OperaŢiunile de

decontare fĂrĂ numerar

 Operaţiunile de decontare fără numerar
• Plăţile fără numerar se concretizează, din punct de
vedere al tehnicii şi evidenţei bancare, în virări de sume
dintr-un cont în altul, ca urmare a livrărilor de mărfuri,
executărilor de lucrări, prestărilor de servicii sau
stingerea altor drepturi de creanţă. În cadrul acestor
transferuri de sume intervine pe de o parte plătitorul, iar
pe de altă parte beneficiarul (cel ce încasează creanţa).
Încasările şi plăţile fără numerar, în practica bancară
operează sub denumirea de operaţiuni de viramente
sau decontări.
• În mod direct, în organizarea operaţiunilor de încasări
şi plăţi fără numerar este implicată Banca Naţională a
României căreia îi revine sarcina de a elabora cadrul
normativ şi de a facilita operaţiunile de viramente ale
celorlalte bănci comerciale prin intermediul decontărilor
interbancare. Prin aceste atribuţii, Banca Naţională se
situează în ipostaza de centru unic de decontare la
nivelul întregii ţări.
 Operaţiunile de decontare fără numerar
• În principal în sistemul bancar se folosesc următoarele
procedee de decontări: viramentul, cecul, acreditivul,
incassoul, procesul cambial şi compensarea
interbancară. Fiecare procedeu foloseşte unul sau mai
multe instrumente de plată, astfel:
• viramentul - ordinul de plată;
• acreditivul - ordinul de plată;
• incassoul - dispoziţia de încasare;
• cecul - cecul pentru numerar, cecul virament, cecul
barat, cecul circular, cecul de de călătorie, giro-cecul;
• procesul cambial - cambia şi biletul la ordin;
• compensarea interbancară - ordinul de plata, cecul
barat, cecul virament, cambia şi biletul la ordin.
 Operaţiunile de decontare fără numerar
• În practica bancară se utilizează patru modalităţi principale
privind plăţile fără numerar. Acestea sunt:
• Acceptarea se caracterizează prin aceea că plata, la cererea
furnizorului, nu poate avea loc decât cu consimţământul
expres al debitorului (cumpărătorului) sau al băncii sale;
• Ordinul de transfer presupune că plăţile se efectuează de
către bancă din contul titularului, din iniţiativa şi potrivit
dispoziţiilor acestuia;
• În cazul acreditivului, plata are loc în momentul prezentării
documentelor de către furnizor la banca unde este domiciliat
acreditivul. De regulă, banca la care se deschide acreditivul
este banca unde are deschis cont furnizorul. Avantajul
esenţial al acreditivului, ca modalitate de plată, constă în
aceea că, suma fiind virată în prealabil, decontarea este
garantată.
• Prin compensare, sumele care fac obiectul operaţiunilor de
încasări şi plăţi se lichidează reciproc şi numai diferenţa
rezultată se înregistrează în conturile participanţilor. Acest
gen de operaţiuni se practică, de regulă, în cadrul
operaţiunilor interbancare în care sunt implicate băncile
comerciale.
 Operaţiunile de decontare fără numerar
• În prezent, majoritatea operaţiunilor de decontare se realizează,
folosind ca instrumente de decontare cele fără numerar. In România,
instrumentele de plată fără numerar utilizate ca suport în baza căruia
se efectuează transferul fondurilor (al banilor scripturali) sunt:
• cambia,
• biletul la ordin,
• cecul şi
• ordinul de plată. Emiterea şi utilizarea lor sunt reglementate prin legi şi
norme emise de Banca Naţională a României.
• Din punctul de vedere al părţii care iniţiază plata: plătitorul sau
beneficiarul plăţii, instrumentele de decontare se grupează astfel:
• a. instrumente de debit, în care sunt grupate cambia, cecul şi
biletul la ordin, denumite şi debit transfer (lb. engleză); operaţiunea
de transfer este iniţiată de beneficiarul plăţii, respectiv de cel în
favoarea căruia a fost emis respectivul document.
• b. instrumente de credit, în care se include ordinul de plată.
Ordinul de plată în sine, respectiv iniţierea plăţii este realizată de plătitor
(emitentul ordinului de plată), el fiind cel care solicită băncii ca din contul
său să transfere fonduri în contul beneficiarului plăţii. Instrumentele de
credit, prin preluare din practica internaţională (lb. engleză) sunt
denumite şi ordin transfer credit sau giro.
 Operaţiunile de încasări şi plăţi fără numerar prin
intermediul ordinului de plată (OP)
• Ordinul de plată este o dispoziţie necondiţionată, dată în
orice formă de către emitentul acesteia (ordonatorul) unei
instituţii de credit receptoare, în mod direct sau prin
intermediul unui sistem de plăţi, de a pune la dispoziţia
unui beneficiar o anumită sumă de bani la o anumită
dată, în vederea stingerii unei obligaţii băneşti, provenind
dintr-o relaţie directă existentă între ordonator şi
beneficiar.
• O astfel de dispoziţie este considerată ordin de plată
dacă:
• a. instituţia receptoare dispune de fondurile
corespunzătoare sumei de bani prevăzute în ordinul de
plată fie prin debitarea unui cont al emitentului, fie prin
încasarea în numerar a sumei respective de la emitent;
• b. nu prevede că plata trebuie să fie făcută la cererea
beneficiarului.
 Ordinul de plată (OP)
• Ordinele de plata se emit pe suport hârtie sau electronic având
structuri diferite, respectiv cele pe suport hârtie au un format
standard tipărit (formular), in timp ce modelele electronice se
prezintă sub forma unor mesaje codificate.
• Tehnic, ordinul de plată pe suport hârtie se întocmeşte în 2
exemplare, pe hârtie autocopiantă, având următoarele destinaţii:
• exemplarul 1– rămâne la banca plătitoare;
• exemplarul 2 – se restituie plătitorului împreună cu extrasul de cont
Pe plan naţional, în materie de ordin de plată sunt aplicabile
următoarele reglementări şi norme emise de BNR:
• Circulara nr. 22/21.09.2002, care modifică Regulamentul nr.
8/19.08.1994 privind ordinul de plată,
• Normele cadru nr. 15/19.08.1994 privind ordinul de plată pe suport
hârtie şi
• Normele tehnice nr. 16/19.08.1994 privind ordinul de plată pe
suport hârtie;
• Regulamentul nr. 2/23.02.2005 privind ordinul de plată utilizat în
operaţiuni de transfer-credit, care se aplică începând din aprilie
2005.
 Ordinul de plată (OP)
Conform legii, orice ordin de plată trebuie să conţină
obligatoriu următoarele elemente esenţiale:
• Denumirea de Ordin de plată înscrisă în clar şi la vedere.
• Ordinul necondiţionat de a plăti o anumită sumă de bani,
exprimat clar şi precis.
• Suma înscrisă în cifre şi în litere, cu specificarea
monedei în care se face plata.
• Numele/denumirea şi contul plătitorului (codul IBAN al
contului acestuia deschis la instituţia iniţiatoare).
• Numele/denumirea şi contul beneficiarului (codul IBAN al
contului acestuia deschis la instituţia destinatară).
• Denumirea instituţiei iniţiatoare.
• Denumirea instituţiei receptoare.
• Data emiterii, care trebuie să fie unică, posibilă şi certă.
• Elementul sau elementele care să permită autentificarea
emitentului de către instituţia iniţiatoare, respectiv
semnătura şi ştampila acestuia.
 Ordinul de plată (OP)

• Participanţii la circuitul ordinului de plată sunt:

