HORMONI

E. Starling şi Bayliss în 1904

• Hormonul este:
“ o substanţă chimică elaborată de o celulă sau un
grup de celule specializate (celule endocrine), şi
transportată prin sistemul circulator la o celulă
ţintă, care răspunde printr-o modificare a funcţiei
sale“.
• Hormonul este
“ un mesager primar care duce informaţia de la
celulele senzor (care percep modificările din
mediu), la celulele ţintă (care răspund la
modificări)“
Sistemul endocrin:
- glandele endocrine
- hormonii produşi
- ţesuturile ţintă

Sistemul endocrin şi sistemul nervos central

asigură comunicarea între diverse părţi ale
organismului.
 1. Clasificare după locul de sinteză şi acţiune

• Hormoni endocrini – sintetizaţi de glandele endocrine, sunt

transportaţi de sânge la celulele ţintă
(ex. insulina produsă de pancreas acţionează asupra celulelor
ţintă din alte ţesuturi)
• Hormoni locali:
- Hormoni paracrini – sintetizaţi şi secretaţi de o celulă,
acţionează asupra celulelor învecinate, fără să ajungă în
sânge
(ex. somatostatina produsă de celulele de tip D din pancreas,
acţionează asupra celulelor de tip A sau B învecinate care
secretă glucagon şi insulină)
(ex. neurotransmiţători, transmit impulsul nervos de la o
celulă nervoasă la alta sau de la o celulă nervoasă la una
musculară (inducând sau inhibând contracţia musculară)
1. Clasificare după locul de sinteză şi acţiune

- Hormoni autocrini – secretaţi de o celulă

în spaţiul extracelular, acţionează asupra
celulei care i-a produs (ex. tromboxanul
produs de trombocit acţionează chiar asupra
trombocitului)
Mulţi factori de creştere acţionează
autocrin.
Semnalizarea autocrină este comună
celulelor tumorale.
• Hormonii pot acţiona ca:
endocrini faţă de un ţesut şi paracrini faţă de
alte celule.
☺Somatostatina este:
- hormon hipotalamic endocrin faţă de adenohipofiză
- hormon paracrin produs de celulele D din pancreas şi
care acţionează asupra celulelor A şi B.
☺Adrenalina acţionează atât ca neurotransmiţător
(semnalizare paracrină) cât şi ca hormon sistemic
(semnalizare endocrină).
 2. Clasificare după natura chimică

• Hormoni derivaţi de la aminoacidul tirozină: catecolaminele

şi hormonii tiroidienii
• Hormoni de natură polipeptidică sau proteică: insulina,
glucagonul, parathormonul, calcitonina, somatostatina,
hormonii hipotalamo-hipofizari, etc.
• Hormoni derivaţi dintr-un nucleu steroidic:
-steroizi: mineralocorticoizi, glucocorticoizi, sexuali
-pseudosteroizi: 1,25-dihidroxi colecalciferol (calcitriol)
• Hormoni derivaţi din acidul arahidonic numiţi eicosanoizi:
prostaglandine, tromboxani, leucotriene, lipoxine
 3. Clasificare după modul de sinteză

• Hormoni sintetizaţi şi secretaţi ca atare (catecolaminele,

aldosteronul, estradiolul, T3)

• Hormoni sintetizaţi şi păstraţi în glanda respectivă într-o

formă inactivă de prohormon sau preprohormon
Pre-pro-hormon Pro-hormon Hormon

• Activarea:
-în glanda producătoare, ex. preproinsulina se activează în
pancreas, preproparathormonul în paratiroide.
-în ţesuturile periferice, ex. hormonul tiroidian T4 se
transformă în forma activă T3 în ţesuturile ţintă
-în sânge, ex.angiotensinogenul se transformă în angiotensină
II, ţesutul ţintă pentru angiotensină II fiind cortexul
suprarenalelor
 4. Clasificare după modul de acţiune asupra
fluxului de energie metabolică

• Hormoni implicaţi în depozitarea energiei metabolice

(anabolizanți) ex. insulina.

