Sunteți pe pagina 1din 72

Aparatele ortodontice mobile

Elaborat de:Dahina Alina


Definiție
 Sunt dispozitive care se aplică pe dinți, alveole,
maxilare, cu rolul de a influența creșterea și
dezvoltarea aparatului dento-maxilar sau de a preveni
ori corecta apariția unor anomalii.
 Forțele pe care acestea le exercită asupra dinților sau
asupra altor componente ale aparatului dento-maxilar,
cu scopul de corectare a anomaliilor dento-maxilare,
se numesc forțe ortodontice.
Materiale de
confecționare
Acrilate auto-
Aliaje de crom- Aliaje de crom- /baro-
nichel (wipla) cobalt /termopolimeri
zabile
Mobiliza
bile

Aparate
Mobile
ortodontice

Fixe
Aparatele ortodontice mobilizabile
Părți componente Baza aparatului

Elementele de
ancorare

Elementele active
Părțile componente ale aparatelor
ortodontice
Baza plăcii
Baza aparatului – placa palatinală
 Placa palatinală: se întinde la maxilarul superior sagital,
pe linia mediană, de la nivelul dinţilor frontali până la
intersecţia liniei mediane cu o tangentă la faţa mezială a
molarilor de 6 ani.
 Placa se extinde de o parte şi de alta, până la ultimul
dinte prezent pe arcadă.
 În sens vertical, în zona frontală forma şi contactul plăcii
cu dinţii sunt variabile în funcţie de scopul terapeutic
urmărit, în laborator baza aparatului extinzându-se
până la muchia incizală.
 În zona laterală placa se extinde pe faţa orală a dinţilor
până la unirea treimii medii a dinţilor cu 1/3 incizală.
Baza aparatului – placa linguală
 placa este limitată lingual de jocul planşeului, pe care
trebuie să nu-l jeneze.
 În cazul mandibulei aparatul este mai fragil şi greu de
inserat din cauza retentivităţilor din regiunea
premolară şi molară.
 În general atât la mandibulă cât şi la maxilar, plăcile
au o grosime de 2-3 mm, zona orală fiind lustruită.
 Este necesar ca placa să fie confecţionată astfel încât
să nu jeneze erupţia molarului secund permanent şi să
nu interfereze cu contactele ocluzale.
Baza aparatului – placa palatinală
Baza aparatului – placa linguală
Limitele bazei în plan vertical
 Placa superioară  Placa inferioară
Baza aparatului
 Placa palatinală  Placa linguală
Baza aparatului – modalități de secționare
Pe linie mediană

Unică În „Y”
Maxilar
Secționată În „L”

