METABOLISM ENERGETIC

• Organismele vii pentru a exista şi a se

reproduce se află într-un schimb
permanent de energie şi substanţă cu
mediul înconjurător
• Sursa de energie pentru toate formele de
viaţă de pe Pământ este radiaţia solară
• Totalitatea proceselor, a transformărilor
care au loc într-un organism viu poartă
denumirea de metabolism.
• Metabolismul este alcătuit din secvenţe de
reacţii denumite secvenţe metabolice. În
aceste secvenţe, produsul unei reacţii
devine substrat pentru următoarea reacţie
din secvenţă, produşii succesivi ai
reacţiilor chimice fiind cunoscuţi ca
metaboliţi.
• Metabolismul este alcătuit din:
– Catabolism – degradare a constituenţilor
celulari la compuşi mai simpli; decurge cu
mobilizare (eliberare) de energie
– Anabolism – edificare şi refacere a
constituenţilor celulari din precursori; decurge
cu consum de energie
 Bioenergetică
• Termodinamica biochimică sau bioenergetica,
studiază transformările energetice care însoţesc reacţiile
biochimice.
• Orice eveniment implică modificarea conţinutului în
energie al sistemelor participante şi schimburi de energie
între sisteme şi mediu.
• Sistemele termodinamice reprezintă porţiuni din
Univers separate real sau imaginar de mediul
înconjurător, care schimbă energie cu mediul
• Funcţiile de stare reprezintă valori bine definite ale unor
mărimi variabile (temperatură, presiune, număr de moli)
ce caracterizează o anumită stare a sistemului
 Legile termodinamicii
• Termodinamica analizează modificarea conţinutului în
energie al unui sistem când acesta trece dintr-o stare
(starea iniţială) în alta (starea finală) şi schimbul de
energie dintre sistem şi mediu
• Principiul I, principiul conservării energiei afirmă că
energia Universului este constantă “Energia nu poate fii
creeată nici distrusă, ea poate suferi doar transformări
dintr-o formă în alta sau poate trece de la un sistem la
altul”
• Principiul II, principiul evoluţiei, stabileşte sensul în
care au loc transformările însoţite de schimbări de
energie. “Entropia sistemului creşte”
 Energia liberă
• Energia internă a unui sistem este suma a două componente:
E = G + TS

• 1. Energia liberă, convertibilă la temperatură constantă în lucru util. Ea

este reprezentată de ceea ce este ordine şi poate deveni dezordine, de
ceea ce nu este deja haotizat.

• 2. Energia legată reprezintă o energie care nu poate fi transformată în

travaliu, în lucru util (la temperatură constantă). Ea este rezultatul mişcării
dezordonate a particulelor componente, atomi sau molecule.
• Energia liberă de reacţie, reprezintă variaţia
energiei libere la trecerea reactanţilor în produşi
de reacţie, se exprimă în Kcal şi măsoară gradul
de spontaneitate al transformării
• După valoarea lui D G, reacţiile chimice pot fi împărţite în :

–reacţii exergonice, pentru care DG < 0 , reacţia evoluează

spontan de la stânga la dreapta (poate efectua travaliu);

–reacţii endergonice, pentru care DG > 0, reacţia nu poate

efectua travaliu şi necesită pentru desfăşurarea de la stânga la
dreapta energie din exterior;

–reacţii la echilibru, pentru care DG = 0, reacţia este

endergonică în ambele sensuri şi nu poate evolua spontan în
nici un sens
 Energia liberă este o mărime aditivă.

• Energia liberă pe toată calea metabolică este:

D Gtotal = D G1 + D G2 + D G3 + …

• –dacă D Gtotal < 0, calea metabolică este

exergonică (catabolică),

• –dacă D Gtotal > 0, calea metabolică este

endergonică (anabolică)
 Energia liberă este o mărime extensivă

• aceiaşi reacţie poate avea valori DG variabile în funcţie de

concentraţiile reactanţilor şi ale produşilor.

• se defineşte o stare standard a substanţelor şi condiţii

standard de mediu : temperatura standard este de 250 C,
presiunea de 1 atmosferă şi concentraţia molară a compuşilor
este de 1M.
 Energia liberă de reacţie standard (DG0)
• (DG0), reprezintă variaţia energiei libere într-o reacţie în care concentraţiile
iniţiale ale reactanţilor şi ale produşilor sunt 1M, temperatura standard este
de 250C (uneori 370C) şi presiunea de 1 atmosferă.