• Hormoni implicaţi în mobilizarea energiei metabolice

(catabolizanți), ex. glucagonul, catecolaminele,
cortizolul, somatotropina (hormonul de creştere).
 5. Clasificare după solubilitatea în apă

• Hormonii liposolubili (steroizi, tiroidieni, acid

retinoic, calcitriol)

• Hormoni hidrosolubili (peptide ca insulina,

glucagonul sau amine ca adrenalina,
histamina)
Sistemul endocrin cuprinde trei nivele ierarhice

• Hipotalamus
• Hipofiza
• Glande endocrine periferice
 HIPOTALAMUS

Hormonii hipotalamici (RH)

Hipofiza posterioarã
Adenohipofiza
Oxitocinã Vasopresinã

TSH ACTH FSH LH GH PRL LPH MSH

Medulo Cortex
suprarenalã Tiroidã suprarenal Testicule Ovare Pancreas

Progesteronã Insulinã
Adrenalinã Tiroxinã Corticosteroizi Testosteronã Estradiol Glucagon
Somatostatinã
 Transportul hormonilor în sânge

• Hormonii hidrosolubili, de natură peptidică şi catecolaminele,

circulă liberi în sânge.

• Hormonii liposolubili, steroidici şi tiroidieni circulă în sânge

liberi sau legaţi de proteine transportoare specifice (hormon-
binding globulin).
☺hormonul liber, nelegat, este forma biologic activă
• Serumalbuminele pot lega mulţi dintre hormonii liposolubili,
nespecific.
 Timpul necesar eliberării hormonului în
circulaţie

• secunde pentru adrenalină

• câteva ore sau zile pentru estrogeni

 Durata de viaţă a hormonilor în plasmă

• de ordinul secundelor sau minutelor pentru hormonii

hidrosolubili

• de ordinul orelor pentru hormonii liposolubili

 Reglarea secreţiei endocrine

- Bioritm
- Neurogen
- Conexiune inversă (feed back negativ şi pozitiv)
 Bioritmurile

• Bioritmurile sunt oscilaţii periodice, ce se manifestă

prin cicluri ce se succed la intervale relativ constant,
cu maxime şi minime de secreţie pentru hormonul
respectiv.
Exemple:
- pentru adrenalină secreţia maximă se produce în
cursul zilei
- secreţia maximă de cortizol se produce dimineaţa,
înainte de trezire din somn
 Reglarea prin conexiune inversă, pozitivă sau
negativă

• Controlul prin feed back negativ este folosit în

special între sistemul hipotalamo-hipofizar şi
glanda producătoare de hormon
Stress si alte semnale

Sistemul nervos central

Hipotalamus
Hormon de eliberare

Hipofiza anterioarã

Tropine hipofizare

Glanda hormonalã tintã

Hormoni
• Reglarea prin feed back negativ poate fi realizată și
prin diferite substanţe
Ex. creşterea concentraţiei de glucoză în sânge,
determină o creştere a eliberării de insulină, care
stimulează captarea glucozei de către unele
ţesuturi. Scăderea glicemiei determină scăderea
secreţiei de insulină.
 Controlul prin feed back pozitiv

• Creşterea peste anumite limite a estradiolului,

determină o creştere de 4-6 ori a FSH şi LH,
declanşând ovulaţia.
 Concentraţia sanguină a hormonilor

• nmoli sau pmoli: (1012  109 moli/L)

• faţă de concentraţia unor metaboliţi circulanţi

care se exprimă în mmoli
(10 5  10 3 moli/L )
RECEPTORI HORMONALI
 Receptorii hormonali sunt proteine alosterice
membranare sau intracelulare din celulele ţintă

Molecule circulante din

spatiul extracelular

Hormon
Receptor

1 2 3 4 5 6 Tipuri de celule
 Structura receptorilor

• Receptorii au 2 situsuri active:

- unul pentru legarea H
- celălalt pentru prelucrarea şi transferul semnalului
extern
• Interacţia H – R:
- este reversibilă
- se realizează prin forţe slabe, necovalente
H + R HR
- legarea H-R se caracterizează prin specificitate
şi saturabilitate.
• Transducerea semnalelor se realizează prin
receptori membranari sau intracelulari
 Receptori membranari

• H hidrosolubili nu pătrund în celulă.