În „trapez”
Baza

Atipic, sectorial
Unică
Mandibulă Pe linie mediană
Secționată Unilateral
Paramedian
Bilateral
Modalități de acțiune
 Placa despicată median – produce o lărgire simetrică a
arcadelor, prin îndepărtarea celor două jumătăți
Modalități de acțiune
 Placa despicată în „L”:
 Cu elementul activ pe brațul scurt: dilatare asimetrică,
cu deplasarea spre distal a fragmentului mic și ușor spre
mezial a fragmentului mare
 Cu elementul activ pe brațul lung: dilatare asimetrică,
fragmentul mic se deplasează spre vestibular, fragmentul
mare rămâne pe loc
Modalități de acțiune – placa în „L”
 Șurub pe latura mică  Șurub pe latura mare
Modalități de acțiune
 Placa despicată în „Y”: cele trei fragmente se
îndepărtează unul de altul, sub acțiunea a două
elemente active perpendiculare, acestea vor
determina o mărire radiară a arcadei dentare și
alveolare
Modalități de acțiune
 Placa despicată în „trapez”: fragmentul mic se
îndepartează vestibular, antrenând în această mișcare
dinții frontali și alungind arcada alveolară
Modalități de acțiune
 Placa despicată atipic, sectorial: efectul ortodontic se
va exercita cu precădere la nivelul fragmentului mic, în
sensul de acțiune al elementelor active. De observat
că elementul activ trebuie montat în așa fel, încât
forța pe care o dezvoltă să fie perpendiculară pe dinții
fragmentului mic
Modalități de acțiune – la mandibulă
 Placa secționată pe linie mediană: fragmentele se
deplasează simetric, producând o lărgire simetrică a
arcadei inferioare.
Modalități de acțiune – la mandibulă
 Placa inferioară despicată asimteric, unilateral
(paramedian): acțiunea este de distalizare a
fragmentului mic și de vestibularizare cu ușoară
rotație a fragmentului mare
Modalități de acțiune – la mandibulă
 Placa secționată paramedian, bilateral: acțiunea
obținută va fi de lărgire radiară (expansiune). Baza
aparatului inferior poate fi despicată și sectorial,
acțiunea fiind similară cu bază aparatului superior
despicat atipic sectorial.
Părțile componente ale aparatelor
ortodontice
Elementele de ancorare: croșetele
ortodontice
Elementele de ancorare
 Elementele de ancorare trebuie amplasate judicios, pe
întreaga arcadă, cât mai aproape de elementele de
acțiune, cât mai mezial și cât mai distal, în mod
echilibrat de-o parte și de alta a arcadei dentare.
Modalități de ancorare
 În trapez, cu patru puncte de sprijin anterior și două
posterior.
Modalități de ancorare
 În triunghi: cu două puncte de ancorare posterior și
unul anterior
Modalități de ancorare
 Ideal, o ancorare combinată ar aduce maximum de
câștig din punct de vedere al stabilității aparatului
ortodontic
Modalități de ancorare
 Indiferent de valoarea ortodontică a zonei de sprijin, și
de acțiune, efectele ortodontice vor apare atât de-o
parte cât și de alta.
 Cu cât dezechilibrul dintre ele este mai mare, cu atât
efectul ortodontic va fi mai pregnant asupra zonei cu
stabilitate mai mică.
Croșetul ortodontic
 Părți componente:
 O porțiune de contact cu zona de retenție utilizată =
ansă
 O porțiune elastică, care oferă posibilitatea ansei să
depășească zona retentivă la aplicarea aparatului = buclă
 O porțiune formată din 2-3 cuduri, cu care croșetul se
fixează în baza aparatului = zonă de retenție
Croșetul direct
 Este foarte asemănător cu croșetul cervico - alveolar
deschis dental.
 Se confecționează din sârmă de 0,6–0,8 mm diametru,
elastică
Croșetul direct
 Zona de retentie utilizata este convexitatea vestibulara a
dintilor laterali din treimea de colet.
 Caracteristici si indicatii: este utilizat atat in stabilizarea
aparatelor ortodontice, cat si pentru a preveni migrarea in
„zonele edentate” a dintilor vecini breselor.
 Datorita faptului ca nu impiedica infundarea aparatelor, ci
numai desprinderea lor, este utilizat la stabilirea
mentinatoarelor de spatiu si mai putin la stabilizarea
aparatelor ortodontice prevazute cu elemente de actiune.
El limiteaza mezial sau distal dintele sau sectorul de dinti
asupra carora se exercita forte de mezializare sau
distalizare.
Croșetul Stahl
 Zona de retentie utilizata de crosetul Stahl este
reprezentata de retentivitatea anatomica in sens
vertical a spatiului interdentar.
 Ansa crosetului se angajeaza in acest spatiu
perpendicular pe suprafetele dentare, fara a leza
papila interdentara, iar bucla trebuie sa fie astfel
echilibrata incat sa ofere suficienta elasticitate
