Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tinca Crețu - dezvoltarea psihica presupune actiunea optima a celor trei factori fundamentali:
-ereditatea,
- mediul
- educația, dar si a altora, numiți complementari.
Dezvoltarea psihica nu este nici predeterminata ereditar si nici impusa din afara, ci este rezultatul unor
interdependente, interactiuni si interinfluente complexe si de durata, intre factorii amintiti.
- De aceea, exista o serie de particularitati ale dezvoltarii psihice, care o deosebesc de alte fenomene ale dezvoltarii din
lumea vie.
Particularitati ale dezvoltarii psihice, care o deosebesc de alte
fenomene ale dezvoltarii din lumea vie:
A. Dezvoltarea psihica are, in ansamblu, o directie calitativ - ascendenta si nu doar o desfasurare lineara, simpla, constanta si total
previzibila. H. Wallon, spune ca orice individ, are o evoluție ”in spirala”, presupunand inaintari si reveniri de la niveluri mai inalte,
asupra a ceea ce s-a consolidat. De asemenea, pot fi intalnite:
• a) stagnari aparente (care sunt de fapt acumulari cantitative);
• b) regresii, adica intoarceri temporare la conduite inferioare dar mai bine consolidate;
• c) crize de dezvoltare care inseamna generarea de tensiuni psihice interne foarte puternice ce duc la inlaturarea atitudinilor
si a comportamentelor care nu mai corespund cerințelor sociale si crearea unei disponibilitati sporite pentru altele, noi, dezirabile.
• B. Dezvoltarea psihica este individuala, personala, adica ea prezinta o serie de caracteristici comune tuturor oamenilor, dar si
aspecte si traiectorii specifice fiecaruia. O asemenea caracteristica a dezvoltarii psihice se explica prin:
• a) existenta unui genom unic pentru fiecare persoana;
• b) existența unor variatii in interactiunea celor trei factori fundamentali;
• c) interventia unor evenimente de viata, care contureaza un drum al dezvoltarii, propriu fiecaruia (contextul vieții
individuale).
C. Dezvoltarea psihica este sistemica, adica producerea unei schimbari nu ramane izolata, ci influenteaza organizarea psihica de
ansamblu. De exemplu, aparitia, in cursul prescolaritatii a reglajului voluntar (a autocontrolului, stapanirii de sine), produce schimbari
calitative in intreaga viata psihica a acestuia.
D. Dezvoltarea psihica este stadiala, adica de-a lungul vietii se pot constata transformari calitative si cantitative corelate, care
diferentiaza un interval al vietii de un altul. Putem astfel identifica mai multe stadii care pe de o parte, se diferentiaza intre ele, iar pe
de alta parte, au legaturi unele cu altele, asigurand astfel o anumita continuitate a fenomenelor de dezvoltare.
Stadiile dezvoltarii psihice. Notiunea de stadiu
Particularitati psihosociale de varsta si individuale
• Teoria dezvoltarii stadiale considera ca, in anumite momente ale
vietii individului apar schimbari cantitative si calitative majore,
crescand complexitatea organizarii sistemelor si subsistemelor
organismului, intr-un mod logic si coerent.
• Stadiile, mai sunt cunoscute in literatura de specialitate
drept constructe ale dezvoltarii, gandite in legatura cu fiinta umana
considerata global, d.p.d.v. bio-psiho-socio-cultural.
Stadiul de dezvoltare este delimitarea in timp a aparitiei si
consolidarii unor particularitati si a unui nivel de organizare a
componentelor intelectuale, afective, volitive si de personalitate
(T. Crețu)
• În cursul unui stadiu se petrec fenomene de crestere (schimbari cantitative) si maturizare
(schimbari calitative optime pentru acel stadiu) in plan fizic, psihic si psihosocial.