• Receptorii pentru H hidrosolubili sunt glicoproteine oligomere,

multidomeniale, membranare, cu specificitate şi afinitate mare
pentru un anumit ligand:
- agonist: interacţionează cu R şi declanşează în celulă un
răspuns hormonal
- antagoniştii: se leagă la R, dar nu produc un răspuns
hormonal (sunt folosiţi în farmacologie, ex. propranololul este b
blocant)

• H hidrosolubili modifică activitatea unor enzime sau factori de

transcriere.
 Receptori membranari

• Intensitatea răspunsului celular la acţiunea unui H

depinde de:
- numărul de receptori
- de gradul de ocupare al acestora cu ligand.
• Numărul de receptori poate fi reglat de
concentraţia hormonului în sânge:
-up regulation
-down regulation
• Durata de acţiune a H hidrosolubili este mai mică,
iar răspunsul celular este mai rapid în comparaţie
cu H liposolubili.
 Receptori intracelulari

• H liposolubili interacţionează cu R intracelulari

(localizaţi în citoplasma sau nucleul celulelor ţintă)

• R intracelulari au :
- domeniu pentru legarea hormonului
- domeniu pentru legarea la o zonă specifică din
molecula ADN

• Complexul H-R format influenţează direct viteza de

transcriere a unor gene.
 Celula ţintă
• Orice celulă în care hormonul se leagă de receptorul
specific şi realizează, sau nu, un răspuns biochimic
sau fiziologic
• Un hormon poate influenţa activitatea mai multor
celule
• Activitatea unei celule poate fi influenţată de mai
mulţi hormoni
• Un hormon poate exercita efecte diferite
într-o celulă sau în celule diferite
• R pentru acetilcolină se află pe suprafaţa celulelor:
- muşchilor striaţi
- muşchiului inimii
- celulelor acinare pancreatice
Acetilcolina determină:
- contracţia muşchilor striaţi
- scăderea vitezei de contracţie a inimii
- exocitarea granulelor secretorii care conţin enzimele
digestive din celulele pancreatice

• Diferiţi H pot induce acelaşi răspuns celular în câteva tipuri de

celule.
Ex, glucagonul şi adrenalina, pot induce degradarea
glicogenului în celulele hepatice şi eliberarea glucozei în sânge
• Răspunsul celulei ţintă la acţiunea hormonului depinde de:
- concentraţia hormonului la nivelul celulei ţintă (viteza de
sinteză şi secreţie a hormonului, conversia formei inactive a
hormonului în forma sa activă, disocierea hormonului de
proteinele plasmatice transportoare, viteza de metabolizare
sau excreţie a hormonului)
- factori care influenţează activitatea celulei ţintă
(numărul, activitatea şi gradul de ocupare al receptorilor,
metabolizarea hormonului în celula ţintă, up- sau down-
reglarea receptorului ca urmare a interacţiei cu ligandul,
prezenţa în celulă a altor factori necesari pentru răspunsul
hormonal).
 Mecanismul de acţiune al hormonilor
liposolubili

• Acționează prin reglarea funcţiei nucleare (steroizi,

tiroidieni, calcitriol, acid retinoic).
1. Mecanismul de acţiune al hormonilor steroizi

• R intracelulari, care au două situsuri:

- situsul pentru legarea H (prin legături slabe,
necovalente)
- situsul de legare la ADN:
♦ bogat în Lys şi Arg, care interacţionează
ionic cu o porţiune din catena de ADN numită
“secvenţă ce răspunde la hormon“ (hormon
responsive element)
♦ bogat în Hys şi Cys, care formează cu Zn2+
structuri tip “finger”
Structuri tip “Finger“
INTERSTITIU CITOSOL NUCLEU

Membrana Receptor
Membrana nuclearã activat ADN
celularã
HSP
Legare
la ADN

ARN mesager
Hormon
steroidian Complex
H-R-HSP
Secventa
afectatã
Sintezã proteinã
• HSP= heat shock protein (proteină de șoc termic)
 2. Mecanismul de acţiune al hormonilor
tiroidieni
• H tiroidieni ca şi acidul retinoic difuzează din spaţiul extracelular,
prin membrana plasmatică, direct în nucleul celulelor ţintă.
• La nivel nuclear, R pentru H tiroidieni sunt complexaţi cu un
corepresor şi legaţi de secvenţe specifice de ADN care răspund la
acţiunea hormonilor (thyroid hormone response element-TRE).
• Complexul receptor-corepresor este un represor activ al
transcrierii genelor.
• Asocierea hormonului cu receptorul are ca efect disocierea
corepresorului, complexul hormon-receptor format putând lega
cu afinitate mare unul sau mai mulţi coactivatori, rezultatul fiind
activarea transcrierii genelor specifice unor proteine reglatoare
prin intermediul cărora hormonul îşi realizează rolul.
Hormon

