Politică si societate in România

postcomunistă
-Introducere-
Bătrânescu Andra Constantina
Bostan Bianca
Doican Isabelle-Andreea
 Caderea comunismului a marcat victoria
democratiei,fiind insa si oarecum prematura
intrucat democratizarea societatilor est-europene
este un obiectiv nu tocmai usor de atins.

 Analiza politica a comunismului vs democratiei ne

prezinta faptul ca , comunismul romanesc a
incercat sa castige sprijinul popular prin
intermediul unor mecanisme de integrare
sociala,pe cand democratia s-ar fi axat pe
dezvoltarea economica/schimbarea sociala.
 Aducem in discutie termenul de ruling class
(neo/cripto-comunistii,care au apartinut si
fostului bloc sovietic).Acestia nu au avut un
ideal ci doar puterea ca practica birocratica.
 Politicienii anilor ‘90 ,majoritatea membrii ai
Partidului Comunist,au acelasi trecut ca
politicienii pe care-i contesta.Ambele categorii
formeaza o post-nomenclatura,recurg la
renegarea comunismului,pretinzand ca la baza
pozitiilor lor se afla strict meritul personal.
 Se considera ca romanii nu ar fi fost atinsi de
comunism,ci sunt doar victimele unui complot
international(aliatii occidentali au cedat Romania
lui Stalin la Yalta,agenti sovietici de origine
evreiasca sau maghiara).
 Nici un roman nu pare sa se simta raspunzator,cu
exceptia lui Ceausescu pentru epurarea elitelor
traditionale.
 Intelectualii izbutesc sa puna in scena un mit
global al rezistentei si disidentei menit sa
legitimeze atasamentul lor recent fata de valorile
generice ale democratiei.
 Comunismul nu a fost o experienta istorica ce
poate fi clasata sub zodia autenticitatii,deoarece
romanii i-au purtat si pronuntat simbolurile
fara a se identifica cu acestea.
 Cercetatorii si disidentii care s-au consacrat
analizei comunismului sunt unanimi in a
descrie cultura politica totalitara,pentru ca
oamenii obisnuiau sa tina adevarul in sinea lor
folosind doua limbaje: unul privat , si unul
public (utilizat pentru exprimarea principiilor
ideologice)
 Revolutia din decembrie a realizat doua
obiective finale : a inventat societatea civila si
si-a asigurat supravietuirea.
 In societatile occidentale , procesul de
democratizare este legitimat de insasi logica
democratiei formale.
 Nicaieri comunismul nu a cazut in urma unui
referendum ci aranjamentele succesorale s-au
petrecut la varf,in cadrul “mesei rotunde”, in
care nici una dintre parti nu se bucura de
reprezentativitate democratica.
 In Romania, revolutia a sters trecutul dintr-o
singura miscare istorica intrucat structurile statului
comunist si vechile elite au suferit o “disparitie
subita”.
 Datorita teoriei vidului de putere, a ingaduit
democratiei puterea de a supravietui si in ale
forme si nivele.
 Dupa 1989,societatea romaneasca a regasit vechiul
fagas al anomiei si a lipsei de responsabilitate
pentru deciziile publice,de aceea democratia se
“nationalizeaza” atat de greu.
 Politicul in sensul scurt al termenului , pare sa
ramana un articol de import insuficient asimilat de
industria sociala romaneasca ,dar rareori le este
dat popoarelor de a o lua de la capat.
 Metoda lichidarii trecutului a fost atunci
ignoranta.Oricat de neverosimila a fost ,convenntia
ignorantei politice colective a fost modul prin care
germanii au rupt legatura dintre stat si natiune.
 Pe de alta parte,in Romania postcomunista,nimeni
nu s-a obosit sa declare ca n-a stiut ce s-a intamplat
cu adevarat,nimeni nu a mimat surprinderea in
fata dezvaluirilor,parand ca nu ar fi lasat urme
profunde in constiinta colectiva a romanilor.
 “Politica încetează să mai fie o teologie a
sensului, cum fusese la Platon sau Augustin,
pentru a deveni, odata cu Machiavelli, Bodin,
Locke ori Tocqueville, o știință a necesității.”
 Politica este inseparabilă de știința politică, cea
din urmă constituind singura cale prin care
politica, în calitate de activitate umana
comandată de necesitate, ajunge să se supună
disciplinei rațiunii.
 “Pe de o parte, cetățeanul rămâne un obiect
politic neidentificat, atât în litera si spiritul
Constituției din 1991, cât și în orizontul
practicilor de guvernare. Iar pe de alta parte,
totalitarismul nu a primit un diagnostic politic
pentru că au lipsit cu desăvârșire gânditorii
interesați să-l supună unei analize cu adevărat
sistematice si critice.”
 Conceperea tranziției ca un proces istoric ce se
cuvine să aibă drept punct de plecare statul
întrupat în națiune, fie că acesta trebuie
deconstruit sau doar reformat, echivalează cu
construirea unei analitici a puterii capabilă să facă
economie de valori.
 Cultura este capabilă să codifice puterea, îi poate
furniza puterii reperele sale axiologice, îi poate
impune exigențele sale de adevăr, îi poate servi
drept sistem de reprezentare. Controlul asupra
valorilor este deja o opțiune politică și însași calea
care îi poate duce pe intelectuali în vecinătatea
puterii.
 Din perspectiva consolidării democratice,
această critică ar trebui să îndeplinească cel
puțin 3 funcții majore:
 -de a acționa ca un fel de lichidator al rațiunii
de stat, toate actele și faptele puterii ajungând
cât mai transparente pentru societate
 -societatea să devină vizibilă în ochii puterii
 -socializarea democratică
 Presa românească de tranziție este o presă de
autoritate. Presa nu află, ci știe. Ea nu iscodește, ci
decide. Presa se dorește purtătoare de cuvânt a
societății.
 În practică, presa funcționează ca un substitut al
opiniei publice. Opinia publică este o construcție
socială ce recurge rareori la proceduri inocente.
Opinia publică nu se descoperă și nu se extrage
din adâncul societății. Aceasta se elaborează după
modelul sintetizării unui produs chimic în condiții
de laborator.
 Parlamentul este singura instanță autorizată să
dea glas unor opinii cu adevărat publice în
materie politică. Singura opinie autentică și
reprezentativă a unei națiuni este opinia
parlamentului acelei națiuni. Nici intelectualii
și nici presa nu pot pretinde că știu mai bine
decât parlamentul.
 Presa românească si elita intelectuală
postcomunistă nu au devenit încă agenți
responsabili și critici ai culturii democratice.
 În România anilor 90 nu trec drept interpreți
avizați ai politicii decât cei care se dedică
analizei micropolitice. Reputația de analist
politic nu dobândește decât scriitorul,
publicistul, eseistul și mai rar sociologul.
Rațiunea modernă, ale cărei exigențe îl obligă
pe specialist să-și declare incompetența în alte
domenii decât cel pentru care s-a pregătit, îi
cere nespecialistului, oricare ar fi nivelul său de
educație și de informație, să se pronunțe în
treburile politice.
 Politicienii însăși, eseiștii și jurnaliștii, ba chiar
și cetățenii obișnuiți, se socotesc suficient în
materie de politică pentru a putea realiza că
politica formează obiectul de studiu al unei
discipline științifice.
 Așa cum este practicată în România post-
totalitară, interpretarea politicii nu influențează
politica și nici nu contribuie la maturizarea
unei culturi politice democratice. Românii nu
au încă o cultură politică comună, ci doar o
cultură a locurilor comune.