Sunteți pe pagina 1din 18

CONDIȚIILE ȘI MODUL DE SUPLINIRE

A FUCȚIEI DE REGISTRATOR AL
OFICIULUI CADASTRAL TERITORIAL
DEFINIȚIE
■ Registrator se consideră persoana cu funcţii de
răspundere, care este în drept să examineze
documentele ce confirmă drepturile şi să
decidă asupra înregistrării bunului imobil şi a
drepturilor asupra lui, să efectueze şi să rectifice
înscrieri în registrul bunurilor imobile în modul stabilit
■ Registratorul este nepărtinitor şi independent în
activitatea sa şi se conduce de Constituţia Republicii
Moldova, Legea cadastrului bunurilor imobile, alte
acte legislative şi normative, Regulament
regislatorului, precum Și de Statutul Întreprinderii
Specializate în Cadastru
MODUL ȘI CONDIȚIILE DE OCUPARE A
FUNCȚIEI DE REGISTRATOR
■ Desemnarea în funcţia de registrator are loc în baza unui concurs, modul de
desfăşurare a căruia este stabilit de Regulamentul cu privire la modul de
desfăşurare a concursului pentru suplinirea funcţiei de registrator
■ Funcţia de registrator se exercită la nivel central în cadrul Întreprinderii şi la nivel
teritorial în cadrul oficiilor cadastrale teritoriale.
■ În baza hotărîrii comisiei de concurs Întreprinderea Specializată în Cadastru
emite un ordin privind desemnarea în funcţia de registrator în cadrul
Întreprinderii sau în cadrul oficiului cadastral teritorial, în conformitate cu
legislaţia muncii.
CONDIȚIILE DE OCUPARE
A FUNCȚIEI DE REGISTRATOR