• Relaţia dintre D G şi D G0 pentru transformarea:

A + B  C + D

este
0 [C][D]
ΔG = ΔG + RT ln
[A][B]

unde R este constanta generală a gazelor (1,98 cal/mol/grad),

T este temperatura absolută la care se desfăşoară reacţia (273 K + 250C).

• Când concentraţia iniţială a reactanţilor şi a
rezultanţilor este 1M, avem

[C] [D]
=1 rezultă: D G = D G0
[A] [B]

• La echilibru: D G = 0
0 = D G0 + RT ln Kech

D G0 = - RT ln Kech D G0 = - 2,36 log Kech

 Energia liberă de reacţie standard la pH = 7
DG0’

• Pentru a respecta condiţiile în care se

desfăşoară reacţiile în organismele vii,
concentraţia protonilor se consideră a fi 10-7
( pH=7) în loc de 1M (pH =0)
 Energia liberă pentru reacţiile de oxido-reducere

• Reacţiile de oxido-reducere (redox), au loc prin transfer de

electroni între doi compuşi.
Ared + Box Aox + Bred

• Cuplurile Ared şi Aox sau Box şi Bred , constituite din forma

redusă şi forma oxidată ale aceluiaşi compus poartă denumirea de
sistem redox.

• Dacă într-o soluţie se află două sisteme redox, electronii vor trece
de la sistemul cu afinitate mai mică pentru electroni (sistemul
reducător), spre cel cu afinitate mai mare (sistemul oxidant).

• Tendinţa sistemelor redox de a ceda sau primi electroni (caracterul

lor oxidant sau reducător), se măsoară cu ajutorul potenţialelor
redox (E).
• Potenţialele redox sunt diferenţe de
potenţial între două sisteme redox
cuprinse în compartimente diferite între
care electronii pot circula prin intermediul
a doi electrozi conectaţi printr-un
conductor, iar ionii circulă prin intermediul
unei punţi realizată prin încorporarea unui
electrolit (KCl), într-un gel de agar
• Componentele celulei de oxido-reducere.
– două sisteme redox cuprinse în compartimente diferite;
– o punte formată dintr-un gel de agar în care este
încorporat un electrolit (KCl), prin intermediul căreia ionii
circulă între cele două compartimente;
– doi electrozi conectaţi printr-un conductor prin
intermediul cărora circulă electronii între cele două
compartimente;
– un voltmetru intercalat în circuit cu care se măsoară
diferenţa de potenţial între cele două celule.
 Potentiometru

- e-
e
Punte de sare
Zinc Cl- K+
Cupru

2+
Zn Cu2+
SO42-
Zn2+ Cu2+
ZnSO4 CuSO4
SO42- SO42-

Zn (s) Zn2+ (aq) + 2e- Cu2+ (aq) + 2e- Cu

Reactia de oxidare Reactia de reducere
• Potenţialul redox standard (E0), reprezintă diferenţa de
potenţial dintre o semicelulă cuprinzând sistemul redox de
cercetat în concentraţie 1M şi o semicelulă de referinţă.
Sistemul redox de referinţă este o soluţie de acid tare în care
[H+] = 1 M şi în care se barbotează H2 la presiunea de 1 atm.
Potenţialul acestei semicelule este prin convenţie, 0.
• Potenţialul redox standard (E0’) pentru condiţii biochimice,
pH = 7, se află măsurând E0 care este potenţialul redox
standard al sistemului de oxido-reducere la pH = 0, din care se
scad 0,421 volţi, cât reprezintă potenţialul redox al unui electrod
de hidrogen în care [H+] = 10-7 ioni/litru faţă de electrodul
normal de hidrogen.

• Un sistem redox oxidează toate sistemele cu potenţiale mai

mici, după cum el este oxidat de toate sistemele cu
potenţiale mai mari, mai pozitive.

• Reacţiile redox sunt puternic exergonice.

• Variaţia de energie liberă (D G0’) depinde de diferenţa de potenţial
(E0’) dintre participanţii la reacţii, potrivit relaţiei:

D G0’ = - n F DE0’

unde:

n – numărul de electroni transferaţi;

F – echivalentul caloric al lui Faraday 23,062 kcal;

DE0’ -diferenţa dintre potenţialele redox standard ale

reactanţilor.