corepresor
Complex
receptor-corepresor coactivator
+ +
ADN
TRE TRE TRE

Nucleu
Citoplasmã ARNm Proteine

Reglarea exprimării genelor de către hormonii tiroidieni

(TRE = secvenţă ADN care răspunde la acţiunea
hormonului tiroidian)
• La nivel nuclear, H tiroidieni stimulează sinteza
Na + /K+ -ATP-azei şi a hormonului de creștere.
• Prin acţiunea la nivelul membranei celulare, H
tiroidieni stimulează pătrunderea aminoacizilor cu
radical hidrofob şi a glucozei în celule.
• La nivel mitocondrial, activează exprimarea unor
gene mitocondriale, activează respiraţia
mitocondrială şi sinteza de ATP.
 Mecanismul de acţiune al hormonilor
hidrosolubili
• Receptorii membranari pot fi împărţiţi în patru
clase:
- receptori cu rol de canale ionice
- receptori cuplaţi cu tirozin kinaze citosolice
- receptori cu activitate enzimatică intrinsecă
- receptori care se leagă de proteine G
 Receptori care formează canale pentru diferiţi ioni

Loc de legare pentru Ligand Ion

ligand

Membranã

Citosol

• Ionii trec prin canal producându-se o modificare a

potenţialului electric de-a lungul membranei.
• Ex, la joncţiunea nerv-muşchi, acetilcolina se leagă la
un receptor specific ce permite Na + să migreze în
interior şi K + să migreze în exteriorul celulei ţintă.
 Receptori cuplaţi cu tirozin kinaze
citosolice

• Acţionează astfel: citokinele, interferonii,

hormonul de creştere, prolactina

• Receptori nu au activitate catalitică intrinsecă

 Receptori cuplați cu tirozin kinaze
citosolice
• La legarea hormonului are loc dimerizarea
receptorului care interacționează apoi cu
protein-tirozin kinaze citosolice (Jak-1, Jak-2,
TYK) pe care le activează prin fosforilare;
• Kinaza activată fosforilează resturile de Tyr ale
receptorului, activându-l
• Receptorul va activa la rândul său alte protein
tirozin kinaze citosolice care realizează diferite
activități metabolice
 Ligand

P P

ADP ATP
P P P
Protein-tirozin kinaze ADP
(inactive) OH
ATP Proteinã substrat
Proteinã substrat fosforilatã

Receptori cuplaţi cu tirozin kinaze citosolice

 Receptorii cu activitate tirozin kinazică
intrinsecă
• 4 clase de receptori cu activitate tirozin kinazică
intrinsecă
• Agoniştii în acest caz sunt: insulina şi factorii de
creştere.
• Fosforilează resturi de Tyr proprii sau resturi de Tyr
ale unor proteine ţintă. Fosforilarea tirozinei este
corelată cu procesul de proliferare celulară.
• Normal, în celulele mamiferelor, din 3000 de resturi
aminoacidice fosforilate, doar unul este de tirozină,
restul fiind de serină şi treonină.
 1) N 2) N N 3) N 4)
N


Domeniu
bb extracelular
Membranã
Domeniu
intracelular
Domeniu
tirozin
C C C kinazic C C
Tipul 1 (pentru EGF) şi TIPUL 2 (PENTRU INSULINĂ), conţin domenii extracelulare
bogate în cisteină.
Tipurile 3 (pentru PDGF) şi 4 (pentru FGF) conţin domenii extracelulare asemănătoare
anticorpilor, iar domeniile kinazice nu sunt continue.

In receptorul de tip 2 (pentru insulină), fiecare lanţ  este legat prin punţi disulfurice
la lanţul b şi la celălalt lanţ . Capetele N-terminale ale receptorilor, sunt
extracelulare
• La legarea H la domeniul extracelular al receptorului
se activează domeniul catalitic citosolic al R.
• Proteinele ţintă, care induc creşterea şi
diferenţierea celulară, sunt activate prin fosforilarea
resturilor de Tyr din structura lor.
• Mutaţiile, care determină activitatea tirozin kinazică
persistentă în aceşti receptori, duc la cancer.
 Receptorul insulinic

• Sintetizat iniţial sub forma unui singur

polipeptid, este glicozilat şi clivat în două
subunităţi  şi două subunităţi b care se
asociază prin punţi disulfurice într-un tetramer
• La legarea insulinei se produce autofosforilarea, în prezenţă
de ATP, a resturilor de Tyr din domeniul catalitic citosolic
(protein kinazic-tyrozin specific) al subunităţilor b.