■ În funcţia de registrator în cadrul Întreprinderii se


desemnează prin concurs persoana care activează cel puţin
5 ani în funcţia de registrator în cadrul oficiului cadastral
teritorial, persoana care activează cel puţin un an în funcţia
de jurist al Întreprinderii, precum şi persoana care ocupă
funcţii de conducere în Întreprindere şi îndeplineşte
următoarele condiţii:
1. este cetăţean al Republicii Moldova;
2. este licenţiată în drept sau are studii superioare la specialitatea
cadastru şi organizarea teritoriului;
3. nu are antecedente penale nestinse;
4. este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei,
conform certificatului medical de sănătate;
5. a susţinut examenul de calificare
MODUL DE OCUPARE
A FUNCȚIEI DE REGISTRATOR
În funcţia de registrator în cadrul oficiului cadastral teritorial
este angajată prin concurs cu încheierea contractului
individual de muncă conform legislaţiei muncii persoana
care a îndeplinit timp de un an funcţia de registrator-stagiar
sau a exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate
juridică şi îndeplineşte:
1. este cetăţean al Republicii Moldova
2. a susţinut examenul de calificare
MODUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI PENTRU
OCUPAREA FUNCȚIEI DE REGISTRATOR
Concursul este organizat de Întreprinderea Specializată în Cadastru (în continuare - Întreprinderea). Pentru
fiecare concurs, organizatorul concursului, stabileşte numărul de posturi anunţate la concurs, data, ora
şi locul desfăşurării concursului. Întreprinderea publică un aviz despre organizarea concursului, cu cel
puţin 30 zile pînă la data desfăşurării concursului, în mijloacele de informare în masă, inclusiv prin
publicarea, în mod obligatoriu, a anunţului în ziarul „Moldova Suverană” şi pagina web a Agenţiei Relaţii
Funciare şi Cadastru şi a Întreprinderii. Concursul este susţinut în faţa comisiei de concurs (în
continuare - comisia), instituită prin ordinul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru din colaboratorii săi şi
ai Întreprinderii alcătuită din 9 membri inclusiv, preşedinte şi secretar.
ANUNȚUL VA CONȚINE
1. denumirea şi sediul organizatorului
concursului;
2. oficiul cadastral teritorial unde există funcţia
vacantă, sau faptul, că concursul este
organizat pentru suplinirea funcţiei de
registrator din cadrul Întreprinderii;
3. condiţiile de participare la concurs;
4. documentele ce urmează a fi prezentate;
5. data pînă la care pot fi depuse documentele;
6. numărul de telefon, adresa electronică şi
poştală pentru obţinerea informaţiilor
suplimentare, persoana responsabilă.
Persoana, care doreşte să participe
la concurs, prezintă personal, în
termenul indicat în aviz la
Întreprindere următoarele acte:
a) cererea de participare la concurs;
b) formularul de participare la concurs completat
(conform anexei la prezentul Regulament);
c) actul de identitate (copie);
d) diploma de licenţă şi anexa cu privire la situaţia
academică (copii);
e) carnetul de muncă /în cazul existenţei lui/ (în
copie);
f) cazierul juridic (original);
g) certificatele medicale de sănătate (în original);
În baza documentelor prezentate Comisia de concurs nu
mai tîrziu de 10 zile calendaristice pînă la data
desfăşurării examenului de calificare examinează actele
candidaţilor care au depus cerere de participare. În
baza documentelor prezentate Comisia de concurs nu
mai tîrziu de 10 zile calendaristice pînă la data
desfăşurării examenului de calificare examinează actele
candidaţilor care au depus cerere de participare. Cu cel
puţin 7 zile calendaristice înainte de desfăşurarea
concursului, anunţă în scris persoanele admise la
concurs (în continuare -candidaţii), iar persoanele
neadmise - despre motivele neadmiterii. Despre
modificările intervenite, din motive obiective, referitor la
data, ora, locul desfăşurării concursului, candidaţii sunt
anunţaţi prin scrisoare recomandată sau prin înştiinţare
scrisă luată la cunoştinţă prin semnătură.
Comisia are următoarele
atribuţii:
a) stabileşte bibliografia concursului, însărcinările
pentru proba scrisă şi lista întrebărilor pentru
interviu;
b) stabileşte durata probei scrise şi al interviului;
c) examinează documentele candidaţilor şi îndeplinirea
de către ei a condiţiilor de participare la concurs;
d) aprobă lista candidaţilor admişi la concurs;
e) apreciază rezultatele fiecărui candidat;
Secretarul Comisiei de concurs:
a) asigură respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului;
b) pune la dispoziţia candidaţilor formularele de participare la concurs;
c) primeşte de la candidaţi documentele şi copiile documentelor ce urmează a fi
prezentate, controlează veridicitatea copiilor prezentate şi corespunderea
documentelor primite cu cele specificate în anunţul cu privire la concurs;
d) prezintă rezultatele concursului directorului Întreprinderii.
e) comunică candidaţilor admişi la concurs data, locul şi ora desfăşurării
concursului;
f) comunică candidaţilor rezultatele concursului;
g) perfectează procesele-verbale şi altă documentaţie privind activitatea comisiei;
h) informează membrii Comisiei despre data, ora şi locul şedinţei, ordinea de zi;
i) transmite Direcţiei resurse umane a Întreprinderii, prin act de predare-primire,
toate documentele comisiei de concurs, la încetarea activităţii ei;
j) arhivează contestaţiile depuse de către candidaţi, procesele-verbale ale
şedinţelor Comisiei şi hotărîrile adoptate de aceasta;
Atribuţiile Preşedintelui
Comisiei:

a) efectuează conducerea generală a activităţii comisiei


de concurs;
b) determină data desfăşurării şedinţelor comisiei;
c) conduce şedinţele comisiei;
În lipsa preşedintelui comisiei, atribuţiile acestuia sunt
exercitate de vicepreşedintele comisiei de concurs.
Concursul include proba scrisă şi
interviul.
1. Proba scrisă. Proba scrisă are drept scop testarea cunoştinţelor şi a abilităţilor necesare
pentru îndeplinirea funcţiei de registrator, conform legislaţiei. Proba scrisă este susţinută în faţa comisiei
de examinare, instituită la decizia Comisiei de concurs din membrii Comisiei. Conţinutul probei scrise,
gradul de complexitate al acesteia se stabilesc de comisia de concurs. Comisia de concurs elaborează cel
puţin trei variante de însărcinări pentru proba scrisă a cîte 10 întrebări fiecare, care se sigilează în plicuri
separate. Toţi candidaţii la ocuparea unei funcţii vacante îndeplinesc concomitent aceeaşi variantă a
probei scrise. Durata probei scrise se stabileşte de comisia de concurs, dar nu mai mult de o oră
astronomică. Lucrările candidaţilor se codifică înainte de a începe proba scrisă şi se decodifică după
aprecierea acesteia. Aprecierea probei scrise se face prin acordarea punctajului 0; 0,5 sau 1 pentru
fiecare întrebare separat. Nota finală a lucrării este suma punctajului acordat. Pentru verificarea lucrărilor
scrise poate fi creată Comisia de verificare din 3 membri ai Comisiei de concurs. Media aritmetică a
notelor acordate de către fiecare membru al comisiei de verificare se consideră notă finală pentru proba
scrisă şi se consemnează într-un proces-verbal. Candidaţii pentru funcţia de registrator în oficiile
cadastrale teritoriale, care au obţinut pentru proba scrisă nota finală mai jos de 7 sunt excluşi din
concurs. Candidaţii pentru funcţia de registrator în cadrul Întreprinderii Specializate în Cadastru sunt
excluşi din concurs, dacă au obţinut nota finală mai jos de 8.
2. Interviul. Interviul se susţine nu mai tîrziu de 5 zile de la data
susţinerii probei scrise. Durata interviului se stabileşte de
comisia de concurs. Întrebările adresate candidaţilor şi
răspunsurile lor se fixează într-un proces-verbal. Aprecierea
interviului se face prin „susţinut” şi „nesusţinut”, prin votul
deschis cu simpla majoritate de voturi din numărul celor
prezenţi la şedinţă. În caz de egalitate de voturi, se va
considera interviul „susţinut”.
Rezultatele
concursului
Rezultatele concursului se fixează în
procesul-verbal cu privire la rezultatele
concursului, care se semnează de toţi
membrii comisiei prezenţi la
şedinţă. Procesul-verbal cu privire la
rezultatele concursului în termen de trei
zile, este prezentat Agenţiei Relaţii
Funciare şi Cadastru şi directorului
Întreprinderii.Rezultatele concursului se
comunică candidaţilor de către secretarul
Comisiei în scris, în termen de 5 zile
lucrătoare de la adoptarea deciziei.
Contestațiiile
Pretendentul care consideră că, în cadrul desfăşurării concursului prin
decizia emisă sau prin încălcarea prevederilor prezentului Regulament i-a
fost lezat un drept al său recunoscut de lege, poate depune o contestaţie
argumentată a deciziei ori a procedurii aplicate.Contestaţiile se depun cel
tîrziu pînă la expirarea a 3 zile lucrătoare de la anunţarea rezultatelor. Nu
se admit contestaţii referitor la notele finale acordate de către
Comisie. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru desemnează membrii
comisiei de contestaţie, în componenţă de nu mai puţin de 3
membri. Contestaţia se examinează în termen de 7 zile lucrătoare de la
data depunerii ei.
Contestaţia este depusă în formă scrisă şi trebuie să conţină:
a) numele şi prenumele candidatului care formulează contestaţia;
b) postul vacant de registrator pentru care a candidat;
c) esenţa şi temeiul contestaţiei cu indicarea drepturilor şi intereselor
legitime ale depunătorului contestaţiei, încălcate în cadrul desfăşurării
concursului;
d) data şi semnătura.
Rezultatul examinării contestaţiei se aduce la cunoştinţa participantului care
a depus contestaţia în scris în termen de 3 zile lucrătoare de la data
emiterii lui.În cazul în care participantul nu este de acord cu rezultatul
examinării contestaţiei, acesta este în drept să se adreseze în instanţa de
judecată competentă.
FORMULAR DE
PARTICIPARE
LA CONCURSUL
PENTRU
OCUPAREA
FUNCŢIEI DE
REGISTRATOR
Concluzie

Registrator se consideră persoana cu funcţii de răspundere, care


este în drept să examineze documentele ce confirmă drepturile şi
să decidă asupra înregistrării bunului imobil şi a drepturilor asupra
lui, să efectueze şi să rectifice înscrieri în registrul bunurilor
imobile în modul stabilit. Registratorul este nepărtinitor şi
independent în activitatea sa şi se conduce de Constituţia
Republicii Moldova, Legea cadastrului bunurilor imobile, alte acte
legislative şi normative, Regulament privind registratorul, precum
şi de Statutul Întreprinderii Specializate în Cadastru.

S-ar putea să vă placă și