• Stadiile nu sunt izolate unele de altele, ci intotdeauna un stadiu il pregateste pe cel ce va urma, si
acesta din urma continua dezvoltarea unor achizitii anterioare si le reorganizeaza al un nivel mai
inalt. Pornind de la observații sistematice realizate intr-un cadru științific, J. Piaget a
descoperit legea succesiunii necesare, a stadiilor dezvoltarii psihice. Conform acestei legi, stadiile
nu pot fi nici inversate, nici omise, dar in anumite conditii poate fi accelerata desfasurarea lor.
Etapele dezvoltarii inteligentei dupa J. Piaget
• Una dintre cele mai valoroase teorii structuraliste a fost avansata de catre Jean Piaget, in anul
1953. Majoritatea psihologilor sunt de acord ca Piaget a fost cel mai influent psiholog in domeniul
psihologiei dezvoltarii din secolul XX. Piaget a considerat inteligenta ca pe o forma de dezvoltare, prin
intermediul interactiunii cu mediul. Copilul fiind activ, actioneaza continuu asupra mediului sau, observand
efectul pe care il are actiunea sa. Cand se gandeste, copilul efectueaza operatii mintale. O operatie
reprezinta orice set de actiuni care produce un efect asupra mediului. Pe masura ce copilul incepe sa
stapaneasca noi abilitati, acestea apar in procesele sale de gandire sub forma structurilor cognitive
denumite scheme.
• O schema contine toate ideile, amintirile, capacitatile si asocierile legate de un anumit set de operatii
asupra mediului. Piaget considera ca dezvoltarea cognitiva are loc prin procesul construirii si dezvoltarii de
scheme noi si al extinderii celor existente, astfel incat sa se aplice la un domeniu mai vast. Pe masura ce
creste si interactioneaza cu mediul, copilul isi dezvolta si isi modifica schemele in mod continuu.
• O schema este o structura pe care o utilizam ca fir director in comportamentul nostru. Nu percepem
fiecare lucru nou din viata noastra ca fiind la fel de nou in fiecare zi, ci facem apel la experientele si
capacitatile dobandite anterior pentru a sti ce trebuie sa facem. Piaget considera ca procesul gandirii a luat
nastere ca rezultat al evenimentelor neasteptate. Prin asta, el intelegea ca, atunci cand suntem capabili sa
apelam la schemele preexistente fara nici o problema, nu ne mai gandim prea mult la evenimentul in curs.
Noua uzanta ar fi in afara a ceea ce Piaget a numit domeniu de oportunitate al schemelor noastre
preexistente, deci ar trebui sa se modifice atat comportamentul obisnuit, cat si schemele.
Etapele dezvoltarii inteligentei dupa J. Piaget
• Piaget a considerat ca toti copiii trec printr-o serie de perioade distincte in dezvoltarea intelectuala. Astfel, stadiile dezvoltarii inteligenței
copilului propuse de Piaget sunt:
• 1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani). În acest stadiu copilul experimenteaza lumea prin perceptii imediate si prin activitate fizica, fara
o gandire asa cum o cunosc adultii. Gandirea copilului este dominata de principiul „aici si acum”. De exemplu, pana la varsta de 8 luni nici un
copil nu detine conceptul de permanenta a obiectelor. Pana atunci tot ceea ce se afla in afara campului vizual se afla in afara mintii lui, adica
copilul nu va incerca sa se uite dupa un obiect vizibil anterior care este plasat in afara campului vizual.
•
• 2. Stadiul preoperational (2-7 ani). În perioada preoperationala pot fi percepute cel mai clar diferentele intre gandirea copiilor si gandirea
adultilor. Aceasta este perioada in care se dezvolta limbajul si Piaget considera ca utilizarea limbajului de catre copil demonstreaza o reduce
treptata a egocentrismului.