• Receptorul fosforilat este recunoscut de proteine substrat

pentru receptorul insulinic din citosol. Sunt cel puţin 4
astfel de molecule numite IRS 1-4 (insulin receptor
substrates) cu structură similară dar distribuţie tisulară
diferită, care ca răspuns la acţiunea hormonului, reglează
anumite evenimente intracelulare
 Insulinã

Y Y P Y Y P
Y Y P Y Y P

IRS - Y
IRS - Y - P
IRS fosforilat fosforileazã alte kinaze si fosfataze
ducând la realizarea rolurilor biologice ale insulinei

Translocarea GLUT-4 Transcrierea genelor Activarea Cresterea

în adipocite si muschi pentru cca. 100 proteine: enzimelor celularã
scheletici din citosol în Glucokinaza, PEPCK, Fosfodiesteraza Sinteza ADN
membranã FFK-1, Piruvat kinaza Protein fosfataze
 Receptori care se leagă de proteine G
(specifici pentru epinefrină, glucagon, serotonină)

• Majoritatea conţin şapte segmente transmembranare -

helix, asemănător receptorului b adrenergic
• Capătul –NH2 al receptorului se află pe faţa extracelulară a
membranei plasmatice, iar capătul –COOH pe faţa
citosolică a acesteia.
• Exemple:
- receptorii activaţi de lumină (rodopsina) din ochi
- mii de receptori pentru miros din nasul mamiferelor
- receptori pentru diferiţi hormoni şi neurotransmiţători
 Receptorul b-adrenergic

NH3+
-helix transmembranar
Extracelular

Intracelular

-
OOC
 Transmiterea informației pentru
hormonii cuplați cu proteine G
• Complexul H–R, transmite semnale în
membrană, care vor fi receptate de un sistem
efector, prin intermediul unui sistem de
cuplare, reprezentat de proteinele G.
Mesager prim

Receptor Proteinã G Sistem

efector

Mesager secund
(AMPc, GMPc, IP3, DAG, CA2+)

Rãspuns biologic
 Sisteme de cuplare
• Proteinele G
- se află pe partea citosolică a membranei, asociate
cu complexul H–R
- leagă nucleotide cu guanină: GDP sau GTP
- sunt proteine oligomere, formate din trei subunităţi
proteice ,b,g cu structuri diferite
 leagă nucleotidele GTP sau GDP şi conferă
identitatea proteinei G (avem tipuri diferite de
proteine G în funcție de tipul de subunitate )
b, inhibă activitatea subunităţii 
 Tipuri de proteine G

• Gs (au subunitate s) stimulează activitatea

adenilat ciclazei
• Gi inhibă adenilat ciclaza
• Gq stimulează activitatea fosfolipazei C
• Gt sau transducina activează GMPc–
fosfodiesteraza după stimularea rodopsinei, ca
urmare a absorbţiei unui foton de către retinal
Mecanismul de acțiune al proteinelor G
H R

GTP GDP
(mediu) (mediu)
HR

GDP. bgGTP sistemul

efector
(forma inactivã) (forma activã)

bg H2O

GDP toxina holericã

(inactiv)
H3PO4
 Mecanismul de actiune al proteinelor G
• Schimbarea lui GDP, cu GTP din mediu cu formarea
subunitatăţii  – GTP, forma activă;

• Subunitatea -GTP a tuturor proteinelor G, are

activitate enzimatică GTP-hidrolazică proprie.

