare care implica date
referitoare la mai mult de o țară constituie
o analiză comparativă. Este frecvent ceea
ce am putea numi un comparatism fals, în
care orice studiu al unei țări diferite de cea
a unui cercetător sau orice prezentare sau
descriere în paralel a mai multor state,
drept analiza comparativă.
 Provocări și constrângeri în studiile
comparative

• Nu totul este comparabil.

• În unele cazuri, există puține informații
sau multe sau diferențiate.
• Unele concepte nu se pot deplasa, prin
urmare, nu pot fi folosite pentru a
compara diferite contexte culturale.
• Intinderile conceptelor care le lasă inutile.
 Provocări și constrângeri în studiile
comparative

• Conceptele în știința politică nu pot

operaționaliza întotdeauna sau măsura pentru a
servi comparației.
• Fiabilitatea datelor și a diferitelor tipuri sau scale
de mediere.
• În ce măsură țara sau statul-națiune continuă să
fie o unitate de analiză utilă?
• Schimbările rapide în societatea actuală impun
luarea înconsiderare nu doar a cross-national
variations, ci și a cross-temporal variation.
 Evoluția Metodei Comparative
După cel de-al doilea război mondial, începe să se facă
diferența (mai ales în lumea anglo-saxonă) între politica
americană (American Politics) și studiile de politică
comparată (Comparative Politics).

Politica Americană (American Politics) a studiat relațiile,

instituțiile și procesele nord-americane, precum partidele
politice, Congresul, alegerile sau opinia publică. În
prezent, ele sunt puternic influențate de către adepții
Rational Choice.
 Evoluția Metodei Comparative
Studiile asupra altor zone sau țări au fost denumite
politică comparată (Comparative Politics).
Dezvoltarea acestui domeniu este rezultatul apariției
unor noi state decolonizate din Africa, Asia și Orientul
Mijlociu pe de o parte, și Războiul Rece din Lumea a
Treia pe de altă parte. Reflectând această realitate,
politologii s-au întrebat dacă toate aceste noi state și
națiuni aveau să se dezvolte, din punct de vedere politic,
prin modele similare vechiului continent (sau SUA), sau
au avut politici și limitări diferite, din motive de cultură și
etnie, patrimoniu colonial sau local, poziționarea în
diviziunea internațională a muncii și a dezvoltării
capitaliste (Dependență) etc.
 Evoluția Politicii Comparate

Există de asemenea o diferență și între Guverne

Comparate (Comparative Government) și Politica
Comparată (Comparative Politics).

Este aplicată aceeași metodă dar obiectul de studiu este

diferit:
1. statul sau guvernul în sens instituțional (moștenirea
constituționalismului și instituționalismului).
2. politica într-un sens mai larg și mai complex.
 Evoluția Politicii Comparate
Există diferențe între vechea și noua politică comparată:
1. la început se comparau țări similare din punct de
vedere al evoluției istorice, al dezvoltării economice sau
culturii politice, ceea ce a facut ca accentul să fie pus pe
instituții și procese;
2. în noua politică comparată sunt utilizate mai multe
variabile culturale. Sunt utilizate tot mai multe elemente
psihologice care au de a face cu decizia politică, cu
rational choice.
 Scopul analizei comparative

a) evitarea etnocentrismului

b) descoperirea de periodicități sau

legi în realitatea socială.
 Scopul analizei comparative

În primul caz, s-a susținut în repetate

rânduri necesitatea de a depăși prejudecățile
culturale ale cercetătorilor și dovedirea
generalizării sau acurateții comentariilor sau
constatărilor științifico-sociale obținute într-o
singură țară, recurgând la datele din alte țări.

Esența acestei idei se află în cuvintele lui R.

