Tema: Psihologia maselor și a

conștiinței de masa

Noţiuni de bază
Psihologia maselor‚ mulţime‚ “suflet comun”‚
geografia amplasării mulţimii‚ mulţimi naturale‚
mulţimi artificiale‚ mase organizate‚ guvernarea
maselor‚ liderul maselor.
 Subiectul 1. Scurt istoric al cercetării maselor:
abordări teoretice ale lui G. Le Bon, G. Tarde,
Ortega-y-Gasset, S, Moscovici, S. Freud etc.

La sfârşitul secolului XIX, cu deosebire în Franţa, se

afirmă conceptul «psihologia maselor». Mai mulţi
autori: Le Bon (1895), Tarde (1895), Sighele
(1897), iar în secolul XX McDougall, Reich, Freud,
Durkheim, Jaspers, Ortega y Gasset, Weber,
Moscovici iau acordat atenţie, fiecare din ei
elucidând anumite aspecte ale mulţimii, expunându-
şi interesul pentru acest fenomen, fapt care
dovedeşte importanţa şi actualitatea lui pentru orice
timpuri.
Chiar dacă în perioada respectivă au mai existat câţiva
gânditori care s-au oprit la subiectul acesta (Scipio
Sighele, Gabriel Tarde sau Georg Simmee), Gustave Le
Bon este primul care propune prin acest studiu o
viziune de ansamblu şi relativ completă a modului în
care se formează şi acţionează mulţimile, a
mecanismului care condiţionează transformarea
fiecăruia dintre noi atunci când devine parte a unei
mulţimi.
Psihologia maselor are doar câteva zeci de pagini şi
este structurat în trei cărţi (Spiritul maselor, Opiniile şi
credinţele maselor şi Clasificarea şi descrierea
categoriilor de mase) totul fiind prezentat pe cât de
smplu pe atât de concis.
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Gustave_Le_Bon)
Consideraţiile lui Le Bon au ca referinţă momentul 1789,
atunci când masele s-au impus pentru prima dată în istorie,
dar şi întregul secol XIX francez cu toate răzmeriţele,
revoltele, revoluţiile şi mişcările de stradă mai mici sau mai
mare şi care au cuprins apoi toată Europa.
Chiar dacă cele enunţate de francez nu mai surprind pe
nimeni în 2014, pentru că sunt în general “lucruri de bun
simţ”, ceea ce poate însă frapa e actualitatea unora dintre
aceste consideraţii .
Avem dovada că în ciuda tuturor progreselor, a schimbărilor
pe uneva radicale în ceea ce priveşte stilul de viaţă, a
facilităţilor de care dispunem astăzi, oamenii şi implicit
masele, nu s-au schimbat deloc în ultimul secol.
Deşi nu sunt adeptul postării de citate din cărţi în articole,
astăzi fac o excepţie pentru că orice aş putea spune eu are
mai puţină forţă decât cele spuse chiar de Le Bon.
Dacă am realiza o cronologie a interesului ştiinţific
pentru mulţime, s-ar evidenţia câteva perioade:
- la sfârşitul secolului XIX, ca un răsunet al
mişcărilor de mase, răzvrătirilor, revoluţiilor şi
contrarevoluţiilor care au zbuciumat Europa de
Vest,
- în perioada interbelică, cu deosebire în anii '20-
'30 ( E. D. Martin, Comportamentul mulţimii
(1920), S. Freud, Psihologia maselor şi analiza
Eului (1921), J. Ortega y Gasset, Rebeliunea
maselor (1929)), ecou la un nou val de răzmeriţe,
unele din ele având să lase o amintire sinistră,
- şi în ultimele două decenii.
Elias Canetti a consacrat studiului mulţimilor
douăzeci şi cinci de ani. În Masele şi puterea,
Canetti descrie cu minuţiozitate diverse
varietăţi de mase – de la mulţimile în
germene la haitele prădătoare, precum şi
metamorfozele pe care le suportă individul în
cadrul maselor.
Cam în aceeaşi perioadă, Ortega y Gasset
(1883-1955), eseist, filosof şi sociolog
spaniol, în lucrarea Revolta maselor (1929)
ne oferă câteva reflecţii referitoare la
problematica raporturilor dintre mase şi elite.
Psihologii americani au continuat tradiţia
europeană în studiul mulţimilor, fiind
interesaţi mai mult de studiul
comportamentului individului aflat într-o
mulţime, decât de mulţime în ansamblu.
Cu începere din 1934 şi până în 1972,
Herbert Blumer a publicat mai multe
studii cu referire la comportamentul
colectiv. Acestea conţin principalele idei
ale teoriei privind contagiunea mintală în
situaţii de mulţime.
Subiectul 2. Psihologia mulțimii.