crosetului, fara a traumatiza mucoasa jugala.
Croșetul Stahl
 Crosetul ofera o buna stabilitate aparatelor ortodontice.
 Blocheaza egresiunea dintilor pe care se aplica, traversand planul de ocluzie.
 Necesita existenta unui spatiu interdentar, deci cel putin a doi dinti vecini, de
preferinta in dentitia definitiva, dar poate fi utilizat si in cea temporara.
 Avand relativ putine indoituri, se fractureaza greu, iar repararea lui poate fi
executata si in cabinet.
 Trecind prin nisa masticatorie poate realiza un contact prematur cu arcada
antagonista, ducind la inaltarea de ocluzie sau laterognatie, motiv pentru care
se cere studiu de model al ambelor arcade, in vederea plasarii corecte a
crosetului.
 Ca o particularitate in aplicarea unui croset trebuie mentionata situatia in care
se urmareste inaltarea provizorie a ocluziei = prelungiri ocluzale ale plăcii
 Activarea se face prin coborirea ansei acestui croset intr-o zona mai retentiva,
plasata mai aproape de baza spatiului triunghiular
Croșetul Stahl
Croșetul „în delta”
 Este tot un croset ocluzo-interdentar ca si crosetul Stahl
utilizand aceeasi zona de retentie ca si acesta.
 Deosebirea dintre ele este la nivelul ansei, care este de
forma triunghiulara, asemanatoare literei grecesti delta.
 Ansa este plasata cu varful spre spatiul interdentar si baza
spre mucoasa jugala, sprijinindu-se cu cele doua laturi ale
sale pe fetele aproximale ale dintilor pe care se aplica.
Aceasta dispozitie permite o angajare mai profunda a ansei
in spatiul interdentar, deci utilizarea unei retentivitati
crescute, cat si realizarea unei bucle elastice de dimensiuni
marite, fara ca aceasta sa lezeze mucoasa jugala.
Croșetul „în delta”
Croșetul Adams
 Este cunoscut sub denumirea de croset universal. Se
confectioneaza din sarma de 0,7 mm diametru, elastica.
 Este alcatuit din doua anse ovale, care vin in contact cu
fetele aproximale ale dintelui, unite vestibular cu o
portiune de sarma rectilinie, la distanta de fata vestibulara.
Cele doua anse se continua in sens ocluzal, de o parte si de
alta, cu cate o bucla, care traverseaza planul de ocluzie prin
nisele masticatorii si se termina cu retentii in placa.
 Zona de retentie utilizata este constituita de divergenta
fetelor aproximale ale dintilor laterali sau frontali
Croșetul Adams
Croșetul Adams
 Este foarte larg utilizat in stabilizarea aparatelor
ortodontice.
 Poate fi utilizat pe dinti laterali, si frontali, fiind
singurul croset care asigura acest lucru.
 Se accidenteaza relativ greu, repararea se face numai
pe model in laborator.
 Poate fi monodentar sau pluridentar
 Blochează egresiunea dinților pe care se aplică
Croșetul Schwarz
 În săgeată sau „în treflă”
Croșetul Schwarz
 Crosetul ofera o buna stabilitate aparatelor.
 - Se aplica in exclusivitate pe zonele laterale, in dentitia definitiva.
 - Datorita lungimii lui prezinta un grad de elasticitate ridicat, ceea
ce determina o actiune lenta si blanda pe zona de sprijin.
 - Crosetul Schwarz lasa suprafata ocluzala libera a zonei de sprijin,
permitand egresiunea acesteia. In acest scop, contactul dintre placa si
arcada in zona laterala trebuie redus la portiunea subecuatoriala
dentara.
 - Prezinta multe plieri ale sarmei si se accidenteaza usor;
repararea lui nu este posibila decat in laborator.
 - Aceste numeroase indoituri creeaza zone retentive pentru
alimente, ceea ce impune o igienă deosebita, pe de o parte, iar pe de
alta parte, limiteaza utilizarea aparatului in timpul masticatiei.
 - Adaptarea, in principiu, a crosetului se face cu mana fara a utiliza
clestele, iar daca imperfectiunile depasesc aceste limite, este
recomandabila refacerea lui in laborator.
Croșetul semi-Schwarz
Croșetul interdentar Alt
 Este asemanator cu crosetul Stahl, prezentand
vestibular o bucla paralela cu suprafata vestibulara a
dintilor, care poate fi activata, si care, cu ajutorul unui
pinten intermediar, poate transmite forte ortodontice
de-a lungul arcadei.
 Crosetul Alt nu permite egresiunea dintilor.
 In cursul tratamentului ortodontic, pe masura
obtinerii rezultatelor, pe de o parte, si pe masura
modificarilor pozitiilor dentare, pe de alta parte,
elementele de ancorare isi pierd eficienta partial sau
total.
Croșetul interdentar Alt
Gutiera ortodontică
Gutiera ortodontică
 este o constructie care acopera un grup de dinti
vecini, de la cel putin doi la toata arcada, pe fetele lor