Kipling "And what should they know of England
who only England know?"
 Scopul analizei comparative

În ceea ce privește căutarea

periodicităților și crearea de legi, acestea
sunt posibile numai prin studiul sistematic
al asemănărilor și diferențelor dintre
sisteme sau țări și încercarea de a le
explica, prin intermediul controlului mai
multor condiții sau factori posibil capabile
de a provoca un efect sau un fenomen
dat.
 Scopul analizei comparative

Obiectivele analizei comparative,

analoage metodei științifice în general,
sunt:
1) investigarea asemănărilor și deosebirilor
(variațiilor) între cazuri, care duce la
2) observarea periodicităților, care trebuie
să fie explicate prin
 Scopul analizei comparative

3) descoperirea covariației sau

interpretarea diversității, care se face de
obicei prin

4) testarea de ipoteze explicative, care

duc la
 Scopul analizei comparative
5) explicarea complexității relațiilor
cauzale și stabilirea generalizărilor sau
orientărilor specifice, care vor permite în
cele din urmă

6) generarea de teorii sau respingerea lor.

 Scopul analizei comparative
Alte scopuri ale comparării :
(a) face mai ușor de înțeles lucrurile
necunoscute plecând de la lucruri cunoscute,
prin intermediul analogiei, asemănării sau
contrastului (așa-numita comparație
pedagogică);
(b) semnalează noile descoperiri sau evidențiază
specificul (așa-numita comparație euristica);
(c) sistematizează, subliniind tocmai diferența
(așa-numita comparație sistematizatoare),
avându-se în vedere specificul obiectului analizat
nu ca o singularitate, ci ca o specificitate.
 Scopul analizei comparative

Putem concluziona că, compararea sau

analiza comparativă are, astfel, pe lângă o
funcție euristică, generatoare de teorii și
ipoteze, o funcție de verificare sau de
confirmare a teoriilor sau ipotezelor deja
existente.
 Strategiile metodei comparative

1. descrierea contextuală.
2. clasificarea și construirea de
tipologii.
3. verificarea ipotezelor și construirea
de teorii.
4. predicția.
 Strategia metodei comparative

Subiectul este domeniul științei politice

unde se situează problema, ca atare este
atât abstract cât și general. Ex.:
participarea politică, votul, democrația.

Cazul face parte din realitatea pe care se

concentrează cercetarea noastră. Ex.:
alegerile locale din 2012.
 Strategia metodei comparative

Problema se situează la un nivel

intermediar între subiect (general) și caz
(concret) și, de obicei, ia forma unei
întrebări care are relevanță generală și
posibilitatea de a primi răspuns prin
intermediul analizei realității.
De ex.: Care este explicația pentru o rată
ridicată a absenteismului la alegeri?
 Strategia metodei comparative

Caracteristicile unei bune probleme:

• să găseasca un punct de echilibru adecvat între
prea vast și prea concret.
• trebuie să fie importantă pentru înțelegerea unei
probleme politice sau sociale relevante.
• să fie clară, formulată explicit și verificabilă.
• să nu includă în formularea sa referiri explicite la
cazuri concrete.
• să poată avea un răspuns empiric.
• să aducă ceva nou cunoștințelor științifice.
 Strategia metodei comparative

Ipoteza este un enunț declarativ, care indică în

mod explicit relațiile care se speră a fi găsite
între variabile. În scopul probării unei teorii este
empiric necesar să se formuleze ipoteze,
deoarece acestea sunt cele care fac referință
explicită, concretă și specifică la ceea ce ne
așteptăm să găsim în realitate. Ipotezele
constituie legătura între teorie și date: sunt
elementele teoriei care sunt supuse probării
directe cu datele.
 Strategia metodei comparative