• Toxina holerică este o enzimă produsă de bacteria

Vibrio cholerae. Toxina inactivează GTP-aza
intrinsecă subunităţii s–GTP, proteina G rămânând
în forma activă (conc. de AMPc crește, pompa de
sodiu din cel. intestinale este activată permanent
determinînd pierderi masive de Na și apă).
 Sisteme efectoare generatoare de
mesageri secunzi sau semnale
intracelulare

• sistemul adenilat ciclazei

• sistemul fosfolipazei C
• sistemul guanilat ciclazei
• sistemul tirozin kinazei
 1. Sistemul adenilat ciclazei

• Conţine:
- receptori hormonali
- proteine Gs, Gi
- adenilat ciclaza
- fosfodiesteraza
 Adenilat ciclaza
• este enzimă, membranară, activată de Gs şi inhibată
de Gi.
• catalizează reacţia de formare a mesagerului secund
adenozin monofosfat ciclic (AMPc) din adenozin
trifosfat (ATP).
NH2 NH2
N
HR
N N
N
O O O
O
-
P O P O P O H 2C N N N N
O Adenilatciclaza O H 2C
O
-
O
-
O
- O
O
P
HO HO -
O O OH
ATP
AMPc
 Mesagerii secunzi

• Poartă informaţia transmisă de primul mesager

(hormonul):
- modifică activitatea unor proteine intracelulare
- intervin în contracţie sau în asigurarea permeabilităţii
membranare.

• Hormonii care activează adenilat ciclaza sunt:

glucagonul, adrenalina prin receptori b-adrenergici b1 şi
b2, ACTH (adrenocorticotrop), parathormonul.
• Hormonii care inhibă activitatea adenilat ciclazei, se
leagă de proteine Gi, ex. adrenalina prin receptori 2.
 Fosfodiesteraza

• Se află în citosol şi catalizează reacţia de transformare a AMPc

în AMP. Este activată de: Ca2+, insulină, prostaglandine, şi este
inhibată de metilxantine (cofeină, teofilină), hormoni
tiroidieni, steroizi.
NH2
Metilxantine NH2
N
N N
N
O
N N
O
-
P O H 2C N N
O H 2C
O
Fosfodiesteraza O
-
O
O
P
O
- O OH Insulinã HO HO

AMPc Ca2+-Calmodulinã 5`-AMP

 AMPc
• este un nucleotid ciclic, mesager secund pentru unii hormoni.

• concentraţia intracelulară a AMPc este rezultatul acţiunii a 2

enzime: adenilat ciclaza şi fosfodiesteraza

• Activitatea reglatoare a AMPc:

- la procariote, controlează exprimarea unor gene prin legarea
cu o proteină reglatoare
- la eucariote, activează protein-kinaze specifice, ex. protein
kinaza A
 Protein kinaze AMPc dependente.

• Protein kinaza-AMPc dependentă este un tetramer :

-două subunităţi reglatoare (R);
-două subunităţi catalitice (C).

• Tetramerul în forma R2C2 este inactiv. Subunităţile reglatoare

din tetramerul inactiv, leagă câte două molecule de AMPc,

• Protein kinaza activă, catalizează transferul g-fosfatului de pe

ATP pe o proteină celulară specifică.

• Particularitatea răspunsului celular depinde de natura

proteinelor substrat pentru protein kinaze şi de modul în
care fosforilarea afectează funcţia proteinei.
 Fosfoprotein–fosfatazele
• Aduc proteinele fosforilate la starea anterioară
• Prezintă multiple izoforme
• Activitatea lor este reglată hormonal
• Intervin şi în procesele de diviziune celulară,
transcrierea şi traducerea genelor,
permeabilitatea membranară
 Amplificarea semnalului hormonal
• Amplificarea se face în cascadă. Un singur complex H-R
determină conversia a peste 100 de molecule Gs inactive la
forma lor activă
Epinefrinã 10 -10 M
Amplificare

Adenilat ciclazã
Amplificare
AMPc 10-6 M

kinazã
Amplificare
Enzimã activatã
Amplificare
Produs
 2. Sistemul fosfolipazei C
• receptori hormonali
• proteine Gq
• fosfolipaza C
• protein kinaza C
 Fosfolipaza C
• enzimă membranară activată de proteina Gp,
catalizează hidroliza fosfolipidului membranar,
fosfatidil inozitol 4,5-bisfosfat (PIP2)

• Produşii reacţiei de hidroliză sunt mesagerii

secunzi: inozitol 1,4,5-trisfosfatul (IP3), şi
diacilglicerolul (DAG)
H2 C O CO R1 H2 C O CO R1
Fosfolipaza C OP O3 H2
HC O CO
O
R2
OP O3 H 2
HC O CO R2
+ P O3 H2 O
OH
OH
OH