• Emitentul - persoana care emite un ordin de plată pe
cont propriu; poate fi plătitorul sau orice instituţie
emitentă, inclusiv instituţia iniţiatoare;
• Plătitorul - prima persoană care emite, în nume şi pe
cont propriu, ordinul de plată în cadrul unui transfer-
credit; poate fi un client al instituţiei iniţiatoare sau
instituţia iniţiatoare;
• Beneficiarul - persoana desemnată prin ordinul de plată
de către plătitor să primească o anumită sumă de bani;
poate fi un client al instituţiei destinatare sau instituţia
destinatară;
• Instituţia iniţiatoare - prima instituţie care emite un
ordin de plată pe cont propriu în cadrul unui transfer-
credit;
 Ordinul de plată (OP)

• Instituţia destinatară - ultima instituţie din lanţul

transferului-credit, care recepţionează şi acceptă un ordin de
plată fie în nume propriu, fie pentru a pune la dispoziţia
beneficiarului o anumită sumă de bani, prin creditarea
contului beneficiarului sau prin eliberarea sumei respective în
numerar;
• Instituţia emitentă - orice instituţie, cu excepţia instituţiei
destinatare, care emite un ordin de plată, inclusiv instituţia
iniţiatoare;
• Instituţia receptoare - instituţia care recepţionează un ordin
de plată în vederea executării acestuia, inclusiv instituţiile
iniţiatoare şi destinatară;
• Instituţia intermediară - orice instituţie emitentă sau
receptoare, alta decât cea a emitentului sau a beneficiarului,
care participă la executarea unui transfer-credit.
 Ordinul de plată (OP)
• Pe "drumul" parcurs de ordinul de plată de la plătitor la
beneficiar se pot interpune mai multe instituţii de credit, acestea
efectuând succesiv operaţiuni de recepţie, autentificare,
acceptare şi executare a ordinului de plată. Toată această
serie de operaţiuni poartă denumirea de transfer-credit.
• În România, prin instituţie care participă în cadrul unui
transfer-credit se înţelege oricare dintre următoarele entităţi: o
instituţie de credit, Trezoreria statului, BNR.
• recepţia este procedura prin care o instituţie recunoaşte
că a primit un ordin de plată în vederea verificării
autenticităţii acestuia printr-o procedură de securitate, a
acceptării şi executării ordinului de plată.
• autentificarea constituie operaţiunea prin care banca
stabileşte dacă ordinul de plată a fost emis de persoana
indicată în conţinutul acestui instrument de decontare;
• acceptarea este operaţiunea prin care banca recunoaşte ca
fiind valabil ordinul de plată recepţionat, în vederea executării,
obligându-se totodată să execute serviciul de transfer al sumei
la termenul şi în condiţiile dispuse de emitent
 Ordinul de plată (OP)
• Executarea este procedura de emitere a unui ordin de plată
de către o instituţie emitentă cu scopul de a pune în aplicare
un ordin de plată acceptat anterior sau, în cazul instituţiei
destinatare, punerea la dispoziţia beneficiarului a sumei
indicate în ordinul de plată.
• Perioada de executare este perioada de o zi sau două zile
bancare consecutive în care un ordin de plată poate fi
executat, care începe cu ziua bancară în care ordinul de plată
a fost acceptat.
• Ziua bancară este acea parte a unei zile lucrătoare pe
parcursul căreia o instituţie recepţionează, acceptă sau refuză
executarea ordinelor de plată, a modificărilor şi revocărilor
acestora.
• Procesarea directă reprezintă o procesare automată a
ordinelor de plată de către instituţii, inclusiv în ceea ce
priveşte acceptarea şi executarea acestora.
• Revocarea este anularea unui ordin de plată dat de un
emitent unei instituţii receptoare, la solicitarea emitentului,
până cel mai târziu în momentul acceptării acestuia de către
instituţia receptoare.
 Ordinul de plată (OP)

