Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
C 1 Artroza
C 1 Artroza
afecțiunile reumatologice
Artroza C1
Articulaţia
• Reprezintă
totalitatea
elementelor
anatomice prin
care se unesc
două sau mai
multe oase.
Clasificare
În funcţie de gradul de mobilitate în:
• Articulaţii fixe – sinartroze, articulaţii în care mişcările
sunt minime sau inexistente.
– Sincondroze – realizată cu ajutorul ţesutului cartilaginos
(articulaţia dintre prima pereche de coaste şi stern);
– Sindesmoza – realizată cu ajutorul ţesutului conjunctiv
fibros (articulaţia sacro-iliacă);
– Sinostoza – la vârstnici, ţesutul cartilaginos sau fibros se
osifică (articulaţiile calotei craniene).
• Articulaţii semimobile – amfiartroze, articulaţii cu o
mobilitate redusă (articulaţia corpurilor vertebrale).
• Articulaţii mobile – artrodii. Amfiartrozele şi
artrodiile formează diartrozele
Clasificare
În funcţie de gradul de libertate
• articulaţii uniaxiale (cu un grad de libertate)
– articulaţii de tip cilindric (articulaţia radio-cubitală proximală –
mişcarea de pronaţie-supinaţie);
– articulaţii de tip trohlear („în balama” sau „glimglim” (articulaţia
cotului – mişcarea de flexie-extensie).
• articulaţii biaxiale (cu două grade de libertate)
– articulaţii de tip elipsoid – ovoid (articulaţia radio-carpiană –
mişcarea de flexie-extensie/abducţie-adducţie);
– articulaţiile în şa (articulaţia carpo-metacarpiană).
• articulaţii triaxiale (pluriaxiale), este tipul cel mai mobil
de articulaţie (articulaţia scapulo-humerală, articulaţia
coxo-femurală).
Elemente componente
• extremităţile osoase
sau suprafeţele
osoase care intră în
contact;
• cartilajul articular;
• capsula articulară;
• ligamentele
articulare;
• sinoviala;
• lichidul sinovial;
• muşchi
periarticulari.
Extremităţile osoase
• compresibilitate
• elasticitate
• porozitate.
Capsula articulară
• radiologic se
caracterizează prin
modificări de structură
la nivelul interliniului
articular şi la nivelul
extremităţilor osoase
ce alcătuiesc
articulaţia.
Etiologie
• este cea mai frecventă suferinţă articulară a
omului;
• în general apare la vârstnici, fiind localizată la
articulaţiile solicitate mecanic ale membrelor
inferioare;
• distrugerea mecanică a suprafeţei cartilajului
articular se explică prin existenţa unui dezechilibru
între sarcina şi rezistenţa la solicitări;
• apariţia artrozei poate fi rezultatul unei serii
numeroase de factori, de ordin general, sistemic,
sau de ordin local, motiv pentru care fiecare
artroză trebuie considerată a avea cauze
multifactoriale.
Etiologia
• artrozei fiind considerată necunoscută, au fost
identificaţi factori favorizanţi:
– factori care determină o predispoziţie generală pentru
boală
• ereditatea
• vârsta (îmbătrânirea), s-a observat ca incidenţa
manifestărilor artrozice creşte în raport cu vârsta, datorită
leziunilor mecanice şi posibilelor perturbări biochimice
produse în timp.
• genul feminin
• obezitatea este un factor de risc pentru gonartroză,
coxartroză (articulaţii portante) şi artrozele mâinii.
Obezitatea este însă frecvent asociată şi cu alte condiţii
morbide (diabet zaharat) ce favorizează dezvoltarea
proceselor degenerative articulare.
• densitatea osoasă
• hipermobilitatea articulară.
• alte boli (diabet zaharat, hipertensiunea arterială).
Etiologia
– factori care determină anomalii biomecanice
locale
• solicitarea anormală a unor ţesuturi normale –
stresul mecanic:
• suprasolicitări repetate – diferite activități
profesionale sau sportive (mânuitorii de ciocane
pneumatice);
• anomalii de statică, suprasolicitarea funcţională
prin repartiţia anormală a presiunilor articulare cu
o hiperpresiune în anumite puncte (obezitatea,
malformaţii congenitale – displazia luxantă de şold
pentru coxartroză)
Etiologia
– factori care determină anomalii biomecanice
locale
• solicitarea normală a unor ţesuturi anormale
• boli congenitale: luxaţia congenitală de şold, displazia
de acetabul, displazia de condil femural, etc
• traumatisme (traumatisme, microtraumatisme), prin
modificarea arhitecturii articulare (fracturi, luxaţii,
leziuni de menisc, instabilităţi articulare consecutive
hiperlaxităţilor ligamentare).
