Sunteți pe pagina 1din 11

Scur Istoric al dezvoltării tehnicilor de Facilitate

neuroproprioceptivă .
Herman Kabat, medic neurofiziolog, la sfârşitul anilor
1940, folosindu-se de modelul de activitate
neuromusculară descris de Sir Charles Sherrington
pune bazele tratamentului prin aceste tehnici de
facilitare neuroproprioceptivă. Pacienţii cărora le era
destinat acest tip de tratament erau cei suferind de
sechele de poliomielită, care până atunci beneficiau de tratamentul de
tip "o mişcare, o articulaţie, un muşchi pe rând" . Formula de la care a
pornit Kabat îi aparţine "Fiecare om, deci şi pacient, dispune de
posibilităţi motrice latente, care prin facilitări adecvate pot fi
stimulate şi activate"
Poziția kinetoterapeutului:
1. Poziția kinetoterapeutului este unul din factorii principali
ai succesului terapeutic:
- Membrul inferior de partea direcției de mobilizare se
poziționează paralel cu diagonala schemei de mișcare; este
flectat din genunchi și suportă inițial întreaga greutate a
corpului;
- Membrul inferior controlateral se poziționează
perpendicular pe diagonala schemei de mișcare; preia
greutatea corpului pe parcursul derulării pattern-ului.
2. Componentele de mișcare se vor poziționa în zona
alungită, din care musculatura poate dezvolta forța maximă,
ceea ce corespunde zonei scurte pentru mușchii schemei
antagoniste.
3. Schema de mișcare este inițială de componenta de rotație
care reprezintă indicatorul specific spiral al schemei de
mișcare.
4.Schemele de mișcare se vor efectua inițial cu musculatura
puternică, din două motive: iradierea influxului nervos către
musculatura slabă și inducerea efectului pozitiv asupra psihicului
pacientului, care devine astfel motivat să realizeze ulterior,
schema mișcării cu forță scăzută.
6.Schemele de mișcare se efectuează activ liber, activ asistat și
activ cu rezistență, iar când se depistează limitări de forță sau
amplitudine se execută pasiv.
7.Se vor alege poziții din care schemele de mișcare să poată
efectuate ușor și fără forță.
Dacă mișcarea nu poate fi inițiată din poziții antigravitaționale,
atunci pacientul va fi poziționat astfel încât să ajute declanșarea
mișcării.
Poziția corectă exclude, de cele mai multe ori, necesitatea unei
exersări asistate.
Într-un exercițiu asistat kinetoterapeutul ajută pacientul să învingă
forța gravitațională, dar nu are posibilitatea controlului ți evaluării
precise a efortului depus.
Într-un exercițiu asistat kinetoterapeutul ajută pacientul să
învingă forța gravitațională, dar nu are posibilitatea
controlului ți evaluării precise a efortului depus.

8.Dacă secvențialitatea normală a mișcării este perturbată,


schemele de mișcare se realizează dinspre proximal spre
distal și dinspre cranial spre caudal, adică în sensul
dezvoltării controlului motor.
Se vor folosi în acest scop diverși stimuli: prorpio-, extero-
, telecep-tivi și combinații ale acestora.
Stimularea proprioceptivă însoțită, de cele mai multe ori,
de stimularea exteroceptivă se produce prin contact
manual.
Stimularea exteroceptivă se realizează mai ales prin
atingeri ușoare, pensulări și excitanți termici.
Stimulii telereceptivi cei mai importanți sunt văzul și
auzul:
Auzul reprezintă perceperea de către pacient a comenzilor
verbale date de kinetoterapeut.
Văzul permite obținerea rapidă a coordonării mișcării.
Elementele de Facilitare

"Elementele" reprezintă o serie de manevre care


declanşează stimuli senzitivi meniţi să mărească sau să
reducă răspunsul motor. Elementele se vor clasifica în
funcţie de receptorii puşi în acţiune, de unde pornesc
semnalele senzitive, specificând pentru fiecare în parte ce
efect produce (excitator sau inhibitor)
Elementele proprioceptive: întinderea ("stretch"),
Rezistenţa, Vibraţia (100-200Hz), Telescoparea,
Tracţiunea, Acceleraţia (liniară şi angulară), Rostogolirea;
Elemente exteroceptive: Atingerea uşoară, Penajul,
Temperatura, Tapotarea uşoară paravertebrală;
Elemente combinate proprio şi exteroceptive: Contactele
manuale, Presiunea pe tendoanele lungi;
Elementele telereceptive: Văzul, Auzul, Olfacţia;
Element interoceptiv: stimularea sinusului carotidian
Scheme de facilitate
Generalităţi
H. Kabat a dezvoltat o metodologie de recuperare
neuromotorie, numită de el "de facilitare
neuroproprioceptivă", în care sursa principală de
informaţie proprioceptivă o constituie contracţia
musculară puternică; de aceea metoda face apel la
efortul voluntar maximal din partea bolnavului.
Observaţiile pe care s-a bazat Kabat sunt:
• excitaţia subliminală necesară executării unei mişcări,
poate fi întărită cu stimuli din alte surse, care la rândul
lor intensifică răspunsul motor;
• facilitarea maximă se obţine prin exerciţiu intens, cu
maximum de efort, sub rezistenţă;
• majoritatea mişcărilor umane se fac în diagonală şi
spirală, chiar şi inserţiile musculare şi ligamentare fiind
dispuse în diagonală şi spirală.
• Principiile metodei de facilitare neuroproprioceptivă
sunt următoarele:
– Dezvoltarea neuromotorie normală se face în sens cranio-
caudal şi proximo-distal. Mişcarea activă normală însă
(ajunsă în stadiu de control motor de abilitate) se derulează
de la distal spre proximal.
– Dezvoltarea fetală este caracterizată de răspunsurile reflexe
secvenţiale la stimuli exteroceptivi (flexia gâtului precede
extensia, adducţia umărului precede abducţia, rotaţia
internă o precede pe cea externă, apucarea obiectului
precede lăsarea lui, flexia plantară precede dorsiflexia, etc).
– Dezvoltarea comportamentului motor este legată de
dezvoltarea receptorilor senzitivi, vizuali, auditivi, etc.
– întregul comportament motor este caracterizat de mişcări
ritmice, reversibile, executate în amplitudini complete de
flexie şi extensie.
Concluzie

• Ca o concluzie generală se poate afirma că


tehnicile de facilitare sunt de bază în
recuperarea leziunilor de neuron motor
periferic, deoarece numai prin utilizarea lor se
poate induce activitatea motorie voluntară, se
creşte forţa musculară, care, implicit duc la
îmbunătăţirea parametrilor senzitivi, vasculo-
motori şi în cele din urmă pacientul
redobândinduşi funcţionalitatea în cadrul
ADL-urilor.