• Înregistrarea operaţiunii de transfer a unei sume, prin

intermediul ordinului de plată, în evidenţa contabilă se
concretizează în debitarea contului plătitorului şi
creditarea, după caz:
• - a contului beneficiarului, când acesta are deschis
cont la aceeaşi bancă cu cea a plătitorului;
• - a unui cont privind decontările cu instituţiile de
credit , când beneficiarul este titular de cont la o altă
bancă comercială, situaţie în care operează
compensarea multilaterală a plăţilor interbancare, sau,
• - a unui cont privind decontările intrabancare, atunci
când beneficiarul sumei este client al aceleaşi bănci
comerciale localizată prin sedii diferite.
• Potrivit normelor bancii centrale, ordinul de
plata se executa
• in aceisi zi in cazul in care ambii parteneri
au conturi la aceiasi banca si
• cel mai tarziu a doua zi bancara
lucratoare daca sunt la banci diferite.
Circuitul ordinului de plată
• 1. Intre Firma A (plătitor) şi Firma B (beneficiar) se încheie un
contract comercial, pe baza căruia Firma B livrează marfa sau
prestează serviciile, devenind beneficiarul contravalorii acestora.
• 2. Firma A (în calitate de plătitor) emite un ordin de plată în favoarea
firmei B (în calitate de beneficiar) pe care îl remite băncii sale, Banca X
(instituţie iniţiatoare).
• 3. Banca X, din ordinul clientului său Firma A, debitează contul
acestuia cu suma reprezentând valoarea ordinului de plată.
• 4. Banca X remite mesajul de plată către Centrala sa.
• 5. Centrala Băncii X transferă fişierul conţinând informaţia de plată
către Casa automată de compensaţii, unde au loc validarea şi
compensarea.
• 6. Casa automată de compensaţii transferă fişierul către Centrala
Băncii Y. confirmând decontarea finală printr-un raport decontare.
• 7. Centrala Băncii Y transferă fondurile Băncii Y.
• 8. Banca Y (a beneficiarului) creditează contul Firmei B cu suma
reprezentând contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
• 9. Stingerea obligaţiilor plătitorului.
 Operaţiunile de decontare fără numerar prin
intermediul cambiei
• Cambia reprezintă un înscris prin care o persoană,
denumită trăgător, dă ordin unei alte persoane,
denumită tras, de a plăti, la vedere sau la termen,
o sumă de bani unei a treia persoane, denumită
beneficiar sau, la ordinul acestuia, unei alte
persoane indicate de beneficiar.
• În relaţia cambială sunt angajate iniţial trei
persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul.
Relaţia principală este între trăgător şi beneficiar
deoarece trăgătorul, emiţând o cambie în favoarea
beneficiarului, recunoaşte astfel obligaţia pe care o
are faţă de acesta, inclusiv angajamentul că
înscrisul va fi onorat la termen.
• Prin emiterea cambiei, trăgătorul, în acelaşi timp,
se obligă faţă de beneficiar să-l determine pe tras
să plătească suma înscrisă pe titlu.
• Înscrisurile cambiale menţionate sunt valabile numai dacă
conţin obligatoriu următoarele elemente:
– denumirea; obligatoriu să se regăsească în textul
înscrisului în scopul de a avertiza pe toţi semnatarii
asupra obligaţiilor, drepturilor şi consecinţelor ce decurg
prin angajarea lor în relaţia cambială.
– ordinul necondiţionat de plată. Ordinul de plată
trebuie să fie clar, precis, exprimând voinţa celui ce
emite cambia, care dă un ordin celui ce urmează să
plătească, respectiv trasului: "veţi plăti", "vă rog să
plătiţi", "plătiţi".
– suma, în cifre şi litere, cu menţionarea monedei;
– numele celui care trebuie să plătească; Numele
trasului trebuie indicat pe cambie deoarece el este cel
ce urmează să plătească şi va deveni debitor cambial
principal din momentul acceptării cambiei.
– Scadenţa este data la care cambia devine exigibilă,
respectiv trebuie plătită.;
– Locul unde trebuie făcută plata, menţionat pe cambie de
regulă sub numele trasului, este localitatea în care trebuie să se
efectueze plata. Menţionarea acestui loc este necesară pentru a
se şti: unde se obţine plata din partea trasului, unde să se
iniţieze acţiunea cambială în caz de refuz de plată etc. Dacă
sunt indicate mai multe locuri de plată, posesorul cambiei se
poate prezenta la oricare dintre ele.
– numele sau denumirea beneficiarului; Beneficiarul este
persoana căreia sau la ordinul căreia urmează să se plătească
suma de bani. Beneficiar este cel în favoarea căruia este emisă
cambia, cel care urmează să încaseze banii şi în acelaşi timp
primul posesor al cambiei. Ca atare, numele lui trebuie trecut
corect spre a putea fi identificat
– data şi locul emiterii; Data şi locul emiterii trebuie să cuprindă
întotdeauna ziua, luna şi anul emiterii. Data trebuie să fie unică
şi certă. Datele imposibile sau în contradicţie cu scadenţa (data
emiterii să fie după data scadenţei) atrag nulitatea cambiei.
– semnătura autografă a emitentului. Semnătura emitentului
(trăgătorului) trebuie să fie autografa şi să cuprindă numele şi
prenumele sau denumirea firmei celui care emite cambia.
Semnătura emitentului figurează de regulă la sfârşitul textului
cambial.
Elementele esenţiale ale unei cambii. Model de cambie conform
OUG nr. 39/2008
• Legea cambială acceptă posibilitatea ca în momentul
emiterii o cambie să cuprindă numai unele elemente sau
chiar să nu cuprindă nici unul, cu excepţia semnăturii
trăgătorului.
• O astfel de cambie este o cambie în alb. Referitor la
cambia în alb sunt de reţinut următoarele:
• nu poate lipsi semnătura trăgătorului;
• dacă în momentul emiterii poate fi incompletă, în
momentul prezentării la plată trebuie să fie completată,
cuprinzând toate elementele esenţiale;
• omisiunea unor elemente la emitere trebuie să fie
voluntară;
• este necesar să existe autorizarea prealabilă pe care
trăgătorul o dă beneficiarului cambiei sau unui terţ
posesor de a completa cambia în anumite condiţii
convenite;
• completarea abuzivă, contrar înţelegerii prealabile dintre
părţi, dă dreptul debitorului cambial să invoce excepţia de
completare abuzivă şi reaua credinţă a celui care a
completat înscrisul.
 Cambia
• Principalele operaţiuni cambiale sunt:
• 1. Acceptarea cambiei. In principiu, o cambie care cuprinde
corect toate elementele esenţiale constituie un document
perfect pentru îndeplinirea obligaţiei de către tras, fără să
existe necesitatea ca acesta să accepte într-un fel oarecare
obligaţia.
• Cu toate acestea, deşi trasul are ordin din partea
trăgătorului să plătească, acest ordin nu-l obligă la nimic.
El devine obligat cambial în momentul în care acceptă
cambia. Ca regulă generală, prezentarea cambiei spre
acceptare este facultativă, posesorul cambiei putând aştepta
scadenţa pentru a solicita plata ei.
• Prezentarea cambiei spre acceptare se face la domiciliul
trasului în orice moment până la data scadenţei, când nu se
mai poate solicita acceptarea, ci doar plata. Acceptarea nu
poate fi condiţionată. Orice modificare a celor cuprinse în
cambie se consideră refuz de acceptare. Este permisă
acceptarea parţială a sumei. Acceptarea se scrie direct pe
cambie, de regulă, într-un spaţiu special afectat prin formula
"acceptat" şi semnătura trasului.
• 2. Avalul reprezintă un act prin care o persoană
garantează plata cambiei, el constituind astfel o
garanţie.
• Deoarece în relaţia cambială pot exista mai mulţi
debitori - trasul acceptant ca debitor principal, giranţii
şi trăgătorul ca debitori prin regres - avalul poate fi
dat pentru fiecare dintre debitori în parte.
• Cel ce dă avalul se numeşte avalist, iar cel pentru
care se dă avalul se numeşte avalizat. Atunci când se
acordă avalul se precizează pentru care dintre debitori
se dă iar în cazul în care nu se face o menţiune
expresă în acest sens, avalul se consideră dat în
favoarea trăgătorului.
• Prin aval, avalistul îşi asumă obligaţia pură şi
necondiţionată de a plăti în locul celui avalizat.
• 3. Protestul constituie un act autentic prin care
se face dovada că în urma prezentării cambiei
spre acceptare sau spre plată, aceasta a fost
refuzată.
• Refuzul de acceptare se constată prin act
autentic, numit protest de neacceptare şi se
întocmeşte în interval de o zi din momentul
refuzului de acceptare, iar refuzul de plată se
constată printr-un document numit protest de
neplată şi se întocmeşte în interval de două zile
din momentul refuzului de plată.
• Protestul se înregistrează la notariat sau
judecătorie.
• 4. Girul (andosarea) constituie modalitatea tipică de
circulaţie a cambiei "din mână în mână". Transmiterea
cambiei prin gir presupune menţionarea, scrisă de regulă pe
spatele (de aceea se mai numeşte şi andosare) inscrisului
simplu şi necondiţionat, "plătiţi lui..." sau "plătiţi la ordinul
lui..."şi iscălitura celui ce transmite mai departe cambia.
• Cel ce transmite cambia prin gir se numeşte girant iar noul
posesor, giratar. Girul poate fi în alb (gir alb) când numele
noului beneficiar nu este trecut. Noul titular al cambiei
transmise prin gir devine beneficiarul drepturilor rezultate din
titlu, iar girantul devine şi el un obligat cambial solidar cu
trăgătorul, trasul şi ceilalţi giranţi.
• Girul trebuie să fie întotdeauna urmat de predarea efectivă a
cambiei către noul titular.
• Circulaţia prin gir a cambiei relevă cel mai elocvent
funcţia sa de mijloc de plată.
• Transmiterea cambiei prin gir se poate face neîntrerupt
până la data scadenţei, când ultimul posesor al titlului va
cere plata.
• 5. Cesiunea de creanţă este un mijloc specific
de transmitere a obligaţiilor cambiale, constând în
acordul de voinţă prin care creditorul (cedent) transmite
în mod voluntar, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit,
dreptul său de creanţă unei alte persoane (cesionar),
care va deveni astfel creditor în locul său şi care va
putea încasa de la debitor creanţa cedată.
• 6. Plata este momentul final al vieţii unei cambii,
stingându-se astfel obligaţiile tuturor părţilor angajate în
relaţia cambială. Plata cambiei se face la scadenţă, la
domiciliul trasului sau al persoanei desemnate de
acesta, în favoarea beneficiarului de drept al cambiei
legitimat prin şirul neîntrerupt de giruri.
• In momentul plăţii, contra sumei achitate, trasul poate
solicita predarea cambiei cu menţiunea "achitat".
• 7. Scontarea. In cazul în care posesorul cambiei
doreşte obţinerea sumei înscrise pe titlu înainte de
scadenţă o poate sconta la o bancă comercială. Prin
scontare, posesorul cambiei obţine valoarea nominală a
cambiei minus dobânda (scontul) pentru suma plătită,
calculată din momentul scontării până la data scadenţei,
la care se adaugă şi anumite cheltuieli legate de
încasarea cambiei la scadenţă. Scontul se calculează
după formula:

• iar valoarea reală a cambiei este:

• în care: S reprezintă scontul; Ts - taxa scontului; Nz -

numărul de zile din momentul scontării până la scadenţă;
Vr - valoarea reală a cambiei; Vn - valoarea nominală a
cambiei.
• 8. Rescontarea este operaţiunea prin care băncile
comerciale revând titlurile obţinute prin scontare, băncii
centrale sau unei alte bănci comerciale.Rescontarea se
face prin plata taxei de reescont denumită şi taxa oficială a
scontului.
• 9. Forfetarea este operaţiunea prin care deţinătorii titlurilor
de credit le pot vinde unor instituţii specializate de forfetare.
• Deşi, în principiu, forfetarea se aseamănă cu scontarea,
deosebirea fundamentală între aceste operaţiuni este dată
de faptul că, prin forfetare, instituţia de forfetare preia
asupra sa toate riscurile de neplată izvorâte din reaua
credinţă sau falimentul debitorului sau garanţilor lui, risc
care în cazul scontării nu este preluat de bancă,
• De aceea, taxa de forfetare este mai mare decât taxa
scontului. Deşi taxa de forfetare este mai mare, forfetarea
este totuşi avantajoasă pentru deţinătorii de titluri deoarece
permite reîntregirea fondurilor înainte de scadenţă,
eliberarea de riscurile de neplată etc.
 Riscuri şi avantaje pentru părţile implicate în
operaţiunile cambiale
• Riscurile trăgătorului (emitentului) sunt generate de faptul
că în cazul neacceptării de către tras a cambiei, acesta este
obligat să onoreze cambia. Avantajele sale decurg din esenţa
procesului cambial, trăgătorul stingându-şi simultan obligaţia
sa de plată (faţă de beneficiarul cambiei) cu dreptul său de a
încasa suma respectivă (de la tras).
• Avantajele trasului (plătitorului) derivă din poziţia sa în
circuitul cambial, el beneficiind de avantajele creditului
comercial pe care îl restituie la scadenţă.
• Riscul beneficiarului este acela de a nu-şi încasa la termen
creanţa exprimată prin cambie, fapt care determină iniţierea
de către acesta a unei proceduri specifice de recuperare a
creanţei. Avantajul decurge din poziţia sa de posesor al
cambiei pe care o poate transmite prin gir, stingându-şi astfel
o datorie asumată faţă de un alt creditor al său. Prin scontare
el poate încasa înainte de scadenţă suma prevăzută,
asumându-şi totodată costul acestei operaţiuni.
Circuitul cambiei (conform reglementărilor
naţionale)
• Circuitul cambiei, conform prevederilor Legii nr. 58/1934 asupra
cambiei şi biletului la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994 este
următorul:
• 1. In baza unui contract comercial încheiat între Firma X şi Firma Y,
aceasta din urmă devine debitor faţă de Firma X.
• 2. In acelaşi timp, pe baza unui contract comercial încheiat între
Firma X şi Firma Z, aceasta din urmă devine creditor al Firmei X.
• 3. Pentru a-şi achita datoria faţă de Firma Z (beneficiarul cambiei),
Firma X {emitentul, trăgătorul) emite o cambie, prin care dă ordin
Firmei Y (trasul) să plătească beneficiarului o sumă de bani
determinată.
• 4. Beneficiarul remite cambia spre încasare băncii sale.
• 5. Banca beneficiarului prezintă cambia la plată la o casă de
compensaţii, băncii plătitorului.
• 6. Banca trasului debitează contul trasului cu suma înscrisă pe
cambie.
• 7. Banca trasului introduce cambia în compensare.
• 8. Banca beneficiarului creditează contul beneficiarului cu suma
înscrisă pe cambie.
• 9. Stingerea creanţelor asumate de participanţii la circuitul cambial.
 Biletul la ordin
• Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană,
denumită emitent, se angajează să plătească unei alte
persoane, denumită beneficiar - sau la ordinul acestuia -
o sumă de bani, la un anumit termen sau la prezentare.
• Astfel, în cazul biletului la ordin intervin două persoane:
emitentul, care este debitorul şi beneficiarul, care este
creditor al debitorului emitent.
• Biletul la ordin este o promisiune, o obligaţie scrisă a
emitentului de a plăti o sumă de bani beneficiarului Ia un
anumit termen (scadenţă) sau la prezentarea sa.
• Ca şi cambia, biletul la ordin este un act scris şi
trebuie să cuprindă anumite elemente esenţiale stipulate
în lege, a căror absenţă sau completare
necorespunzătoare atrage nulitatea titlului.
Elementele esenţiale ale unui bilet la ordin. Model de
bilet la ordin conform OUG nr.39/2008
• Biletului la ordin îi sunt aplicabile, ca în cazul cambiei,
toate prevederile referitoare la cambie privind: girul, avalul,
scadenţa, plata, acţiunea cambială, regresul, protestul,
cambia în alb etc.
• Emitentul biletului la ordin este obligat la plată în acelaşi
mod ca şi trasul acceptant în cazul cambiei. Neexistând tras,
în cazul biletului la ordin nu apare problema acceptării.
Pentru un bilet la ordin plătibil la un anumit termen de la
emitere, înscrisul trebuie prezentat la viză emitentului în
termenul legal.
• Refuzul de a viza al emitentului se constată prin protest, a
cărui dată serveşte ca moment de referinţă pentru stabilirea
termenului de plată.
• Avalul, dacă nu se specifică pentru cine a fost dat, se
consideră dat în favoarea emitentului. Biletul la ordin poate fi
transmis de către beneficiar în două moduri: prin cesiune de
creanţă ordinară sau prin gir. El poate fi scontat,
rescontat şi forfetat, procedura fiind asemănătoare cu a
cambiei.
• 1. In baza unui contract comercial încheiat între Firma X şi Firma
Y, aceasta din urmă devine creditor al Firmei X.
• 2. Pentru a-şi achita datoria faţă de Firma Y (beneficiarul biletului
la ordin), Firma X (emitentul) emite un bilet la ordin pe
care îl transmite beneficiarului.
• 3. Beneficiarul remite biletul la ordin spre încasare băncii sale.
• 4. Banca beneficiarului prezintă biletul la ordin la o casă de
compensaţii băncii plătitorului (emitentului).
• 5. Banca emitentului debitează contul acestuia cu suma înscrisă
pe biletul la ordin.
• 6. Banca emitentului introduce în compensare biletul la ordin.
• 7. Banca beneficiarului creditează contul beneficiarului cu suma
înscrisă pe biletul la ordin.
• 8. Stingerea creanţelor asumate de către participanţii la circuitul
biletului la ordin.
 Operaţiunile de decontare fără numerar prin
intermediul cecului
• Cecul este un instrument de plată clasic şi totodată
modern, utilizat de acei clienţi ai băncilor care dispun de
mijloace băneşti proprii ce se găsesc în conturi curente
sau în conturi de disponibilităţi, fie în depozite bancare, fie
în operaţiuni de încasări, în condiţiile unei trezorerii
pozitive sau prin atragerea de mijloace de plată ca urmare
a angajării unui credit bancar curent. Disponibilul trebuie
să fie constituit prealabil emiterii cecului şi de valoare
mai mare sau egală cu cea a cecului.
• Emiterea unui cec fără a fi îndeplinite condiţiile de
lichiditate ale celui care l-a eliberat presupune sancţiuni
civile şi penale.
• Cecul emis în aceste condiţii va putea, totuşi, să fie
onorat dacă în intervalul de timp între emitere şi
prezentare, se constituie la dispoziţia emitentului
mijloacele băneşti necesare pentru acoperirea valorii
acestuia.
 Cecul