Moscovici consideră mulţimea un tip de

manifestare a «istoriei urbane». Oraşul a generat
aglomeraţia, mulţimea, tot el confruntându-se, în
primul rând, şi cu furia, spiritul de distrugere al
lor. Dar tot oraşul a ordonat masele,
transformându-le în organizaţii supuse unor
programe riguroase şi reguli disciplinare stricte.
De fapt, în tema de faţă intenţionăm să vorbim
despre ambele aspecte ale maselor (cel legat de
formarea spontană şi cel al mulţimilor organizate),
analizând şi alte laturi ale fenomenului mulţimii.
Descrierea contactului care se stabileşte între
individ şi mulţime cu cele trei faze ale sale a
fost realizată pentru prima dată de către Le
Bon: la început, frica instinctivă, şocul
anxios care duce la lipsa de control
conştient şi la iresponsabilitate, urmează o
manifestare de contagiune sau imitaţie
colectivă, care duce la o deposesiune
irezistibilă, la sporirea sugestibilităţii
individului. Gigantica circulaţie de influenţe
misterioase în mulţime este de un adevăr
frapant. Mai mult, se ajunge la nivelarea
inteligenţelor, paralizarea iniţiativelor,
colonizarea sufletului individual de cel
colectiv efecte presupuse ale implantării
subiectului uman în mulţime.
 Organizarea mulţimilor
După Tarde, mulţimile prezintă câteva niveluri de
organizare.
 Expectanţele le fac atente la un eveniment
particular, indivizii implicânduse în rol de
spectator sau de participant activ la discuţii
(mulţimile întâmplătoare sau participante la un
miting politic);
 trecând la un nivel mai înalt de organizare, ele
se transformă în mase manifestante, care-şi
exprimă convingerile şi revendicările;
 altă formă de activism are caracter afectiv
pozitiv, de sentimente demonstrate de
mulţimile festive sau de cele formate din
adoratori ai unei persoane; sau negativ, de
furie, ură (mulţimile intolerante, răzvrătite).
 Subiectul 3. Procese sociale generate
de «mulţime»
Ce înseamnă o mulţime? Una din definiţii îi
oferă următoarele caracteristice:
este o adunare de indivizi ale căror
sentimente şi idei sunt orientate în aceeaşi
direcţie;
în care are loc dispariţia personalităţii,
aceasta aflându-se sub imperativul unor
emoţii colective sau sentimente violente;
care posedă un «suflet comun» ce îi face
pe indivizi să gândească şi să acţioneze
într-un mod cu totul diferit de cel care le
este caracteristic individual.
Mulţimile, susţinea Le Bon, pot fi eroice, dar şi
criminale. Individul, contopit cu mulţimea, îşi
pierde autocontrolul şi capătă un grad sporit de
iresponsabilitate şi încredere în forţa colectivă:
sentimentul invulnerabilităţii este rod al numărului
mare de indivizi care au creat mulţimea şi imaginii
puterii acesteia;
sentimentul iresponsabilităţii al iluziei
anonimatului şi lipsei de responsabilitate
personală pentru acţiunile săvârşite în mulţime;
sentimentul agresivităţii vine din contagiunea
afectivă şi mintală care are loc în mulţime;
sugestibilitatea înaltă din dominaţia pe care o are
mulţimea asupra individului.
 Caracteristici ale mulţimii
Mulţimile sînt impulsive, mobile, uşor iritabile,
sugestibile şi credule, dominate de
sentimente simple şi foarte exagerate,
intolerante, autoritare, conservatoare,
lipsite de moralitate, conduse de idei care
acţionează la nivel de sentiment, de
raţionamente inferioare, de emoţii colective
puternice şi asociaţii primitive, credinţe şi
convingeri simpliste, cu o imaginaţie bogată
şi uşor influenabilă mulţimile pot deveni
uşor criminale.
 Etape ale formării şi acţiunii mulţimii
- Prima un motiv, idee, credinţă care adună un grup
mic de indivizi implicaţi in discutarea lui.
- La cea de a doua mulţimea creşte, cauza iniţială se
modifică, se îmbogăţeşte cu conţinut nou, rezultat din
«reacţia circulară a ideilor», tratării şi completării lor
subiective, dar şi adus de persoanele care se alipesc
mulţimii. Mulţimea mai este împărţită în grupuri mici,
care dezbat subiectul pus în discuţie, dar începe să se
contureze un nucleu.
- La următoarea se evidenţiază un lider, sau un grup
de lideri, care concentrează atenţia, formând un
centru al discuţiei, desemnând obiectul concret al
«atacului», propunând soluţii, acceptate şi
completate de mulţime. Mulţimea este concentrată la
centru, dispersată la periferie.
- Ultima etapă poate fi acţiunea mulţimii, sau
consumarea subiectului pus în discuţie şi
destrămarea ei.
 Clasificări ale mulţimilor
Tarde şi Freud le divizează în
- naturale şi artificiale.
Cele artificiale formează masa organizată, realitatea cu care ne
confruntăm, fiind chiar noi membri ai unor organizaţii politice
sau profesionale, statale sau confesionale, de producere,
financiare, creative, etc. Masele organizate sunt tratate în
psihologia socială şi în termeni de «grup mare». La fel precum
mulţimile, masele organizate împărtăşesc idei, scopuri,
convingeri, principii comune, dar acestea nu mai sunt un
rezultat al sugestibilităţii, al formării «sufletului comun», ci al
învăţării sociale, al imitării, realizate în scopul cooperării cu
semenii şi realizării securităţii personale. Guvernarea maselor se
realizează în conformitate cu o ordonare ierarhică strictă, liderii
afirmându-se nu în rezultatul unor acţiuni spontane, ci prin
implicarea lor la activităţile comune, care permit subalternilor
aprecierile calităţilor de conducător. Dacă în mulţime nivelul
intelectual al individului scade, prezentându-se în calitatea pe
care o are cel mai puţin dotat, în organizaţie el va spori,
standardele cele mai înalte fiind supuse imitării.
Tema: Individul uman și
mulțimea/masa
Noţiuni de bază
Psihologia maselor‚ mulţime‚ “suflet
comun”‚ geografia amplasării mulţimii‚
mulţimi naturale‚ mulţimi artificiale‚
mase organizate‚ guvernarea maselor‚
liderul maselor.
Subiectul 1. Masele şi individul:
formarea de atitudini şi reprezentări