H2 C O P O H2 C OH OP O3 H2
OH
OH OH OH Inozitol 1,4, 5-trisfosfat (IP3)
Diacilglicerol (DAG)
OP O3 H2
Fosfatidilinozitol 4,5-bisfosfat (PIP2)
 IP3
• determină eliberarea Ca2+ din reticulul endoplasmic în citosol

• Ca2+ este o entitate chimică permanentă, concentraţia sa putând

fi modulată numai prin deplasări între diverse compartimente

• [ Ca2+ ] citosolic pentru o celulă de mamifer este de 10-7 – 10-6 M,

iar nivelul calciului extracelular este 10-3 M.

• Concentraţia mică a Ca2+ în citosol este menţinută prin

funcţionarea unor mecanisme care scot Ca2+ din celulă (pompe de
Ca2+ ), prin permeabilitatea naturală foarte mică a membranelor
pentru cationi, prin funcţionarea unor mecanisme care
depozitează Ca2+ în mitocondrii şi reticul endoplasmic (reticul
sarcoplasmic în muşchi).

• Ca2+ funcţionează ca mesager secund împreună cu AMPc, GMPc,

DAG sau IP3 sau independent de aceştia.
• Rolurile reglatoare ale Ca2+ sunt mediate de proteine specifice de
legare a cationului.
 Calmodulina

• proteină formată din 148 aminoacizi, prezentă în toate

celulele eucariote în concentraţie mare pentru a nu deveni
limitantă pentru un proces dat.
• Calmodulina poate fixa 4 Ca2+ / moleculă.
• Complexul Ca2+ - calmodulină:
- reglează contracţia muşchilor netezi
- activează pompa de Ca2+ din membrana plasmatică
- reglează activitatea unor protein kinaze-modulatori ai altor
enzime
- interacţionează cu celelalte sisteme mesageriale prin
reglarea activităţii adenilat ciclazei, guanilat ciclazei,
fosfodiesterazelor
 DAG
• Moleculă liposolubilă, activează protein kinaza
C.
• DAG este inactivat prin hidroliză
• Hormonii care au ca mesager secund IP3, Ca2+
sau DAG sunt:
- adrenalina prin receptori 1-adrenergici
- gastrina
- oxitocina
- colecistokinina
- hormonul eliberator al gonadotropinelor
 Protein kinaza C

• enzimă membranară cu mai multe izoforme.

Unele sunt activate de DAG, altele necesită
pentru activitate catalitică deplină pe lângă
DAG şi Ca2+ .

• Această enzimă are specificitate pentru

resturile de serină şi treonină.
 Sistemul guanilat ciclazei

• guanilat ciclaza
• GMPc = mesager secund
• protein kinaze GMPc dependente
 GMPc
• GMPc antagonizează efectele AMPc
• GMPc este mediatorul semnalelor luminoase în celulele
retiniene cu conuri şi bastonaşe
GMPc
+h Deschide canale
Rodopsina R T-GTP PDE
(opsinã + 11-cis retinal) pentru Na+
Transducinã
(opsina - proteinã cu 7 GMP
segmente transmembranare) Inchide canale
pentru Na+

• PDE = fosfodiesteraza
• hiperpolarizarea membranei cu perceperea senzaţiei de
lumină
Rodopsina (R) activată All-trans-retinal 11-cis-retinal
prin absorbția unui
foton activează prin Opsina
intermediul
impuls nervos
transducinei,
fosfodiesteraza (PDE)
care transformă GMPc Rodopsina
h
în GMP.
 Guanilat ciclaza
• prezintă cel puţin 2 izoforme:
membranară şi una
citoplasmatică.

• Guanilat ciclaza membranară :

- funcţia de receptor al semnalului extern
- şi funcţia de sistem efector care generează (GMPc)
• Guanilat ciclaza citoplasmatică:
- sistem efector pentru oxidul de azot (NO)
NO acţionează paracrin asupra multor celule:
- reglează presiunea sanguină
- mediator în citotoxicitate şi în neurotransmisie
- în celulele ţintă

GTP
. Guanilat
NO
ciclaza Mediazã relaxarea
GMPc muschilor netezi

- Hemoglobina are un rol important în transportul oxidului

de azot.