• La inceput, copilul prezinta o vorbire egocentrica, cu o constienta redusa a necesitatilor ascultatorului, dar, treptat devine constient ca,
utilizand limbajul pentru comunicare, trebuie sa si-l ajusteze in vederea unei interactiuni, in loc sa isi exprime pur si simplu gandurile. În
aceasta perioada copilul isi dezvolta capacitatea de descentrare, de adoptare a punctului de vedere al altei persoane. Atunci cand se
gandeste la diferite probleme, copilul are si o tendinta de centrare, concentrandu-se asupra esentei problemei si ignorand alti factori. Un
exemplu este lipsa reflexivitatii: la aceasta varsta, copiilor le este foarte greu sa vada operatiile ca fiind reversibile. De exemplu, un copil ar
putea invata ca 3x3=9, dar nu ar fi capabil sa ajunga, de aici, la concluzia ca 9=3x3; sau copilul poate admite ca are un tata, dar nu este
capabil sa admita ca si tatal sau are un copil. Desi o operatie este inversul celeilalte, copilul are tendinta sa se concentreze asupra unei laturi
a problemei si ii este greu sa vada o alta latura.
• Un alt exemplu de centrare este redat de incapacitatea copilului aflat in perioada preoperationala, de a intelege principiile de
conservare. Aceasta este cea mai faimoasa dintre partile teoriei lui Piaget. Prin conservare intelegem ca un obiect isi poate modifica forma
sau aspectul, pastrandu-si totusi aceeasi masa sau volum. El a efectuat mai multe studii asupra conservarii. Aceste studii s-au realizat cu mai
multe obiecte: bucati de plastilina, transformate din bile in forme alungite, sau apa colorata, turnata dintr-un pahar larg si mic, intr-unul
inalt si subtire. De fiecare data, copilul se concentra asupra celui mai evident aspect al modificarii, ignorandu-le pe cele asociate, care
indicau faptul ca volumul sau cantitatea a ramas aceeasi.
• Principala sarcina a perioadei preoperationale este de a pregati copilul pentru perioadele
• ulterioare si, in acest scop, copilul invata tot timpul din ce in ce mai multe despre mediu. La sfarsitul perioadei preoperationale, copilul este
dotat destul de bine cu scheme adecvate pentru a face fata principalelor provocari din mediul sau.
Etapele dezvoltarii inteligentei dupa J. Piaget
• 3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani). Începand cu aceasta perioada copilul nu mai
este atat de egocentric, fiind capabil sa vada obiectele si evenimentele si din punctul de
vedere al celorlalti. În aceasta perioada, gandirea copilului incepe sa fie asemanatoare cu
cea a adultului, dar copilul are totusi dificultati in manipularea notiunilor pur abstracte,
pentru ca trebuie sa le lege de lumea reala, pentru a le intelege. Copiii aflati in aceasta
perioada sunt caracterizati de o dorinta extraordinara de a culege informatii despre
lume: deseori ei aduna liste considerabile de fapte sau de date despre un subiect de
interes.
• 4. Stadiul operatiilor formale (de la 11 ani pana la maturitate). Acest stadiu
marcheaza aparitia abilitatii de a gandi abstract fara a se bizui pe obiecte sau evenimente
concrete. El poate manevra acum logica abstracta, elaboreaza ipoteze (teorii) despre
lume, le testeaza ca un om de stiinta si utilizeaza notiuni abstracte in gandirea sa. Copilul
este capabil sa rezolve o problema la nivel mental prin evaluarea sistemica a mai multor
propozitii si, in acelasi timp, sa analizeze interconditionarea lor. Piaget considera ca
aceasta este cea mai inalta forma de gandire si sustinea ca, din acest moment, copilul isi
poate extinde cunostintele, fara a mai fi impiedicat de egocentrism sau de alte asemenea
restrictii.
Etapele dezvoltarii inteligentei dupa J. Piaget
• Freud considera ca psihicul uman este determinat de forte motivationale inconstiente. Continutul esential
al inconstientului este instinctul sexual (libidoul). Acesta este izvorul energiei psihice si factorul motivational
de baza al comportamentului uman. Freud a descris stadiile de dezvoltare psihosexuala a copilului.