Conceptul este format din trei elemente legate

între ele: termen, sens (înțeles) și referent
(referință).
Termenul este cuvântul folosit pentru a descrie
conceptul.
Sensul este un set de caracteristici ideale pe
care le asociem cu conceptul.
Referentul este acea parte a realității pe care o
desemnează conceptul.
Relația dintre aceste trei elemente este dată de
consensul între membrii unei comunități.
 Strategia metodei comparative
În știința politică, există concepte fundamentale,
care sunt greu de definit, corespunde
cercetătorului să le dea o referință empirică și un
înțeles clar.
Pentru ca un concept să fie util, acesta trebuie
să îndeplinească două condiții fundamentale: să
fie lipsit de ambiguitate și clar. Concepte
ambigue și vagi împiedică înțelegerea,
comunicarea, acumularea de cunoștințe și
probarea ipotezelor.
Ambiguitatea conceptuală apare atunci când
relația dintre cuvânt și înțeles nu este bine
definită.
 Strategia metodei comparative
Variabilele sunt proprietăți ale unităților de
analiză care variază de la o unitate la alta.
Conform cadrului teoretic variabilele sunt
legate între ele, astfel încât valorile uneia
(variabilele dependente) depind sau
fluctuează în funcție de valorile alteia
(variabilele independente).
Ex.: Gradul de proporționalitate a sistemului
electoral (variabila independentă) explică
fragmentarea sistemului de partide (variabila
dependentă).
 Strategia metodei comparative

Metoda comparativă în sens strict urmărește

examinarea legăturilor cauzale și încearcă să
izoleze factorii care pot fi considerați drept cauză
(variabila independentă sau explicativă) a unui
efect (variabila dependentă).
Ex.: Ipoteza este că volatilitatea electorală este
mai mare în țările cu o mai mare fragmentare a
sistemului de partide.
- rata de volatilitate electorală - variabilă
dependentă.
- numărul de partide - variabilă independentă.
 Strategia metodei comparative

Unitățile de analiză ale unei cercetări sunt

obiectele ale căror proprietăți urmează să fie
studiate, în scopul de a trage concluzii generale.
Cazuri sau tipuri de cazuri în care sunt studiate
caracteristicile a căror variație urmează a fi
explicată.
Ex.: Un studiu privind analiza comportamentului
de vot se poate concentra asupra alegătorilor,
circumscripțiilor, diferite tipuri de alegeri sau de
țări.
 Strategia metodei comparative

Selectarea cazurilor incluse în studiu este

decisivă pentru calitatea și scopul rezultatelor
științifice. "Un cercetător prudent nu alege țările
de plăcere: este ghidat de criterii pertinente"
(Dogan / Pelassy).
Selecția se poate realiza urmărind diferite
aspecte: în funcție de obiect/domeniul de
aplicare al obiectului, context, timp sau spațiu,
număr.
 Strategia metodei comparative

Domeniul de aplicare al obiectului: Trebuie

să se facă distincția între comparațiile cu o
configurație de mari dimensiuni (societăți,
sisteme politice), pe de o parte, și segmente
(partide, sistem electoral, instituții, sindicate,
etc.), pe de altă parte.
Comparația ar putea fi extinsă mai departe de
țări similare din punct de vedere socio-cultural
(de ex. democrațiile occidentale), dar, în
practică, cercetarea a fost de multe ori limitată
în fiecare caz din unele țări.
 Strategia metodei comparative
Variabilele analizate (de ex. cele ale
sistemului de instituții) sunt observate în
contextul factorilor socio-culturali
specifici.
În general, încearcările de explicare a
diferențelor care apar, se finalizează în
mod necesar în variabilele culturale, socio-
politice sau ale întregului sistem, dincolo
de o linie a analizei concentrată numai pe
același segment.
 Strategia metodei comparative

De asemenea, trebuie să se distingă dacă

contextul variabilelor analizate este
omogen sau heterogen. Pentru un studiu
al sindicatelor în țările industrializate
occidentale se poate presupune, până la
un anumit grad, omogenitatea, dar nu
pentru un studiu al sindicatelor la nivel
mondial.
 Strategia metodei comparative
Timpul. Distingem între trei dimensiuni ale
comparației:
(a) Comparația diacronică (longitudinală, în
diferite perioade) (în principal în interiorul unei
țari, de ex. între Weimar și Bonn/Berlin):
numărul de cazuri este mic, variabile contextului
sunt relativ constante, deși, desigur, pot fi de
asemenea supuse schimbărilor. Un avantaj este
acelă că se pot lua în considerare aspectele
istorico-genetice; un dezavantaj îl reprezintă
situația inegală a datelor ce poate limita
comparația.
 Strategia metodei comparative

