Sunteți pe pagina 1din 21

RECONSTRUCTIA ECOLOGICA

STUDENT:BADEA CRISTIAN MARIAN


INTRODUCERE

 Omul, inclus de către sistematicieni în rândul mamiferelor


primate sub numele Homo sapiens , a apărut şi a evoluat în
ultimul moment, dacă raportăm durata existenţei omului şi
istoria societăţii umane la vârsta planetei şi a celorlalte grupe de
vieţuitoare cu care omul convieţuieşte pe Terra. Omenirea are
dreptul de a se mândri cu progresele sale realizate pe seama
geniului unor reprezentanţi ai săi şi prin exploatarea fără
economie a resurselor naturale planetare. Astăzi, când omul a
înţeles că există şi un revers al medaliei, devenind evident faptul
că încălzirea globală nu este doar o poveste, iar resursele naturale
regenerabile nu reuşesc să susţină ritmul actual de exploatare
 Ecosistemele acvatice şi palustre prezintă o valoare biologică şi ecologică
deosebită, prin biodiversitatea pe care o adăpostesc, prin rolul hidrologic şi bio-
geochimic major în „economia” naturii,
 Ridicarea barajelor şi crearea lacurilor de acumulare constituie cea mai radicală
intervenţie a omului asupra cursurilor de apă şi urmăresc producerea de energie
electrică, reducerea riscului de inundaţii prin controlul viiturilor, crearea unor surse
de apă pentru localităţi şi irigaţii sau pentru piscicultură. Construirea barajelor
este foarte veche – pe unele rîuri din Iran s-au ridicat baraje încă din secolul al VI- lea
î.Hr. În prezent, pe glob există peste 1000 de baraje cu lacuri de acumulare, volumul
total de apă din acestea atingând 4000 km3. Cel mai mari baraj din România este
cel ridicat pe Rîul Mare, la hidrocentrala Brazi (174m), iar cele mai întinse lacuri de
acumulare sunt cele de la Porţile de Fier I pe Dunăre (10000 ha/2,3 km3) şi Stânca-
Ştefăneşti, pe rîul Prut (14000 ha/1,4 km3).
I. RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ – UN NOU CONCEPT DE CONSERVARE A NATURII SAU UN MODEL
VECHI DE AMENAJARE TERITORIALĂ

 Reconstrucţia ecologică este ansamblul de măsuri de modelare intenţionată,


iniţiate şi derulate de câtre se asigură restabilirea structurii, funcţiilor
naturale hidrologice, biogeochimice şi ecologice, diversităţii şi dinamicii
naturale în vederea refacerii unui ecosistem degradat în urma intervenţiei
umane. Prin reconstrucţia ecologică se urmăreşte reluarea funcţiilor
naturale ale unui ecosistem şi repunerea acestuia în condiţii de evoluţie
naturală, astfel încât să se regenereze habitatele şi ansamblul biodiversităţii
iniţiale ale ecosistemului respectiv..
 Reconstrucţia ecologică ar presupune îndepărtarea completă a consecinţelor
intervenţiei umane asupra unui ecosistem.. Uneori, este suficientă crearea unor
condiţii noi care să permită reluarea funcţionării naturale a ecosistemului,
intervenţia realizată de om fiind numită reabilitare ecologică
 Din punct de vedere conceptual, reconstrucţia ecologică a fost
definită şi a devenit o temă de actualitate în ultimele două
decenii, în contextul preocupărilor pentru conservarea
biodiversităţii şi dezvoltării unor strategii de mediu care urmăresc
stoparea fenomenelor de dispariţie a speciilor şi degradare
continuă a comunităţilor biologice, precum şi îmbunătăţirea
calităţii mediului ambiant la nivel regional şi global. Elementul
central al reconstrucţiei ecologice este reprezentat de identificarea
căilor ce permit repararea, reasamblarea şi ajustarea
componentelor unei ecosistem pentru a asigura buna sa
funcţionare ca sistem biologic.
RECONSTRUCTIA ECOLOGICA A SOLURILOR
 În ţările industrializate, programele de reconstrucţie ecologică au
fost prefigurate de anumite practici de management ecologic
impuse prin legislaţia de mediu care prevede obligaţia agenţilor
economici de a reabilita habitatele degradate prin exploatarea
resurselor naturale. refacerea totală a ecosistemului existent
înaintea intervenţiei umane.
 Este binecunoscut faptul că exploatarea resurselor naturale este
asociată, de cele mai multe ori, nu numai cu dispariţia unor verigi
întregi din lanţurile trofice care asigurau buna funcţionare.
II. RECONSTRUCŢIE ECOLOGICĂ APLICATĂ
 Reconstrucţia sau reabilitarea ecologică a unui ecosistem degradat prin intervenţia
umană trebuie să asigure suportul pentru regenerarea ecosistemului iniţial, cu toate
componentele sale abiotice şi comunităţile biologice. Succesul unui program de
reconstrucţie sau reabilitare ecologică poate fi evaluat pe baza a cinci criterii:
 a. durabilitatea ecosistemului rezultat, exprimată prin capacitatea de auto-susţinere şi
perpetuare a comunităţilor componente, în timp, fără intervenţia omului;
 b. rezistenţa în faţa speciilor invazive – comunităţile biologice naturale sunt mai
stabile în faţa speciilor invazive decât cele degradate şi din care unele specii-cheie sau
grupuri de specii-cheie au
 dispărut; sensibilitatea ecosistemului la pătrunderea speciilor invazive este o
dovadă a fragilităţii comunităţilor biologice;