• În utilizarea cecului ca instrument de plată sunt

implicate, cel puţin, trei persoane:
• trăgătorul - este cel care emite (completează) cecul în
baza unui disponibil constituit la o societate bancară,
fiind titularul unui cont bancar din care se va plăti cecul;
• trasul - este societatea bancară care primeşte un ordin
necondiţionat de la trăgător de a plăti cecul la
prezentare. Banca respectivă va onora cecul la
prezentare numai dacă trăgătorul are suficient disponibil
în contul său;
• beneficiarul - reprezintă o terţă persoană sau însăşi
trăgătorul care are dreptul să încaseze suma înscrisă în
cec. De regulă, trăgătorul foloseşte cecul atunci când are
nevoie să ridice numerar de la bancă.
 Cecul
• Banca, în calitate de tras, eliberează trăgătorului mai
multe formulare necompletate, pe care acesta le va
activa în cecuri, în limitele disponibilităţilor din conturile
sale. Pentru ca un client să poată cumpăra formulare de
cec de la bancă trebuie să îndeplinească anumite
condiţii:
• să nu figureze în interdicţie bancară la Centrala
Incidentelor de Plăţi;
• să fie un client cunoscut de către bancă;
• contul de disponibil din care se vor face plăţile să
reflecte o situaţie de relativă stabilitate a soldului; nivelul
soldului să fie comparabil cu media plăţilor ce se
efectuează în mod curent.
• Filele de cec se cumpără de la ghişeele unităţilor
bancare unde clienţii îşi au deschise conturile, plata
făcându-se din contul de disponibilităţi ale solicitantului
sau prin achitarea cu numerar.
 Cecul
• Concret cecul este un înscris prin care o persoană
(trăgător, emitent) dă ordin unei bănci (tras) să
plătească în favoarea unui terţ (beneficiar) o sumă de
bani, de care trăgătorul dispune.
• Deşi apar trei persoane implicate, ca şi în cazul
cambiei, cecul se deosebeşte esenţial de aceasta.
• In primul rând, trasul nu poate fi decât o bancă la care
trăgătorul are un disponibil, iar banca nu plăteşte din
acest cont decât dacă a primit ordin să elibereze o
sumă.
• In al doilea rând, emiterea cecului de către trăgător
(clientul băncii) presupune, pe de o parte, existenţa unei
convenţii, înţelegeri, între trăgător şi bancă privind
disponibilul din care aceasta să facă plata, iar pe de altă
parte, existenţa unui disponibil (provizion), respectiv o
sumă de bani suficient de mare ca să poată acoperi
valoarea cecului emis.
 Cecul
• Ca şi celelalte instrumente de plată şi credit, cecul este un
înscris care cuprinde anumite elemente esenţiale. Conform
legislaţiei în vigoare, acestea sunt:
• denumirea de cec înscrisă în text şi exprimată în limba în care
a fost redactat înscrisul;
• ordinul pur şi simplu, necondiţionat de a plăti o sumă de bani
determinată, scrisă în cifre şi în litere, specificându-se şi
moneda;
• numele trasului, respectiv al băncii care trebuie să efectueze
plata;
• locul plăţii, deci banca, localitatea unde trebuie să se facă
plata;
• locul şi data emiterii cecului (ziua, luna, anul), cecul fără dată
considerându-se emis anterior termenului de prezentare;
• semnătura celui ce emite cecul (autografă), deci a
trăgătorului;
• numele trăgătorului, respectiv numele şi prenumele, în clar,
ale persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a
entităţii care se obligă;
• codul trăgătorului, respectiv numărul unic de identificare.
Elementele esenţiale ale cecului. Model de cec conform OUG nr. 38/2008
 Cecul
A. Din punct de vedere al modului în care este indicat
beneficiarul, cel ce urmează să încaseze suma, cecurile pot fi:
• Cec nominativ care are inscris in textul său numele
beneficiarului si dupa dispozitia pe care o cuprinde este de doua
feluri: (a) cec platibil unei anumite persoane cu sau fara clauza “la
ordin” (girabil), ceea ce inseamna ca cecul poate fi transmis altei
persoane, prin gir, cu toate drepturile care decurg din aceasta;
clauza “la ordin” nu este obligatorie sa fie mentionata pe cec intrucat
simpla inscriere a cuvantului “cec” implica prin ea insasi posibilitatea
transmiterii prin gir; (b) cec platibil unei anumite persoane cu clauza
“nu la ordin”, inseamna ca cecul nu poate fi transmis prin gir, ci
numai prin cesiune ordinara de creante.
• Cec la purtator care in momentul emiterii nu se indica expres
beneficiarul sau se mentioneaza “la purtator”, “platiti
purtatorului”; acest cec este platit purtatorului instrumentului care se
prezinta la banca; un astfel de cec prezinta un risc mare de pierdere
sau furt ceea ce il face mai putin atractiv.
• Cecul postdatat este o varianta a cecului nominativ care are
inscrisa ca dată a emiterii o dată ulterioară a prezentării sale la plată
si este platibil in ziua prezentării, data de emitere considerandu-se
ca si cum nu ar fi fost scrisa (se foloseste in cazul unor livrari in mai
multe partizi, cecul avand rol de garantare a platii).
 Cecul
• B. Dupa modalitatea de plată, cecurile pot fi:
cec pentru numerar; cec barat; cec circular; cec
certificat; cec de călătorie.
• Cecul pentru numerar se foloseste pentru
obtinerea de numerar de la bancă pe baza
disponibilului din contul curent al titularului.
• Cecul barat este tipul de cec care are doua linii
paralele, verticale sau oblice, intre care se
inscrie banca catre care se va face plata.
Bararea se face de trăgător la emiterea cecului
sau pe parcursul circulatiei acestuia de catre
oricare din posesori. Cecul barat este de doua
feluri: cec cu barare generala si cec cu barare
speciala.
• Cecul circular este un titlu de credit la ordin emis de o
banca asupra unitatilor sale bancare sau asupra altei
banci. Cecul circular se foloseste in cazul unor plati in
numerar in alte localitati decat cea a clientului.
• Pentru a se evita transportul personal de bani, care
reprezinta un risc destul de mare, clientul obtine de la
banca unde are contul un cec circular de o anumita
valoare cu care se prezinta in localitatea de destinatie la o
unitate a aceleiasi banci sau daca nu exista la o banca
corespondenta aflata in relatii cu banca clientului si
incaseaza cecul.
• Prin cecul circular, banca emitenta se obliga sa plateasca
cecul in favoarea beneficiarului care este si clientul sau.
Plata se poate efectua la oricare din locurile indicate pe
cec de catre banca emitenta. Sursa de fonduri o constituie
disponibilitatile aflate in contul beneficiarului la banca
emitenta.
• De cele mai multe ori, in cecul circular, banca emitenta
este atat tragator cat si tras, iar in cazul in care sunt banci
diferite intre acestea trebuie sa existe o conventie de plati.
 Cecul
• Cecul certificat este un cec obişnuit în esenţa sa (barat sau
nebarat), achitat la prezentare, dar pe care
banca la care se află contul certifică în prealabil existenţa unui
disponibil suficient pentru efectuarea
plăţii, suma certificată putând sau nu fi blocată. Cel mai