(b) Comparația sincronică (orizontală,

simultană) (în principal între țări, dar și în
interiorul unei țări între unități teritoriale):
numărul de cazuri este variabil (adică, poate fi,
de asemenea, mare), variabilele contextuale
sunt mai greu de controlat, încercări în acest
sens se realizează prin selectarea canalizată în
contextul unor cazuri similare (omogene) sau cu
→ Area Approach/Studies (focalizare/studii
zonale)
 Strategia metodei comparative

(c) Comparația întârziată/amânată în timp, o

formă mixtă între compararea diacronică și sincronică;
de ex. în teoria instituțiilor, între Weimar și a V-a
Republica în Franța sau în cercetare despre dezvoltarea
în funcție de niveluri defazate de dezvoltare (compararea
țărilor în etapa de industrializare a acestora prin
intermediul substituirii importurilor): numărul de cazuri
este variabil, în practica de cercetare până în prezent,
mai degrabă scăzut (în cea mai mare parte, binar),
selectarea cazurilor se realizează de cele mai multe ori
datorită similitudinii lor, adică omogenitate variabilelor
contextuale.
 Strategia metodei comparative

Spațiu. Distingem între patru spații de

comparare:
(a) Național (nation). Unitatea cel mai frecvent
selecționată este statul/sistemul politic, se
vorbește despre înclinarea către națiuni (nation-
bias) în cercetarea comparativă.
(b) Intra-naționale (intra-nation). Unitățile sunt
formate de nivelurile politice (state, entități
publice regionale) sau, de asemenea, de teritorii
socio-culturale istorice.
 Strategia metodei comparative

(c) Supra-statală. Această unitate cuprinde

regiuni internaționale (Africa, America Latină,
etc.), dar mai ales spațiile de integrare (UE) sau
de omogenitate (țările industrializate
occidentale) stau la baza comparării sistemelor.
(d) Societatea mondială. În spațiul atât de vast
se stabilesc comparații între Pax Romana și Pax
Americana sau, în abordările marxiste,
comparațiile diacronice cu privire la dezvoltarea
capitalismului sau al sistemului mondial.
 Strategia metodei comparative
Un alt criteriu important este raportul dintre
variabilele contextuale și operaționale,
adică cele analizate. Spre deosebire de
experiment în științele naturale, omul de știință
social nu poate menține constante condițiile și
variabilele neluate în calcul în domeniul
obiectului analizat.
Se poate presupune constanța pentru variabilele
care nu sunt analizate, chiar dacă în realitate
există o variație în timp, cu condiția ca aceste
abateri și schimbări să nu depășească o anumită
măsură.
 Strategia metodei comparative
Număr. Se stabilește în funcție de ceea ce ne
propunem în analiză. Avantaje și dezavantaje
există în toate strategiile de fixare a numărului.
Un studiu redus din punct de vedere numeric
(de exemplu o comparație asupra a două sau
trei cazuri) poate să aducă mai multe informații
și rezultate mai bune decât o analiză statistică
care analizează un număr mare de cazuri.
Odată cu creșterea numărului de cazuri
observate se reduc, în general, elementele
calitative ale analizei sau cele care țin de
conținutul informațional dar se câștigă în cea ce
privește gradul de validitate general
 Numărul Variabile
Spațiu Timp
de cazuri contextuale
Național sincronic ridicat eterogen
diacronic rar omogen
omogen
Intranațional sincronic ridicat

eterogen
Supranațional sincronic rar

Societatea eterogen
diacronic rar
mondială
 Strategia metodei comparative

În cadrul metodei comparative sunt

aplicate diferite strategii de cercetare.
Fundamentală este distincția între →
Metoda de concordanță și → Metoda de
diferență a cărei formulare ideal-tipică se
datorează lui John Stuart Mill din „A
System of Logic [Un sistem de logică]”
 Strategia metodei comparative