c. productivitatea reprezintă criteriul de evaluare a capacităţii comunităţilor vegetale
şi animale din ecosistem de a utiliza resursele disponibile prin funcţiile de fotosinteză,
chemosinteză, respiraţie, metabolism, etc.; un ecosistem reabilitat trebuie să realizeze
aceeaşi productivitate ca şi ecosistemul iniţial, înaintea degradării sale.
RECONSTRUCTIA ECOLOGICA A
TERENURILOR
RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A UNOR ECOSISTEME TERESTRE
PĂDURILE
 Defrişarea unei păduri de câteva sute sau mii de hectare se poate
realiza în câteva zile, cel mult săptămâni, graţie mijloacelor
tehnice moderne disponibile. Plantarea arborilor este o activitatea
veche,
 practicată în mod curent în silvicultură, dar şi pentru combaterea
procesului de eroziune a solului şi
 alunecărilor de teren; însă, ca regulă generală, practicile silvice au
urmărit realizarea unor monoculturi silvice. Reconstruirea
ecologică a unei păduri implică refacerea tuturor comunităţilor
biologice tipice pentru acel tip de ecosistem forestier. Refacerea
unei păduri presupune nu numai eforturi financiare
PAJIŞTILE
 Aparent paradoxal, timp de mii de ani, oamenii au extins
suprafeţele ocupate de pajişti prin incendierea pădurilor şi au
desţelenit pajiştile transformându-le în terenuri agricole. Prin
programe de reconstrucţie ecologică, astfel de terenuri pot fi
transformate în pajişti, cu eforturi financiare reduse, tehnicile
folosite fiind asemănătoare celor din domeniul grădinăritului.
Durata necesară reabilitării ecologice a acestor terenuri este de cel
mult câţiva ani.
ECOSISTEMELE DIN CARE S-AU EXPLOATAT DIVERSE
RESURSE NATURALE