• Deoarece potenţialele redox sunt uşor de măsurat, relaţia permite

evaluarea efectelor energetice ale proceselor redox din organism.
 Potenţialele redox (E0’) ale unor sisteme
biochimice
Sistem redox E 0’ (V)
Oxidant Reducător
½ O2 + 2H+ H2O 0,82
Citocrom c (Fe3+) Citocrom c (Fe2+) 0,22
Ubichinona (Q) Ubichinol (QH2) 0,10
Dehidroascorbat Ascorbat 0,08
Fumarat Succinat 0,03
Piruvat Lactat -0,19
GSSG 2 GSH -0,23
NAD+(NADP+) NADH (NADPH) -0,32
2H+ H2 -0,42
 Compuşi macroergici

• Legătura care este scindată hidrolitic într-o reacţie

puternic exergonică este denumită legătură
macroergică şi este reprezentată astfel: (~).

• valoarea limită a energiei libere de reacţie pentru

hidroliza unei legături macroergice este cea a
legăturilor pirofosforice din ATP de 7,3 kcal/mol.

• Compusul care are în structura sa o legătură

macroergică este un compus macroergic.
 Reacţii de hidroliză în care se scindează
legături macroergice
• Nucleozid trifosfaţii (ATP, GTP, TTP, UTP, CTP) şi nucleozid
difosfaţii (ADP, GDP,TDP, UDP, CDP) cuprind două, respectiv o
legătură ~P.

• Energia înmagazinată în ATP poate fi utilizată în două moduri:

Prin scindarea hidrolitică a unui rest fosforil:

ATP + HOH  ADP + Pa DG0’ = -7,3 kcal/mol

Prin detaşarea acidului pirofosforic:

ATP + HOH  AMP + PPa DG0’ = -7,3 kcal/mol

urmată de hidroliza acestuia catalizată de pirofosfatază:
PPa + HOH  2 Pa DG0’= - 9 kcal/mol.
• in vivo lipseşte enzima corespunzătoare reacţiei:

ADP + HOH  AMP + Pa DG0’ = -7,3 kcal/mol

Nici reacţia inversă nu este posibilă.

• Energia conservată în legătura macroergică din ADP poate fi

utilizată pentru sinteză de ATP prin reacţia catalizată de
adenilat kinază (miokinază), în muşchi:
miokinaza
2 ADP ATP + AMP
• Este cazul unui muşchi care efectuează contracţii puternice în
anaerobioză.
• Reacţia catalizată de adenilat kinază
- permite utilizarea legăturii
macroergice din ADP pentru sinteză de
ATP;
- permite transformarea AMP în ADP;
- AMP acţionează ca semnal metabolic,
activând glicoliza musculară în scopul
producerii de ATP.
• Legătura P-O din AMP nu este macroergică.

• In celule nu există enzimă care să asigure scindarea

acestei legături.

• Hidroliza AMP se poate efectua in vitro:

AMP + HOH  Adenozină + Pa

D G0’ = - 3,4 kcal/mol

• Legături macroergice de tip anhidridă acidă la
metabolitul glicolitic, acid 1,3-bisfosfogliceric:
• Acidul fosfoenolpiruvic cuprinde o legătură ~P,
de tip fosfoenol.
• Fosfocreatina conţine o legătură fosfoamidică.

• În stare de repaus creatinfosfatul se poate acumula în

anumite limite în muşchi, constituindu-se ca o rezervă de
legături macroergice.

NH 2
NH ~PO3H2
HN
HN
N CH 2 COOH
N CH 2 COOH H2O Pa
CH 3
CH 3
DG0` = - 10,3 Kcal/mol
• Carbamilfosfatul intermediar în procesul de sinteză a
ureei conţine o legătură macroergică prin a cărei
hidroliză se eliberează 12,3 kcal/mol:

NH 2
C O
O ~PO3H2
• Tiolesterii R-CO~SCoA. Cei mai importanţi sunt tiolesterii
coenzimei A cu acizii graşi:

CH3-(CH2) 14-CO~SCoA + HOH  CH3-(CH2) 14-COOH

+ CoA-SH

DG0’ = -7,5 kcal/mol.

• Transportul energiei în sistemele biologice, în care
temperatura este constantă, se face prin reacţii cuplate.