Din perspectiva clasică, individul în mulţime îşi

diminuează sau chiar pierde referinţele personale,
deprinderile, modul obişnuit de manifestare.
Participarea la acţiunile mulţimii îi asigură o identitate
colectivă, produsă de sentimentul de fuziune, de
unitate organică, de forţa care asigură dorinţele şi
voinţa colectivă. Gândirea lui devine sumară şi
schematică, rezumându-se la slogane şi simboluri,
analiza logică este ignorată, retorica săracă, emoţiile
intense un tablou al limitării raţionalului.
Altă opinie împărtăşeşte F. H. Allport, afirmând că
comportamentul individului în mulţime nu diferă de
cel pe care îl demonstrează fiind izolat, primul «fiind
puţin mai exagerat». La opinia dată aderă şi O.
Klineberg, menţionând că individul, posedând un
ansamblu de obişnuinţe şi tradiţii, pe care şi le-a
format în grupul primar, nu va renunţa complet la
ele, pomenindu-se în mulţime. Mai mult ca atât, mulţi
vor refuza să participe la acţiunile agresive ale
mulţimii. Fără a nega influenţele sugestibilităţii,
Klineberg scrie despre păstrarea parţială a identităţii
personale.
În cazul maselor organizate, influenţa asupra
individului este mai puţin vădită, ea manifestănduse
în acceptarea atitudinilor şi reprezentărilor colective.
În unul din articolele sale despre atitudini (1935) G.
W. Allport exprima convingerea că acest concept a
devenit central în psihologia socială. Mai apoi un şir
de autori au definit chiar psihologia socială ca ştiinţă
despre atitudini. Opiniile sunt direct raportate la
atitudini, aflându-se într-o legătură interdependenţă.
Masele operează cu opinia publică aprecieri de
valoare a unor obiecte. Cercetarea atitudinilor şi
opiniilor prin prisma influenţei maselor asupra
individului sa orientat spre formarea stereotipurilor şi
determinarea atitudinilor prejudicioase. Mulţimea‚
masele nu pot să se debaraseze de atitudinile
părtinitoare. Iată de ce mulţimile împărtăşesc uşor
ideea sugerată de calitatea lor sau de liderul
carismatic‚ devenind uneori chiar periculoase şi
trecând la acţiuni discriminatorii.
Bibliografie
Barus-Michel‚ J.‚ Giust-Desprairies‚ F.‚
Ridel‚ L. Crize. Abordare psihosocială
clinică. Polirom‚ Iaşi‚ 1998.
Moscovici‚ S. Psihologia socială sau
maşină de fabricat zei. Ed. Universităţii
al. I. cuza. Iaşi‚ 1994.
Rouquette‚ M.-L. Despre cunoaşterea
maselor. Eseu de psihologie politică.
Polirom‚ Iaşi‚ 2002.