 Omenirea are o cultură milenară în a privi


natura ca pe o resursă ce poate şi trebuie să fie
exploatată pentru asigurarea propriei existenţe
confortabile..
 Economia mondială este puternic dependentă de
exploatarea resurselor naturale, în special, de
industria extractivă, care a cunoscut o
dezvoltare explozivă pe parcursul ultimilor
circa 60 de ani, graţie
 progreselor tehnice remarcabile
 Trebuie subliniat faptul că în astfel de teritorii,
reconstrucţia ecologică este, practic, imposibilă,
componentele fundamentale ale ecosistemelor existente anterior
deschiderii zonelor de extracţie minieră
 fiind complet distruse. În cadrul programelor de reabilitare
ecologică în zonele de extracţie a resurselor naturale, după
stabilirea tipului de ecosistem ce urmează a fi „construit” de
către om, ţinând cont de
 condiţiile de mediu existente, posibilităţile viitoare de auto-
susţinere a ecosistemului şi necesităţile comunităţii locale,
prima etapă, obligatorie, este pregătirea suportului viitorului
ecosistem: remodelarea
 reliefului şi îmbunătăţirea calităţii solului pentru a susţine
procesul de instalare a vegetaţiei
 De aceea, chiar şi pentru a grăbi procesul natural de succesiune
ecologică fără a dezvolta un program de reabilitare ecologică, se
impune procurarea şi împrăştierea unui strat superficial de sol
biologic activ pe întreaga suprafaţă a haldei de steril şi, eventual,
fertilizarea artificială prin adăugarea unor substanţe chimice sau
depunerea unui strat de materie organică în descompunere.
 Ca regulă generală, în cazul exploatărilor miniere închise,
programele de reabilitare ecologică vizează dezvoltarea unor
ecosisteme forestiere, eventual, combinate cu zone de ecoton şi
pajişti, care pot asigura o fixare mai bună a solurilor degradate
şi un suport pentru dezvoltarea unor comunităţi biologice cu
biodiversitate ridicată, dar şi posibilităţi pentru valorificare
economică a noilor resurse în beneficiul comunităţii locale.
ECOSISTEMELE URBANE
 Deşi, în general, comunităţile locale manifestă interes pentru
extinderea spaţiilor verzi intravilane şi periurbane, există o
presiune uriaşă creată de necesitatea identificării de terenuri noi
pentru construcţia
 de locuinţe şi reamenajarea infrastructurii pentru a susţine
traficul tot mai intens şi mai aglomerat din
 interiorul localităţilor. De aceea, armonizarea unei strategii de
mediu care să asigure premisele lărgirii spaţiilor verzi intravilane
cu strategiile de dezvoltare socio-economică a localităţilor este
deosebit de complexă. Reamenajarea spaţiilor verzi intravilane
existente prin mărirea diversităţii fondului vegetal şi crearea
unor condiţii suplimentare,
REPOPULAREA SAU INTRODUCEREA UNOR SPECII ÎN
ECOSISTEME
 Dincolo de acţiunea directă de supraexploatare a unor specii de plante şi
animale, degradarea habitatelor favorabile şi reducerea continuă a
dimensiunilor populaţiei reprezintă cele mai importante cauze care au adus o
serie de specii de animale în pragul dispariţiei
 În literatura de specialitate, apar confuzii şi contradicţii asupra unor termeni
ce privesc acţiunile de salvare a unor specii:
 - Repopularea – eliberarea unui nucleu populaţional al unei specii într-
un teritoriu de unde a dispărut;
 - Introducerea – aducerea unui nucleu populaţional al unei specii într-un
teritoriu unde specia respectivă nu a trăit anterior;
 - Reintroducerea – readucerea unui nucleu populaţional al unei specii
într-un teritoriu unde o acţiune anterioară de introducere a speciei a eşuat;
 - Colonizarea – creşterea efectivelor unui nucleu populaţional al speciei
într-un teritoriu prin introducerea unor indivizi străini în populaţie;
 - Translocarea – transferul unui nucleu populaţional al speciei dintr-o
zonă în alta a arealului de răspândire ale speciei respective.
RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ – FUNDAMENT PENTRU O NOUĂ
DIRECŢIE DE CERCETARE ŞI CONSERVARE A PATRIMONIULUI
NATURAL

 Derularea unor proiecte de reconstrucţie ecologică experimentală poate


permite elucidarea unor aspecte complexe legate de structurarea şi
funcţionarea ecosistemelor ca tot unitar, de modul în care
comunităţile vegetale şi animale stabilesc anumite relaţii intra- şi
interspecifice.
 Prin derularea unor programe experimentale de management ecologic în
ecosistemele acvatice, se încearcă identificarea unor soluţii de
optimizare a nivelului unor nutrienţi, în vederea controlului
procesului de eutrofizare.. Studiile realizate în anii ’80, sugerează faptul
că un nivel mai ridicat al compuşilor azotului reduce efectul negativ al
fosforului, algele verzi şi diatomeele menţinându-se dominante faţă de
algele albastre-verzi..
BIBLIOGRAFIE

 Botnariuc N,A.Vadineanu,1982,Ecologie,Editura Didactica si


Pedagogica,Bucuresti
 Gavrilescu E,Surse de poluare,2007,Craiova

 Berca M,2000,Ecologie generala si protectia mediului,Editura


Ceres ,Bucuresti
 Bran F,2004,Eco-economia ecosistemelor si
biodiversitatea,Editura ASE,Bucuresti
 Vadineanu A,1998,Dezvoltare durabila
SFARSIT

BADEA CRISTIAN MARIAN

S-ar putea să vă placă și