adesea se blochează suma în cont pentru plată.
Certificarea se face prin menţiunea "văzut", "bun" sau
"certificat pentru suma..." etc.;
• Cecul de calatorie este tipul de cec care are inscrisa o
anumita suma care se poate ridica in numerar de la o banca
sau o agentie de turism ca mandatară a unei banci. Cecul de
calatorie, asa cum arata si numele, se foloseste in activitatea
de turism si inlocuieste transportul banilor, fiind un instrument
de transformare a banilor scripturali in bani efectivi, respectiv
numerar.
• Cecul de calatorie se poate emite in moneda locala sau valuta
si poate fi pe durata determinata sau nedeterminata. Aceste
cecuri sunt emise de bănci sau agenţii de turism şi vândute
clienţilor lor pentru a înlocui banii lichizi în efectuarea
cheltuielilor de călătorie.
 Cecul
• La scadenţa, cecurile vor fi depuse de către
beneficiari la băncile ai căror clienţi sunt.
Cecurile depuse pentru încasare vor fi plătite de
banca respectivă, dacă aceasta se găseşte în
ipostaza de tras sau vor fi trase asupra altor
bănci, trasferul sumelor făcând obiectul
decontărilor intra sau interbancare.
• Pentru încasarea unui cec prin cont, acesta
se depune la bancă însoţit de un borderou de
încasare, întocmit în trei exemplare:
– primul exemplar se reţine la banca plătitoare;
– al doilea exemplar se remite băncii beneficiarului;
– al treilea exemplar se restituie beneficiarului.
 Cecul
• Referentului de ghişeu ce primeşte cecul spre
încasare îi revin următoarele obligaţii:
 să verifice dacă trăgătorul are sau nu interdicţie bancară;
 să verifice fişierul Centralei Incidentelor de Plăţi cu
privire la pierderea, furtul sau distrugerea filelor de cec;
 să verifice autenticitatea cecului; să urmărească dacă
cecul îndeplineşte condiţiile de fond şi formă;
 să confrunte semnăturile şi amprenta ştampilei cu
specimenele;
 să constate dacă cecul este prezentat la plată în termen
legal;
 să vadă dacă cecul este sau nu revocat;
 să verifice existenţa disponibilităţilor în cont în vederea
efectuării plăţii.
Cecurile care nu îndeplinesc condiţiile obligatorii
vor fi refuzate, sub semnătură şi restituite posesorilor
împreună cu exemplarul doi al borderoului. Acestea vor
fi comunicate la Centrala Incidentelor de Plăţi.
Schema de circulaţie a cecului
• 1. In baza unui disponibil constituit la tras, trăgătorul primeşte de
Ia banca sa (trasul) un carnet de cecuri.
• 2. In baza unui contract comercial încheiat între trăgător şi
beneficiar, acesta din urmă devine creditor al primului.
• 3. Trăgătorul emite un cec prin care dă ordin băncii sale să
plătească la prezentare posesorului său suma înscrisă pe cec.
• 4. Beneficiarul cecului îl remite spre încasare băncii sale.
• 5. Banca beneficiarului prezintă cecul la plată, printr-o casă de
compensaţii, băncii plătitorului (trasului).
• 6. Trasul debitează contul trăgătorului cu suma înscrisă pe cec.
• 7. Trasul introduce în compensare cecul.
• 8. Banca beneficiarului creditează contul beneficiarului cu suma
înscrisă pe cec.
• 9. Stingerea creanţelor beneficiarului.
 Viramentul - procedeu tehnic
bancar Şi instrument de platĂ
• Viramentul este un procedeu bancar special de plată
fără numerar, efectuat prin transferul unei sume de bani
în monedă naţională sau în valută, din contul celui care
dispune plata (ordonatorul) în contul beneficiarului
care încasează, acest lucru însemnând debitarea
contului primului şi creditarea contului celuilalt.
• În România, utilizarea viramentului ca procedeu de plată
este reglementată de:
• Regulamentul BNR nr. 4/1996 privind plata prin ordin de
plată la cererea directă a beneficiarului prin debitarea cu
consimţământ a contului plătitorului (direct debit) şi
• Normele-cadru nr. 9/1996 privind executarea ordinelor
de plată programată (standing order).
 În practica bancară, ordonatorul este în situaţia de
• cumpărător,
• debitor,
• importator,
• beneficiar al unei prestaţii de servicii etc.
iar beneficiarul poate fi:
• vânzătorul,
• creditorul,
• exportatorul,
• prestatorul de servicii etc.
 Viramentul presupune
• în primul rând, existenţa unui cont la bancă din
partea persoanei fizice sau juridice, iar
• în al doilea rând, existenţa unor disponibilităţi
în acest cont, disponibilităţi create prin depuneri
anterioare, încasări, credite acordate de bancă
etc.
Viramentul se poate realiza
• fie la nivelul aceleiaşi societăţi bancare
(intrabancar),
• fie între două societăţi bancare diferite
(interbancar). Atunci când viramentul se
efectuează între două conturi ale aceleiaşi bănci,
se produce doar o schimbare de titular şi nu o
mişcare de fonduri la nivelul băncii.
 În funcţie de locul unde sunt deschise
conturile între care se transferă moneda
scripturală pe plan intern se disting:
• viramentul intern (intrabancar), atunci când
este efectuat între două conturi deschise la
aceeaşi bancă. Aceasta reprezintă executarea
ordinului dat băncii de către titularul contului
care va fi debitat. În absenţa unui imprimat
special se utilizează formularul pentru ordinul de
plată.
• viramentul extern (interbancar) apare în cazul
în care este efectuat între două conturi deschise
la bănci diferite.
 Viramentele sunt tratate diferenţiat în funcţie de
ordonatorul operaţiunii:
• viramentele clientelei, ca termen generic cuprinzând
toate ordinele de virament ordonate băncii de
clientela bancară. Acestea se pot concretiza într-un
ordin dat de un client de a se efectua un transfer de
bani, prin debitarea contului său, către unul sau mai
mulţi beneficiari. Ordinul dat poate fi: simplu - pentru o
singură operaţiune; permanent - pentru mai multe plăţi
către acelaşi destinatar, la anumite termene.
• viramentul BNR - folosit în relaţiile interbancare.
Băncile titulare ale unui cont BNR pot da acesteia
ordinul de a efectua viramente, prin debitarea
contului deschis Ia BNR (de exemplu, viramentele
rezultate din operaţiuni pe piaţa monetară). Anumite
viramente sunt destinate echilibrării trezoreriei băncilor
de pe o zi pe alta sau pot exista viramente în favoarea
clienţilor unei alte bănci.
 În funcţie de sensul din care se dispune şi se
efectuează plata se disting două tipuri de transferuri
denumite:
• Transferul de credit (engl. credit transfer) reprezintă un
procedeu de transfer al banilor dintr-un cont în altul, prin
intermediul băncilor şi al unor instrumente specifice, din
dispoziţia debitorului-cumpărător în favoarea
creditorului-vânzător. Pentru realizarea transferului de
credit, debitorul trebuie să dispună de depozite
bancare la vedere sau la termen.
• Transferul de debit (engl. debit transfer) este ca, şi cel
de credit, tot o plată amânată şi un transfer de creanţă
asupra băncii, cu deosebirea că, de data aceasta,
creditorul este acela care iniţiază plata şi numai