vestibulare, ocluzale si orale si ar putea fi asemuita cu
un grup de coroane de invelis, solidarizate intre ele,
carora li s-au desfiintat peretii intermediari (Boboc).
 In acest context trebuie aratat ca gutiera este un
element de ancorare care se aplica pe dintii neslefuiti,
nu patrunde subgingival, inalta provizoriu ocluzia,
realizand blocuri dentare de sprijin
Gutiera ortodontică
 Peretii gutierei trebuie sa prezinte grosimi uniforme, astfel
incat, vestibular, aceasta sa redea morfologia arcadei si sa
ofere in acelasi timp elasticitatea si rezistenta necesare
scopului de utilizare.
 Datorita faptului ca se aplica pe dinti neslefuiti, gutiera
trebuie sa fie elastica, pentru a putea depasi ecuatorul
anatomic al dintilor pe care se aplica. Aceasta caracteristica
ii ofera de fapt si principala calitate in stabilizarea
aparatelor ortodontice.
 Frictiunea dintre dinti si suprafata interna a gutierei
slabeste in timp datorita uzurii ducand la pierderea
stabilitatii aparatului ortodontic. In aceste situatii este
necesara captusirea gutierei.
Părțile componente ale aparatelor
ortodontice
Elementele de acțiune
Elementele de acțiune
 Șuruburile ortodontice
 Arcurile vestibulare
 Resorturile auxiliare
Șuruburile ortodontice
 Pot fi:
 Monomaxilare
 Clasice
 Triple
 De mezializare – distalizare
 În balama
 Pentru disjunctoare
 Monodentare
 Clasice
 Pentru redresarea molarilor 2 înclinați
 Intermaxilare
Șuruburile ortodontice
Șuruburile ortodontice
Arcurile vestibulare
 Sunt elemente de acțiune realizate din sârmă și
plasate pe fața vestibulară a dinților frontali, în scopul
producerii unor deplasări ale acestora
 Pot fi:
 Active
 Pasive
 Funcționale
 Pentru pacienții cu despicături labio-maxilo-palatine
Arcurile vestibulare active
 Cu bucle rotunjite sau dreptunghiulare
 Cu bucle triunghiulare
 Sunt alcătuite dintr-o curbură principală și 2 bucle de
activare, la care se adaugă două cozi de retenție în
baza plăcii
Arcurile vestibulare pasive
 Au drept scop scoaterea zonei frontale a arcadei
dentare de sub acțiunea buzei superioare/inferioare
 În general, sunt componente ale aparatelor
funcționale
Arcurile vestibulare funcționale
 Au rol de ghidarea mandibulei în propulsie sau
retropulsie
 Retențiile se află la nivelul unui maxilar, iar curbura
principală este realizată pentru a acționa la nivelul
zonei frontale a arcadei opuse
Arcurile vestibulare pentru pacienții cu
DLMP
 Sunt pasive și prezintă la nivelul curburii principale o
pelotă acrilică care se folosește ca și conformator,
pentru a ghida cicatrizarea după operațiile de plastie
Resorturile auxiliare
 Sunt elemente active ce acționează pe un număr
limitat de dinți (1 sau 2)
 Prezintă o parte activă în contact cu dintele ce trebuie
deplasat
 Pot fi:
 Cu acțiune oro-vestibulară
 Cu acțiune meziodistală
Resorturile cu acțiune oro-vestibulară
 În „S” și în „8”
Resorturile cu acțiune oro-vestibulară
 În „U” – de elecție pentru derotarea caninului
Resorturile cu acțiune oro-vestibulară
 În „ciupercă”
Resorturile auxiliare cu acțiune mezio-
distală
 În „V” (Boboc)
Resorturile auxiliare cu acțiune mezio-
distală
 În „ac de siguranță”
Elemente pasive și funcționale ale
plăcilor ortodontice
Platoul retroincizal
Masa interocluzală
Menținătorul de spațiu
Scutul lingual
Planurile înclinate
Platoul retroincizal
 Este o modelare osoasă a bazei plăcii maxilare în zona
retroincizală, ceea ce determină contactul prematur al
plăcii cu dinții inferiori
Masa interocluzală
 Este un element pasiv, acrilic, aplicat în zonele laterale
ale arcadelor dentare, în scopul dezangrenării
acestora
Menținătoarele de spațiu
 Păstrează dimensiunea spațiului – meziodistal și
vertical – după pierderea precoce a unui dinte
permanent
Scutul lingual
 Element funcțional metalic aplicat la maxilar în scopul
reeducării deglutiției de tip infantil
Planurile înclinate
 Pentru ghidarea erupției dentare
 Pentru rezolvarea angrenajelor inverse frontale
 Pentru ghidarea mandibulei
 Componente ale aparatelor funcționale
Planurile înclinate
 Au ca rol descompunerea forței biologice proprii
aparatului dento-maxilar în componente ortodontice
Bibliografie
 Ortodontie si ortopedie dento-faciala,Valentina
Dorobat, Dragos Stanciu
 Ortodontie practica/ Aparatele ortodontice;Dragos
Stanciu, Lidia Boboc
 Principiile fundamentale ale mecanicii tratamentului
ortodontic,John C. Bennette, Richard P. McLaughlin