CONCURENȚA ȘI

FUNCȚIONALITATEA PIEȚELOR
CURS 2
 Piața relevantă este, de regulă, rezultată din
legislația în materie. Pentru piața internă - vezi
Legea Concurenței.
piaţa relevantă a
produsului
În Uniunea Europeană (vezi Cursul 1);
(în ţările membre,
inclusiv în România),
piaţa relevantă este
privită sub dublu aspect:
piaţa relevantă geografic.
I. Piaţa relevantă geografic
 Reprezintă zona (dar şi spaţiul economic) în care firmele oferă un
produs, iar condiţiile de concurenţă sunt relativ omogene.
 Condiţiile relativ omogene se referă la:
 distanţa, respectiv cheltuielile de transport. Dacă cheltuielile de
transport ale unui produs între două regiuni sunt relativ mari şi deţin
o pondere importantă în preţul final al produsului ele nu pot fi
considerate ca făcând parte din aceeaşi piaţă, şi invers;
 condiţiile tehnice care împiedică sau fac dificil transportul unor
produse;
 barierele fiscale şi monetar-valutare, ecologice, tehnice, care
afectează serios circulaţia diferitelor mărfuri între regiuni sau
ţări;
 diferenţele culturale dintre consumatorii din diferite locaţii care
fac ca produse de acelaşi tip să fie considerate substituibile sau
nesubstituibile de către consumatori;
 ataşamentul consumatorilor faţă de producători existenţi
(cumpărătorii captivi).
 Piaţa relevantă geografic este importantă pentru a
constata dacă doi sau mai mulţi producători (care
iniţial acţionau în regiuni diferite) pot deveni pe
termen mediu/scurt competitori.
 Pentru unele bunuri, piaţa relevantă geografic este
spaţiul UE. În acest caz, calculul cotei de piaţă a unei
firme va lua în considerare desfacerile pentru
ansamblul UE.
 Pentru alte bunuri, piaţa geografică relevantă este o
parte a pieţei unice a UE, piaţa unui stat, o zonă
geografică dintr-o ţară sau chiar o localitate.
 Tratament
unitar în fata
Politici legilor Relațiile cu
monetare statul

Cheltuieli de Taxele
transport vamale

Piața
Bariere
tehnice,
relevantă
ecologice,
fitosanitare
geografic Distanța

Preferințele
Bariere
consumatori
cantitative
lor
Reglementări
Fiscalitate privind
afacerile
 II. Piața relevantă - Testul SSNIP (Small but
Significant Non-transitory Increase in Prices)
 Comisia Europeană şi autorităţile de concurenţă din ţările membre folosesc ca
model empiric pentru determinarea pieţei relevante Testul SSNIP- folosit pentru
prima dată în SUA în 1982.
 Prin SSNIP se testează reacţia consumatorilor la o creştere mică a preţurilor, dar
semnificativă (între 5 şi 10%) pentru produsul „x".
 Dacă procentul consumatorilor care vor alege un alt produs este suficient de mare
încât firma va înregistra prin această modificare a preţului reducerea cifrei de
afaceri şi a profitului, atunci rezultă că această creştere nu este profitabilă pe
termen lung. În acest caz, cele două produse sunt considerate de către
consumatori substituibile şi se constituie în aceeaşi piaţă relevantă.
 Conform testului SSNIP, noi produse se vor adăuga pieţei relevante. Noii pieţe i se
va aplica acelaşi test, prin adăugarea unor alte produse. Dacă la un moment dat,
testul SSNIP va arăta că pierderea va fi suficient de mică încât creşterea de preţ va
conduce la un profit, rezultă că noile produse nu se mai includ în acea piaţă
relevantă. Testul va determina astfel piaţa relevantă ca cea mai mică mulţime de
produse dintr-o anumită regiune care merită să fie monopolizate, pentru că
prin această monopolizare firma va obţine profit din creşteri mici, dar
semnificative, de preţ.
Sursa: Gavrilă I, Gavrilă T., Competitivitate și mediu concurențial, Editura Economică, București, 2008
Structurile pieţei relevante
 Delimitarea pieţei relevante nu este un scop în sine, ci este punctul de
pornire pentru cercetarea mediului concurenţial, cercetare care
începe cu analiza structurilor pieţei relevante.
 Aceste structuri vizează:
 concurenţii,
 puterea de piaţă,
 „gradul de concentrare",
 transparenţa,
 starea cererii şi a ofertei,
 starea şi mobilitatea factorilor de producţie,
 barierele economice (de intrare şi ieşire),
 condiţiile cererii şi ofertei (acele împrejurări, altele decât preţul care
determină cererea şi oferta),
 politicile economice ş.a.