depinde de voinţa debitorului. Transferul de debit
îmbracă forma
• debitului direct,
• plăţilor programate (standing order ),
• cecului şi
• biletului la ordin.
 A. Debitul direct
Debitul direct (engl. direct debit) este tipul de
transfer de debit prin care băncile sunt autorizate de
clienţii plătitori să efectueze automat decontarea
serviciilor din conturile lor la simpla cerere a
furnizorilor şi de transfer a sumelor la băncile acestora.
Pentru efectuarea acestor plăţi este necesar să se
asigure un cadru juridic între participanţii la tranzacţii şi
între aceştia şi băncile lor privind derularea operaţiunilor,
astfel:
• între furnizor şi debitor se încheie o convenţie privind
dreptul furnizorului de a iniţia plata fără acordul prealabil
al debitorului;
• între banca plătitoare şi debitor se încheie o convenţie
de mandat privind acceptul debitorului pentru plata din
cont fără ordinul expres al acestuia; şi
• intre banca colectoare (furnizorului) şi furnizor se încheie
un angajament privind debitarea directă.
• În acest fel, banca plătitoare devine mandatarul
debitorului de a executa instrucţiunile de plată
primite de la furnizor în favoarea acestuia.
• Mandatul devine un act juridic întrucât se
transferă anumite drepturi de dispoziţie altei
persoane decât proprietarul fondurilor şi care
are caracter permanent până la revocarea
acestuia de către debitor.
• Un asemenea procedeu se foloseşte în special
pentru plata serviciilor cu caracter de
repetabilitate ca: energia electrică, telefon,
gaze, apa etc.
• Din punct de vedere operaţional, relaţiile
de decontare se stabilesc între banca
colectoare (banca furnizorului) şi băncile
plătitoare unde debitorii au conturile.
• Banca colectare transmite fişierele
electronice cu debitorii, conturile şi sumele
de plată fiecărei bănci plătitoare şi
primeşte de la acestea fondurile, prin
intermediul casei de compensare, pe
care le înregistrează in contul furnizorului.
• Indiferent dacă partenerii au conturile la aceiaşi
bancă sau la bănci diferite, operaţiunea de plată
nu se poate efectua la banca debitorului decât
numai după autentificarea părţii care a solicitat
plata (verificarea semnăturii electronice) şi
autorizarea plăţii (verificarea disponibilului din
cont şi eventual a altor instrucţiuni).
• Dacă debitorul nu are disponil în contul curent,
plata se refuză de bancă şi se informează
furnizorul.
• Clienţii care au dificultăţi repetate în
asigurarea fondurilor se exclud din acest
procedeu întrucat produc întârzieri la plată.
 Etapele derulării plăţii prin direct debit
1. încheierea unui contract comercial între plătitor şi beneficiar având
stipulată clauza de plată prin rambursarea datoriilor în sume variabile şi
în mod regulat (lunar, trimestrial, semestrial, anual etc);
2. încheierea unui contract de direct debit prin care plătitorul mandatează
banca sa să-i debiteze contul, având consimţământul său prealabil, la
primirea unei înştiinţări de plată din partea beneficiarului;
3. beneficiarul iniţiază plata prin avizul de prelevare directă (APD), care
nu este un instrument de plată, ci o solicitare de plată pentru
executarea de către banca plătitorului a ordinului de plată în acest sens;
4. la recepţia unui aviz de prelevare directă, banca plătitorului
cere consimţământul plătitorului privind debitarea contului iar, după
primirea consimţământului plătitorului, banca plătitorului emite un
ordin de plată, în suma consimţită de către plătitor, în favoarea
beneficiarului;
5. banca plătitorului debitează contul plătitorului cu suma înscrisă pe
ordinul de plată;
6. soldurile nete ale conturilor unităţilor bancare participante în compensare
sunt înregistrate în conturile curente deschise de către băncile respective
la banca centrală, rezultând soldurile nete ale compensării;
7. banca beneficiarului creditează contul clientului beneficiar cu suma
aferentă ordinului de plată acceptat;
8. stingerea creanţelor beneficiarului.
 Riscuri şi avantaje
• Avantajele plătitorului constau în faptul că îşi poate
organiza eficient derularea operaţiunilor de plăţi: prin
clauze contractuale, plătitorul autorizează banca să
execute, întocmai şi la termen, obligaţiile de plată faţă de
un anumit beneficiar. Banca plătitorului nu poate efectua
plăţi generate prin direct debit decât cu consimţământul
prealabil al titularului de cont.
• Riscurile beneficiarului sunt acelea de a nu încasa
creanţa, ceea ce îi poate genera criză monetară de
lichidităţi.
• Avantajul beneficiarului, prin calitatea sa de colector
de plăţi, constă în faptul că el este cel care iniţiază
această modalitate de plată, având posibilitatea
gestionării eficiente a activităţilor.
 B. Plata programată (standing order)
• Plata programată (engl.standing order) este o
variantă a viramentului de debit în care banca
plătitorului acceptă să plătească, la anumite date
(decadal, chenzinal etc) o sumă fixă în favoarea
unui furnizor, potrivit contractului încheiat de
parteneri, fără a mai fi necesare instrucţiuni de plată
exprese.
• În acest sens între banca şi debitor se încheie un
contract de mandat în vederea executării unor
instrucţiuni date în prealabil de debitor.
• Prin mandat, banca este autorizată să constituie
disponibilităţile necesare de fonduri sau să asigure
creditele care se impun pentru satisfacerea
volumului de plăţi, ceea ce echivalează cu un
management de trezorerie (cash management).
• Deosebirea faţă de debitul direct o
constituie faptul că plata este iniţiată de
debitor fără intervenţia furnizorului,
urmând ca la finele lunii să se facă
regularizarea între cei doi parteneri.
• Un astfel de procedeu se practică, de
regulă, în cazurile în care sunt livrări
zilnice de materii prime şi într-un volum
relativ constant, plăţile având un
carcter de repetabilitate.
 Etapele derulării plăţii prin standing-order
1. încheierea unui contract comercial între plătitor şi
beneficiar având stipulată clauza de plată prin
rambursarea datoriilor în sume şi la date fixe;
2. încheierea unui contract de standing-order prin care
plătitorul mandatează banca să execute ordine de
plată, la datele şi în sumele convenite în contract;
banca plătitorului emite un ordin de plată astfel încât
termenul de decontare şi data plăţii (creditării contului
beneficiarului) să fie cele planificate prin contract;
3. banca plătitorului debitează contul plătitorului cu
suma aferentă ordinului de plată;
4. soldurile nete ale conturilor unităţilor bancare
participante în compensare sunt înregistrate în
conturile curente deschise de către băncile respective
la banca centrală, rezultând soldurile nete ale
compensării;
5. banca beneficiarului creditează contul acestuia cu
suma aferentă ordinului de plată acceptat;
6. stingerea creanţelor beneficiarului.
 Riscuri şi avantaje