Metoda de concordanță cere similitudine

în → Variabila operațională (atât cea
dependentă cât și cea independentă), și
eterogenitate de la variabila contextuală.
Ipoteza este următoarea: dacă pentru a
explica un fenomen într-un context
totalmente eterogen se poate izola o
variabilă, care pe lângă faptul că este
variabila de explicat este singura similară,
aceasta este luată în considerare drept
cauză.
 Strategia metodei comparative
Metoda de diferență, cere diferență la
variabilele de operare și omogenitate la
variabilele contextuale.
Potrivit lui Mill este vorba despre a
compara situații “în care se întâmplă un
fenomen, cu situații similare în alte
privințe, în care acesta nu se întâmplă."
Dacă variabilele independente sunt
singurele diferite acestea sunt luate în
considerare pentru a explica fenomene
diferite.
 Strategia metodei comparative

Metoda de concordanță, potrivit căreia, dacă

două sau mai multe rezultate ale unui anumit
fenomen/proces coincid doar într-o singură
împrejurare, aceea în care concordă trebuie
considerată cauza sau efectul fenomenului
comun.
Metoda de diferență, potrivit căreia, un caz în
care se întâmplă fenomenul investigat și unul în
care nu se întâmplă, au în comun toate
circumstanțele exceptând una, aceasta în care
diferă "este efectul sau cauza sau o parte
esențială a cauzei fenomenului."
 Strategia metodei comparative
Cu alte cuvinte le putem numi:
1. “strategia sistemelor asemănătoare"
(most similar systems)
2. "strategia sistemelor diferite"
(most different systems).
În primul caz se caută diferența care poate
explica rezultate diferite în cazuri asemănătoare
sau contexte omogene, în timp ce în al doilea
caz se caută elementul comun care poate explica
rezultate asemănătoare în contexte eterogene.
(Dogan și Pélassy, 1990).
 Etapele proiectării unei strategii de
cercetare
1. Definirea unei probleme: o preocupare
teoretică sau normativă cu privire la o chestiune
politic relevantă, dar definită vag

2. Definirea unei întrebări: încercarea de a limita

și ajusta realitatea, la un aspect specific al unei
probleme generale. Pentru a studia de ce în
anumite cazuri se întâmplă ceva (Y) și de ce nu,
(Y-nu).
3. Definirea ipotezei (variabila dependentă,
independentă și relația de cauzalitate care le leagă
pe cele două și că metoda comparativă are scopul
de a verifica).
4. După acest moment, de asemenea, trebuie să se
definească:
a. Definiția operațională: sunt definite conceptele.
b. Populația sau universul de analizat
c. Unitatea de analizat: unde se aplică variabilele.
d. Definirea eșantionului reprezentativ pentru a
determina care sunt variabile utilizate, adică cele
relevante pentru a fi incluse în analiză și cele
irelevante.
5. Operaționalizarea conceptelor: constru-
irea indicatorilor care pot fi măsurați.
6. Adunarea și codificarea datelor.
7. Compararea și contrastarea datelor.
8. Verificarea validității sau invalidarea
ipotezei noastre.
9. Prezentarea concluziilor.
 Strategia metodei comparative

Exemplu:

1. Reapariția populismului în zilele noastre în

majoritatea sistemelor politice contemporane.

2. Care sunt cauzele sau cauza creșterii

populismului în multe sisteme politice?
 Strategia metodei comparative

3. Una dintre cauzele fundamentale ale dezvoltării

populismului în ultimii ani, are de-a face cu apariția
unui nou tip de partid, partidul cartel și cartelizarea
sistemului de partide. În acest caz, dezvoltarea
noului tip de partid cartel este variabila
independentă, în timp ce apariția populismului este
variabila dependentă.
Formulând ipoteza noastră în alt fel, putem spune
că: atunci când există mai multă cartelizare
într-un sistem de partide, este mai probabil să
se dezvolte modalități de acțiune și practici
populiste în cadrul aceluiași sistem politic.
 Strategia metodei comparative

4. a. Sunt definite conceptele de populism și de partid

cartel și actual este construit un model de analiză a
populismului.
b. Europa de Sud și de Est și America Latină
c. Sistemul politic.
d. Argentina, Chile, Italia și România