Sursa: Gavrilă I, Gavrilă T., Competitivitate și mediu concurențial, Editura Economică, București, 2008
1. Concurenţii, priviţi ca număr şi ca forţă (capacitate sau putere
de piaţă concurenţială, poziţie pe piaţă)
 Concurenţii sunt:
 cei care oferă bunuri marfare identice ca tip (ex.: autoturisme, dacă se
studiază piaţa relevantă a autoturismelor, analiza fiind centrată pe
marca de autoturisme „x“), la un nivel de preţ apropiat şi care se
adresează în principiu aceluiaşi cerc de consumatori (N.B. se
cunoaşte că cererea, în sens microeconomic, pentru un bun sau categorie
de bunuri este o mărime neomogenă);
 cei care oferă bunuri marfare care satisfac aceeaşi categorie de
nevoi, indiferent de preţurile şi calitatea respectivelor bunuri (este
avută în vedere plaja bunurilor substituibile în cerere);
 în sens larg, sunt concurenţi, în raport cu producătorul (producătorii)
bunului „x" şi toţi cei care produc bunuri achiziţionate pe seama
aceluiaşi capitol de cheltuieli din bugetul familiei (vezi cheltuieli pentru
hrană, cheltuieli pentru locuinţă şi confort, cheltuieli pentru igienă,
pentru sănătate ş.a.m.d.).

Sursa: Gavrilă I, Gavrilă T., Competitivitate și mediu concurențial, Editura Economică, București, 2008
2. Gradul de concentrare a pieţei

 A) Cota de piaţă a fiecărui participant =

 CAA - cifra de afaceri a producătorului „A" pe piaţa

relevantă a bunului „x";
 CASi - cifra de afaceri totală a sectorului bunului „x" pe
care acţionează „i” ofertanţi (sau cifra de afaceri totală
de pe piaţa relevantă a bunului „x“);

Sursa: Gavrilă I, Gavrilă T., Competitivitate și mediu concurențial, Editura Economică, București, 2008
2. Gradul de concentrare a pieţei
 B) Numeroase lucrări evaluează gradul de concentrare pe baza a ceea
ceea ce se numeşte, după caz, indicatorul C3, C5, C7, adică procentul
deţinut de primele cele mai mari trei, cinci, şapte firme pe o piaţă
relevantă (sau într-o industrie) în ceea ce priveşte CA, producţia,
profitul;
 C) Pe baza cotelor de piaţă (sau de producţie) se determină un
indicator sintetic - indicele Herfindahl-Hirschman (IHH), prin luarea
în calcul a numărului total de concurenţi şi cota de piaţă (de producţie)
a fiecăruia.

 Si - cota de piaţă (de producţie) a fiecăreia dintre cele „n" firme

concurente.

Sursa: Gavrilă I, Gavrilă T., Competitivitate și mediu concurențial, Editura Economică, București, 2008
Pe baza IHH se apreciază:
 1) Starea competitivităţii şi a gradului de concentrare pe
diferite pieţe

 O piaţă este cu atât mai competitivă cu cât IHH are valoarea

mai redusă (fiecare firmă are o capacitate redusă de a o
influenţa prin preţ, cantitate, mod de comercializare).

 Teoretic, competitivitatea este nulă în condiţii de monopol pur,

şi maximă, când fiecare firmă are o capacitate nulă de a influenţa
piaţa, IHH având valoarea zero (sau aproape).

 În condiţii de monopol absolut (pur) IHH = 1 (10.000)

Sursa: Gavrilă I, Gavrilă T., Competitivitate și mediu concurențial, Editura Economică, București, 2008
IHH (sau HHI in en) este cel mai utilizat indicator de catre autoritatile de
concurență. Valoarea sa variază intre 0 (concurență perfectă) si 10.000
(monopol).

Sursa: Revista de Concurență nr. 1/2013

De discutat:
IHH calculat pentru trei piețe din România

Sursa: Revista de Concurență nr. 1/2013

Estimarea indicelui Herfindahl-Hirschman
 Uneori, ca urmare a datelor insuficiente pe care le deţine o
autoritate de concurenţă, nu poate fi calculată valoarea
exactă a indicelui Herfindahl-Hirschman.
 O astfel de situaţie este aceea în care pe o piaţă activează un
număr mare de întreprinderi, iar autoritatea de concurenţă
„cunoaşte” cotele de piaţă doar pentru cele mai mari
întreprinderi.
 Considerăm o piaţă în care activează n firme, dintre care se
cunosc doar cotele de piaţă ale primelor k.
 Fie Si, cu i = 1,n cotele acestor n firme, ordonate în ordine
descrescătoare. Astfel, avem următoarea relaţie:

Sursa: Revista de Concurență nr. 1/2013

 Calculăm HHI pe această piață:

 Unde valorile S1,S2,...Sk sunt cunoscute, iar Sk+1,Sk+2,...Sn nu.