• În primul an de viata copilul se afla in faza orala in care activitatea erotica se exprima in cursul
suptului si mestecatului.
• De la 1 la 3 ani libidoul se concentreaza asupra anusului si copilul gaseste multa placere in actiunea de
defecare. Acesta este stadiul anal.
• De la 3 la 5 ani este stadiul falic. Copilul descopera diferentele biologice dintre sexe. Tot in aceasta
faza copilul isi orienteaza libidoul in afara lui. Baiatul se simte atras de mama (complexul Oedip) si ar dori sa
elimine rivalul care este tatal sau. Dar el se teme ca drept pedeapsa va pierde organul genital. Aceasta frica,
numita complexul castrarii, duce la refularea iubirii pentru mama si identificarea cu tatal, ceea ce – in timp –
va duce la preluarea normelor morale ale acestuia. În mod asemanator fata se indreapta catre tatal sau, dar
frica de dezaprobarea mamei duce la refularea acestor sentimente (complexul Electra).
• Între 7 si 12 ani este faza de latenta.
• Dupa 12 ani, odata cu pubertatea, are loc retragerea libidoului de la parinti si orientarea sa catre alti
semeni. Acesta este stadiul genital (Hayes si Orrell, 1997; Gal, 2001).
Teoria dezvoltarii psihosociale a lui E. H. Erikson
• Erik Erikson este unul dintre psihologii neofreudieni care a dezvoltat teoriile lui Freud. Erikson, analizand biografia a sutelor de
pacienti tratati de el, a ajuns la concluzia ca premisa dezvoltarii unei personalitati sanatoase este rezolvarea conflictelor dintre
individ si societate. El a identificat 8 stadii ale dezvoltarii psihosociale. În fiecare stadiu individul se confrunta cu un alt tip de
conflict. De modul in care sunt rezolvate conflictele depinde progresul individului.
• 1. Primul stadiu, in primul an de viata, are la baza conflictul incredere versus neincredere, determinat de calitatea ingrijirii
materne. Îngrijirea calda, echilibrata, calma induce incredere, in timp ce ingrijirea dezordonata, capricioasa duce la instalarea
neincrederii, a suspiciunii, fricii. Aceste insusiri (increderea sau neincrederea) se integreaza in inconstient si devin trasaturi de baza
in relatiile interpersonale pe care le statornicește individul.
• 2. Al doilea stadiu dureaza pana la 3 ani. În aceasta perioada copilul invata sa mearga, sa actioneze singur si sa isi controleze
sfincterele. Conflictul caracteristic perioadei este cel dintre autonomie versus indoiala (cel din urma fiind insoțit de sentimentul de
rusine datorat incapacitatii copilului de a-și dobandi autonomia). Daca copilul este incurajat sa efectueze singur diferite actiuni
marunte, iși dezvolta autonomia. Daca este criticat frecvent [pentru ca se loveste, se murdareste, strica unele obiecte], atunci se va
indoi de capacitatea sa de a face singur ceva si devine excesiv de rusinos/temator. Adeseori si aceste insusiri (autonomia,
increderea in sine / indoiala, rusinea) devin insusiri fundamentale ale personalitatii.
• 3. În al treilea stadiu, care dureaza pana la 5 ani, conflictul de baza este cel dintre initiativa versus vinovatie. Copilul are
tendinta de a fi activ, de a se misca tot timpul, de a se juca, de a comunica cu cei din jur. Daca initiativa sa nu este ingradita, ea va
deveni o caracteristica psihica. Daca copilul este mereu certat, pus la punct, el se va simti vinovat. Sentimentul vinovatiei,
subevaluarea sinelui, pot deveni insusiri de personalitate.
Teoria dezvoltarii psihosociale a lui E. H. Erikson