• Cuplarea se poate face în două moduri:

– când unul dintre produşii de reacţie ai reacţiei exergonice
este reactant în reacţia endergonică (fosforilarea glucozei
sau a glicerolului se face, în prezenţa enzimelor specifice,
pe seama energiei eliberate la hidroliza ATP);

– printr-un intermediar energetic comun, care în lumea vie

este ATP.
• ATP se află la mijlocul unei ierarhii termodinamice a
compuşilor fosforilaţi.
• ATP reprezintă “moneda de schimb în tranziţiile
energetice”.
• ATP nu se depozitează, concentraţia intracelulară a
ATP nedepăşind 1mM.
• Valorile D G0’ pentru reacţiile de hidroliză ale unor compuşi
macroergici şi ale unor compuşi care nu sunt macroergici.
Compusul DG0’
Acidul fosfoenol piruvic -14,8
Carbamilfosfatul -12,3
Acidul 1,3-bisfosfogliceric -11,8
Creatinfosfatul -10,5
Acil-CoA -7,5
ATP  ADP + Pa -7,3
Glucozo-1-fosfatul -5,0
Glucozo-6-fosfatul -3,3
Glicerol-3-fosfatul -2,2
• Compușii macroergici fosforilați care la hidroliza
grupărilor fosfat prezintă DG0’ > 7,3 kcal se numesc
compuşi cu potenţial mare de fosforilare
• ATP-ul, intermediar comun metabolic, cuplează
transferul de energie de la compuşii macroergici, cu
fosforilarea ADP şi utilizarea ulterioară a energiei
transferate pe ATP în reacţiile endergonice.
reactie
exergonicã
A B

ADP + Pa ATP

D C
reactie
endergonicã
Fosfoenol 1,3-Bisfosfo-
piruvat glicerat Glucozo- Glicerol-
6-fosfat 3-fosfat
Creatin fosfat
~P ~P
~P
Glucozã Glicerol
ADP ATP
 Utilizarea metabolică a ATP

• Activarea glucozei prin transformarea în glucozo-6-fosfat

Valoarea D G0’ pentru această reacţie este dată de:
ATP + HOH  ADP + Pa D G0’ = -7,3 kcal/mol
glucoză + Pa  glucozo-6-fosfat + HOH D G0’ = +3,3 kcal/mol
-----------------------------------------------------------------------------------------
glucoză + ATP  glucozo-6-fosfat + ADP
Reacţia este catalizată de hexokinaze.

• Activarea glicerolului.
glicerol + ATP  glicerol-fosfat + ADP
Reacţia este catalizată de glicerol kinază.
DG0’ = -7.3 + 3,3 =
-4 kcal/mol
• Activarea aminoacizilor necesită scindarea ATP la AMP şi PPa.
aminoacid + ATP + ARNt  aminoacil~ARNt + AMP + PPa

• Activarea acizilor graşi necesită scindarea ATP la AMP şi PPa.

Pentru formarea legăturii macroergice C~S este nevoie de mai
mult de 7,3 kcal/mol.

R-COOH + ATP + CoA-SH R-CO~SCoA + AMP + PP a

pirofosfatazã
PPa + HOH 2 Pa
Utilizarea metabolică a celorlalţi nucleozid trifosfaţi.
• Uridintrifosfatul (UTP) este utilizat pentru activarea
glucozei la derivatul UDP-glucoză.
• Citidintrifosfatul (CTP) este utilizat în metabolismul
lipidic.
• Sinteza legăturilor peptidice consumă energie furnizată
atât de ATP cât şi de GTP.
• Nucleozid trifosfatii cu riboză si dezoxiriboză participă la
sinteza legăturilor internucleotidice din acizii nucleici în
reactiile catalizate de ARN sau ADN polimeraze.
• Legăturile macroenergice din aceşti NTP provin tot
din ATP prin intermediul reacţiei:
NDP + ATP  ADP + NTP
• Reacţia este catalizată de enzima nucleozid difosfat
kinază
Sinteza ATP
• Sinteza ATP în celulele animale se face
prin:
–fosforilare la nivel de substrat;
–fosforilare oxidativă.
• Sinteza de ATP prin fosforilare la nivel
de substrat.
- Sinteza de ATP cuplată cu oxidarea
gliceraldehidei-3-fosfat (în glicoliză)
- Sinteza de ATP cuplată cu transformarea
acidului 2-fosfogliceric în acid piruvic (în
glicoliză).
- Sinteza de ATP cuplată cu
decarboxilarea oxidativă a acidului a-
cetoglutaric (în ciclul Krebs)