• alterări secundare ale cartilajului articular: boli
infecţioase, boli inflamatorii (factori inflamatori
cronici în artrita reumatoidă sau infecţii TBC, cartilajul
poate fi alterat, dezorganizat, înlocuit printr-un ţesut
cartilaginos fibros, ce antrenează şi alterări osoase), boli
metabolice, boli endocrine, boli neurologice.
Articulaţiile mai frecvent afectate
• la populaţia peste 50 – 60 ani
– articulaţiile mici ale mâinilor şi picioarelor
(metacarpofalangiene, interfalangiene distale ale
degetelor mâinii, trapezo-metacarpiană a policelui
şi metatarso-falangiană a halucelui);
– articulaţiile coloanei vertebrale (spondiloza,
spondillodiscartroza, discopatiile lombare),
– articulațiile coxofemurale (coxartroza);
– articulaţiile genunchiului (femurotibiale,
femuropatelare, gonartroza). Mai rar sunt afectate
articulaţiile umărului, cotului şi gleznei.
Mecanismele implicate în procesul
artrozic
• metabolismul cartilajului este afectat, realizând o
subţiere a cartilajului.
• cele mai evidente modificări în artroză se văd de
obicei la nivelul zonelor solicitate ale cartilajului
articular
– în stadiile iniţiale cartilajul afectat este mai îngroşat
decât cel normal;
– pe măsură ce artroza progresează suprafaţa articulară
se îngustează, integritatea suprafeţei este compromisă
şi apar şanţuri de fisură;
– în timp se produc fisuri şi ulceraţii care se pot extinde
la osul subiacent;
Mecanismele implicate în procesul
artrozic
– ulterior are loc o reacţie proliferativă sub forma
unui burelet la periferia cartilajului, punct de
plecare a osteofitelor;
– uzura cartilajului duce la dezgolirea osului
subiacent, care devine sediul unui proces de
scleroză;
– remodelarea şi hipertrofia osoasă sunt astfel
caracteristicile importante ale artrozei;
– consecutiv apare atrofia musculaturii
periarticulare care poate juca un rol major în
simptomatologie cu agravarea dezechilibrului
biomecanic al articulaţiei.
Clasificarea bolii artrozice
• Inspecţie
– mărirea de volum a articulaţiei (prin
modificări proliferative ale osului
subcondral)
– tumefacţie discretă a părţilor moi
– deformări articulare (luxaţii, subluxaţii)
Examenul clinic
• Palpare
– sensibilitatea marginilor osoase şi a interliniului
articular;
– cracmente;
– crepitaţii articulare (senzația de frecare a unui os
faţă de un alt os apărută în timpul mișcării) sunt
caracteristice artrozelor).
Examenul funcțional
• limitarea mișcărilor articulare din artroze
(impotența funcțională) se instalează gradat,
limitarea afectează în general puţine mişcări şi
numai în cazurile grave evoluează progresiv până
la blocarea completă articulară (anchiloză);
• atrofia musculară periarticulară poate fi datorată
lipsei de utilizare sau inhibării reflexe a
contracţiilor musculare;
• instabilitatea articulară este determinată în mod
special de amiotrofiile instalate;
Examenul paraclinic
• explorările biologice nu relevă modificări specifice
– în majoritatea cazurilor de artroză examenele de
laborator nu arată modificări semnificative;
– în formele difuze sau în cele cu importantă
componentă inflamatorie sau degenerativă se
întîlnesc destul de frecvent alterări ale testelor
nespecifice inflamatorii (creșterea vitezei de
sedimantare hematică -VSH) etc.
– examenul lichidului sinovial
• în artroză arată un lichid clar sau uşor opalescent,
neinflamator;
• în acest lichid mai pot fi identificate: fragmente de cartilaj,
cristale de hidroxiapatită şi pirofosfat de calciu etc.
Examenul paraclinic
• Examenul radiologic este cea mai importantă explorare
imagistică
– modificările radiologice sunt mai frecvente decât manifestările
clinice, 40% dintre cei care prezintă astfel de modificări neavând
simptome clinice;
– ideal este ca examenul radiologic să se facă cu articulaţia în
poziţia ei obişnuită, supusă sarcinilor pe care trebuie să le
îndeplinească (ortostatism);
– în stadiile iniţiale examenul radiologic este normal;
– în momentul în care modificările apar, boala este deja
constituită;
– principalele modificări în artroză
• îngustarea neuniformă a spaţiului articular (afectarea progresivă a
cartilajului articular)
• scleroza osoasă subcondrală
• chiste osoase subcondrale (de diferite dimensiuni, mici de obicei)
• osteofite marginale (procesul de hiperostoză, de neoformare de os)
• osteoporoză de diferite grade
• deformării
• Subluxaţii.
Alte explorări