 Calcularea unei limite superioare pentru HHI

 Deoarece n,k, S1, S2, ...Sk sunt cunoscute, rezultă ca o limită

superioară pentru HHI este M, unde:

Sursa: Revista de Concurență nr. 1/2013

Calcularea unei limite inferioare pentru HHI

 Astfel am gasit două limite pentru HHI:

Sursa: Revista de Concurență nr. 1/2013

Studiu de caz: piața asigurarilor in Romania
 Activitatile de asigurare se afla sub supravegherea CSA.
 Cadrul general de reglementare a sectorului:
 Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România,
cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor.
 Practica europeană distinge pentru sectorul asigurărilor trei pieţe
distincte:
 piaţa asigurărilor de viaţă,
 piaţa asigurărilor generale şi
 piaţa serviciilor de reasigurare.
 De asemenea, pentru cazurile în care, o definire mai restrânsă a pieţei,
pe clase de risc, conduce la constatarea unei cote ridicate de piaţă şi la
consolidarea acesteia, atât autoritatea de concurenţă naţională, cât şi
Comisia Europeană au indicat că aceste pieţe ar putea fi subdivizate în
funcţie de clasele de risc acoperite.
Sursa: Revista de Concurență nr. 1/2013
Concetrarea pe piaţa asigurărilor
 Un număr de 43 de societăţi de asigurare au
desfăşurat activitate de asigurare/reasigurare în
anul 2011, din care:

 20 societăţi de asigurare au desfăşurat activitate

de asigurări generale;
 12 societăţi de asigurare au desfăşurat activitate
de asigurări de viaţă;
 11 societăţi de asigurare au desfăşurat activitate
compozită (asigurări generale şi de viaţă).

Sursa: Revista de Concurență nr. 1/2013


Suma cotelor de piaţă a primilor 10 (k) jucători din sector este 87.09%
(S1+S2+....Sk). În total, în acest sector avem 43 (n) de jucători, ceea ce
inseamnă că restul de 33 de jucători impart o cotă de piaţă de aprox.
13% (100-87.09 =12.91 = Sk+1 + ...+ Sn)

Sursa: Revista de Concurență nr. 1/2013

k
Sursa: Revista de Concurență nr. 1/2013
Pe baza IHH se apreciază:
 2) dacă din perspectiva asigurării concurenţei corecte
proiectele de fuziune (achiziţii) sunt oportune sau
inoportune.
 În funcţie de nivelul actual şi cel viitor al IHH se pot evalua
efectele pe care o fuziune (achiziţie) le are asupra mediului
concurenţial, respectiv pericolele pe care aceasta le generează
pentru celelalte firme.
 Când suma cotelor de piaţă ale celorlalte firme este ridicată,
fuziunea (achiziţia) este oportună şi nu afectează concurenţa.
 Din contră, când cotele de piaţă însumate ale celorlalte firme
conduc la un procent redus, proiectul de fuziune (achiziţie)
afectează mediul concurenţial; în urma operaţiunii „se creează" o
firmă cu poziţie dominantă, iar autorităţile din domeniul
concurenţei decid în consecinţă. Decizia are în vedere
capacitatea de reacţie a celorlalte firme.
În unele ţări, inclusiv la nivelul UE, au fost stabilite „praguri" în
funcţie de care fuziunile şi achiziţiile sunt acceptate sau nu.
 În Uniunea Europeană, dacă HHI < 0.2 (2000), iar după
concentrare variaţia (HHI1 – HHI0) ≤ 0.025 (250)
fuziunea este admisă, neafectând concurenţa.
 În SUA:
 dacă HHI < 0.18 (1800), iar după fuziune variaţia sa este
sub 0.02 aceasta este acceptată;
 dacă HHI > 0.24 (2400), iar după fuziune variaţia sa este
mai mare de 0.02 (200), sunt necesare analize
suplimentare;
 dacă HHI > 0.24 (2400), iar după fuziune variaţia sa este
mai mare de 0.05 (500), acţiunea este incompatibilă cu
asigurarea unui mediu concurenţial normal.