• Avantajele plătitorului constau în faptul că îşi poate

organiza eficient trezoreria şi deţinerile de numerar,
inclusiv prin aceea că se elimină procedura de emitere
succesivă a unor ordine de plată în favoarea
aceluiaşi beneficiar, această responsabilitate fiind
preluată de către bancă pe baze comerciale.
Periodicitatea efectuării plăţilor, precum şi cunoaşterea
în avans a sumelor ce trebuie onorate, reprezintă criterii
ce stau la baza fundamentării unor decizii corecte de
management financiar.
• Avantajele beneficiarului decurg din executarea
întocmai şi la timp a plăţilor prevăzute în contractul de
standing order. Astfel, beneficiarul are posibilitatea
eliminării riscului generat de lipsa de lichiditate.
 Decontările electronice

• Plăţile electronice sunt definite ca o formă

electronică, complet informatizată şi
automatizată, de organizare a relaţiilor de plăţi
între participanţii la o tranzacţie, pe baza unui
set de reguli şi proceduri.
• Dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi
convergenţa pieţelor IT&C şi financiar-bancară
au creat un cadru favorabil dezvoltării pieţei
serviciilor din categoria bancă la distanţă, care
permite contactul clienţilor cu banca de la
distanţă, respectiv sediul firmei sau domiciliul
clientului.
 Decontările electronice prin home banking
• Instrumentele de plată cu acces la distanţă sunt
soluţii informatice care permit deţinătorului să aibă acces
la distanţă, prin intermediul
 unui mediu de comunicaţie,
 a unei aplicaţii informatice şi
 a unei metode de autentificare, la fondurile aflate în
contul său, având astfel posibilitatea să efectueze plăţi
către un beneficiar sau alt gen de operaţiuni, cum ar fi
 transferul de fonduri,
 schimb valutar,
 constituirea de depozite,
 obţinerea de informaţii privind situaţia conturilor şi a
operaţiunilor efectuate.
• Pentru a se apropia mai mult de clienţi, băncile au
dezvoltat unele sisteme ce permit oferirea unor servicii
personalizate în timp real, la domiciliul clientului, între
care o poziţie privilegiată o ocupă „home-banking”-ul
(banca la domiciliu).
• Home-banking-ul oferă clientului posibilitatea de a se
conecta la centrul de calcul al băncii, prin intermediul
telefonului, televizorului sau calculatorului, ca mijloace
de comunicaţie.
 Clientul trebuie să se identifice printr-o parolă, pentru a
avea acces la sistemul băncii.
 După validarea accesului, el poate solicita şi obţine
informaţii privind conturile sau operaţiunile sale, sau
poate cere efectuarea de operaţiuni de debitare/creditare
a conturilor sale.
 În urma efectuării acestor operaţiuni, banca îi va remite
acestuia extrasele de cont, care confirmă executarea
ordinelor de debit/credit.
 Serviciul bancar Telephone Banking
• Tehnologia home-banking şi-a găsit calea spre cea mai
largă răspândire prin intermediul serviciilor bancare prin
telefon, prin ceea ce numim „telephone Banking”.
• Astfel, prin telefon, clienţii pot consulta soldurile conturilor şi
pot realiza transferuri între conturi. Pentru accesarea
acestui serviciu, de la un telefon cu tastatură, se formează
numărul serviciului bancar telefonic şi, după audierea
mesajului robotului telefonic, prin intermediul unui centru de
apel, se tastează codul numeric personal (PIN) şi apoi,
după confirmarea accesului, codul operaţiunii ce se
doreşte a fi efectuată în contul titularului.
• După obţinerea detaliilor privind operaţiunea de decontare,
calculatorul pe care este instalată aplicaţia de telephone
Banking va comanda operarea decontării unui calculator
specializat. Rezultatele operaţiunii de decontare automată,
vor fi reflectate în baza de date a băncii şi vor fi transmise şi
clientului prin intermediul centrului telefonic al băncii.
Principalele avantaje oferite clienţilor sunt:
• independenţa geografică şi temporală în
derularea operaţiunilor bancare: printr-un simplu
apel telefonic, clientul poate să îşi consulte
soldul contului de card şi să efectueze un
transfer în numai câteva minute;
• scutirea timpului necesar deplasării la ghişeele
băncii şi a eventualelor inconveniente;
• satisfacerea nevoii de realizare a acestor tipuri
de transferuri în afara programului de lucru cu
publicul al băncii, în general pentru acest tip de
serviciu programul de funcţionare este mai
extins decât cel la ghişee.
 M-banking sau mobile-banking
• Ideea implementării soluţiei de m-banking a apărut
pornind de la faptul că modalitatea cea mai simplă de
punere în legătură a clienţilor cu un sistem bancar o
reprezintă telefonul.
• Băncile profită de faptul că telefonul mobil devine tot
mai funcţional, transformându-l în ghişeu bancar
pentru o serie de operaţiuni bancare.
• Astfel, prin intermediul unui SMS, clienţii băncilor îşi
pot afla situaţia conturilor sau a creditelor, pot face
transferuri de bani între conturi curente sau de card,
îşi pot plăti facturile de telefon.
• Accesul la funcţii tranzacţionale este restrâns iar
tehnologia utilizată are la bază transmiterea de mesaje
preformatate la un număr de telefon prestabilit
 M-banking sau mobile-banking
• Prin intermediul telefonului mobil, clientul poate
accesa sistemul băncii, dacă se identifică printr-
o cheie sau parolă validă.
• O dată ce a fost acceptat, el poate introduce, de
la tastatura telefonului, codul şi detaliile
operaţiunii pe care o doreşte a fi efectuată de
către bancă.
• După executarea operaţiunii, rezultatele
acesteia îi sunt comunicate de bancă, pe
ecranul telefonului mobil.
 Principalele avantaje de care beneficiază clienţii băncilor
care au aderat la un astfel de serviciu de bancă la distanţă
sunt următoarele:
• Clientul se află într-o permanentă legătură cu banca de
oriunde s-ar afla, se derulează operaţiunile cotidiene şi se
recepţionează informaţii utile din orice locaţie aflată pe
teritoriul României sau din străinătate. De asemenea se
scuteşte timpul necesar deplasării la unităţile băncii.
• Clientul nu mai depinde de orarul de funcţionare al
băncii, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, beneficiază de
posibilitatea de a transmite informaţii băncii sau de a obţine
informaţii utile desfăşurării activităţilor curente prin intermediul
telefonului mobil.
• Serviciul îi asigură clientului o deplină securitate a
operaţiunilor efectuate. Accesul la meniul mobile banking şi
autorizarea operaţiunilor bancare se realizează printr-un
sistem de coduri care protejează clientul împotriva oricărei
utilizări frauduloase a serviciului.
• 4. De obicei, serviciul de mobile banking este uşor de
utilizat. Accesul la funcţionalităţile serviciului este la
îndemâna oricui fiind facilitat de existenţa unui meniu simplu
care conduce clientul direct către operaţiunea dorită.
 eBanking-ul

• O altă componentă a sistemului plăţilor electronice este

eBanking-ul. Sistemul permite clienţilor introducerea
tuturor ordinelor de plată pe care le au de făcut
partenerilor de afaceri, apoi le transmite automat
către banca unde sunt verificate şi prelucrate,
eliminând necesitatea deplasării clientului la bancă
pentru a aduce fizic aceste documente.
• După prelucrare, la următoarea conectare între client şi
bancă sunt transmise înapoi clientului confirmările
operaţiilor făcute împreună cu celelalte operaţii
(încasări, dobânzi, comisioane etc.) efectuate de bancă
în contul curent.
 eBanking-ul

• Sistemul oferă clientului posibilitatea de a obţine în orice

moment extrasul de cont pe ziua curentă sau pe o
perioadă specificată de acesta. În paralel, clienţii
primesc din sistem informaţii la zi privind situaţia tuturor
conturilor proprii (depozite, linii de credit, scrisori-garanţii
etc.), precum şi informaţii privind serviciile oferite de
bancă (cursuri valutare, ratele dobânzilor etc.).

Serviciile eBank oferă date referitoare la:

• ordinele de plată şi extrasele de cont
• informaţiile bancare;
• schimbul valutar;
• situaţia conturilor.
• În sistem pot fi adăugate şi alte noi module în funcţie de
necesităţile specifice ale beneficiarilor.
 Internet banking

• Tehnologia „Internet banking” constituie etapa imediat

următoare electronic banking-ului şi aduce cu sine
apariţia unor noi produse şi servicii financiar-bancare pe
piaţa românească.
• Dacă la e-banking, serviciul nu se putea accesa decât de
la calculatorul aflat în companie, internet-banking-ul poate
fi accesat de la orice calculator conectat la internet,
indiferent unde se află acesta.
• Internet-banking-ul se integrează, simplu, în sistemul de
management bancar existent, permiţând clienţilor aflaţi la
distanţă să realizeze operaţiuni precum
 cele cu ordine de plată,
 vânzări - cumpărări de valută,
 creare, alimentare sau retragere de depozite,
 autorizări sau verificări ale operaţiunilor efectuate etc.
• Un asemenea produs, de tip Internet-banking, permite
conectarea unuia sau mai multor servere Web cu
serverul principal al băncii, printr-un modul de back-
office responsabil de transferul bidirecţional al
informaţiei, definirea schemelor de validare a
operaţiunilor pentru client şi bancă, configurarea fluxului
de date şi obţinerea documentelor specifice tranzacţiilor
efectuate de clienţi.
• Internetul oferă societăţilor bancare avantaje
strategice, cum ar fi: costuri generale scăzute pentru
bancă, comunicaţii îmbunătăţite în interiorul băncii şi în
relaţia cu clienţii, pătrunderea pe noi pieţe şi facilitarea
proceselor de fuziune şi achiziţie.
• Băncile care implementează această tehnologie îşi
câştigă o mai bună imagine pe piaţă, pot avea un
răspuns rapid la cerinţele pieţei, prin dezvoltarea şi
livrarea mai rapidă de noi produse către clienţi şi, în cele
din urmă atrag un număr mai ridicat de clienţi graţie
avantajelor oferite acestora.
VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIA
ACORDATĂ................